1

DOXOLOGIE PENTRU ZIUA NAȚIONALĂ DE 28 OCTOMBRIE

Doxologia la Catoliconul Bisericii Sfântului Mormânt pentru aniversarea națională din 28 octombrie 1940 a avut loc luni, 15/28 octombrie 2019.

Această Doxologie a fost o mulțumire către Dumnezeu pentru ajutorul Său pentru eliberarea poporului grec de amenințarea italiană și jugul german al ocupației din anii 1940-1944 și ca o rugăciune pentru odihna sufletelor strămoșilor noștri care au luptat, s-au jertfit și au căzut glorios pe câmpurile de luptă.

Doxologia a fost oficiată de Preafericitul Părinte al nostru și Patriarh al Ierusalimului Teofil, la rugăciune participând Arhiepiscopii și Părinții aghiotafiți, răspunsurile la strană fiind date de monahul începător Constantinos Spyropoulos, în prezența Consulului General al Greciei la Ierusalim, domnul Christos Sophianopoulos și a membrilor Consulatului Greciei, precum și a membrilor Comunității elene și a credincioșilor vorbitori de limbă arabă ai Patriarhiei.

După Doxologie, în sunetul clopotelor, soborul patriarhal s-a întors la sediul Patriarhiei, unde a avut loc o scurtă recepție cu recitarea de poezii de către studenții Școlii Sf. Dimitrie a Patriarhiei și intonarea Imnului Național, urmată de discursul Preafericitului, redat mai jos:

„Excelența voastră, domnule Christos Sophianopoulos, Consul General al Greciei,

Cuvioși părinții și frații,

Iubiți frați și surori în Hristos,

Aniversarea de astăzi a zilei de 28 octombrie 1940 este amintirea unei acțiuni mărețe și minunate pentru omenire și mai ales pentru națiunea greacă, deoarece epicul „Nu” a fost crucial pentru rezultatul, și anume înfrângerea, instigatorilor morali și fizici ai celui de-al doilea război mondial, devastator.

Rezistența eroică a războinicilor greci împotriva marșului forțelor inamice ale Axei, recunoscută de toți, a dovedit că națiunea grecilor este guvernată de principii morale și spirituale native, atât de moștenirea culturală, cât și de credința creștină ortodoxă cu tradiția Sfinților Părinți.

Credința în dreptate, dragostea de țară, sacrificiu de sine și, mai ales, demnitatea omului pentru principiile ne-negociabile ale libertății, dreptății și independenței naționale au prevalat asupra nebuniei și agresivității mânioase a atrocității naziste în lupta sacră a salvgardării granițelor naționale și apărarea integrității teritoriale a țării.

„Nu-ul” din 28 octombrie 1940 nu a fost doar răspunsul negativ la cosmocrații trădători aroganți și insultatori, ci mai ales la ideologia lor morbidă, și anume la totalitarism, fascism și nazism.

Venerabila Frăție a Sfântului Mormânt, onorând așa cum ar trebui epopeea din 1940 și participând din toată inima la această biruitoare comemorare a libertății, după zdrobirea neobositei ocupații a nazismului, a coborât la Biserica Sfântului Mormânt, pentru Doxologia de mulțumire a noastră adusă Domnului și Mântuitorului Iisus Hristos, Cel Răstignit și Înviat.

Mai mult, ne-am rugat pentru veșnica odihnă a sufletelor și pentru veșnica pomenire a părinților și fraților noștri care au luptat și au căzut glorios în lupta pentru credința, țara și libertatea noastră.

Aceeași credință în lumina lui Dumnezeu Cuvântul, Hristos, a stat la baza  epopeii din 1940 și suntem chemați să o păstrăm ca încredințare sfântă pentru generațiile următoare.

Pentru toate acestea, permiteți-ne să ridicăm paharul și să toastăm spunând:

Trăiască 28 octombrie 1940!

Trăiască „NU”!

Trăiască Grecia!

Trăiască națiunea nobilă a grecilor ortodocși!

Trăiască Frăția Aghiotafită! ”

Domnul Consulul General a rostit următorul discurs:

„Preafericirea Voastră,

ÎPS Arhiepiscopi,

Cuvioși Părinți,

Doamnelor și domnilor,

Sărbătorim astăzi un eveniment de frunte al istoriei grecești moderne: respingerea unanimă de către elini pe 28 octombrie 1940 a ultimatumului pentru predarea necondiționată a patriei și concesionarea suveranității naționale. Celebrăm lupta eroică și inegală pentru apărarea libertății și integrității teritoriale a Greciei în timpul celui de-al doilea război mondial, care a început cu epopeea de la Pindos. Astăzi este o zi de cinste și de pomenire pentru toți grecii.

Acest NU istoric a demonstrat statura morală, dragostea pentru libertate și sentimentul puternic de dreptate al grecilor. Datorită acestui cod de principii, s-au opus forțelor copleșitor de superioare: forțele întunecate ale fascismului și nazismului care au căutat să impună legătura totalitarismului și a rasismului asupra popoarelor Europei și nu numai. Simțul dreptății i-a apărat ca un scut pe grecii care, știind că au dus lupte cinstite pentru libertatea lor, au obținut prima victorie împotriva Axei, trimițând un mesaj de speranță celorlalte popoare ale Europei și întârzierea punerii în aplicare a planului lor strategic mai general, contribuind astfel la victoria finală a Aliaților.

Acest NU a arătat în modul cel mai clar conștiința istorică comună, adâncă, a Grecilor, care a alimentat și a consolidat patriotismul, vigoarea, respectul de sine și marele simț al responsabilității cu care au fost apărate cele sfinte. „Nu” a fost tocmai refuzul poporului grec de a-și uita istoria și de a trăi o viață josnică și supusă. Astăzi, toți grecii, oriunde ne-am afla, aducem un omagiu celor căzuți și luptătorilor pe câmpurile de luptă din 1940-41 de la Pindos, în forturile macedonene, în mările noastre, în Creta și în alte părți. Îi cinstim pe cei care au participat la Rezistența Națională și pe cei care au continuat să lupte, de partea Aliaților, pe câmpurile de luptă din Al Doilea Război Mondial, din Orientul Mijlociu și Europa. Astăzi nu uităm de sutele de mii de victime nevinovate ale Ocupației.

În efortul eroic național care a început la 28 octombrie 1940, ca în orice alt efort național, participarea dinamică și contribuția valoroasă a elenismului din diaspora au fost cruciale. Grecia este foarte mândră și recunoscătoare pentru marea contribuție a comunității elene din Orientul Mijlociu și în special a elenismului din Ierusalim, care este consemnată în documente istorice.

Răspunzând nevoii de a uni toate forțele Neamului, Patriarhia Ierusalimului, Maica Bisericilor, a fost și rămâne mereu un punct cheie de referință, păzitor al autorității morale și al meritului spiritual al credinței și al dovezii noastre ortodoxe. a potențialului de supraviețuire neschimbat al tradiției ortodoxe grecești, care este o sursă de forță, inspirație și speranță pentru viitor pentru noi toți.

Aniversarea zilei de 28 octombrie 1940 a fost mereu și este și mai prezentă astăzi, în special pentru noua generație care trebuie să înțeleagă și să-și însușească lecțiile istoriei. Într-un mediu internațional caracterizat prin extinderi teritoriale, dispute și conflicte, alimentate adesea din ideologii întunecate și atitudini distorsionate, ca în perioada de dinainte de război, noi, ca greci, avem responsabilitatea păstrării unității noastre naționale și a unanimității sufletului, a angajamentului nostru la idealurile libertății și democrației, a inspirației noastre din valorile morale și spirituale ale credinței noastre ortodoxe și a vigilenței și hotărârii noastre de a face față tuturor tipurilor de provocări.

Trăiască 28 octombrie 1940!

Trăiască Grecia! ”

A urmat o agapă sărbătorească.

Din partea Secretariatului-General




HIROTONIREA UNUI PREOT LA PATRIARHIE

Vineri, 12/25 octombrie 2019, hirotonia întru preot a diaconului George Baramki a avut loc în timpul Sfintei Liturghii de pe Înfricoșătoarea Golgota, oficiată de către Preasfințitul Arhiepiscop Aristarh al Constantinei.

Pr. George Baramki a slujit la Catedrala Sfântul Iacov, Ruda Domnului, ca diacon al Comunității Ortodoxe de limbă arabă din Ierusalim, lucrând și ca profesor la Școala Bisericii Ortodoxe Ruse de pe Muntele Măslinilor și Ghetsimani din Betania.

Înainte de hirotonire, ÎPS Arhiepiscop i-a oferit sfaturile de mai jos celui hirotonit, în timp ce și acesta din urmă a citit un discurs, exprimându-și teama în fața tainei, dar și nădejdea că Mângâietorul îl va întări în actuala sa înaltă slujire.

Discursul Părintelui Secretar General, Arhiepiscopul Aristarh al Constantinei, la hirotonia întru preot a diaconului Hader / George Baramki

 „Cucernice Părinte Diacon George,

A trecut doar puțin timp de la hirotonia voastră întru diacon la Mormântul Dătător de Viață al Domnului. Încă de la hirotonia întru diacon, ați slujit cu devotament, cucernicie și frică de Dumnezeu la parohia Catedralei Sf. Iacov, Ruda Domnului, și în toate celelalte slujiri la care ați fost numit de Patriarhie.

Patriarhia, Maica tuturor Bisericilor și Biserica voastră mamă, a apreciat slujirea voastră ecleziastică și slujirea educațională, în paralel, la Școala Bisericii Ruse din Betania și astăzi, cu binecuvântările Preafericitului Părinte al nostru și Patriarh al Ierusalimului Teofil și ale Sfântului și Sfințitului Sinod, sunteți chemați să primiți slujirea preoției, să oficiați ca preot Sfintele Taine ale Bisericii și, mai ales, ale Botezului și ale Sfintei Euharistii, pentru a oferi jertfa fără de sânge Domnului și să dați trupul și sângele Său neprihănit poporului lui Dumnezeu, spre iertarea păcatelor lor și dobândirea vieții veșnice.

Această slujire o veți începe astăzi și veți fi întotdeauna călăuzit de Duhul Sfânt, care va coborî prin invocarea și atingerea mâinilor Arhiepiscopului, în acest loc al Golgotei, locul înfricoșător al jertfei Celor fără de păcat, locul în care Hristos, Fiul lui Dumnezeu și Mântuitorul nostru, s-a jertfit spre iertarea păcatelor noastre.

Este o mare binecuvântare, o mare cinste, dar și o mare responsabilitate. Apropiați-vă și nu ezitați, Hristos și Biserica vă chemă și rămâneți credincios până la moarte, având ca exemplu pe cei care v-au precedat în această lucrare, Apostoli, Mărturisitori, Părinți Cuvioși și Învățători ai Bisericii.

Fiți siguri că de acum înainte veți fi însoțiți de rugăciunile Părinților Aghiotafiți, ale preoților împreună-slujitori, ale vicarilor și ale credincioșilor de la Catedrala Sf. Iacov, ale părinților, soției și ale tuturor celor care vă cinstesc cu prezența, pentru ca să deveniți vrednici de această slujire.” Discursul este reprodus mai jos, așa cum a fost citit în arabă :

السيامة الكهنوتية المقدسة لشماس رعية القدس
كاتدرائية القديس يعقوب أخو الرب
الأب الشماس جاورجيوس (خضر) برامكي
“وما من أحد يتولى بنفسه هذا المقام، بل من دعاه الله كما دعا هارون”
(بولس الرسول الإناء المختار في رسالة إلى العبرانيين 5: 4)
الجمعة 12/10/2019 شرقي 25/10/2019 غربي، تذكار القديسين الشّهداء بروبس وطراخوس وأندرونيكوس (مظفّر)
المجد لك يا رب المجد لك
بإسم الآب والإبن والروح القدس الإله الواحد آمين
وَاحِدَةً سَأَلْتُ مِنَ الرَّبِّ وَإِيَّاهَا أَلْتَمِسُ: أَنْ أَسْكُنَ فِي بَيْتِ الرَّبِّ كُلَّ أَيَّامِ حَيَاتِي، لِكَيْ أَعاين بهاء الرَّبِّ، وَأَتَبصر هَيْكَلِهِ.” (مز 26: 4)
قال الرب: اطلُبوا أَوَّلاً مَلَكوتَ الله وبِرَّه وكلُّ تلكَ الأشياءِ تُزادُ لَكُم” (لوقا ١٢: ٣١)
في مستهل كلمتي أود أن أتقدم بالشكر والتقدير لصاحب الغبطة بطريرك المدينة المقدسة أورشليم كيريوس كيريوس ثيوفيلوس الثالث وأعضاء المجمع المقدَّس الموقَّرين على الثقة التي اوكلوها لي للعمل في حقل الرب، ولك يا سيادة الوكيل البطريركي والسكرتير العام رئيس أساقفة قسطنطيني أرسيترخوس الجزيل الإحترام, السَّادة المطارنة الحاضرين، الآباء الكهنة الأجلاء والشمامسة المحبيّ المسيح، رعية القديس يعقوب أخو الرب، الشعب الواقف، إخوتي في الرب يسوع المسيح، جميعكم وجميعكنَّ.
اليوم يا ابي ومرشدي الحكيم والأمين أرسيترخوس على يدكَ سوف تحل نعمة الالهية التي في كل حين تشفي المرضى وتكمل الناقصين.
“أَنَا أَشْكُرُ الْمَسِيحَ يَسُوعَ رَبَّنَا الَّذِي قَوَّانِي، أَنَّهُ حَسِبَنِي أَمِينًا، إِذْ جَعَلَنِي لِلْخِدْمَةِ” (رسالة بولس الرسول الأولى إلى تيموثاوس 1: 12). وأخترني لكي أنال نصيب هذه الخدمة والرسالة المقدسة لأن الله وحده يعرف القلوب. فطلبت الرب فأعطني سؤال قلبي. (مزمور 36: 4) طلبت الرب بإجتهاد فاستجاب لي ومن جميع مخاوفي نجاني. عظموا الرب معي ولنرفع اسمه جميعنا.
أشتهيت أن أصبح خادماً للرب وكاهناً منذ الصغر كنت ارتل كلمات الكاهن في خدمة القداس الإلهي بالبيت وأفكر كيف علي أن انذر نفسي للرب حيث يقول الكاهن في طلبة السلامية لنودع أنفسنا وكل حياتنا للمسيح الاله. لكن فهمت ان الأمر ليس سهلاً أن استودع حياتي للرب للذلك نطلب معونة سيدتنا والدة الإله الدائمة البتولية مريم وجميع القديسين. وأيضاً كانت كلمات الكاهن تدخل الى اعماق قلبي عندما يقول القدسات للقديسين اي جسد المسيح المقدس ودمه الكريم هما القدسات التي ينبغي منحها لمناولة القديسين. أي جميعنا مدعون إلى القداسة لأنه مكتوبٌ «كُونُوا قِدِّيسِينَ لأَنِّي أَنَا قُدُّوسٌ».” (1 بط 1: 16) وعلي أن اجاهد في سبيل بلوغ الكمال. وتعلمتُ أن مَلَكُوتُ السَّمَاوَاتِ يُغْصَبُ، وَالْغَاصِبُونَ يَخْتَطِفُونَهُ.” (مت 11: 12) أي علينا ان نجاهد غير متهاونين مع انفسنا ونغصب ذواتنا على ترك الخطيئة والالتصاق بالله حتى يكون لنا ملكوت السموات.
بهذا اليوم المبارك واقفٌ امامكم إنطلاقاَ من دعوة الرب يسوع المسيح لتلاميذه بقوله “فَاذْهَبُوا وَتَلْمِذُوا جَمِيعَ الأُمَمِ معمدين إياهم بِاسْمِ الآب وَالابْنِ وَالرُّوحِ الْقُدُسِ, وَعَلِّمُوهُمْ أَنْ يَحْفَظُوا جَمِيعَ مَا أَوْصَيْتُكُمْ بِهِ. (متى 28: 19-20 )
من أجل حفظ الوصية وتكملة العمل الرسولي ومحبة الله اقدم نفسي للخدمة. هذه هي وصية الرب أن أُحِب الرَّبَّ إِلهَي مِنْ كُلِّ قَلْبِي، وَمِنْ كُلِّ نَفْسِي، وَمِنْ كُلِّ فِكْري (متى 22: 37) وقال الرب يسوع المسيح لسمعان بطرس: يا سمعان بن يونا، أتحبني أكثر من هؤلاء؟ قال له: نعم يا رب، أنت تعلم أني أحبك. قال له: إرع خرافي (يوحنا 21: 15) وايضاً قال إذهبوا إلى العالم أجمع وبَشِّروا بالإنجيل للخليقة كلِّها” (مرقس 16: 15). فَوَيْلٌ لِي إِنْ كُنْتُ لاَ أُبَشِّرُ.” (1 كو 9: 16)
أَنت يا رب الطَّرِيقُ وَالْحَقُّ وَالْحَيَاةُ. لَيْسَ أَحَدٌ يَأْتِي إِلَى الآبِ إِلاَّ بِكَ (يوحنا 14: 6) يا رب إلى من نذهب؟ وكلام الحياة الأبدية هو عندك” (يوحنا 68:6) أنت يا رب تنير سراجي أنت يا إلهي تضيء ظلمتي (مزمور 17: 28)
امام هذا الفرح الكبير بقبول سر الكهنوت أقف ملتمساً صلواتكم الحارة يا شعب المسيح، لكي أكون عبداً مستحقاً لسماع صوت الرب القائل “نِعِمَّا أَيُّهَا الْعَبْدُ الصَّالِحُ وَالأَمِينُ! كُنْتَ أَمِينًا فِي الْقَلِيلِ فَأُقِيمُكَ عَلَى الْكَثِيرِ. اُدْخُلْ إِلَى فَرَحِ سَيِّدِكَ”(متى21:25) قد حفظت الوديعة أيها الوكيل الأمين التي أوكلتها إليك, فصلوا معي ولأجلي.
ذوقوا وأنظروا ما أطيب الرب. فطوبى للرجل المتوكل عليه ( مزمور 33: 8) الأغنياء افتقروا وجاعوا أما الذين يتقون الرب فلا يعوزهم أي شيء من الخير.
(إنجيل متى 5: 19) ,وتعلمت منذ الضغر انه مَنْ عَمِلَ وَعَلَّمَ، فَهذَا يُدْعَى عَظِيمًا فِي مَلَكُوتِ السَّمَاوَاتِ. ومن أراد أن يكون عظيماً فيكم فليكن لكم خادماً (متى 26:20)
كهنتك يا رب يلبسون البر وأبرارك  يتهللون. رحم الله جميع الكهنة الأرثوذكسين ونخص بالذكر من عائلتي الأب ميخالاكي برامكي الذي تمت سيامته عام 1826 والاب يعقوب برامكي الذي قام بالخدمة 50 عاماً والاب قسطندي برامكي الذي انتقل الى السماوات عام 1918 وايضا الاب الياس يغنم الذي ادخلني الى الهيكل في عمر 40 يوماً والاب جبرا بدور والاب عيسى توما.
قال الرب مَنْ أَرَادَ أَنْ يَتْبَعَنِي، فَلْيَكْفُرْ بِنَفْسِهِ ويَحْمِلْ صَلِيْبَهُ ويَتْبَعْنِي وفي سيامتي للشموسية كان عيد زياح الصليب 14/8/2018 واليوم إرادة الرب ان تكون السيامة الكهنوتية في مكان صلب يسوع المسيح (الجلجثة المقدسة). فَإِنَّ كَلِمَةَ الصَّلِيبِ عِنْدَ الْهَالِكِينَ جَهَالَةٌ، وَأَمَّا عِنْدَنَا نَحْنُ الْمُخَلَّصِينَ فَهِيَ قُوَّةُ اللهِ”( الرسالة الاولى الى أهل كورنتس 1/18)
واشكر الله على محبته وأشكرك يا سيادة المطران على النعمة التي ستنسكب بواسطتك على هامتي أنا الخاطئ، ولكم أيها الآباء مشاركيي في الخدمة،ولكل من حضر ليشاركني هذه الفرحة من قريب ومن بعيد كل منكم باسمه. كما واتوجه بشكري الجزيل الى جمعية حاملات الطيب الأرثوذكسية والملجأ الارثوذكسي ونادي الإتحاد الأرثوذكسي العربي ووكلاء كاتدرائية القديس يعقوب اخو الرب وجميع اللجان وافراد الطائفة الكرام بالقدس والى زوجتي الحبيبة الخورية الجديدة (ماتوشكا ماريا)، أي “الأم الصغيرة“ على وقوفها بجانبي ولن أنسى أبني نيقولاوس سامي المشارك معنا بصلاة وأبني الثاني سابا الذي هو حاضرٌ داخل أحشاء امه هذه السيامة المقدسة. وأمي وأبي لهم مني أسمى آيات العرفان بالجميل.
اشكر كافةَ الآباء الكهنة الذين كابدوا مشقة الطريق لكي يفرحوا معي بهذا اليوم المباركِ، كما اخص بالذكر ابي قدس الأرشمندريت ميلاتيوس الذي كان لي السند القويم، والأب قدس الايكونومس فرح بدور, وابي قدس الأب ميخائيل من دير القديس سابا المتقدس الذي يصلي لعائلتي دائماً، والمرشد الحكيم لعائلتي الأرشمندريت رومان كروسوفكي رئيس البعثة الأرثوذكسية الروسية في أورشليم واشكرالأم اليزابيث رئيسة دير القديسة مريم المجدلية الروسي في القدس والام ماريا وال المديره الأعلى للمدرسة الأرثوذكسية الروسية في العيزرية على ثقتهم ومحبتهم.
فأعدك أيها الرب يسوع المسيح على الجلجثة في مكان صلبك المقدس ستفرح بإبنك لأنني سوف احمل الصليب واشهد لك في حياتي ومستعدٌ للإستشهاد حتى شهادة الدم من اجل كلمة الحق والإيمان المستقيم الأرثوذكسي وفي سبيل محبة يسوع المسيح. “لأَنَّ لِيَ الْحَيَاةَ هِيَ الْمَسِيحُ وَالْمَوْتُ هُوَ رِبْحٌ.” (فيلبي 1: 21). هذا هو اكليل الشهداء .
أيها الشهداء القديسون الذين جاهدتم حسناً وتكللتم تشفعوا الى الرب ان ترحم نفوسنا.
المجد لك أيها المسيح الاله فخر الرسل وبهجة الشهداء.
“اذكرني يا رب متى أتيت في ملكوتك”
قال الرب ولن يندم «أَنْتَ كَاهِنٌ إِلَى الأَبَدِ عَلَى رُتْبَةِ مَلْكِي صَادَقَ».

Cel hirotonit a fost cinstit de prezența părinților împreuna-slujitori aghiotafiți și vorbitori de limba arabă, prieteni ai lui și ai soției sale și a membrilor parohiei Sf. Iacov, Ruda Domnului, unde este chemat să slujească ca preot; toți cei prezenți s-au rugat pentru el și au strigat „Axios” împreună cu arhiepiscopul când nou-hirotonitul a fost îmbrăcat cu veșmintele preoțești.

După încheierea sărbătorii acestei Sfinte Liturghii, hirotonitul, împreună cu soborul episcopal, s-au dus la Sala de recepție a Patriarhiei și și-au arătat respectul și mulțumirea față de Preafericitul, în timp ce acesta din urmă l-a binecuvântat cu următoarele cuvinte și i-a oferit o icoană a Maicii Domnului și a Sf. Filumen:

„Dragă părinte Hader / George,

Harul Duhului Sfânt te-a făcut azi preot și slujitor al sfintelor taine dumnezeiești și nespuse ale Bisericii, și anume trupul mistic al Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Slujirea voastră ca preot la Sfânta Catedrală a Sfântului Iacov, Ruda Domnului, este destul de onorabilă, dar și destul de responsabilă. Și acest lucru se întâmplă pentru că preoții de la Sf. Iacov se ocupă de îngrijirea pastorală a prețioasei Comunități din Ierusalim, în special într-o perioadă în care prezența creștină este încercată atât în Țara Sfântă, cât și în Ierusalim.

Sfânta Biserică a Ierusalimului v-a chemat să lucrați în via ei spirituală și geografică. Recolta este mare, iar muncitorii sunt doar câțiva, dar ceea ce este imposibil pentru oameni este făcut posibil de Dumnezeu. Harul și puterea luminatoare a Duhului Sfânt i-au făcut pe pescarii neinstruiți mari iluminatori ai lumii, făcându-i apostoli și învățători.

Ascultarea voastră față de Autoritatea spirituală, și anume Patriarhia, și smerenia voastră, ar trebui să devină armura noii slujiri preoțești. Iar dragostea voastră cu tot sufletul, inima și mintea față de Dumnezeu și Biserica Sa ar trebui să fie modul și calea comunicării voastre cu turma de credincioși.

Studiul Sfintei Biblii și al învățăturilor Sfinților Apostoli și Evangheliști ar trebui să vă fie sursă de inspirație în predicarea Cuvântului dumnezeiesc al Evangheliei lui Hristos. Și studiul scrierilor Sfinților și purtătorilor de Dumnezeu Părinți ai Bisericii ar trebui să fie cheia sigură pentru interpretarea și explicarea Sfintelor Scripturi.

Cu aceste cuvinte părintești și patriarhale, dorim ca Harul întăritor al Duhului Sfânt să vă facă vrednic lucrător în via Domnului și a Bisericii Sale, prin mijlocirea Preasfintei și Pururea Fecioarei Maria. Să fiți vrednic și în siguranță în orice clipă! ”

Din partea Secretariatului-General

httpv://youtu.be/Jnn5p3pPJRM




ÎPS MACARIE, NOUL ARHIEPISCOP AL AUSTRALIEI, VIZITEAZĂ PATRIARHIA

Luni dimineață, pe 3/16 septembrie 2019, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Macarie al Australiei a vizitat Patriarhia, însoțit de PS Episcop Serafim al Apolloniei și un grup de cincizeci de pelerini din diferite orașe australiene. Profesorul Giangos de la Universitatea din Salonic a fost și el prezent.

Arhiepiscopul Macarie, recent ales și instalat, și grupul său de pelerini, au fost primiți de Preafericitul Părinte al nostru și Patriarh al Ierusalimului,  Teofil, și Părinți Aghiotafiți. Preafericirea Sa și-a exprimat bucuria ocazionată de această vizită, care reflectă relația strânsă, pe termen lung, dintre Patriarhia Ecumenică a Australiei și Patriarhia Ierusalimului.

În semn de apreciere pentru vizita Arhiepiscopului Australiei și pentru lucrarea sa, Preafericitul i-a decernat medalia de Mare Comandor al Sfântului Mormânt și a oferit un engolpion PS Episcop Serafim al Apolloniei, cruci pectorale preoților și binecuvântări din Ierusalim pelerinilor.

Emoționat de vizită și de distincția de onoare, ÎPS Arhiepiscop Macarie al Australiei I-a mulțumit Preafericirii Sale prin următorul discurs:

„Preafericirea Voastră, Preasfințite Patriarh al Ierusalimului Teofil,

Cu cutremur și profundă emoție, din Preasfânta noastră Arhiepiscopie a Australiei, cuviosul frate, Episcopul Serafim al Apolloniei și toți cucernicii  pelerini, atât clerici cât și mireni care însoțesc micimea mea, au venit cu bucurie și cu inima smerită la Sfânta Cetate a Ierusalimului, sediul venerabilului Tron al Sfântului Iacov, Ruda Domnului, pe care Preafericirea Voastră îl slujiți cu merit, pentru a ne închina la Mormântul Gol al lui Hristos și a primi Harul Sfântului Mormânt și binecuvântarea Patriarhală a Preafericirii Voastre.

Îl mărim din toată inima pe Domnul Înviat pentru această binecuvântare și onoare și mulțumim cu recunoștință Preafericirii Voastre pentru primire și ospitalitate, precum și pentru timpul prețios pe care l-ați oferit cu bunăvoință păstorului și pelerinilor din al cincilea continent.

În timpul scurtei perioade a slujirii mele în Australia, mi-am dat seama că oamenii noștri cucernici și-au pus dintotdeauna ochii noetici ai inimii lor spre Preasfintele Altare și vizitează frecvent Țara Sfântă pentru a păși pe locurile unde Hristos a pășit, și pentru a primi harul tainic și întărire duhovnicească. Și a existat o tradiție ca creștinii noștri credincioși să viziteze Preasfintele Altare sub conducerea Sfintei Arhiepiscopii a Australiei, combinând întotdeauna vizita lor cu un pelerinaj la centrul sfânt al Ortodoxiei, Patriarhia noastră ecumenică. Socotim că este vrednic și corect, Preafericirea Voastră, să continuăm această tradiție sfântă, care ne întărește credința în Hristos Cel Înviat și, de asemenea, proclamă, prin prezența noastră aici, unitatea și relația spirituală strânsă dintre cele două Patriarhii; a Constantinopolului și a Ierusalimului.

După cum știți cu siguranță, binecuvântații Voștri predecesori, Patriarhi ai Ierusalimului, au fost oaspeți la Constantinopol secole la rând și au mers mereu, umăr la umăr, cu vrednicii de pomenire Patriarhi ai Constantinopolului pentru apărarea Doctrinelor Ortodoxe și a lucrurilor de valoare ale cucernicului nostru neam. Mărturie stă participarea lor frecventă la Sinodul Patriarhiei Ecumenice, prin mulți episcopi care au fost la Constantinopol, așa cum se vede din multe documente patriarhale care sunt semnate împreună, în acord deplin între semnatari cu privire la probleme importante ale Bisericii Ortodoxe

Astăzi, Preafericirea Voastră, ne mândrim și, personal, micimea mea se laudă întru Domnul, deoarece această tradiție de cooperare și părtășie între cele două venerabile Patriarhii continuă pe aceeași bază și devine și mai puternică și mai stabilă prin slăvita Voastră Slujire Patriarhale, ca un căpitan iscusit al corabiei Bisericii Ierusalimului, așa cum s-a văzut în trecut în privința multor probleme importante ale Bisericii Ortodoxe, printre care cea mai importantă a fost convocarea Sfântului și Marelui Sinod din Creta, unde inspiră prezența Preafericirii Voastre, insuflate de Dumnezeu, a avut rol de catalizator.

Suntem siguri că unitatea noastră de scop și de gândire asupra chestiunilor importante ale Bisericii va continua în viitor, spre slava lui Hristos și mântuirea creștinilor ortodocși credincioși.

Transmit, Preafericirea Voastră, îmbrățișarea frățească și iubirea profundă a Preasfințitului Patriarh ecumenic Bartolomeu și vă asigur că Biserica suferindă și conducătoare a Sfântului Andrei cel Întâi-Chemat va fi întotdeauna un ajutor și un susținător al Bisericii Ierusalimului, al Frăției Aghiotafite și, bineînțeles, al Preafericirii Voastre, venerabilul, smeritul și vrednicul Întâi-Stătător al acestei Biserici.

Îmi unesc  smeritele rugăciuni cu cele ale Preasfinției Sale, Patriarhul Bartolomeu și cu ale fiilor care mă însoțesc din Australia, și cu recunoștință și respect, mulțumind Preafericirii Voastre încă o dată pentru primire și ospitalitate, vă urez ca Hristos Cel Înviat să vă dea sănătate, viață lungă și succes în conducerea corăbiei Bisericii din Ierusalim.

La mulți ani, Preafericirea Voastră!”.

…și I-a oferit Preafericirii Sale o cârjă pastorală.

Primind binecuvântarea Preafericirii Sale, ÎPS Arhiepiscop al Australiei și-a început pelerinajul, ghid fiind ÎPS Mitropolit Isihie al Capitolinei.

Din partea Secretariatului-General

httpv://youtu.be/bbZ3KNh8xB0===




SĂRBĂTOAREA SFÂNTULUI IOAN CEL NOU HOZEVITUL LA PATRIARHIE

Sâmbătă, 28 iulie / 10 august 2019, Patriarhia a făcut pomenirea Sfântului nostru Părinte Ioan cel Nou Hozevitul din România la Sfânta Mănăstire unde s-a nevoit, străvechea Mănăstire Hozeva, aflată pe malul pârâului Horat, de lângă Ierihon.

În această zi, în primul rând Biserica Ierusalimului, dar și Biserica României, îl pomenește pe Sfântul Ioan cel Nou Hozevitul, care a venit în Țara Sfântă din România la mijlocul secolului al XX-lea și a trăit o viață de nevoințe în Sfintele Mănăstiri din zona râului Iordan și în cea a Sfinților Gheorghe și Ioan Hozevitul. Pentru semnele sale minunate, a fost canonizat Sfânt de Patriarhia Ierusalimului în 2016.

Adormirea Sfântului Ioan a fost sărbătorită cu o priveghere de toată noaptea, oficiată de Preafericitul Părinte al nostru și Patriarh al Ierusalimului Teofil, care a fost întâmpinat de părintele stareț Constantin cu următoarele cuvinte:

,,Nădăjduit-a sufletul meu în Domnul, din straja dimineţii până în noapte. Din straja dimineţii să nădăjduiască Israel spre Domnul” (Psalm 129:6).

Preafericite Părinte și Stăpâne,

Înalt Preasfințite Sobor,

În vremea noastră oamenii au pierdut, în mare măsură, nădejdea. în noiembrie 1952, Sfântul pe care îl sărbătorim astăzi scria astfel despre nădejde:

„Nădejdea se naște în același timp cu sufletul omului și este pilonul vieții. Dacă virtutea nădejdii nu ar fi existat, nici credința, nici iubirea nu ar rămâne în suflet și, prin urmare, viața însăși s-ar pierde. Aceasta este puterea minunată a sufletului care îi ridică pe cei răniți – raza luminoasă de lumină care duce la adevăr. Pe scurt, putem spune că persoana care are nădejde neclintită în el nu poate fi niciodată biruită de furtunile și de greutățile vieții ”.

Preafericirea Voastră,

Frăția noastră aghiotafită, cu Preafericirea Voastră în frunte, trece – prin dificultăți, ispite și necazuri – în această viață, bazată tocmai pe această nădejde, fiica răbdării după cuvântul Sfântului Pavel (Romani 5: 4). Având ca ancorare a nădejdii Credința în Dumnezeul Trinitar și în Sfinții Săi, printre care se află și Sfântul Ioan cel Nou Hozevitul, pe care îl cinstim astăzi.

Bine ați venit!”

După cuvântul de bun venit, după tipic, a început privegherea cu Pavecernița, Acatistul Sfântului și Utrenia, urmată de Sfânta Liturghie. Împreună-slujitori cu Preafericirea Sa au fost IPS Arhiepiscop Aristarh al Constantinei și IPS Mitropolit Ioachim al Helenoupolei, ieromonahi aghiotafiți, preoți din Patriarhia Română și Arhidiaconul Marcu. Răspunsurile la strană au fost date de psalții Leonidas Doukas, Christos Stavrou, Gregorios Zarkou și Dionysios Thanasoulis, la priveghere  participând călugări, călugărițe și mireni veniți din lume pentru înălțarea sufletelor și care s-au rugat cu smerenie adâncă.

Înainte de Sfânta Împărtășire, Preafericirea Sa a citit următoarea Predică:

,,Doamne, iubit-am bunăcuviinţa casei Tale şi locul locaşului slavei Tale” (Psalm 25:8), cântă regele prooroc David.

Iubiți frați și surori în Hristos,

Cuvioși pelerini și creștini,

Să ne bucurăm de Domnul, căci prin harul Duhului Sfânt ne-am adunat astăzi în acest loc sfințit și sfânt, Mănăstirea Hozeva, pentru a sărbători pomenirea sfântă a Părintelui nostru printre Sfinții Ioan cel Nou Hozevitul din România.

,,Fericit este bărbatul care rabdă ispita, căci lămurit făcându-se va lua cununa vieţii, pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce Îl iubesc pe El” (Iacov 1:12) spune Sf. Iacov Ruda Domnului. Fericit este cel care îndură de bună voie ispita, pentru că va deveni om încercat și curățat ca aurul curat, va primi cununa vieții și va deveni locașul lui Hristos, Împăratul ceresc. Hristos, Dumnezeu și om, va veni acolo cu harul Său și va face locaș la el (Ioan 14:23), așa cum spune Domnul cu adevărat, după cuvântul Părintelui nostru Ioan.

Într-adevăr, dragii mei frați și surori, Părintele nostru Ioan, care a iubit acest loc de nevoințe din Hozeva, a fost încercat și găsit vrednic de cununa vieții veșnice, așa cum scrie în Sfânta Biblie: „Sufletele drepţilor sunt în mâna lui DumnezeuCa pe aur în topitoare, aşa i-a lămurit, şi ca pe o jertfă de ardere întreagă i-a primit” (Înțelepciunea lui Solomon 3: 1-6). Și, spus mai pe larg, Dumnezeu acceptă numeroasele greutăți ale credincioșilor încercați ca pe un parfum dulce, ca „jertfă de ardere întreagă” (Înțelepciunea lui Solomon 3: 6), și anume prinosul ars al jertfelor care sunt arse complet în altar.

Și luând seama la cuvintele psalmistului insuflate de Dumnezeu: „Ţie a zis inima mea: Pe Domnul voi căuta. Te-a căutat faţa mea; faţa Ta, Doamne, voi căuta.”(Psalmul 26: 13), Sfântul și Dreptul Ioan a reușit să-I dea chip lui Hristos în el prin nevoințele ascetice și rugăciunea neîncetată, după sfatul Sfântului Pavel: „O, copiii mei, pentru care sufăr iarăşi durerile naşterii, până ce Hristos va lua chip în voi ” (Galateni 4: 9). Interpretând aceste cuvinte, Sfântul Chiril al Alexandriei spune: „Până când caracterul cel mare și extrem de inteligent al lui Hristos va fi dublat (încet-încet) în mintea noastră”.

Sfintele moaște întregi, nestricăcioase și înmiresmate ale Părintelui nostru drept și purtător de Dumnezeu, care se află în fața noastră, sunt o dovadă de necontestat, tangibilă și vizibilă că Hristos este lumina și adevărul lumii. „Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii” (Ioan 8:12) spune Domnul.

Această adevărată lumină a vieții este anunțată și propovăduită de Sfânta noastră Biserică Ortodoxă prin sfinții ei în mijlocul neamurilor de oameni denaturați și pervertiți ai vremurilor noastre.

Și spunem aceasta întrucât drepții, și anume sfinții lui Dumnezeu, sunt arătați ca luminători în lume, pe de o parte (Filip. 2:15), iar pe de altă parte, ei „vor străluci ca soarele în împărăția Tatălui lor”(Matei 13:43). Mai mult, Sfinții vor sta pe douăsprezece tronuri și vor judeca cele douăsprezece seminții ale lui Israel, după cuvântul Evanghelistului Matei: „Iar Iisus le-a zis: Adevărat zic vouă că voi cei ce Mi-aţi urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va şedea pe tronul slavei Sale, veţi şedea şi voi pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel” (Matei 19:28).

Sfintele moaște frumos mirositoare și nestricăcioase ale neprihănitului nostru Părinte Ioan prezic și anunță „renașterea”, și anume învierea din morți în ziua Judecății. Căci acest Sfânt Ioan îi sfătuiește pe toți cei care Îl urmează pe Domnul nostru Iisus Hristos prin gura Sfântului Pavel, să „ne curățim pe noi de toată întinarea trupului și a duhului, desăvârșind sfințenia în frica lui Dumnezeu” (2 Cor. 7: 1), „ca să avem îndrăznire în ziua judecății” (1 Ioan 4:17), așa cum propovăduiește Sfântul Ioan Evanghelistul.

Aducând slavă și mulțumire Sfântei Treimi, pentru că Dumnezeul trinitar „este minunat întru sfântul Lui” (Psalmul 67:36) Părintele nostru Ioan, să-l rugăm ca împreună cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și Fecioara Maria, să se roage pentru mântuirea sufletelor noastre. Și să spunem împreună cu imnograful: „Bucurându-ne astăzi de pomenirea ta, noi credincioșii, cuvioase Părinte Ioane, Îl slăvim pe Cel Care te-a făcut slăvit, Hristos Domnul nostru, Cel nespus de bun. Roagă-L neîncetat, O prea-cinstite, ca să ajungem la frumusețea Sfinților și la slava veșnică, căci tu ai îndrăzneală să-I vorbești liber în orice clipă.” Amin. La mulți ani!”

După Sfânta Liturghie, reorganizatorul și egumenul Sfintei Mănăstiri, Pr. Constantin, a oferit o masă.

Din partea Secretariatului-General

httpv://youtu.be/aycz4FT6qJM




PLECAREA DIN VIAȚA ACEASTA A AGHIOTAFITULUI GHERASIM

Egumenul Sfintei Mănăstiri de pe Muntele Carantania, Arhimandritul Gherasim Selalmatzidis, a murit marți dimineață, pe 17/30 iulie 2019, la Sfânta Mănăstire Sf. Gherasim din Iordania, unde a fost tratat în special pentru bătrânețe în ultimele luni, prin grija Patriarhiei și prin sârguința egumenului de acolo, Arhimandritul Hrisostom.

Răposatul, un aghiotafit autentic, s-a alăturat Frăției Sfântului Mormânt ca adult și, după ce a primit schima monahală și preoția, a slujit în diferite posturi ale Patriarhiei și a fost egumen pe Muntele Carantania timp de mai mulți ani. Trăind pe munte și având o dietă frugală, a oferit contribuțiile financiare ale pelerinilor și propriile sale proprietăți pentru renovarea completă a Mănăstirii Muntelui Carantania și a celei a Sfântului Ioan Botezătorul de pe râul Iordan.

Slujba înmormântării, în după-amiaza zilei în care a plecat la Domnul, a fost oficiată de Preafericitul Părinte și Patriarh al Ierusalimului Teofil, cu participarea Arhiepiscopilor Aghiotafiți, a monahilor și a laicilor. Necrologul a fost citit de către Părintele Secretar General, ÎPS Arhiepiscop Aristarh al Constantinei, după cum urmează:

„Preafericite Părinte și Stăpâne,

Cuvioși Părinți,

Iubiți frați și surori întru Hristos,

Plecarea din viața a iubitului nostru frate întru Hristos Arhimandritul Gherasim, Egumen al Sfintei Mănăstiri de pe Muntele Carantania, ne-a amintit de cuvintele Sfântului Pavel: „Căci nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe aceea ce va să fie” (Evrei 13:14). Și „noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră” ar trebui să fim aliniați și orientați spre venirea finală a Împărăției Cerurilor, care ne-a fost dată prin Iisus Hristos, Care S-a întrupat, a fost răstignit și a înviat. Prin Crucea și Învierea Sa, moartea nu mai stăpânește asupra noastră. Acest mesaj mântuitor și plin de nădejde în Hristos a atras sufletul celui răposat, fratele nostru Arhimandritul Gherasim.

A venit în Țara Sfântă la o vârstă adultă din orașul natal Salonic și s-a alăturat Patriarhiei Ierusalimului și Frăției Aghiotafite, a primit preoția, a lucrat în Departamentul de Finanțe cu transparență financiară și, fiind alpinist, a fost chemat de Domnul nostru Iisus Hristos să slujească pe Muntele Carantania în condiții aspre, acolo unde Domnul a fost ispitit și a biruit toate ispitele, mângâindu-ne și dându-ne curaj să ne biruim propriile ispitele. A slujit acolo mulți ani și, fiind frugal, a oferit toate contribuțiile financiare pe care le-a primit de la pelerini pentru renovarea completă a Sfintei Mănăstiri de pe Muntele Ispitirii și pentru restaurarea Sfintei Mănăstiri a Sf. Ioan Botezătorul de pe râul Iordan. Îl rugăm pe Domnul să îi socotească aceste fapte bune și să-l ierte pentru orice păcat pe care l-ar fi săvârșit ca om și să-l așeze în ținutul celor vii, împreună cu cei drepți, umplându-l cu Lumina Sa Trinitară.

Frăția Aghiotafită le mulțumește celor care i-au cinstit memoria prin participarea la înmormântare și egumenului Sfintei Mănăstiri Sf. Gherasim, Arhimandritul Hrisostom, pentru îngrijirile oferite răposatului cu devotament, în ultimele luni ale vieții sale.

Veșnica pomenire! ”

Frăția Aghiotafită adresează condoleanțe rudelor sale din lume.

Fie ca pomenirea lui să fie veșnică!

Din partea Secretariatului-General




DOXOLOGIA CU OCAZIA SĂRBĂTORII NAȚIONALE A ZILEI DE 25 MARTIE 1821

Luni, 12/25 martie 2019 s-a săvârșit Doxologia cu ocazia sărbătorii naționale a zilei de 25 martie 1821 în Sfânta Biserică a Învierii unde s-a rostit o rugăciune pentru odihna sufletelor strămoșilor neamului nostru care au murit eroic în perioada cruntei tiranii otomane, precum și o rugăciune de mulțumire pentru eliberarea patriei.  

Slujba Doxologiei a fost condusă de Preafericitul Părintele nostru Teofil Patriarhul Ierusalimului, împreună cu care au slujit Arhierei de la Patriarhie, Ieromonahi și diaconi Aghiotafiți. A fost prezent Consulul General al Greciei la Ierusalim, domnul Hristos Sofianopulos și a cântat Protopsaltul Sfintei Bisericii a Învierii, domnul Constantin Spiropulos împreună cu corul bisericesc bizantin „Sfântul Ioan Cucuzel” condus de domnul Emanuel Daskalakis. Au participat numeroși credincioși Ortodocși și membri ai comunității de greci din Ierusalim împreună cu care Sinodia patriarhală și credincioșii au urcat la Patriarhie și în sala Tronului.

Acolo Preafericitul a ținut această cuvântare:

 

            „Nu vă temeți de întuneric. Libertatea, precum steaua ce răsare dimineața, va aduce zorii după noapte”, spune poetul Ioannis Polemis.

            Excelența voastră, Domnule Hristos Sofianopulos, Consul General al Greciei,

            Cinstiți Părinți și Frați,

            Domnule Sava Vladimir, reprezentant al Republicii Cipru,

            Iubiți Frați în Hristos,

            Plini de mândrie națională în Hristos, sărbătorim astăzi ziua istorică a eliberării bine-credinciosului nostru neam de sub îndelungata dominație otomană. Astăzi sărbătorim ziua Renașterii Naționale.

Revoluția cu adevărat eroică din 1821 constituie o bornă din istoria universală. Și aceasta deoarece un grup mic de revoluționari hotărâți, cu binecuvântarea Episcopului Gherman al Patrei, au înălțat stindardul Revoluției și au rostit sfântul jurământ: „Libertatea sau moartea”, „Acum este lupta pentru toți”.

Această deviză a Revoluției a răsunat ca un îndemn universal în toate vetrele Elenismului înrobit care, ascultând cuvintele Psalmistului: „Domnul Și-a adus aminte de noi și ne-a binecuvântat pe noi” (Psalmul 113, 20), s-a dedicat, cu toată puterea fiilor ei revoluționari, luptei sfinte „pentru sfânta credință în Hristos și pentru libertatea Patriei”. „Nu există lucru mai dulce decât patria și religia”, va sublinia în memoriile sale generalul Makriyannis.

Participarea Bisericii la lupta pentru renașterea neamului a fost hotărâtoare. Personalități remarcabile ale Bisericii, precum Mitroplitul Gherman al Patrei, Egumenul Grigorie Papaflessas, Diaconul Atanasie, Episcopul Isaia Salonon, membrii ai Obștii noastre Aghiotafite și numeroși preoți știuți și neștiuți s-au arătat nu numai animatori ai acțiunii de înlăturare a jugului robiei barbare otomane, ci și pilde de sacrificiu de sine, adică și-au dat sângele de martiri pentru libertatea pe care a dăruit-o Dumnezeu omului, după cum propovăduiește dumnezeiescul Pavel: „Unde este Duhul Domnului acolo este libertate” (2 Corinteni 3, 17). Și în alt loc spune: „Stați deci tari în libertatea cu care Hristos ne-a făcut liberi și nu vă prindeți iarăși în duhul robiei” (Galateni 5, 1)

Cu alte cuvinte, marii și aleșii luptători din 1821 înțelegeau sensul libertății și al Patriei scriptural, nu lumește. „Credința în Hristos răstignit și înviat” și „libertatea patriei” constituie puterea trainică prin care este apărată tradiția Greco-Ortodoxă și identitatea bine-credinciosului neam al Bizantinilor și al poporului creștin grec. Aceasta o mărturisesc versurile poetului nostru național Dionisie Solomos din „Imn Libertății” pe care o consideră „ieșită din oasele sfinte ale grecilor”.

Revoluția din 1821 a arătat limpede că hotărârea de a se jertfi pentru apărarea valorilor sfinte și morale, precum libertatea și patria, este justificată deplin. Și aceasta pentru că acela care își jertfește viața o câștigă în veșnicie, în vreme ce stăpânirea tiranică cedează în fața măreției etice care se manifestă cu hotărâre și spirit de jertfă.  

Eroismul fără seamăn și dorința de jertfă până la sânge vrednică de admirat a luptătorilor din 1821 trebuie să constituie un izvor de insuflare pentru noi toți (având în vedere provocările imorale manifestate de așa-numita „Noua Epocă” sau „Noua Ordine”), spre păzirea legilor firești și a valorilor morale ale Scripturii. „Căci păgânii care nu au lege, din fire fac cele ale legii” (Romani 2, 14), spune înțeleptul Pavel. 

Cinstita noastră Obște Aghiotafită participă cu toată râvna și după datorie la această sfântă pomenire anuală a Renașterii bine-credinciosului nostru neam și, cu toți membrii săi, a coborât în Sfânta Biserică a Învierii unde a înălțat mulțumire și doxologie Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care pentru noi S-a răstignit și a înviat din morți, pentru binefacerile aduse neamului nostru. A adus, de asemenea, rugăciuni pentru odihna în pământul celor drepți a fericitelor suflete ale celor care au luptat eroic pentru credință și patrie și au căzut glorios în sfânta luptă a bine-credinciosului neam al elinilor Ortodocși și s-au sfârșit ca martiri pentru darul de Dumnezeu dăruit al libertății.

            Zicând acestea, îngăduiți-ne să ridicăm paharul și, cu respect să exclamăm:

            Trăiască 25 Martie 1821!

            Trăiască neamul bine-credincios și împărătesc al Elinilor Ortodocși!

            Trăiască Grecia!

            Trăiască Obștea noastră Aghiotafită!

 

Iar Consulul General a rostit acestea:

 

Preafericite,

Preasfințiți Arhierei,

Cinstiți Părinți,

Doamnelor și Domnilor,

Avem fericirea de a sărbători astăzi în Patriarhia Ierusalimului Revoluția din 1821 și de a ne aminti cu mândrie națională de cea mai glorioasă pagină din istoria modernă a Neamului. Îi cinstim pe cei care au luptat cu eroism, curaj și sacrificiu de sine și au reușit, în urma unei lupte inegale și îndelungate, care a presupus jertfe de nedescris, să pună capăt celor patru secole întunecate ale jugului străin, tiranic.

În această zi suntem datori să ne amintim elementele care au făcut ca lupta de eliberare din 1821 să fie deosebită atât pentru istoria Greciei, cât și pentru istoria universală și care sunt foarte relevante pentru noi astăzi. Elemente care constituie o învățătură pentru noi toți, grecii de azi. Aceste elemente sunt trei: visul comun al libertății, unitatea națională și curajul în fața unor dușmani mult superiori și în fața unor greutăți uriașe.

Visul comun a fost cel al Patriei libere și al creări unui stat model, bazat pe principiile democrației și ale dreptății, care se îngrijește de toți cetățenii lui fără discriminări. Acest vis, deosebit de avansat pentru acea epocă, a făcut lupta dreaptă și moral imperativă, fortificând hotărârea și puterea luptătorilor și câștigând sprijinul a mii de filo-elini care au contribuit în numeroase feluri.

Unitatea națională și comuniunea erau necesare pentru reușita Revoluției, ca și a oricărei lupte comune. Adversarul a încercat să-i separe pe luptători, incitând la discordii interne, cu scopul de a lovi credința în lupta dreaptă, a nimici tăria și a slăbi rezistența luptătorilor. Unitatea a fost dobândită în urma multor greutăți și după divizări civile care au întârziat sfârșitul fericit al Revoluției. Pilda pentru toți, atunci și acum, este că fără unitate și comuniune scopul comun și drepturile naționale sunt în primejdie de a-și pierde sensul și valoarea.

Curajul luptătorilor, care au sfidat puterea uriașă a asupritorului și contextul internațional neprielnic și au declarat lupta de eliberare pe care au dus-o timp de mai mult de opt ani, pe uscat și pe mare, este o caracteristică a grecilor care în repetate rânduri i-a propulsat pe scena istoriei. O evaluare înțeleaptă, logică, a împrejurărilor ar fi dus la continuarea înrobirii neamului și la abandonarea visului național al libertății și al mândriei naționale. După cum a afirmat generalul Makriyannis, „atunci când cei puțini hotărăsc să moară și pun în practică această hotărâre, de puține ori pierd și de cele mai multe ori câștigă”.

Astăzi nu uităm rolul hotărâtor pe care l-a jucat Biserica pentru împlinirea scopului național, păzind nealterată identitatea grecilor în perioada îndelungată și întunecoasă a stăpânirii turcești. Biserica a fost corabia mântuirii Neamului și străjerul valorilor noastre, păzind limba, credința creștină și nădejdea în Învierea Neamului. Astfel, așa cum luptătorii înșiși declarau, lupta pentru renașterea națională s-a făcut „prin sfânta credință în Hristos și pentru libertatea Patriei”. 

Grecia nu uită marea contribuție a grecilor de peste hotare la lupta pentru renașterea națională și le este pururi recunoscătoare. Aliații, pornind din marile centre urbane ale Europei, s-au alăturat cu entuziasm și spirit de sacrificiu fraților lor revoluționari. Ei au avut un rol important în realizarea visului comun al libertății, precum și în conturarea planurilor inițiale ale Revoluției, și au contribuit la crearea curentului filo-elen. 

Ziua de 25 martie rămâne pentru toți piatra de temelie a ființei noastre naționale și principala răscruce din istoria modernă a Neamului. Eroismul, spiritul de sacrificiu și hotărârea luptătorilor revoluționari și a tuturor celor care au fost insuflați de ei, spre a dobândi o patrie liberă, dreaptă și democratică, ne inspiră și pe noi, și totodată ne obligă să ne arătăm vrednici de ei și, asemenea lor, să ne ridicăm la înălțimea evenimentelor și să conlucrăm pentru a depăși obstacolele, oricât de dificile ar părea.

Trăiască 25 Martie 1821!

Trăiască Grecia!

 

Din partea Secretariatului General

httpv://youtu.be/HX7aaU6PwSI




ONOMASTICA PREAFERICITULUI TEOFIL PATRIARHUL IERUSALIMULUI

Duminică, 11/24 martie 2019, Duminica a doua din Post, când se săvârșește pomenirea Sfântului Grigorie Palama, s-a prăznuit de către Patriarhie Onomastica Preafericirii Sale Părintele nostru Teofil Patriarhul Ierusalimului, care, datorită unor pricini ce țin de regimul locurilor de închinare, a fost mutată din ziua de 9 /22 martie, când se prăznuiesc Sfinții Patruzeci de Mucenici, care au mărturisit în Sevastia din Pont, suferind gerul într-un lac înghețat, în timpul împăratului persecutor Liciniu în anul 320 d.Hr.

Cu ocazia acestei sărbători, s-a săvârșit Sfânta Liturghie patriarhală în Biserica Învierii, condusă de Preafericitul Părintele nostru Patriarh, având ca împreună-liturghisitori Preasfințiții Arhierei ai Patriarhiei, Preasfințiții Mitropoliți Chiriac al Nazaretului și Isihie al Capitoliadei, Preasfințiții Arhiepiscopi Damaschin al Ioppei, Aristarh al Constantinei, Metodie al Taborului, Dimitrie al Liddei, Macarie al Cattarelor, Nectarie al Anthidonei, Filumen al Pellei, Preasfințitul Mitropolit Ioachim al Elenupolei și Preasfințitul Arhiepiscop Aristobul al Madavei. De asemenea, au participat Ieromonahi Aghiotafiți, în frunte cu Preacuviosul Arhimandrit Nectarie, Gheron al Camarasei, preoți vorbitori de limbă arabă și preoți membri ai altor Biserici, Arhidiaconul Marcu și alți diaconi. A cântat Protopsaltul Sfintei Biserici a Învierii, domnul Constantin Spiropulos și Corul de muzică bisericească bizantină „Sfântul Ioan Cucuzel”, condus de domnul Emanuil Daskalakis și au participat numeroși credincioși localnici și pelerini.

După Sfânta Liturghie a urmat Doxologia iar apoi s-a urcat la Patriarhie.

Aici au urmat cuvântările:

 

  1. Cuvântarea Preasfințitului Aristarh Arhiepiscop al Constantinei și Secretar General:

 

„Preafericite Părinte și Stăpâne,

Urcând treptele Sfântului și Marelui Post, ne întărim în lupta noastră duhovnicească prin pomenirea Sfinților Patruzeci de Mucenici care, în anul 320, în timpul împăratului Liciniu, cu mult curaj L-au mărturisit pe Hristos, fără a se teme de gerul și gheața lacului din Sevastia Pontului, și, bine luptându-se, s-a încununat.

Astăzi, în ziua prăznuirii  acestor Purtători de chinuri, este cinstită în mod special în Patriarhia Ierusalimului pomenirea Sfântului Mucenic Teofil, deoarece Preafericirea Voastră purtați numele lui.

Spre  o mai înaltă cinstire a Sfântului Mucenic Teofil și a Preafericirii Voastre s-a adus Jertfa cea fără de sânge în Biserica Învierii și a fost înălțată Doxologia de mulțumire, în prezența a numeroși Părinți Aghiotafiți, a membrilor turmei noastre Greco-Ortodoxe și a evlavioșilor închinători.

Plini de bucuria acestei duble sărbători, în această istorică sală a Tronului pomenim cu recunoștință toate binefacerile pe care Fericirea Voastră le-a săvârșit pentru Patriarhie și pentru turma sa.

Trebuie amintită în primul rând deosebita strădanie pe care ați depus-o spre călăuzirea duhovnicească a turmei Voastre în cele trei jurisdicții și mai ales în Iordania, prin sinaxele preoților pentru o mai roditoare lucrare pastorală. Rod al lucrărilor Preafericirii Voastre au fost și manifestările speciale organizate de familia regală a Iordaniei pentru a susține conviețuirea pașnică dintre Creștini și concetățenii lor Musulmani. În Mitropolia Amman a Patriarhiei au fost distinși cu decorația Cavalerilor Sfântului Mormânt membrii ai comunității din Iordania care s-au distins prin donații filantropice și ridicarea de biserici. De asemenea, fericirea Voastră, cu sensibilitatea deosebită ce o aveți față de pelerinii care în ultima vreme inundă Țara Sfântă, ați acordat mult timp pentru a-i primi la Patriarhie, a-i binecuvânta și a-i îndruma subliniind folosul pelerinajului lor.

Întreținând cele mai bune relații cu Bisericile Ortodoxe surori, Preafericirea Voastră, ați răspuns invitației de a conduce slujba de sfințire catedralei atât de frumoase și de mărețe din București, închinată Sfântului Andrei cel întâi chemat, aparținând Patriarhiei României, și ați participat la manifestările legate de sărbătoarea națională la împlinirea a o sută de ani de la eliberarea și constituirea României mari.

Exercitând rolul de conducător al Patriarhiei noastre între Bisericile creștine locale, le-ați mobilizat spre înlăturarea legilor care subminau proprietățile lor și spre a înălța împreună glasul pentru apărarea Creștinilor din Țara Sfântă. În acest scop Preafericirea Voastră ați depus strădanii, vizitând suverani ai diferitelor state și Biserici, precum și președinți ai unor organizații internaționale spre a vă asigura de sprijinul lor în încercările Patriarhiei noastre de a păstra regimul Sfintelor Locuri validat la nivel internațional și pe temeiul Sfintei Scripturi, precum și drepturile Creștinilor de aici.  

Intense au fost lucrările Preafericirii Voastre pentru apărarea drepturilor noastre cu privire la locurile de închinare și mai ales pentru restaurarea Peșterii din Betleem cea de Dumnezeu purtătoare, timp în care a fost refăcut Paraclisul întemnițării din cadrul Bisericii Sfântului Mormânt și străvechea Mănăstire a Sfântului Ioan Botezătorul de la râul Iordan unde în urmă cu trei zile Preafericirea Voastră l-ați primit pe Președintele statului Israel și pe suveranii Bisericilor Creștine.

Trebuie pomenită și lucrarea începută în timpul celui întru fericită pomenire Patriarh Diodor, sub epitropia de atunci a Preafericirii Voastre, cu privire la prezența creștină, firavă la început, în Catar, lucrare definitivată de curând prin sfințirea de către Preafericirea Voastră a preafrumoasei Biserici a Sfântului Isaac Sirul, a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe și a Sfântului Macarie Arhiepiscopul Ierusalimului, care are și locuință episcopală și un complex de dependințe spre mângâierea, sprijinirea și sfințirea Creștinilor Ortodocși care trăiesc acolo și nu numai.

Pentru toate acestea, Preafericite, noi, Aghiotafiții, vă avem pildă și imbold spre a lucra împreună cu Preafericirea Voastră, precum mădularele trupului cu capul, și colaborăm între noi în mod armonios ca să dăm mărturia concordiei și a unității în lume și spre a se lăuda, prin viețuirea noastră, numele slăvitei noastre Obști și al Bisericii Sfântului Sion, precum și spre slava numele Celui Preaînalt.

În final, înalț paharul și vă urez, Preafericite, în numele Sfântului Sinod și al întregii Obști sănătate, putere și ocrotire de sus pentru ca statornic și drept să ocârmuiți corabia Bisericii Sionului spre plinirea misiunii ei de pacificare, împăcare și mântuire în Țara Sfântă și în trupul Bisericii Ortodoxe de pretutindeni. Amin”.

 

  1. Cuvântarea Consulului General al Greciei la Ierusalim domnul Hristos Sofianopulos :

 

Preafericite,

Preasfințiților,

Sfințiți Părinți,

Doamnelor și Domnilor,

Ziua de astăzi, în care se cinstește pomenirea Sfinților Patruzeci de Mucenici are o deosebită însemnătate, de vreme ce Obștea Aghiotafită și evlavioșii credincioși, pelerinii și Comunitatea Ortodoxă cinstesc cu fastul cuvenit Onomastica Întâi-stătătorului Bisericii Sionului, Maica Bisericilor, a Preafericirii Voastre, Patriarhul Ierusalimului Teofil III.

Aflându-mă la această sărbătoare cu sentimente de sinceră bucurie și deosebită cinstire, aș vrea, Preafericite, să exprim sprijinul neclintit și susținerea Greciei față de străvechea Patriarhie a Ierusalimului și să Vă adresez din inimă urările noastre de sănătate, putere și lungime de zile, pentru a continua înalta Voastră misiune atât națională, cât și religioasă, care dobândește tot mai multă importanță și însemnătate în această epocă dificilă.

De-a lungul drumului său de veacuri, Patriarhia Greco-Ortodoxă a Ierusalimului a jucat un rol istoric deosebit de important și, în calitate de centru religios al Sfintelor Locuri, continuă să fie un izvor nesecat de nădejde și să transmită, la toate marginile lumii, dinspre Sfânta Cetate, mesajul mântuirii oamenilor, de vreme ce păzește în fiecare zi, datorită devotamentului și abnegației Părinților Aghiotafiți, cele mai importante Locuri de închinare ale Creștinătății.

Această Sfântă Instituție este un punct de referință pentru grecii de pretutindeni și un simbol al prezenței de veacuri a Elenismului la Locurile Sfinte, de vreme ce constituie o legătură strânsă de prietenie și colaborare cu alte popoare și este purtătorul de cuvânt al Creștinilor Ortodocși din această regiune, păstrând prețioase tradiții și transmițând în toată lumea mesajul ecumenic al Ortodoxiei.

Preafericite,

Într-o epocă a instabilității, a fluctuației și a necontenitelor neorânduieli care par să încurajeze intoleranța, îndârjirea și adversitatea, lucrarea Voastră atât de importantă care este condusă de o sinceră intenție de înțelegere și împăcare, nu numai în relațiile cu alte dogme și cu alte religii, dar și în aria mai vastă a strădaniei de pacificare în această regiune mult încercată, conferă înălțime etică Patriarhiei Ierusalimului, care apără prezența creștină în Orientul Mijlociu, ca factor de moderație și stabilitate. Prin mulțimea inițiativelor Voastre, favorizați reînnoirea și promovarea Locurilor Sfintelor ale Creștinătății, de vreme ce vă îngrijiți de păstrarea Status Quo-ului din Țara Sfântă și de călăuzirea duhovnicească și bunăstarea unei turme care trece prin mari încercări, pentru că provocările epocii și primejdiile care pândesc sunt multe. Este însă cert faptul că toți cei care uneltesc împotriva Patriarhiei, în zadar se ostenesc. Strădaniile lor se lovesc și se vor lovi mereu de puterea pe care această Sfântă Instituție o absoarbe din îndelungata sa istorie și tradiție, din unitate, din adânca credință, din devotamentul Obștii Aghiotafite și din ocârmuirea ei, Preafericite, care, având deplină percepție și conștientizare a împrejurărilor, cu tărie și hotărâre, se îngrijește de prezentul și viitorul ei.

Preafericite,

Povara pe care v-ați asumat-o este mare și lupta pe care o presupune este îndelungată și ostenitoare. Sunt deplin încredințat că, prin ajutorul lui Dumnezeu și prin contribuția activă a noastră a tuturor, veți continua lucrarea Voastră și veți duce la bun sfârșit înalta Voastră misiune. 

La mulți ani!”

 

  1. Cuvântările reprezentanților credincioșilor din regiunile ce țin de jurisdicția Patriarhiei, a reprezentanților Bisericilor Ortodoxe și ale altora, cărora Preafericitul le-a mulțumit prin această cuvântare a Sa:

 

„Iezerul ca un rai și gerul ca un zăduf Mucenicii au socotit, Hristoase Dumnezeule. Înfricoșările tiranilor nu au îngrozit cugetele lor. Nu s-au temut vitejii de adaosurile muncilor, câștigând Crucea dumnezeiască armă prin care pe vrăjmașul ca niște tari l-au biruit. De unde și cununile darului au luat”, cântă imnograful Bisericii.

Excelența voastră domnule Consul General al Greciei, domnule Hristos Sofianopulos,

Cinstiți Părinți și Frați,

Evlavioși Creștini și pelerini,

„Strigați lui Dumnezeu tot pământul, cântați numele Lui, dați slavă laudei Lui” (Psalmul 65, 1) strigă Biserica lui Hristos prin gura Proorocului și Împăratului David la pomenirea Sfinților lui Hristos purtători de chinuri, a marilor Mucenici cei patruzeci care au mărturisit în cetatea Sevastiei.

Acești Sfinți, care erau cu obârșia din diferite țări, dar slujeau în aceeași oaste, nu s-au temut de adaosurile muncilor, câștigând Crucea dumnezeiască armă prin care pe vrăjmașul l-au biruit. De unde și cununile darului au luat, adică numele de Creștin prin care acum petrec între cei de sus, potrivit imnografului lor.

Astăzi, când Sfânta noastră Biserică a Ierusalimului, cinstește pomenirea Sfinților  Patruzeci de Mucenici și, în mod special, a Sfântului Teofil care a mărturisit împreună cu ei, al cărui cinstit nume îl poartă Smerenia noastră, am coborât în locul martiriului și a îngropării de trei zile a Mântuitorului Hristos, adică în Sfânta Biserică a Învierii unde am săvârșit marea și dumnezeiasca Taină a Euharistiei. În plus, am înălțat doxologie de mulțumire lui Dumnezeu cel în Sfânta Treime slăvit cu ocazia cinstitei Onomasticii a noastre, ce purtăm numele Mucenicului Teofil, fiind înconjurați de cuvioși membri ai Obștii Aghiotafite și rugându-se împreună cu noi evlavioși creștini ai turmei noastre purtătoare a numelui lui Hristos și pelerini veniți din alte locuri.

Aceasta am făcut cugetând la cuvintele dumnezeiescului Pavel: „Mulțumind totdeauna pentru toate întru numele Domnului nostru Iisus Hristos, lui Dumnezeu Tatăl” (Efeseni 5, 20).

Acest praznic de fiecare an al Sfinților Patruzeci de Mucenici și, mai ales, a Sfântului Teofil care a mărturisit împreună cu ei, pe care strălucit îl sărbătorește Sfânta noastră Biserică a Ierusalimului, nu se referă la smerenia Noastră, ci, mai ales și în primul rând, la treapta patriarhală prin care se arată faptul că Biserica lui Hristos are drept temelie sângele izbăvitor vărsat prin Răstignire de Hristos, precum și sângele Sfinților care s-au făcut mărturisitori ai cinstitului Său Sânge. De aceea și preaînțeleptul Pavel spune: „Având împrejurul nostru atâta nor de mărturii, să lepădăm orice povară și păcatul ce grabnic ne împresoară și să alergăm cu stăruință în lupta ce ne stă înainte, cu ochii ațintiți asupra lui Iisus, începătorul și plinitorul credinței Care pentru bucuria pusă înainte-I, a suferit Crucea, n-a ținut seama de ocara ei și a șezut de-a dreapta tronului lui Dumnezeu” (Evrei 12, 1-2).

Sfinții Mucenici ai dragostei lui Hristos sunt cei care au mărturisit prin sângele lor pentru adevărul și credința în Hristos Cel răstignit și înviat. De aceea și dumnezeiescul Pavel îl îndeamnă pe ucenicul lui Timotei: „Nu te rușina a mărturisi pe Domnul nostru, căci Dumnezeu nu ne-a dat duhul temerii, ci al puterii și al dragostei și al înțelepciunii” (2 Timotei 1, 7-8).

Sfinții Patruzeci de Mucenici prăznuiți astăzi se arată pilde de urmat, pentru lupta pe care au dus-o în viața pământească spre a deveni moștenitori ai Împărăției lui Dumnezeu. „Prin multe suferințe trebuie să intrăm în Împărăția lui Dumnezeu” (Fapte 14, 22) spune Scriptura. „Căci viața de acum este luptă. Este luptă împotriva păcatelor și a poftelor și a celor ce cugetător ne războiesc. Deci la această luptă să alergăm și să biruim”, spune Icumenie.

La această luptă a mărturisirii dragostei Evangheliei lui Dumnezeu și a Mântuitorului nostru Iisus Hristos suntem chemați și noi, iubiții mei frați, mai ales în această binecuvântată perioadă a Sfântului și Marelui Post, având ca ajutători și ocrotitori pe Sfinții Patruzeci de Mucenici, pe cel care a mărturisit împreună cu ei, Mucenicul Teofil al cărui nume îl purtăm, și pe Preabinecuvântata Născătoare de Dumnezeu, Maica Domnului și pururea Fecioara Maria. Pe aceștia să-i rugăm a ne învrednici să ajungem cu pace la Învierea cea de a treia zi a lui Dumnezeu și Mântuitorul sufletelor noastre.

În plus, cerem pentru toți cei care se roagă împreună cu Noi și care cinstesc acest praznic  putere de sus, harul Sfântului Mormânt, răbdare și toată binecuvântarea de la Dumnezeu. De asemenea, aducem calde mulțumiri celor care ne-au adresat cuvântări, Preasfințitului Aristarh, Arhiepiscop al Constantinei și Secretar General, care a vorbit în numele membrilor Sfântului Sinod și al Obștii noastre Aghiotafite, Excelenței Sale, Consulul General al Greciei, domnul Hristos Sofianopulos, Preacuviosului Arhimandrit Atanasie, reprezentant al Sfintei Biserici surori a Rusiei, care ne-a transmis urările Preafericitului Patriarh al Moscovei Chiril, Preacuviosului Arhimandrit Teofil, reprezentant al Sfintei Biserici surori a României, care ne-a transmis urările Preafericitului Patriarh al României Daniil, Preasfințitului Mitropolit al Nazaretului Chiriac, care a vorbit în numele credincioșilor noștri din Nazaret, Preasfințitului Arhiepiscop al Ioppei Damaschin, care a vorbit în numele credincioșilor noștri din Ioppe, Preacuviosului Arhimandrit Rafail, care a vorbit în numele credincioșilor din Iordania de Nord, Directorului Școlii noastre Patriarhale, Preacuviosul Arhimandrit Matei, Preasfințitului Arhiepiscop al Catarelor Macarie, care a vorbit în numele credincioșilor din Sfânta Arhiepiscopie a Catarelor, Preasfințitului Arhiepiscop al Madavei Aristobul, care a vorbit în numele Comunității de curând constituite din Beersheba, Preacucernicului Părinte Farah Badur, care a vorbit în numele Bisericii Sfântului Iacov Fratele Domnului, Preacuviosului Arhimandrit Ignatie, care a vorbit în numele Comunității din Betjala, Părintelui Iconom Sava, care a vorbit în numele Comunității din Beit-Sahur, stimatului domn Abu-Aeta din Satul Păstorilor, domnului Misiel Fretz, care a vorbit în numele asociației din Betleem și tuturor celor care au participat la această sărbătoare.

În sănătatea voastră a tuturor!

 

A urmat masa de post la care a luat parte Consulul General al Greciei, domnul Hristos Sofianopulos, și în cadrul căreia Preafericitul a conferit rangul de Arhimandrit Ieromonahului Aghiotafit Martirie care a slujit în Madiva.

 

Din partea Secretariatului General     

httpv://youtu.be/scDdCKsovyE

 




PATRIARHIA IERUSALIMULUI PARTICIPĂ LA CONFERINȚA DE DOUĂ ZILE A MINISTERULUI DE EXTERNE AL GRECIEI

De joi, 28 februarie, până vineri, 1 martie 2019, a avut loc la Ministerul de Externe al Greciei conferința de două zile cu tema: „Diplomație religioasă-bisericească în secolul XXI” / „Conturarea principiilor politice și propuneri de strategii pentru exercitarea  diplomației religioase și bisericești”.

La această manifestare Patriarhia Ierusalimului a fost reprezentată de Epitropul patriarhal la Constantinopol, Preasfințitul Arhiepiscop Nectarie de Anthidon, cu expunerea pe tema: „Patriarhia Ierusalimului ca factor de stabilitate și dialog în Orientul Mijlociu” cu următorul conținut:

 

PATRIARHIA IERUSALIMULUI CA FACTOR DE STABILITATE ȘI DIALOG ÎN ORIENTUL MIJLOCIU

 

Patriarhia Greco-Ortodoxă a Ierusalimului sau Patriarhia Elenă (Ρωμαίικο Πατριαρχείο; Deir Rum), este un lanț istoric neîntrerupt de sfințenie, mucenicie și neîncetate lupte pentru Biserica lui Hristos și a turmei sale purtătoare a numelui lui Hristos, dar și pentru păstrarea Sfintelor Lăcașuri, menținându-și totodată de-a lungul veacurilor caracterul său elen.

Biserica Ierusalimului a luat ființă chiar în ziua Cincizecimii și primul ei Episcop a fost Sfântul Apostol și Mucenic Iacov Fratele Domnului (†62 d.Hr).

Patriarhia Ierusalimului își desfășoară activitatea în regiunea Sfintelor Locuri, în Orientul Mijlociu, până la Golful Persic și Emiratele Arabe.

Pentru prima oară, de-a lungul istoriei sale îndelungate, Patriarhia Ierusalimului se află sub trei puteri și autorități politie și statale ale căror interese sunt diametral opuse. Tocmai aceasta este dificultatea cu care se confruntă Patriarhia, dar și Patriarhul: faptul că dintr-odată Patriarhia s-a aflat în centrul disputelor politice, și nu numai al disputelor politice locale, ci și al celor care privesc comunitatea internațională.

Prezența ei în Țara Sfântă este o minune de fiecare zi, deoarece atât Preafericitul, cât și Obștea Aghiotafită sunt călăuziți de o gândire deplin ecleziastică, chemând întotdeauna ajutorul lui Dumnezeu, anume al Cuvântului lui Dumnezeu întrupat.

Moștenirea istorică a Patriarhiei, pronunțatele sale trăsături teologice și culturale și experiența conviețuirii cu alte religii o face să fie nu numai vrednică de atenție, dar deține și o mare putere de hotărâre în cadrul manifestărilor inter-ortodoxe, a dialogurilor inter-religioase, dar și în orice încercare de pacificare în Orientul Mijlociu.

            Tagma monahilor „Râvnitori” instituită de Sfânta Elena, a cărei continuare este astăzi Obștea Aghiotafită, și-a asumat protecția, menținerea și slujirea Sfintelor Lăcașuri, dar și păstorirea turmei cuvântătoare, prin activități religioase, sociale, culturale și filantropice.

            Cea mai mare provocare, însă, cu care se confruntă Patriarhia este conviețuirea cu lumea ebraică și arabă și misiunea și rolul său ca factor de echilibru, având în vedere că Ierusalimul este un oraș în sine religios, strâns legat de sfânta istorie a Creștinismului, dar și a celorlalte două religii monoteiste – Iudaismul și Islamul.

Aici se arată adevărata dimensiune a rolului Patriarhiei și al Patriarhului, cât și a mai-marilor celorlalte două religii monoteiste în vederea păstrării păcii în această regiune. Religiile joacă deci un rol hotărâtor în această zonă.

Problema diplomației internaționale, dar și a politicienilor, este aceea că, neînțelegând problemele religiei în profunzimea lor, încearcă să neglijeze rolul pe care îl are religia la nivel mondial.

Cu greu recunosc faptul că acolo unde au loc dispute de natură politică, de cele mai  multe ori, cauzele sunt evident religioase și încearcă să accentueze latura politică sau etnică.

Din păcate, conflictele armate din ultimii ani din zona Orientului Mijlociu și problemele care le-au urmat au dus încă și mai mult la diminuarea populației creștine. Cu toate acestea, Biserica Sionului nu abandonează misiunea ei, călăuzindu-și turma cuvântătoare și menținând caracterul liturgic al Locurilor de închinare unde sufletele care sunt în căutarea adevărului – atât ale localnicilor, cât și ale pelerinilor – Îl află pe bunul lor Păstor acolo unde Acesta „a lucrat mântuirea în mijlocul pământului” prin Răstignirea și Învierea Sa.

Pe lângă rolul său duhovnicesc, Patriarhia s-a implicat și în domeniul educației și al asistenței sociale. Este istoric dovedit faptul că primele școli și spitale au fost înființate de Patriarhie, care întreține și astăzi școli în cadrul statului Israel, în Palestina și Iordania.

Prin intermediul Educației contribuie la conviețuirea entităților religioase, dar și la diminuarea fanatismului religios, de vreme ce Creștinii sunt o minoritate în Țara Sfântă și în zona mai largă a Orientului Mijlociu.   

De aceea școlile Patriarhiei găzduiesc în cea mai mare parte elevi care nu sunt Creștini Ortodocși, ci de alte religii. Aceasta are drept consecință contribuția la recunoașterea reciprocă a persoanelor, pe de o parte, și a convingerilor și a simbolurilor religioase ale fiecăruia, pe de altă parte. 

Desigur, acest fapt este recunoscut de către toți, de vreme ce Patriarhia are o relație specială cu lumea arabă islamică și în toate împrejurările funcționează ca o punte între Apus și Răsărit.

În același timp, Patriarhia Ierusalimului menține, prin multe osteneli și jertfe, Școala Patriarhală de pe Muntele Sion, Gimnaziul și Liceul bisericesc, unde învață elevi dintre care mulți, după absolvire, rămân în Țara Sfântă. Această școală funcționează ca pepinieră de membrii ai Obștii Aghiotafite. Din păcate, însă, datorită situației existente aici, numărul elevilor este mic și este de dorit să crească.

De asemenea, se depun însemnate eforturi pentru redeschiderea Școlii Teologice a Sfintei Cruci, una dintre cele mai vechi instituții de educație greacă din străinătate pe care au absolvit-o însemnați teologi laici, dar și clerici, care au slujit în Bisericile Ortodoxe din Orient.

Cu ocazia primei conferințe internaționale a organizației non-guvernamentale ”Romiosoni”, care a fost înființată de Patriarhia Ierusalimului,  Preafericitul Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, a subliniat faptul că scopul acestei organizații este promovarea Comuniunii în Hristos a vorbitorilor de limbă greacă și a Creștinilor Ortodocși vorbitori de limbă arabă, pe de o parte, și a celorlalți Creștini Ortodocși pe de altă parte. De altfel, aceasta este una dintre cele mai importante ținte pe care Preafericitul a avut-o în vedere de la începutul lucrării sale pastorale. 

În discursul său a semnalat de asemenea că „poziția specială a Patriarhiei Ierusalimului, aflată sub autoritatea politică a statului Israel, a Palestinei și a regatului hasemit al Iordaniei, precum și a principatului Catar, face ca instituirea sa religioasă și bisericească recunoscută ab antiquo să fie deosebit de importantă atât pentru unitatea Bisericilor Ortodoxe, cât și pentru conviețuirea popoarelor vecine din regiunea aflată sub jurisdicția ei.

Conferindu-se mare greutate rolului deosebit pe care îl joacă religia în general și, în consecință, Patriarhia Ierusalimului, având în vedere importanța religioasă aparte a Ierusalimului ca oraș sfânt pentru Iudei, Creștini și Musulmani, a fost invitat și Preafericitul Patriarh al Ierusalimului la Conferința cu privire la relațiile dintre lumea americană și cea islamică, desfășurată în Doha, Catar, în februarie 2010. În cadrul lucrărilor departamentului religios, Patriarhul Ierusalimului Teofil a subliniat legătura strânsă dintre religie și politică în cadrul cultural al țărilor islamice și în special al țărilor din Orientul Mijlociu.

Conștientizând imensa lor responsabilitate, dar și misiunea pe care o au în Orientul Mijlociu, mai-marii Bisericilor Ortodoxe  din regiune și Arhiepiscopul Ciprului au reînființat Consiliul Bisericilor din Orientul Mijlociu, colaborând astfel la sprijinirea Creștinilor atât de încercați din această regiune, dar și la înlesnirea și suportul duhovnicesc al celor aflați în cea mai fierbinte zonă din lume, care de atâția ani trăiesc în contextul acestei drame politice și religioase.

De asemenea, arătându-și stima față de rolul important pe care îl joacă Patriarhia Ierusalimului în lumea musulmană, actualul președinte al Republicii Turce, Recep Tayp Erdogan, l-a invitat pe Preafericitul Patriarh al Ierusalimului Teofil III să participe ca referent la Conferința internațională cu tema: „Primăvara arabă și pacea în Orientul Mijlociu – Perspective musulmane și creștine”, care a avut loc la Constantinopol în septembrie 2012.

În linii foarte largi, datorită timpului limitat, am încercat să prezint importanța prezenței și misiunii străvechii Patriarhii a Ierusalimului în Orientul Mijlociu, nădăjduind că am reușit să aducem o rază de lumină asupra marii lucrării pe care a desfășurat-o de-a lungul secolelor.

În încheiere, aș vrea să mulțumesc în numele Preafericitului Părintelui nostru Teofil, dar și al Obștii Aghiotafite, pentru interesul neobosit pe care l-a arăta Grecia în toți acești ani, în orice fel, față de Patriarhia Ierusalimului, interes a cărui încununare a fost prețiosul ajutor dat de statul Greciei pentru restaurarea Sfântului Mormânt.

În același timp însă și Elada înțelege că Patriarhia Ierusalimului este un bastion și o prelungire duhovnicească ai ei în cea mai sensibilă regiune a planetei.

Încheind această scurtă expunere a mea, nu pot afla un epilog mai potrivit decât cuvintele rostite de Preafericitul Patriarh al Ierusalimului Teofil III la întrunirea mai-marilor Bisericilor Ortodoxe din Orientul Mijlociu:

„Astăzi s-a făcut cunoscută tuturor, politicieni, diplomați ș.a., importanța și rolul călăuzirii religioase în conviețuirea pașnică a oamenilor. Din acest motiv, toți conducătorii religioși sunt chemați să contribuie prin orice fel de tratative și dialoguri. Contribuția lor este necesară și să nu vi se pară ceva neobișnuit dacă vedeți că, de-a lungul timpului, ocârmuirile politice și internaționale caută scăpare la conducătorii religioși spre a afla soluții în privința temei Ierusalimului.

Odată ce se va găsi o soluție cu privire la tema Ierusalimului, atunci se vor rezolva toate problemele la nivel regional și mondial, pentru că întreaga criză internațională are drept punct de plecare Ierusalimul. Deci, dacă vreodată va fi posibil ca pacea să dăinuie în toată lumea, aceasta va depinde de Ierusalim”.

Din partea Secretariatului General            




SĂRBĂTOAREA ÎNTÂMPINĂRII DOMNULUI LA PATRIARHIE

Vineri, 2/15 februarie 2019, Patriarhia a sărbătorit Întâmpinarea Domnului la Sfânta Mănăstire Panagia Sayda Naya, care se află în apropierea Patriarhiei, în cartierul creștin.

La această sărbătoare, Biserica sărbătorește Intrarea Domnului în Templul lui Solomon, ca prunc de patruzeci de zile, adus de părinții Săi care au oferit o pereche de țestoase și una de porumbei. Atunci Dreptul Simeon L-a primit în brațe și prin înștiințare de la Duhul Sfânt, L-a recunoscut și a spus: „Acum slobozeşte pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace, Că ochii mei văzură mântuirea Ta, Pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, Lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel” (Luca 2: 29-32).

Pentru aceasta sărbătoare, s-a făcut Vecernia seara în Mănăstirea menționată mai sus, iar Sfânta Liturghie s-a slujit în dimineața zilei de sărbătoare, condusa de IPS Arhiepiscop Aristarh al Constantinei, împreună cu Ierodiaconi și Diaconii Aghiotafiți. Răspunsurile la strană au fost date de Protopsaltul de la Biserica Învierii, Constantinos Spyropoulos și de studenții Școlii Patriarhale, la slujba participând numeroși credincioși și pelerini locali.

Înaltpreasfinția Sa a ținut o predică în fața celor prezenți (vezi video).

În timpul Sfintei Liturghii Preafericitul Părinte al nostru și Patriarh al Ierusalimului, Teofil, a venit sa se închine  împreuna cu părinți Aghiotafiți.

Restauratoarea Mănăstirii, Cuvioasa Maica Serafima a oferit o recepție anturajului patriarhal și episcopal, precum și congregației de la egumenie și curtea mănăstirii.

Și pentru această sărbătoare a Domnului, Preafericitul Părinte al nostru și Patriarh al Ierusalimului Teofil a participat la Sfânta Liturghie la Biserica Patriarhală și Monahală a Sfinților Constantin și Elena.

Din partea Secretariatului-General

httpv://youtu.be/cC96CBYIYGE

httpv://youtu.be/MEROhX2ghJU




POMENIREA SFINȚILOR IOAN ȘI GHEORGHE HOZEVIȚII

Luni, 8/21 ianuarie 2019, Patriarhia a sărbătorit pomenirea Cuvioșilor Ioan și Gheorghe Hozeviții în Sfânta Mănăstire închinată lor, aflată pe malul râului Horat, în scobitura unei stânci abrupte, înspre Ierihon.

Primul dintre acești Sfinți pe care Biserica îi prăznuiește în această zi, Sfântul Ioan, a trăit în secolul V, a fost Episcop al Cezareei și a venit și s-a stabilit în această Mănăstire, spre liniștire, devenind îndrumător al călugărilor.

Sfântul Gheorghe, cu originea din Cipru, este cel care a refăcut Mănăstirea după distrugerea suferită odată cu năvala perșilor din anul 614 d.Hr.

În cinstea acestor Sfinți, ctitori și întemeietori ai Mănăstirii, s-a săvârșit priveghere de toată noaptea la începutul căreia Egumenul și restauratorul Mănăstirii Arhimandritul Constantin Peramatzis l-a primit pe Preafericitul Părintele nostru Teofil Patriarhul Ierusalimului, rostind această cuvântare în limba greacă:

 

„Preafericite Părinte și Stăpâne și cinstita Voastră Sinodie,

Astăzi Lavra Hozeva îi prăznuiește pe ctitorii ei: Sfinții Ioan și Gheorghe.

Petrecerea lor, având ca ax principal viața liturgică, a fost o continuă jertfă, o jertfă a iubirii și a deplinei afierosiri către Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, și o jertfă a dragostei dumnezeiești către aproapele. În viața Sfântului Gheorghe citim: „Într-o zi, Cuviosul Părintele nostru Gheorghe stătea pe o piatră, încălzindu-se la soare (căci era slăbit din pricina înfrânării peste măsură), arzând tot de dragoste duhovnicească, având drept scop doar a împlini voia lui Dumnezeu. Cu lacrimi neîncetate Îl ruga pe Dumnezeu Iubitorul de oameni să aibă milă de poporul Lui.”

Aceeași dragoste către Dumnezeu și aproapele o trăim și noi din belșug prin cinstita persoană a Preafericirii Voastre.

Și, într-adevăr, ne identificăm și noi cu biograful Cuviosului Părintelui nostru Gheorghe, care atât de definitoriu vorbește despre Starețul său: „Credeți-mă, cinstiți Părinți și Frați, (…) că, atunci când mă cuprindea ispită sau supărare, fie și numai dacă îl vedeam, deîndată toate [relele] se ștergeau de la mine ca și cu un burete și din clipa aceea aveam multă pace și liniște. (…) Apoi ne venim iar în sine, când ne amintim de aleasa viață a Sfântului Părinte, adică de statornicia în postire, de privegherile cu stare în picioare de toată noaptea, de izvoarele de lacrimi nesecate, de răbdarea în ispite. Și, ca să spun pe scurt, amintindu-ne de statornicia și răbdarea viețuirii lui pline de virtuți îngerești, ne umplem de bune și folositoare nădejdi.”

Așa și noi avem parte de întărire sufletească prin rugăciunea și ocrotirea Voastră patriarhală și părintească.

Părinte și Stăpâne iubitor de Sfinți,

Bine ați venit!”

 

Privegherea, care a cuprins Pavecernița, Acatistul, Utrenia și Sfânta Liturghie, a fost condusă de Preafericitul Patriarh, având ca împreună-liturghisitori pe Preasfințitul Arhiepiscop Aristarh al Constantinei, Ieromonahi Aghiotafiți, Arhidiaconul Marcu și alți diaconi. Au cântat, împreună cu monahii, Protopsaltul Bisericii mitropolitane „Bunavestire” din Mitropolia de Ilios, domnul Leonida Duka, Protopsaltul Bisericii „Sfântul Pavel” din Atena, domnul Evstathios  Kasteliotou, Protopsaltul Bisericii „Sfânta Parascheva” din Attika, domnul Hristos Stavrou, și Protopsaltul Bisericii „Sfânta Chiriachi” din Mitropolia de Ilia, domnul Nikolaos Papadimitriou. Au participat monahi, monahii, preoți și închinători.

Către aceștia Preafericitul a rostit această cuvântare în limba greacă:

 

„Luați jugul Meu asupra voastră și învățați-vă de la Mine că sunt blând și smerit cu inima și veți afla odihnă sufletelor voastre; căci jugul Meu este bun și povara Mea este ușoară” (Matei 19, 29-30)”, spune Domnul.

Iubiți frați în Hristos,

Evlavioși închinători,

Aducem slavă Fiului lui Dumnezeu cel Unul-Născut, cel fără tată din Mamă și fără mamă din Tată, Care la praznicul Nașterii Sale ce tocmai a trecut S-a arătat prunc, Cel desăvârșit din Cel desăvârșit, Dumnezeul nostru. Astăzi Îl vedem în lăcașurile din Mănăstirea Hozeva și din împrejurimile râului Iordan. Astăzi Îl vedem minunat întru Sfinții și Cuvioșii Lui, Ioan, Ioan cel Nou și Gheorghe, care s-au izbăvit de întuneric și strălucesc prin lumina cunoașterii lui Dumnezeu împreună cu Puterile cerești, lăudându-L și binecuvântându-L. Îl slăvim pe Dumnezeu în Treime Cel Care ne-a chemat pe toți la această sfântă și euharistică adunare, ca să îl cinstim sărbătorește pe Cuviosul Gheorghe, cel mare între pustnicii din pustiul Iordanului și din preajma râului Horrat, cel din Levkara Ciprului, în aceste locuri sfinte unde s-a auzit predica pocăinței rostită de Sfântul Ioan Botezătorul: „Vine în urma mea cel Care este mai tare decât mine Căruia nu sunt vrednic, plecându-mă, să-I dezleg cureaua încălțămintelor. Eu v-am botezat pe voi cu apă, El însă vă va boteza cu Duh Sfânt” (Marcu 1, 7-8).

Părintele nostru Gheorghe, luminat de Duhul Sfânt, a venit în acest loc pustiu pășind pe urmele Sfinților bărbați, mai ales ale Proorocului Ilie, și auzind cuvintele Domnului: „Luați jugul Meu asupra voastră și învățați-vă de la Mine că sunt blând și smerit cu inima și veți afla odihnă sufletelor voastre” (Matei 11, 29). „Fiind cuprins, preafericite, de dumnezeiască dragoste pentru locurile sfinte ale Sionului, către acelea ai purces și acolo ai petrecut până la moarte, înțelepte, chinuindu-ți trupul cu osteneli, și nicicum nu te-ai lenevit a ajunge prin nevoință și osteneli și la Sionul cel ceresc”, cântă imnograful său. Biserica cinstește și prăznuiește pomenirea Sfinților ei, căci Proorocii și Sfinții de sub Lege ne-au vestit de mai înainte nouă, oamenilor, Împărăția cerurilor. „Pocăiți-vă, căci s-a apropiat Împărăția cerurilor” (Matei 3, 2), a propovăduit în pustia Iudeei Ioan Botezătorul. „Căci, câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați îmbrăcat” (Galateni 3, 27), vestește dumnezeiescul Pavel. Iar Hristos în Care suntem chemați să ne îmbrăcăm nu este altul decât noul Adam Care a strălucit de lumina dumnezeiască și neapropiată a Tatălui, adică de Duhul Sfânt, Care în chip de porumbel a coborât peste El în apele Iordanului, când a fost botezat de Ioan.

În acest nou Adam, despre Care „glas s-a făcut din ceruri: Tu ești Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit” (Marcu 1, 11), s-a îmbrăcat, ca și cu o haină a luminii neînserate și nezidite, Sfântul Gheorghe. Spunem aceasta pentru că Hristos este lumina cea adevărată. „Eu sunt Lumina lumii; cel care Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții” (Ioan 8, 12). Iar înțeleptul Pavel ne îndeamnă: „Să vă îmbrăcați în omul cel nou, cel după Dumnezeu, zidit întru dreptate și în sfințenia adevărului”(Efeseni 4, 24). Să vă îmbrăcați în omul cel nou, care este făptură nouă ce a fost zidită potrivit cu voia lui Dumnezeu, ca să trăiți în dreptate față de oameni și în dăruire și sfințenie față de Dumnezeu, adică în virtuți, care sunt rodul adevărului evanghelic.

Cu adevărat, iubiții mei frați, jugul Domnului Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos este bun și povara Sa este ușoară. Cu alte cuvinte, jugul ascultării față de Hristos și față de învățătura Lui este lesne și folositor pentru cel care îl poartă. Dar și povara îndatoririlor și obligațiilor pe care le cere Domnul de la noi este ușoară.

Aceasta a dovedit-o și cel prăznuit astăzi, Cuviosul Părintele nostru Gheorghe, care s-a arătat dreptar și pildă aleasă pentru cei care i-au urmat, Sfinții și Cuvioșii Părinți care au strălucit în Lavra Hozeva, Sfântul Ioan și Sfântul Ioan cel Nou din România.

Să ne rugăm Mântuitorului nostru Hristos Care „S-a îmbrăcat cu hainele omorârii vechiului Adam, prin dumnezeiască nașterea ta, Născătoare de Dumnezeu, și S-a înveșmântat cu podoaba pe care o a țesut Însuși Cuvântul în pântecele tău întrupându-Se”, pentru ca, pentru rugăciunile Sfântului Părintelui nostru Gheorghe Hozevitul și ale Cuvioșilor hozeviți cei împreună cu el, să ne împărtășim și noi, cei care îi cinstim, de luminarea dumnezeieștii Arătări de la Iordan. Amin”.

După slujba plină de cucernicie a urmat masa oferită Sinodiei patriarhale și tuturor credincioșilor.

Împreună cu cei doi Sfinți prăznuiți în această zi, Mănăstirea îi cinstește întotdeauna și pe cei dintâi cinci Pustnici ai Mănăstirii, din secolul IV, Promos, Ilie, Ean, Ganeos și Zinon, precum și pe Sfântul Ioan cel Nou din România, cel de curând înscris în Sinaxarul Bisericii Ortodoxe de către Patriarhia Ierusalimului.

 

Din partea Secretariatului General