„Cerul și pământul astăzi s-au împreunat

Născându-Se Hristos.

Astăzi Dumnezeu pe pământ a venit

Și omul la ceruri s-a suit.

Astăzi este văzut cu trup pentru om

Cel din fire nevăzut”.

(Stihira idiomela 2 – de la Litie)

Astăzi Biserica din toată lumea sărbătorește Mitropolia Sărbătorilor, sărbătoarea Nașterii în trup a Domnului Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos din Fecioara, în plinătatea bucuriei, strălucirii, aducerii de mulțumire și a doxologiei.

La această sărbătoare, Biserica dă mulțumiri lui Dumnezeu deoarece fiind credincioasă, El a împlinit promisiunile pe care le-a făcut omului prin prooroci: „Izbăvire a trimis poporului Său” (Psalm 110:9). Fiind milostiv și iubitor de oameni, „trecând cu vederea veacurile neştiinţei” (Fapte 17:30) și vremea apostaziei oamenilor, „S-a făcut  călător pe pământul celor care au rătăcit de la harul Său”. Dumnezeu l-a căutat pe omul rătăcitor, pe omul care a fugit de împărtășirea Sa, după spusele Sf. Chiril al Alexandriei (P.G. 75 908 C), l-a găsit ca pe o oaie pierdută, pe care a îndreptat-o, a înnoit-o, căreia i-a dat viață, „i-a transformat alcătuirea” și l-a readus în fosta comuniune cu El în Rai, de la momentul facerii.

Dumnezeu Tatăl a făcut acest lucru vizibil prin unicul Său Fiu Născut: „Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, Ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea” (Gal. 4:4-5). „Cuvântul s-a făcut trup” (Ioan 1:14) – aceasta i-a plăcut Tatălui. După cuvântul Sfântului Chiril al Alexandriei, „Dumnezeu Cuvântul, care a fost dintru început în sânul Tatălui, a suferit de bună voie chenoza pentru noi și S-a întrupat, făcându-Se om, S-a smerit pentru binele nostru și S-a făcut fiu al omului, pentru ca noi să fim bogați în Dumnezeu Tatăl prin El, a primit trup de la Duhul Sfânt și de la Fecioara Maria, nu un trup fără suflet, ci un trup cu suflet logic (La întrupare, PG 77, 989D & 1092C), pentru a-l face pe om „părtaş dumnezeieştii firi” (2 Petru 1:4). Ceea ce a primit prin Întrupare, și anume întreaga umanitate, Domnul a sfințit cu viața Lui, iar prin Cruce, Înviere și Înălțarea Sa El a ridicat-o la cer și a pus-o de-a dreapta lui Dumnezeu. Câtă iubire de oameni! Ce favoare! Ce dar! Dumnezeu a coborât pe pământ prin Hristos și l-a ridicat pe om la cer.

Această taină de dincolo de fire și de cuvânt a avut loc într-un timp și un loc specific, în timpul domniei lui Cezar Octavius ​​Augustus, în Betleemul Iudeii, într-o smerită peșteră de acolo, cu conlucrarea și mărturia elementelor naturii și a cetelor celor fără de trup. După cuvântul Sfântului Sofronie, Patriarhul Ierusalimului, teologul ipostazei unice a lui Hristos, Dumnezeul nostru, în două firi, voințe și acțiuni, aceștia au fost „mânați de stele, de venirea Magilor, de învățătura cerească a păstorilor, de aducerea de daruri și de închinare” (Scrisoarea sinodică PG87, 3176D). Înțelepții Regi ai Persiei, îndrumați de o stea și de păstorii care privegheau, întâmpinați de Îngeri cu „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2:14), s-au întâlnit și au căzut cu uimire cu fata la pământ, și s-au închinat, „pentru că L-au văzut pe Cel fără Început, culcat ca un prunc în peșteră”.

Tocmai acest început al tainelor lui Hristos a fost primit de la martori care au văzut și au auzit și s-a păstrat intact de-a lungul veacurilor  de către Biserică. Prin această taină, Biserica educă, formează, dă pace, dă viață și își sfințește membrii. Această taină este vestită celor de aproape și de departe, până la capetele lumii. Din acest motiv, Biserica își exercită misiunea de a face pace în toată lumea „slujirea împăcării” care ne-a fost dată de Dumnezeu (2 Cor. 5:18), „împăcând lumea cu Sine Însuşi” (2 Cor. 5:19) prin întruparea Fiului Său.

Această taină transcendentală și mântuitoare este propovăduită de Biserica din Ierusalim, prima Biserică a Creștinismului, la locul unde s-a întâmplat, la Peștera primitoare de Dumnezeu și la Bazilica de deasupra ei, care a fost construita de împărații bizantini Constantin și Iustina, binecuvântând turma sa în Țara Sfântă și în toate locurile din întreaga lume, primind cu bucurie toți pelerinii cuvioși care cinstesc Sfântul Betleem și se închină la ieslea „unde S-a adăpostit Cel de Necuprins” și se roagă pentru prosperitate, pace și buna stare a întregii lumi.

În Orașul Sfânt al Betleemului, la Nașterea Domnului, 2019.

Rugător râvnitor pentru toți înaintea lui Dumnezeu,

TEOFIL al III-lea

Patriarhul Ierusalimului

Duminică, 25 noiembrie / 8 decembrie 2019, Patriarhia a sărbătorit-o pe Sfânta Mare Mucenică Ecaterina, cea prea-înțeleaptă.

La această sărbătoare, Biserica o pomenește pe Sfânta Ecaterina, care a fost o tânără foarte înțeleaptă din Alexandria și, prin credința în Hristos și educație, „cu sabia Duhului Sfânt i-a redus la tăcere în mod strălucit pre cei deștepți dintre cei fără de Dumnezeu” și a suferit moarte mucenicească pentru Hristos, făcând minuni în timpul domniei lui Maxențiu și a lui Maximinus (305 d.Hr.).

Patriarhia a cinstit-o pe Marea Muceniță Ecaterina:

1. Cu Sfânta Liturghie la Sfânta Biserică a Schimbării la Față a Domnului din Ramallah, care a fost oficiată de Preafericitul Părinte al nostru și Patriarh al Ierusalimului Teofil, având drept împreună-slujitori pe ÎPS Mitropolit Chiriac din Nazaret și ÎPS Arhiepiscop Aristarh al Constantinei, Arhimandritul Kallistos, egumenul acestei Mănăstiri, Arhimandritul Galaction, preotul slujitor al acestei parohii, Pr. Iacob, Pr. Simeon, Arhimandritul Serafim din Nazaret și Arhidiaconul Marcu. Răspunsurile la strană au fost date de corul parohiei în limba arabă, la slujbă participând numeroși credincioși de rit greco-ortodox, vorbitori de limba arabă, din acest oraș.

Preafericirea Sa a ținut următoarea predică în fața celor prezenți:

„Frica de Dumnezeu este învăţătură şi înţelepciune, iar smerenia trece înaintea măririi” (Solomon 15:33). [Cinstirea acordată lui Dumnezeu, frica de Dumnezeu, transformă învățătura practică în înțelepciune nobilă pentru cei care primesc educația. Și învățătura dumnezeiască este urmată de răsplată și slavă] spune înțeleptul Solomon.

Iubiți frați și surori întru Hristos,

Cucernici creștini

Sfânta pomenire a Sfintei Mare Mucenițe Ecaterina ne-a adunat pe toți astăzi în acest loc istoric, în Biserica Schimbării la Față a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pentru a cinsti în Euharistie pe prea-înțeleapta muceniță a iubirii Sale.

Potrivit istoricului Eusebiu din Cezareea, Sf. Ecaterina era din Alexandria, fiica lui Konsta, o minunată fecioară, extrem de înțeleaptă în temperament și slăvită în avere, familie și educație; cu gândirea ei hotărâtă, a învins sufletul pasional și rău al lui Maximus, tiranul din Alexandria. Și cu elocvența ei i-a lăsat fără cuvinte pe oratorii și filosofii care au inițiat o dezbatere cu ea. Și datorită mărturisirii ei despre Hristos, a primit coroana muceniciei de la Mântuitorul nostru Iisus Hristos, în anul 305 d.Hr. ( Istoria Biser. 8:14).

Sfânta Mare Muceniță Ecaterina s-a remarcat printre femeile care au mucenicit pentru Hristos prin înțelepciunea și educația ei rare, care au izvorât din „frica dumnezeiască”, și anume credința profundă în adevăratul Dumnezeu și păstrarea poruncilor Sale, așa cum spune psalmistul; „Dar mila Domnului din veac și până în veac, spre cei ce se tem de Dânsul, și dreptatea Lui spre fiii fiilor lui; spre cei ce păzesc legământul său și-și aduc aminte de poruncile Lui, pentru a le face ”(Psalmul 103: 17-18). „În timp ce viața simțitoare nu este veșnică, mila Domnului este veșnică”, spune Origen. Comentând cuvintele: „Frica de Domnul este începutul înțelepciunii” (Proverbe 15:33), Sfântul Hrisostom spune: „Teama de Dumnezeu perfecționează viața atât sub aspectul său practic, cât și teoretic”.

Cu alte cuvinte, iubiți frați și surori, cutremurul față de Dumnezeu, și anume frica de Dumnezeu, este fundamentul modului corect de a trăi și al înțelepciunii umane. Pentru aceasta, spune Sfântul Pavel: „Însă noi propovăduim pe Hristos cel răstignit: pentru iudei, sminteală; pentru neamuri, nebunie. Dar pentru cei chemaţi, şi iudei şi elini: pe Hristos, puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 1: 23-24).

Tocmai cu această armură a puterii dumnezeiești și a înțelepciunii lui Dumnezeu Cuvântul, Iisus Hristos, s-a îmbrăcat prea-lăudata Caterina, ascultând sfaturile Sfântului Pavel: „Îmbrăcaţi-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului” (Efeseni 6:11).

Iată de ce slava lui Dumnezeu vine împreună cu înțelepciunea și educația lui Dumnezeu, așa cum propovăduiește Sfântul Petru: „Iar când Se va arăta Mai-marele păstorilor, veţi lua cununa cea neveştejită a măririi.” (1 Petru 5: 4). Marea Muceniță Ecaterina a primit, de asemenea, această „cunună a slavei, care nu se veștejește”, cum spune imnograful. „Muceniță de bunăvoie te-ai arătat, Ecaterino prea lăudată, mustrând cu putere pe tiran și ai arătat cumplită nebunia mulțimii dumnezeilor, cu luminarea cunoștinței de Dumnezeu surpând și cu dumnezeiescul har. Pentru aceasta, ca pre o muceniță și ca o fecioară fără prihană,Hristos te-a încununat, Mântuitorul sufletelor noastre”.

Și ne întrebăm, ce fel și de ce formă este coroana slavei cu care a fost încununată Sfânta Ecaterina? Această cunună a slavei lui Dumnezeul, Mântuitorul nostru Hristos, nu este alta decât participarea celor drepți la schimbarea la față a lui Iisus Hristos, în timpul căreia chipul Lui a strălucit ca soarele, iar hainele Lui s-au făcut albe ca lumina (Mat. 17: 2).

Cu alte cuvinte, prea-lăudata Ecaterina, ca ucenică a lui Hristos, a fost  găsit vrednică de vederea slavei lui Dumnezeu, de aceea „veselești acum cu cetele îngerești, cu care strigi neîncetat. Preoți binecuvântați, noroade preaînălțați pre Hristos în veci”, spune imnograful. Iar în rugăciunea Sa, Iisus Hristos se roagă lui Dumnezeu Tatăl pentru Sine, pentru ucenicii Săi Apostolii și pentru toți cei care cred în El spunând: „Părinte, voiesc ca, unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat, ca să vadă slava mea pe care Mi-ai dat-o, pentru că Tu M-ai iubit pe Mine mai înainte de întemeierea lumii” (Ioan 17:24).

Interpretând cuvintelor Domnului „ ca să vadă slava mea” (Ioan 17:24), Sfântul Chiril al Alexandriei spune: „Nu va fi cu putință nici pentru profani și păcătoși, nici pentru cei care necinstesc Legea să vadă slava lui Hristos, ci [ va fi cu putință] doar celor drepți și celor buni. Și știm acest lucru de la proorocul care spune „Dacă de cel fără de lege ne este milă, el nu mai învaţă ce este dreptatea …Să nu mai fie pe pământ cei fără de lege şi să nu mai vadă slava Celui Preaînalt” (Isaia 26:10 ). Și, de asemenea, în predica din Evanghelie a Mântuitorului nostru Hristos; „Fericiți cei curați cu inima, căci aceia vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5: 8)

Această curăție a inimii a făcut din Sfânta Fecioară Maria un vas ales al Duhului Sfânt, prin care ea a devenit Maica lui Dumnezeu Cuvântul și a Mântuitorului nostru Hristos, Care S-a născut din sângele Său curat în peștera din Betleem.

Sfânta noastră Biserică ne pregătește pentru acest eveniment mare și de necuprins cu mintea, taina Purtării de grijă a lui Dumnezeu, a întrupării lui Dumnezeu Cuvântul, pentru a sărbători, luând seama la predica Sfântului Pavel: „Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu prin credinţa în Hristos Iisus. Căci, câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat”(Galateni 3: 26-27).

Hristos, iubiți frați și surori, este lumina lumii și Soarele neprihănirii, de aceea noi, care purtăm numele Lui, suntem chemați să punem îmbrăcămintea luminii Soarelui dreptății, care este Hristos. Să ne pregătim apoi, pentru ca Soarele neprihănirii și lumina cunoașterii să intre în peștera sufletelor noastre.

La aceasta suntem chemați și de sărbătoarea de astăzi a Sfintei Mare Mucenițe Ecaterina, și a Sfântului Mare Mucenic Mercurie, pentru a îi urma, trăind o viață în Hristos în curăție în toate chipurile; și ca să spunem împreună cu Sfântul Pavel; „Sunt răstignit cu Hristos: totuși trăiesc; totuși nu eu, ci Hristos trăiește în mine” (Galateni 2:20). Amin! La mulți ani și un Crăciun binecuvântat! ”

Sfânta Liturghie a fost urmată de binecuvântarea apei pentru noile săli ale parohiei, în timp ce Egumenul și Sinodul au oferit o masă Preafericitului, care a oferit, la rândul său, o Cruce pentru Arhimandritul Galaction.

2.La Sfânta Mănăstire închinată Sfintei Ecaterina din Orașul Vechi, la o aruncătură de piatră de la Patriarhie, cu Vecernia după-amiază și Sfânta Liturghie în dimineața sărbătorii, condusă de Preasfințitul Arhiepiscop Dimitrie al Lyddei, având drept împreună-slujitori pe Părintele Dragoman, Arhimandritul Matei și alți preoți. Răspunsurile la strană au fost date de monahul Rafael, la slujbe participând numeroși credincioși locali și pelerini.

După Sfânta Liturghie, starețul, arhimandritul Ștefan, a oferit o agapă.

3. La Sfânta Mănăstire Sf. Ecaterina din Sinai, unde se păstrează sfintele ei moaște.

Pentru această sărbătoare, o delegație a fost trimisă de la Patriarhie, condusă de ÎPS Mitropolit Ioachim al Helenoupolei. Delegația a sosit în seara de dinainte, a participat la Vecernie și la Sfânta Liturghie în priveghere de toată noaptea, și s-a întors la Ierusalim duminică seara.

Din partea Secretariatului-General

httpv://youtu.be/iWoj8iIe2aY

Vineri, 9/22 noiembrie 2019, în jurul orei 10.30, a avut loc Doxologia în Biserica Învierii cu ocazia celei de a 14-a aniversări a alegerii și întronării Preafericitului Patriarh Teofil al Ierusalimului.

Slujba Doxologiei a fost condusă de Preafericirea Sa împreună cu care au slujit Arhierei și Ieromonahi Aghiotafiți, preoți arabi, diaconi și monahi din tot cuprinsul Patriarhiei. A fost prezent Consulul General al Greciei la Ierusalim, domnul Hristos Sofianopuolos, și au luat parte credincioși din Ierusalim și din alte comunități de credincioși arabi, precum și pelerini.

După Doxologie, în sunetul clopotelor Bisericii Învieri, Sinodia Patriarhală a urcat la Patriarhie.

Aici Preasfințitul Aristarh Arhiepiscopul Constantinei și Secretar General, a adresat un discurs Preafericitului:

Preafericite Părinte și Stăpâne,

Se bucură cu bucurie mare și se veselește astăzi Maica Bisericilor de acest eveniment foarte însemnat și plin de bucurie al alegerii și întronării Preafericirii Voastre pe slăvitul Tron al Sfântului Iacov Ruda Domnului, primul Ierarh al Ierusalimului.

Acest eveniment a avut loc în urma luptelor pline de devotament ale Frăției Aghiotafite pentru păstrarea status-quo-ului Sfintelor Locuri și, mai ales, al Cetății Vechi a Ierusalimului, status quo care a fost subminat de unele înțelegeri ilegale ce urmăreau ipotecarea și vânzarea averii ei, de o neprețuită valoare. Pentru aceste strădanii, în urmă cu 14 ani, în 2005, Frăția, prin votul comun și unanim al Sfântului Sinod care o reprezintă, „a pus în sfeșnic”, adică V-a ales pe Preafericirea Voastră ca vrednic Arhipăstor și cârmaci al corabiei străvechii Biserici a Ierusalimului. Alegerea și Întronarea Preafericirii Voastre la care au participat toate Bisericile Ortodoxe ale lui Dumnezeu și au fost recunoscute de guvernele locale, a risipit năpasta, care a zguduit, dar nu a scufundat corabia Bisericii Ierusalimului, și a întărit încheieturile trupului tainic al ei întru legătura păcii.

Așadar, potrivit cu vrednicia acestui eveniment, am prăznuit astăzi prin Doxologie de mulțumire, cu participarea a numeroși monahi, clerici și credincioși în Preasfânta Biserică a Învierii. Acum, în această sală istorică a Patriarhiei, adresăm Preafericirii Voastre cuvenita laudă pentru toate cele „cinstite, drepte și cuviincioase” ce le-ați săvârșit pentru Sfintele Locuri de închinare, pentru Obște și pentru cei pe care îi păstoriți.

Mai ales, în ceea ce privește Locurile de închinare, Preafericirea Voastră, cu vreme și fără vreme, prin cuvânt și faptă, cu orice prilej, ați subliniat faptul că acestea constituie deosebita binecuvântare, semnul caracteristic și privilegiul incontestabil al Bisericii Ierusalimului, ca locuri ale arătării lui Hristos Dumnezeu. De aceea misiunea Obștii este a le păstra și a le sluji ca spații liturgice vii spre povățuirea și sfințirea pelerinilor bine-credincioși care în număr mare vin să le viziteze. Aceste Sfinte Locuri, care sunt o moștenire nu numai a Obștii, ci și a neamului nostru, au fost restaurate, precum Edicula Sfântului Mormânt, acoperișul Bisericii din Betleem, și Sfânta Mănăstire a Cinstitului Înaintemergător de la Iordan. De asemenea urmează a se restaura Peștera din Betleem, care L-a primit pe Dumnezeu.

Cu dârzenie au fost apărate de uneltiri drepturile noastre, precum dreptul prezenței unui al doilea paznic al nostru înăuntrul Ediculei Sfântului Mormânt pentru primirea Comunității copte și siriene după Sfânta Liturghie din noaptea Învierii și dreptul nostru de a Înălța Sfânta Cruce în locul unde a fost găsită, în ciuda împotrivirilor armenilor.

Interesul viu al Preafericirii Voastre față de credincioșii greco-ortodocși vorbitori de limba arabă și urmărirea atentă a problemelor care îi privesc s-a arătat și în această perioadă prin însemnata contribuție financiară a Patriarhiei adusă pentru finalizarea Bisericii Nașterii Maicii Domnului a Comunității Sahnin, căreia i-a fost oferit un iconostas pictat și sculptat în lemn, lucrat în Cipru, precum și prin ajutorul acordat Bisericii Sfinților Constantin și Elena a Comunității Kufr Smea din regiunea Akkra, Bisericii de curând sfințite a Cuviosului Sava cel Sfințit din Comunitatea Iafat Nasra de lângă Nazaret și Bisericii Sfântului Moise Etiopianul a Comunității Neapoli din Samaria.

În ceea ce privește relația cu celelalte Biserici Ortodoxe surori, Preafericirea Voastră a depus numeroase eforturi pentru a păstra conlucrarea și unitatea în Hristos, la care îndeamnă tradiția Bisericii noastre Ortodoxe, promovând dialogul cu înțelegere și moderație, ca mijloc de rezolvare a problemelor inter-ortodoxe ce se ivesc în orice vreme. Respectând această poziție, Biserica Ortodoxă soră a Rusiei v-a înmânat distincția „pentru deosebita contribuție la consolidarea unității popoarelor Ortodoxe, întărirea și promovarea valorilor creștine, în comuniune cu Patriarhul Alexie al II-lea în anul 2018”, cu ocazia vizitei în Moscova care a avut loc ieri, în cadrul căreia v-ați întâlnit cu Excelența sa Președintele Rusiei domnul Putin căruia i-ați cerut sprijinul pentru creștinii din Țara Sfântă și Orientul Mijlociu.

Fără îndoială, epicentrul strădaniilor și lucrărilor Preafericirii Voastre a fost, încă de la început, păstrarea, cu orice chip, a status-quo-ului Vechii Cetăți a Ierusalimului, care își are temeliile în Sfânta Scriptură și este recunoscut la nivel internațional. Acest status quo este încălcat și schimbat în cazul în care sunt considerate valide convențiile lipsite de transparență și dreptate și pricinuitoare de pagube economice, cu privire la închirierea pe termen îndelungat a hotelurilor de la poarta lui David care sunt proprietate a Patriarhiei. Pentru anularea acestor convenții Preafericirea Voastră ați lucrat intens spre sensibilizarea și mobilizarea unor persoane și organizații influente atât în străinătate cât și aici. Vrednic de pomenire este evenimentul care a avut loc în luna iulie a acestui an la inițiativa Preafericirii Voastre și anume organizarea de către Patriarhia noastră a unui marș al păcii la care au luat parte toate Bisericile locale. Acest marș s-a oprit la Poarta lui David în fața hotelurilor Imperial și Petra și s-a făcut rugăciune citindu-se mesajul care de acolo s-a răspândit la nivel internațional și prin care se cerea păstrarea Porții lui David, care de-a lungul veacurilor a fost folosită ca acces către sediile Bisericilor aflate în Vechea Cetate, precum și drept cale de trecere a pelerinilor creștini către Sfântul Mormânt.

Încurajați de aceste reușite, Preafericite Patriarh, și sincer bucurându-ne împreună cu Preafericirea Voastră, noi, Părinții Aghiotafiți, vă suntem alături în această luptă pentru izbânda, cu ajutorul lui Dumnezeu, a tuturor inițiativelor pe are le-ați luat și pentru realizarea tuturor proiectelor Voastre spre binele Obștii noastre și al Sfintei Biserici a Sionului.

Ridicând paharul, Preafericite, în numele Sfântului Sinod și a celorlalți Părinți Aghiotafiți, Vă urez ani cât mai mulți, cu sănătate, bucurie, pace și bună stare plini de putere și întărire de la Dumnezeu, pentru ca mereu să sporiți și să îmbogățiți misiunea patriarhală ce Vi s-a încredințat de către dumnezeiasca Pronie spre folosul și lauda neamului binecuvântat al elino-ortodocșilor și spre slava Dumnezeului nostru cel în Treime mărit.

De asemenea, au ținut cuvântări Consulul General al Greciei, domnul Hristos Sofianopulos, și reprezentanți ai Bisericilor Ortodoxe, ai Patriarhiei Moscovei și ai Patriarhiei României.

Acestora Preafericitul le-a răspuns prin această cuvântare:

Excelența Voastră Domnule Consul General al Greciei,

Cinstiți și Sfințiți Părinți și Frați,

Iubiți credincioși,

Evlavioși pelerini,

„Binecuvântat fie Dumnezeu și Tatăl Domului nostru Iisus Hristos Cel Ce, întru Hristos, ne-a binecuvântat pe noi, în ceruri, cu toată binecuvântarea duhovnicească” (Efeseni 1, 3).

Biserica descoperită în locul „odihnei” (cf. Psalmul 131, 14) și „locuinței” (cf. Psalmul 131, 16) lui Dumnezeu Cuvântul Cel Ce S-a întrupat și S-a făcut om, adică Sfânta noastră Biserică a Ierusalimului, se bucură astăzi la plinirea a paisprezece ani de slujire și ocârmuire a Smereniei Noastre de la luarea sorțului acestei slujiri (cf. Fapte 1, 15) a Tronului apostolic și patriarhal al Sfântului Iacov Ruda Domnului și primul Ierarh al Ierusalimului.

Acest eveniment sfânt și bisericesc are o deosebită și esențială însemnătate pentru trupul tainic al lui Hristos care rămâne în veci, adică Biserica, pe de o parte, și poporul care se află în lume, pe de altă parte. Trebuie menționat că mădularele credincioase ale Bisericii, potrivit dumnezeiescului Pavel, sunt numite „împreună cetățeni cu sfinții și casnici ai lui Dumnezeu” (Efeseni 2, 19) și „pe pământ petrec, dar în cer locuiesc”, potrivit Epistolei lui Diognet (EPE, vol II, p. 253).

De aceea am venit în Preasfânta Biserică a Învierii,  însoțiți de cinstiții membrii ai Obștii noastre Aghiotafite, unde am înălțat Doxologie de mulțumire către Dumnezeu Cel în Sfânta Treime slăvit „prin Iisus Hristos Căruia Îi este slava și stăpânirea în vecii vecilor” (1 Petru 4, 11).

Aniversarea de astăzi a paisprezece ani de la întronare nu se referă la nevrednicia noastră, ci la Biserica întemeiată pe sângele izbăvitor al Mântuitorului nostru Hristos. „Nimeni nu poate pune altă temelie, decât cea pusă, care este Iisus Hristos” (1 Corinteni 3, 11), după cum propovăduiește Sfântul Pavel. Potrivit Sfântului Ignatie al Antiohiei, tronul „apostolic” și „episcopal” al Bisericii constituie un loc al lui Dumnezeu: „Întâi-stătătorii Episcopi în locul lui Dumnezeu și preoții în locul adunării Apostolilor și ai diaconilor… cărora li s-a încredințat slujirea lui Iisus Hristos” (Epistola către Magnezieni 6).

Slujirea noastră patriarhală, monahală și pastorală de până acum pe tronul arhieresc și apostolic al Sfântului Iacov Ruda Domnului, adică al Bisericii Sionului, a avut un singur scop: păstrarea tezaurului credinței sănătoase predate de Apostoli, învățarea dreaptă a cuvântului adevărului și, mai ales, grija pentru turma creștinilor încredințată nouă, potrivit învățăturii înțeleptului Pavel care zice: „Și El a dat pe unii apostoli, pe alții prooroci, pe alții evangheliști, pe alții păstori și învățători, spre desăvârșirea sfinților, la lucrul slujirii, la zidirea trupului lui Hristos” (Efeseni 4, 11-12).

Pe de altă parte, scopul nostru a fost păstrarea Sfintelor Locuri, ca locuri ale slujbei cuvântătoare unde sute de pelerini din toate colțurile lumii vin să se odihnească duhovnicește, ascultând de Psalmistul care spune: „În ce chip dorește cerul izvoarele apelor, așa Te dorește sufletul meu pe Tine, Dumnezeule. Însetat-a sufletul meu de Dumnezeul cel viu” (Psalmul 41, 1-2).

Este de prisos a spune că paza Sfintelor Locuri, a privilegiilor imprescriptibile și a drepturilor de stăpânire ale neamului drept credincios și împărătesc al Creștinilor Elino-Ortodocși, constituie o datorie sfântă a misiunii sale ab antiquo în Țara Sfântă. De aceea sunt depuse toate eforturile posibile la nivel politic, diplomatic, local și internațional, ca să fie respectat regimul inter-cultural și inter-religios, stabilit în urma unor convenții internaționale, care privește atât Sfintele Locuri ce țin de Sfânta Scriptură, cât și Sfânta Cetate a Ierusalimului, care constituie în sine un loc de închinare pentru întreaga lume.

De asemenea, ascultând de îndemnul Lui Pavel cel de Dumnezeu insuflat: „Silindu-vă să păziți unitatea Duhului, întru legătura păcii” (Efeseni 4, 3), nu am irosit niciun efort pentru a lucra cu toată smerenia spre a păzi unitatea Bisericii Ortodoxe, Una Sfântă Sobornicească și Apostolească, „păstrând taina credinței în cuget curat” (1 Timotei 3, 9).

Spunem aceasta pentru că Ierusalimul și, prin urmare, Biserica Ierusalimului, fiind cea dintâi născută și izvorul nesecat al sângelui dreptății cel din Răstignire, al păcii și al vieții fără de moarte, adică al lui Hristos, constituie punctul de referință al împăcării noastre a tuturor, după cum propovăduiește Apostolul Pavel: „Căci dacă, pe când eram vrăjmași, ne-am împăcat cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu atât mai mult, împăcați fiind, ne vom mântui prin viața Lui” (Romani 5, 10).

Această Aniversare a paisprezece ani de la întronare a Smereniei Noastre ne cheamă „nu spre lauda celor făptuite de noi, ci spre lauda în Hristos”. „Căci lauda noastră aceasta este: mărturia conștiinței noastre” (2 Corinteni 1, 1). Această mărturie a conștiinței noastre invocând-o, să nu încetăm a făptui lucrarea cea bună în via lui Dumnezeu și a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, adică în Biserica Lui, ascultând cuvintele Domnului: „Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, așa încât să vadă faptele voastre cele bune și să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei 5, 16).

Pentru buna-vestire a acestei mărturii a luminii lui Hristos și a slavei lui Dumnezeu Tatăl, care se revarsă din sângele apostolic și mucenicesc al tronului arhieresc al Sfântului Iacov Ruda Domului, avem împreună-mărturisitori și împreună-lucrători cu noi pe cinstiții și iubiții noștri Părinți și Frați Aghiotafiți, Arhierei, Ieromonahi, Diaconi și Monahi care s-au dedicat cu sufletul și cu trupul acestei sfinte misiuni a noastre.

Să-L rugăm, dar, pe Dumnezeu, Părintele luminilor și al adevărului, „să îndrepte pașii noștri spre lucrarea poruncilor Sale”, pentru rugăciunile Preabinecuvântatei Stăpânei noastre Născătoarea de Dumnezeu și pururea Fecioara Maria și ale celui între Sfinți Părintele nostru Nectarie al Pentapolei. Harul Preasfântului și de Viață primitorului Mormânt al Celui înviat din morți, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, să ne întărească pe toți spre slujirea Sfintelor Locuri, precum și spre păstorirea turmei noastre Creștine bine-credincioase.

De asemenea, cerem putere de sus, harul Sfântului Mormânt, răbdare și toată binecuvântarea de la Dumnezeu pentru  toți cei care s-au rugat împreună cu Noi și au cinstit prin prezența lor această Aniversare a Întronării. Adresăm calde mulțumiri celor care ne-au ținut cuvântări: Preasfințitul Aristarh, Arhiepiscop al Constantinei și Secretar General, care a vorbit în numele membrilor Sfântului Sinod și al Frăției noastre Aghiotafite, Excelența Sa domnul Hristos Sofianopoulos, Consulul Greciei, Preacuviosul Arhimandrit Dometian, reprezentat al Sfintei Biserici surori a Rusiei, care Ne-a transmis urările Preafericitului Patriarh Chiril al Moscovei, Preacuviosul Arhimandrit Teofil, reprezentat al Sfintei Biserici surori a României, care Ne-a transmis urările Preafericitului Patriarh Daniil al României, Preasfințitul Mitropolit al Nazaretului Chiriac, care a vorbit în numele credincioșilor Noștri din Nazaret, Preasfințitul Arhiepiscop Damaschin al Ioppei, care a vorbit în numele credincioșilor Noștri din Ioppe, Preacucernicul părinte Haralambie Badur, care a vorbit în numele Bisericii Sfântului Iacov, Preacuviosul Arhimandrit Artemie și Părinții Alexandru și Igor, care au vorbit în numele comunității ruse din Ber-Șeba de curând înființate, Preasfințitul Arhiepiscop Hristofor al Kiriakupolei, care a vorbit în numele credincioșilor Noștri din Iordania și în numele cinstitului Guvern al Regatului Hasimit al Iordaniei, preastimatul domn Ode Kauas, Director General al Epitropiei pentru Studii din Palestina, Preacucernicul Părinte Bulos, care a vorbit în numele Comunității din Bet Jala, și prea iubitul Părinte Iconom Sava, care a vorbit în numele Comunității din Satul Păstorilor, stimații domni Abu Aeta și Iusef Nasser, și toți cei care au luat parte la această aniversare a Întronării din acest an.

În sănătatea voastră a tuturor !

Din partea Secretariatului General

Sâmbătă, 3/16 noiembrie 2019, Patriarhia a sărbătorit praznicul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe Purtătorul de biruință în Sfânta lui Biserică din orașul Lidda.

În această zi Biserica prăznuiește mutarea Moaștelor Sfântului Gheorghe din cetatea Romei, unde a mucenicit în secolul al IV-lea, în orașul lui natal Lidda, precum și sfințirea Bisericii ridicate în cinstea lui de către Sfânta Elena. 

În această Sfântă Biserică, loc de închinare ce aparține Patriarhiei, a fost întâmpinat cu căldură de către cler Preafericirea Sa, Părintele nostru Teofil, Patriarhul Ierusalimului, care a condus Sfânta Liturghie, avânt drept împreună-liturghisitori pe Preasfințitul Damaschin Arhiepiscop al Ioppei, Preasfințitul Aristarh, Arhiepiscop al Constantinei și Secretar General, și Mitropolitul Ilie al Filomiliei, precum și Ieromonahi Aghiotafiți și Arhidiaconul Marcu. A cântat în limba greacă domnul Vasilios Goțopulos în strana dreaptă și corul comunității în limba arabă în strana stângă. Au fost prezenți reprezentanți ai Ambasadei Greciei în Israel, Ambasadori ai Serbiei, Angliei, Rusiei și Georgiei, și au participat numeroși credincioși care s-au închinat la Mormântul Sfântului.   

Către aceștia Preafericitul a rostit această cuvântare în limba greacă:

„Acestea vi le-am spus ca să nu vă smintiți. Vă vor scoate pe voi din sinagogi, dar vine ceasul când tot cel ce vă va ucide să creadă că aduce închinare lui Dumnezeu. Și acestea le vor face pentru că nu au cunoscut nici pe Tatăl, nici pe Mine” (Ioan 16, 1-3), spune Iisus Hristos celor care cred în El.

Iubiți frați în Hristos,

Cucernici creștini și pelerini,

Sfânta pomenire a Sfințirii Bisericii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe Purtătorul de biruință în istorica și biblica cetate Lidda, precum și a aducerii cinstitelor sale Moaște, ne-a adunat pe toți aici pentru ca, euharistic, să Îl slăvim pe Domnul și Dumnezeul nostru, Cel Care l-a slăvit pe Mucenicul care a mărturisit Iubirea, L-a mărturisit pe Soarele adevărat al dreptății, pe Fiul Cel unul Născut, Domnul nostru Iisus Hristos. 

Sfântul Gheorghe s-a arătat unul dintre marii mucenici ai iubirii lui Hristos, făcându-se părtaș sângelui izbăvitor al lui Hristos cel din Răstignire și alăturându-se norului mucenicilor Bisericii (Cf. Evrei 12, 1).

Facem referire la Biserică, pentru că misiunea Bisericii în lume este desăvârșirea omului în Hristos. Această desăvârșire în Hristos este scopul, dar și așteptarea prietenilor lui Hristos și mai ales a Mucenicilor Lui. Și aceasta pentru că Dumnezeu Cuvântul Hristos este „Alfa și Omega, începutul și sfârșitul” (Apocalipsa 21, 6), adică mântuirea oamenilor, Cel Care „voiește să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină” (1 Timotei 2, 4). 

Sfântul Gheorghe, fiind născut din părinți bine-credincioși (tatăl său era din Capadocia, iar mama din Palestina) și crescut după rânduiala bunei-credințe, adică în credința în Hristos, dorea să vină la cunoștința adevărului și tânjea după cetatea cerească și veșnică, ascultând de cuvintele dumnezeiescului Pavel: „Nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe aceea ce va să fie” (Evrei 13, 14). „Cetatea noastră este în ceruri de unde și așteptăm Mântuitor, pe Domnul Iisus Hristos, Care va schimba la înfățișare trupul smereniei noastre ca să fie asemenea trupului slavei Sale, lucrând cu puterea ce are de a-Și supune Sieși toate” (Filipeni 3, 20-21). 

De aceea, fiind luminat în cugetul lui de lumina Evangheliei slavei lui Dumnezeu (Cf. 2 Corinteni 4, 4), Gheorghe, cel mai mare comandant al oștirii romane, cel cunoscut pentru vitejia lui nebiruită, s-a înfățișat înaintea Senatului roman unde era prezent și împăratul Dioclețian, crunt prigonitor al Creștinilor, și cu îndrăzneală a mărturisit că este Creștin și L-a propovăduit pe Hristos ca Dumnezeu și Fiu al lui Dumnezeu.

Cu alte cuvinte, iubiții mei frați, Sfântul Gheorghe a mustrat atât rătăcirea idolilor mincinoși cât și cultul împăraților romani care se socoteau pe ei înșiși dumnezei și cereau supușilor lor să-i venereze. Gheorghe s-a arătat martor credincios al adevărului în Hristos, dar și al eliberării oamenilor de superstițiile idolești, după cum spune Proorocul și Împăratul David: „Mare este Domnul și lăudat foarte, înfricoșător este mai presus decât toți dumnezeii. Că toți dumnezeii neamurilor sunt idoli, iar Domnul cerurile a făcut” (Psalmul 95, 4-5).

Pomenirea Sfântului Gheorghe pe care o săvârșim astăzi nu se referă numai la spațiul și timpul istoric al activității lui, dar și la situația actuală a umanității și a lumii, despre care Sfântul Ioan Evanghelistul spune: „Știm că suntem din Dumnezeu și lumea întreagă zace sub puterea celui rău. Știm iarăși că Fiul lui Dumnezeu a venit și ne-a dat nouă pricepere, ca să cunoaștem pe Dumnezeul cel adevărat; și noi suntem în Dumnezeul cel adevărat, adică întru Fiul Său Iisus Hristos. Acesta este adevăratul Dumnezeu și viața de veci” (1 Ioan 5, 19-20). Și adaugă: „Fiilor, păziți-vă de idoli” (1 Ioan 5, 21), adică de concepțiile idolatre despre Dumnezeu și de rătăciri.

Credința firească și spontană a Sfântului Gheorghe în Hristos Cel răstignit și înviat, precum și râvna lui cu adevărat dumnezeiască pentru învățătura Evangheliei lui Hristos arată că acesta a fost martor și apărător al dreptății în Hristos, după cum propovăduiește înțeleptul Pavel: „Căci dreptatea lui Dumnezeu se descoperă în ea din credință spre credință, precum este scris: Iar dreptul din credință va fi viu” (Romani 1, 17).

Această dreptate a dobândit-o Purtătorul de biruință Gheorghe care s-a făcut următor al lui Hristos în faptă și cuvânt, ascultând îndemnul Apostolului neamurilor Pavel: „Fiți următori ai mei, precum și eu sunt al lui Hristos” (1 Corinteni 11, 1).

După cum se știe, marele Pavel și-a încheiat propovăduirea și lucrarea sa apostolică în Roma unde mucenicește și-a dat sângele pentru dragostea lui Hristos.

Sfinții Mucenici ai Bisericii lui Hristos constituie ceata aparte și aleasă a Sfinților ei. Și aceasta pentru că, prin mărturisirea numelui lui Hristos ca Dumnezeu adevărat, au schimbat slava lumii acesteia al cărui chip trece (Cf. 1 Corinteni 7, 31) cu slava Domnului nostru Iisus Hristos „Care va schimba la înfățișare trupul smereniei noastre ca să fie asemenea trupului slavei Sale” (Filipeni 3, 21). 

Tâlcuind aceste cuvinte Sfântul Teodorit spune: „A zis să se facă trupul nostru asemenea trupului slavei Sale, nu după măsura (cantitatea) slavei, ci după felul (calitatea) ei. Căci și acesta va fi luminos”. Și, potrivit lui Eftimie Zigavinos: „Schimbarea trupului Sfinților Mucenici înseamnă trecerea de la stricăciune la nestricăciune și de la lipsa de slavă la slavă.”

 Iată deci de ce imnograful Sfântului Mare Mucenic Gheorghe cântă: „Cu șuvoaiele sângiurilor tale focul înșelăciunii ai stins, fericite, și îndrăzneala tiranului cu totul ai nimicit și pe Hristos ai slăvit, Gheorghe purtătorule de biruință; de aceea cununa nestricăciunii și a vieții ai primit din dreapta Celui Preaînalt”.

Toți cei care cinstim pomenirea celui prăznuit astăzi, Gheorghe cel viteaz între mucenici, vestitorul adevărului, apărătorul săracilor și doctorul celor bolnavi, să-l rugăm să se roage Domnului Dumnezeu pentru pacea sufletelor noastre și pentru liniște în această regiune a noastră plină de tulburări. Iar pe Fecioara Maria, Maica Domnului, Preabinecuvântata Născătoare de Dumnezeu să o rugăm să mijlocească la Fiul și Dumnezeul ei, Domnul nostru Iisus Hristos, ca să călăuzească pașii noștri la limanul mântuirii și la lumina neînserată care luminează sufletele Sfinților Mucenici și, mai ales, al Sfântului Mare Mucenic Gheorghe Purtătorul de biruință. Amin.

Întru mulți ani!

După Sfânta Liturghie, Egumenul, Arhimandritul Nicodim, cel care cu pricepere a restaurat catapeteasma Bisericii, a oferit o agapă la Stăreție și a oferit o masă la sediul Comunităţii.

httpv://youtu.be/4lLv3Otg0ZY

Miercuri dimineață, 24 octombrie / 6 noiembrie 2019, Preafericirea Sa și Părintele nostru Patriarhul Teofil al Ierusalimului s-a adresat Întrunirii „Majma” a Bisericii Anglicane din Ierusalim și Orientul Mijlociu, care a avut loc la Hotelul Bristol din Amman, la invitația și primirea călduroasă a Preasfințitului Episcop Suheil Dawani, cu următorul discurs, în limba engleză:

„Preasfințite Arhiepiscope Suheil,

Sfințiile Voastre,

Preasfințiile Voastre,

Dragă Părinte Hosam,

Cuvioși Părinți,

Surori și frații,

Vă salutăm, dragă Părinte Arhiepiscop Suheil, salutăm clerul și poporul vostru, adunați aici la sinodul vostru anual. Suntem alături de voi pentru a-i întâmpina pe oaspeții distinși ai comunității anglicane din întreaga lume.

Am dori să ne folosim de această ocazie în primul rând pentru a sublinia importanța relației care există între Biserica Ortodoxă și Comunitatea Anglicană, în special între Patriarhia Ierusalimului și Dioceza Episcopală a Ierusalimului și a Orientului Mijlociu. Inutil să spun, această relație a dat multe roade de-a lungul anilor, și mai ales recent, întrucât am fost alături în fața provocărilor la adresa libertății și a drepturilor Bisericii din regiunea noastră.

Vă mulțumim, dragă părinte Arhiepiscop Suheil, pentru solidaritatea și tăria scopului vostru și mulțumim Atotputernicului Dumnezeu pentru binecuvântările de care ne bucurăm în strânsa noastră colaborare.

De asemenea, aducem un omagiu astăzi Majestății Sale Regele Abdullah al II-lea al Regatului Hașemit al Iordaniei, unde ne bucurăm de libertatea de a ne aduna din toată regiunea noastră și unde Maiestatea Sa, Custodele Locurilor Sfinte Musulmane și Creștine din Țara Sfântă, asigură libertatea religioasă și susține drepturile istorice ale Bisericii și garanția prezenței creștine.

Ați ales ca temă „Devenirea unei jertfe vii” (Romani 12: 1) și acesta este un subiect oportun pentru toți cei care numim Țara Sfântă și Orientul Mijlociu – leagănul creștinismului – casa noastră.

Nu putem înțelege sensul jertfei fără să ne referim mai întâi la jertfa Domnului nostru de pe Cruce. Vedem în această jertfă dumnezeiască puterea smereniei și înțelegem smerenia prin metanoia. Să ascultăm cuvintele Domnului: „N-am venit să chem pe drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă.” (Luca 5:32). Smerenia și metanoia sunt cheia mântuirii și fără ele nimic altceva nu este posibil. Cu cât suntem mai adânci formați în smerenie și metanoia, cu atât suntem mai disponibili pentru Dumnezeu ca aceia care ne putem oferi pe noi înșine în angajament de jertfire și slujire a celorlalți.

După cum ne învață Părinții Bisericii, jertfa are multe expresii. Există jertfa de te dărui în slujire altora. Există jertfa care este mucenicia conștiinței. Există jertfa unui angajament costisitor. Sfântul Ioan Gură de Aur spune; „După cum citim în cuvintele Sfântului Pavel, jertfa noastră este una vie, sfântă și plăcută lui Dumnezeu”. Sfântul Ioan Gură de Aur subliniază că nu trebuie să ne gândim la jertfă ca la sacrificarea trupurilor noastre, ci ca la respectarea poruncilor Domnului, care duc la mântuirea și îndumnezeirea noastră.

Jertfa poate fi personală și poate fi la nivel de grup, dar nu înseamnă niciodată renunțarea la integritatea noastră, căci actele noastre personale și de grup de jertfă trebuie să fie înțelese în și prin Hristos.

Trebuie avut în vedere faptul că scopul Bisericii este tocmai vocația jertfei și, de aceea, Biserica este și ar trebui să fie un semn și o inspirație pentru conducerea politică și civică, întrucât vedem conflicte în întreaga lume, unde dezordinea și confuzia sunt o experiență umană atât de comună. În acest context, considerăm rolul și responsabilitatea noastră ca lideri spirituali și preoți. Căci cheia promovării valorilor amenințate ale Bibliei, valori precum pacea și dreptatea, este tocmai această tendință kenotică și această kenoză trebuie să înceapă cu noi înșine. Știm că nu putem cere jertfa de la altcineva; nu putem trăi decât noi înșine calea jertfitoare a lui Hristos, astfel încât Biserica să fie un adevărat far de lumină și speranță. Noi trebuie să fim noi înșine un exemplu – așa cum spune Sfântul Pavel: „Fiţi următori ai mei, precum şi eu sunt al lui Hristos” (1 Corinteni 11: 1).

A fi următori ai lui Hristos este într-adevăr o lucrare de jertfă, iar creștinii care se confruntă zilnic cu necazuri și persecuții ar trebui să rămână fermi în această vocație, deoarece „cetatea noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm Mântuitor, pe Domnul Iisus Hristos”(Fil. 3:20). După cum spune Domnul nostru, „ Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă” (Mat. 10:28).

Vă mulțumim pentru invitația amabilă de a fi alături de dumneavoastră. Fie ca Dumnezeu să vă binecuvânteze, dragă Părinte Arhiepiscop Suheil, și pe toți slujitorii buni din via Domnului, adică clerul și oamenii voștri, în timp ce căutați să trăiți mai profund misterul vieții jertfelnice a lui Hristos în viața voastră”.

Din partea Secretariatului General

Doxologia la Catoliconul Bisericii Sfântului Mormânt pentru aniversarea națională din 28 octombrie 1940 a avut loc luni, 15/28 octombrie 2019.

Această Doxologie a fost o mulțumire către Dumnezeu pentru ajutorul Său pentru eliberarea poporului grec de amenințarea italiană și jugul german al ocupației din anii 1940-1944 și ca o rugăciune pentru odihna sufletelor strămoșilor noștri care au luptat, s-au jertfit și au căzut glorios pe câmpurile de luptă.

Doxologia a fost oficiată de Preafericitul Părinte al nostru și Patriarh al Ierusalimului Teofil, la rugăciune participând Arhiepiscopii și Părinții aghiotafiți, răspunsurile la strană fiind date de monahul începător Constantinos Spyropoulos, în prezența Consulului General al Greciei la Ierusalim, domnul Christos Sophianopoulos și a membrilor Consulatului Greciei, precum și a membrilor Comunității elene și a credincioșilor vorbitori de limbă arabă ai Patriarhiei.

După Doxologie, în sunetul clopotelor, soborul patriarhal s-a întors la sediul Patriarhiei, unde a avut loc o scurtă recepție cu recitarea de poezii de către studenții Școlii Sf. Dimitrie a Patriarhiei și intonarea Imnului Național, urmată de discursul Preafericitului, redat mai jos:

„Excelența voastră, domnule Christos Sophianopoulos, Consul General al Greciei,

Cuvioși părinții și frații,

Iubiți frați și surori în Hristos,

Aniversarea de astăzi a zilei de 28 octombrie 1940 este amintirea unei acțiuni mărețe și minunate pentru omenire și mai ales pentru națiunea greacă, deoarece epicul „Nu” a fost crucial pentru rezultatul, și anume înfrângerea, instigatorilor morali și fizici ai celui de-al doilea război mondial, devastator.

Rezistența eroică a războinicilor greci împotriva marșului forțelor inamice ale Axei, recunoscută de toți, a dovedit că națiunea grecilor este guvernată de principii morale și spirituale native, atât de moștenirea culturală, cât și de credința creștină ortodoxă cu tradiția Sfinților Părinți.

Credința în dreptate, dragostea de țară, sacrificiu de sine și, mai ales, demnitatea omului pentru principiile ne-negociabile ale libertății, dreptății și independenței naționale au prevalat asupra nebuniei și agresivității mânioase a atrocității naziste în lupta sacră a salvgardării granițelor naționale și apărarea integrității teritoriale a țării.

„Nu-ul” din 28 octombrie 1940 nu a fost doar răspunsul negativ la cosmocrații trădători aroganți și insultatori, ci mai ales la ideologia lor morbidă, și anume la totalitarism, fascism și nazism.

Venerabila Frăție a Sfântului Mormânt, onorând așa cum ar trebui epopeea din 1940 și participând din toată inima la această biruitoare comemorare a libertății, după zdrobirea neobositei ocupații a nazismului, a coborât la Biserica Sfântului Mormânt, pentru Doxologia de mulțumire a noastră adusă Domnului și Mântuitorului Iisus Hristos, Cel Răstignit și Înviat.

Mai mult, ne-am rugat pentru veșnica odihnă a sufletelor și pentru veșnica pomenire a părinților și fraților noștri care au luptat și au căzut glorios în lupta pentru credința, țara și libertatea noastră.

Aceeași credință în lumina lui Dumnezeu Cuvântul, Hristos, a stat la baza  epopeii din 1940 și suntem chemați să o păstrăm ca încredințare sfântă pentru generațiile următoare.

Pentru toate acestea, permiteți-ne să ridicăm paharul și să toastăm spunând:

Trăiască 28 octombrie 1940!

Trăiască „NU”!

Trăiască Grecia!

Trăiască națiunea nobilă a grecilor ortodocși!

Trăiască Frăția Aghiotafită! ”

Domnul Consulul General a rostit următorul discurs:

„Preafericirea Voastră,

ÎPS Arhiepiscopi,

Cuvioși Părinți,

Doamnelor și domnilor,

Sărbătorim astăzi un eveniment de frunte al istoriei grecești moderne: respingerea unanimă de către elini pe 28 octombrie 1940 a ultimatumului pentru predarea necondiționată a patriei și concesionarea suveranității naționale. Celebrăm lupta eroică și inegală pentru apărarea libertății și integrității teritoriale a Greciei în timpul celui de-al doilea război mondial, care a început cu epopeea de la Pindos. Astăzi este o zi de cinste și de pomenire pentru toți grecii.

Acest NU istoric a demonstrat statura morală, dragostea pentru libertate și sentimentul puternic de dreptate al grecilor. Datorită acestui cod de principii, s-au opus forțelor copleșitor de superioare: forțele întunecate ale fascismului și nazismului care au căutat să impună legătura totalitarismului și a rasismului asupra popoarelor Europei și nu numai. Simțul dreptății i-a apărat ca un scut pe grecii care, știind că au dus lupte cinstite pentru libertatea lor, au obținut prima victorie împotriva Axei, trimițând un mesaj de speranță celorlalte popoare ale Europei și întârzierea punerii în aplicare a planului lor strategic mai general, contribuind astfel la victoria finală a Aliaților.

Acest NU a arătat în modul cel mai clar conștiința istorică comună, adâncă, a Grecilor, care a alimentat și a consolidat patriotismul, vigoarea, respectul de sine și marele simț al responsabilității cu care au fost apărate cele sfinte. „Nu” a fost tocmai refuzul poporului grec de a-și uita istoria și de a trăi o viață josnică și supusă. Astăzi, toți grecii, oriunde ne-am afla, aducem un omagiu celor căzuți și luptătorilor pe câmpurile de luptă din 1940-41 de la Pindos, în forturile macedonene, în mările noastre, în Creta și în alte părți. Îi cinstim pe cei care au participat la Rezistența Națională și pe cei care au continuat să lupte, de partea Aliaților, pe câmpurile de luptă din Al Doilea Război Mondial, din Orientul Mijlociu și Europa. Astăzi nu uităm de sutele de mii de victime nevinovate ale Ocupației.

În efortul eroic național care a început la 28 octombrie 1940, ca în orice alt efort național, participarea dinamică și contribuția valoroasă a elenismului din diaspora au fost cruciale. Grecia este foarte mândră și recunoscătoare pentru marea contribuție a comunității elene din Orientul Mijlociu și în special a elenismului din Ierusalim, care este consemnată în documente istorice.

Răspunzând nevoii de a uni toate forțele Neamului, Patriarhia Ierusalimului, Maica Bisericilor, a fost și rămâne mereu un punct cheie de referință, păzitor al autorității morale și al meritului spiritual al credinței și al dovezii noastre ortodoxe. a potențialului de supraviețuire neschimbat al tradiției ortodoxe grecești, care este o sursă de forță, inspirație și speranță pentru viitor pentru noi toți.

Aniversarea zilei de 28 octombrie 1940 a fost mereu și este și mai prezentă astăzi, în special pentru noua generație care trebuie să înțeleagă și să-și însușească lecțiile istoriei. Într-un mediu internațional caracterizat prin extinderi teritoriale, dispute și conflicte, alimentate adesea din ideologii întunecate și atitudini distorsionate, ca în perioada de dinainte de război, noi, ca greci, avem responsabilitatea păstrării unității noastre naționale și a unanimității sufletului, a angajamentului nostru la idealurile libertății și democrației, a inspirației noastre din valorile morale și spirituale ale credinței noastre ortodoxe și a vigilenței și hotărârii noastre de a face față tuturor tipurilor de provocări.

Trăiască 28 octombrie 1940!

Trăiască Grecia! ”

A urmat o agapă sărbătorească.

Din partea Secretariatului-General

Sâmbătă, 13/26 octombrie 2019, Patriarhia a prăznuit sărbătoarea aducerii Moaștelor Cuviosului Părintelui nostru Sava cel Sfințit.

Evenimentul aducerii Moaștelor a avut loc pe 13/26 octombrie în anul 1965. Atunci, în anul ce a urmat întâlnirii dintre Preafericitul Patriarh Atenagora și papa Ioan Paul VI, după ridicarea anatemelor și începerea dialogului teologic dintre Biserica Ortodoxă și biserica romano-catolică, Patriarhia Ierusalimului a cerut Sfintele Moaște ale Cuviosului Sava pe care cruciații le mutaseră la Veneția.

Fiind înapoiate de către biserica romano-catolică, Moaștele au fost întâmpinate de mulțime de popor la Poarta lui David, iar apoi credincioșii s-au închinat lor timp de o săptămână în Biserica Învierii. De acolo au fost duse în Lavra întemeiată de către Sfântul Sava,spre a rămâne acolo pentru totdeauna, spre ocrotirea Părinților Savaiți și a închinătorilor și spre întărire duhovnicească și sfințire.

Cu ocazia acestui praznic, s-a săvârșit Priveghere de toată noaptea (Pavecernița și Acatistul, Utrenia și Sfânta Liturghie) condusă de Preafericirea Sa Părintele nostru Teofil Patriarhul Ierusalimului, împreună cu care au slujit ÎPS Ioachim, Mitropolitul Elenupolei și ÎPS Aristarh, Arhiepiscopul Constatinei, Ieromonahi Aghiotafiți și Ieromonahi din alte țări Ortodoxe, Preoți arabi, Ierodiaconii Marcu și Evloghie. Au cântat fratele Constantin Spiropulos și Lampadarul Bisericii Învierii, domnul Vasile Goțopulos în strana dreaptă în limba greacă, și Arhimandritul Filotei în stânga în limba arabă. Au participat Duhovnicul Lavrei, Arhimandritul Evdochim, localnici din Ierusalim, Betleem, Bet-Jalla, Satul Păstorilor, și pelerini din Grecia, România și Rusia.

Către aceștia Preafericitul a rostit această cuvântare în limba greacă în timpul Chinonicului Sfintei Liturghii:

 „Vă îndemn,  deci, fraților, pentru îndurările lui Dumnezeu, să înfățișați trupurile voastre ca pe o jertfă vie, sfântă, bine plăcută lui Dumnezeu, ca închinarea cea duhovnicească, și să nu vă potriviți cu acest veac, ci să vă schimbați prin înnoirea minții, ca să deosebiți care este voia lui Dumnezeu, ce este bun și plăcut și desăvârșit” (Romani 12, 1-2), propovăduiește dumnezeiescul Pavel. 

Sfințiți Părinți și iubiți frați întru Hristos,

Credincioși creștini și pelerini,

Cel ce s-a făcut locuitor al Cetății cerești, Sava cel Sfințit, ne-a adunat pe toți în sfânta lui Lavră ca să prăznuim cinstita pomenire a aducerii, din orașul italian Veneția, a  Sfintelor sale Moaște, adică a trupului său înmiresmat. 

Pomenirea aducerii Moaștelor Cuviosului Părintelui nostru Sava este un fapt bine-plăcut lui Dumnezeu, dar și o binefacere adusă de către Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul Dumnezeului Celui viu, nouă care suntem supuși stricăciunii morții.

Ascultând îndemnul Apostolului Pavel, dumnezeiescul Sava a oferit trupul său jertfă vie, sfântă, bine plăcută lui Dumnezeu, aducând astfel închinare duhovnicească, adică cea care nu are nimic trupesc, nimic gros, nimic simțit”, potrivit Sfântului Ioan Gură de Aur. De aceasta ne încredințează și biograful său, Sfântul Chiril Skitopolitul care spune: „Sava, fiind ales de Dumnezeu din pântecele maicii sale și cunoscut mai dinainte de zămislire, potrivit marelui Prooroc Ieremia, disprețuind toate cele ale lumii, s-a închinat Mănăstirii unde a învățat întocmai viețuirea monahală și în scurtă vreme a deprins Psaltirea și toate celelalte rânduieli ale viețuirii de obște”.

Dragostea față de cucernicie, adică față de viața după Hristos, l-a dus pe Sava din satul Mutalaki din Capadocia în locurile Palestinei unde a trăit Domnul. Aici a deprins viețuirea monahală la picioarele marilor dascăli ai pustiei: Teodosie Chinoviarhul și Eftimie, al căror adevărat următor s-a făcut.

Locuitorul pustiului, Sava, având în minte îndemnul înțeleptului Pavel: „deosebiți care este voia lui Dumnezeu, ce este bun și plăcut și desăvârșit” (Romani 12, 2), a disprețuit cele ale veacului acestuia, precum bogăția, slava și toate cele trecătoare și stricăcioase, și în locul lor, a râvnit după voia lui Dumnezeu cea desăvârșită. De aceea și imnograful Bisericii spune: „Afară din trup și de lume prin fapte ajungând și prin ele preaslăvind pe pământ prin viață pe Domul slavei, Părinte înțelepte, după vrednicie te-ai preamărit și de la Dânsul te-ai arătat dumnezeiesc izvor de tămăduiri, Sava, de Dumnezeu insuflate”.

Cu adevărat, iubiții mei frați, dumnezeiescul Sava s-a arătat dumnezeiesc izvor de tămăduiri, adică doctor al celor bolnavi și tămăduitor al bolilor sufletești și trupești fără de leac. Mărturie nemincinoasă este trupul său nestricat aflat înaintea ochilor noștri, care răspândește sfântă mireasmă și daruri de tămăduiri, după cum spune și Sfântul Grigorie Palama: „Ce cuvânt ar putea spune după vrednicie slava dată de Dumnezeu trupurilor Sfinților, Moaștelor Cuvioșilor, slavă care rămâne în toată vremea, care răspândește sfântă mireasmă, care izvorăște mir, daruri de tămăduiri, facere de minuni, felurite și mântuitoare semne pentru noi?”.

Este de prisos să spunem că Moaștele Sfinților constituie mărturia vizibilă a Învierii din morți și că „pomenirea dreptului este cu laude” (Pilde 10, 7) și „sufletele drepților sunt în mâna lui Dumnezeu” (Înțelepciunea lui Solomon 3, 1), după cum spune Sfânta Scriptură. Iar Mântuitorul nostru Iisus Hristos spune: „Deci Dumnezeu nu este al celor morți, ci al celor vii, căci toți în El trăiesc” (Matei 22, 32).

Această mărturie adevărată a Dumnezeului celui viu și a Învierii din morți o propovăduiește și ne-o bine vestește Cuviosul Părinte al nostru Sava cel Sfințit care L-a iubit pe Domnul Dumnezeu cu toată inima, cu tot sufletul și cu tot cugetul lui (Matei 22, 7), potrivit poruncii Domnului.

La aceasta suntem chemați astăzi și noi, cei care cinstim pomenirea Cuviosului și de Dumnezeu purtătorului Părinte al nostru Sava: să păzim poruncile Mântuitorului nostru Hristos și să iubim Biserica Lui pentru că, după cum spune Evanghelistul Ioan, „știm că suntem din Dumnezeu și lumea întreagă zace sub puterea celui rău. Știm iarăși că Fiul lui Dumnezeu a venit și ne-a dat nouă pricepere ca să cunoaștem pe Dumnezeul cel adevărat” (1 Ioan 5, 19-20).

Spunem aceasta pentru că, potrivit Psalmistului, mulți „L-au înșelat pe El cu gura lor și cu limba lor L-au mințit” (Psalmul 77,36).

Îl rugăm pe marele locuitor al pustiei, Sava cel Sfințit, care are îndrăzneală la Hristos Dumnezeu ca, pentru rugăciunile Preabinecuvântatei Stăpânei noastre Născătoarea de Dumnezeu și pururea Fecioara Maria, să ceară lumină cugetelor noastre și pace sufletelor noastre. Și, împreună cu imnograful, să zicem: „Cântări de mulțumire îți aduce ție Lavra ta cea mare și preacinstită, arătându-te pe tine locuitor, ziditor și cetățean al ei, înțelepte; și, bucurându-se, strigă către Domnul: Binecuvântat este Dumnezeul părinților noștri”. Amin. 

După Apolis și binecuvântarea colivei în pronaos, Preafericitul a luat parte la masa oferită de Mănăstire iar apoi, pe drumul de întoarcere, a trecut, după cum este obiceiul, pe la Mănăstirea Cuviosului Teodosie Chinoviarhul.

Din partea Secretariatului General

httpv://youtu.be/s4Zj8t4Ymow

Vineri, 12/25 octombrie 2019, hirotonia întru preot a diaconului George Baramki a avut loc în timpul Sfintei Liturghii de pe Înfricoșătoarea Golgota, oficiată de către Preasfințitul Arhiepiscop Aristarh al Constantinei.

Pr. George Baramki a slujit la Catedrala Sfântul Iacov, Ruda Domnului, ca diacon al Comunității Ortodoxe de limbă arabă din Ierusalim, lucrând și ca profesor la Școala Bisericii Ortodoxe Ruse de pe Muntele Măslinilor și Ghetsimani din Betania.

Înainte de hirotonire, ÎPS Arhiepiscop i-a oferit sfaturile de mai jos celui hirotonit, în timp ce și acesta din urmă a citit un discurs, exprimându-și teama în fața tainei, dar și nădejdea că Mângâietorul îl va întări în actuala sa înaltă slujire.

Discursul Părintelui Secretar General, Arhiepiscopul Aristarh al Constantinei, la hirotonia întru preot a diaconului Hader / George Baramki

 „Cucernice Părinte Diacon George,

A trecut doar puțin timp de la hirotonia voastră întru diacon la Mormântul Dătător de Viață al Domnului. Încă de la hirotonia întru diacon, ați slujit cu devotament, cucernicie și frică de Dumnezeu la parohia Catedralei Sf. Iacov, Ruda Domnului, și în toate celelalte slujiri la care ați fost numit de Patriarhie.

Patriarhia, Maica tuturor Bisericilor și Biserica voastră mamă, a apreciat slujirea voastră ecleziastică și slujirea educațională, în paralel, la Școala Bisericii Ruse din Betania și astăzi, cu binecuvântările Preafericitului Părinte al nostru și Patriarh al Ierusalimului Teofil și ale Sfântului și Sfințitului Sinod, sunteți chemați să primiți slujirea preoției, să oficiați ca preot Sfintele Taine ale Bisericii și, mai ales, ale Botezului și ale Sfintei Euharistii, pentru a oferi jertfa fără de sânge Domnului și să dați trupul și sângele Său neprihănit poporului lui Dumnezeu, spre iertarea păcatelor lor și dobândirea vieții veșnice.

Această slujire o veți începe astăzi și veți fi întotdeauna călăuzit de Duhul Sfânt, care va coborî prin invocarea și atingerea mâinilor Arhiepiscopului, în acest loc al Golgotei, locul înfricoșător al jertfei Celor fără de păcat, locul în care Hristos, Fiul lui Dumnezeu și Mântuitorul nostru, s-a jertfit spre iertarea păcatelor noastre.

Este o mare binecuvântare, o mare cinste, dar și o mare responsabilitate. Apropiați-vă și nu ezitați, Hristos și Biserica vă chemă și rămâneți credincios până la moarte, având ca exemplu pe cei care v-au precedat în această lucrare, Apostoli, Mărturisitori, Părinți Cuvioși și Învățători ai Bisericii.

Fiți siguri că de acum înainte veți fi însoțiți de rugăciunile Părinților Aghiotafiți, ale preoților împreună-slujitori, ale vicarilor și ale credincioșilor de la Catedrala Sf. Iacov, ale părinților, soției și ale tuturor celor care vă cinstesc cu prezența, pentru ca să deveniți vrednici de această slujire.” Discursul este reprodus mai jos, așa cum a fost citit în arabă :

السيامة الكهنوتية المقدسة لشماس رعية القدس
كاتدرائية القديس يعقوب أخو الرب
الأب الشماس جاورجيوس (خضر) برامكي
“وما من أحد يتولى بنفسه هذا المقام، بل من دعاه الله كما دعا هارون”
(بولس الرسول الإناء المختار في رسالة إلى العبرانيين 5: 4)
الجمعة 12/10/2019 شرقي 25/10/2019 غربي، تذكار القديسين الشّهداء بروبس وطراخوس وأندرونيكوس (مظفّر)
المجد لك يا رب المجد لك
بإسم الآب والإبن والروح القدس الإله الواحد آمين
وَاحِدَةً سَأَلْتُ مِنَ الرَّبِّ وَإِيَّاهَا أَلْتَمِسُ: أَنْ أَسْكُنَ فِي بَيْتِ الرَّبِّ كُلَّ أَيَّامِ حَيَاتِي، لِكَيْ أَعاين بهاء الرَّبِّ، وَأَتَبصر هَيْكَلِهِ.” (مز 26: 4)
قال الرب: اطلُبوا أَوَّلاً مَلَكوتَ الله وبِرَّه وكلُّ تلكَ الأشياءِ تُزادُ لَكُم” (لوقا ١٢: ٣١)
في مستهل كلمتي أود أن أتقدم بالشكر والتقدير لصاحب الغبطة بطريرك المدينة المقدسة أورشليم كيريوس كيريوس ثيوفيلوس الثالث وأعضاء المجمع المقدَّس الموقَّرين على الثقة التي اوكلوها لي للعمل في حقل الرب، ولك يا سيادة الوكيل البطريركي والسكرتير العام رئيس أساقفة قسطنطيني أرسيترخوس الجزيل الإحترام, السَّادة المطارنة الحاضرين، الآباء الكهنة الأجلاء والشمامسة المحبيّ المسيح، رعية القديس يعقوب أخو الرب، الشعب الواقف، إخوتي في الرب يسوع المسيح، جميعكم وجميعكنَّ.
اليوم يا ابي ومرشدي الحكيم والأمين أرسيترخوس على يدكَ سوف تحل نعمة الالهية التي في كل حين تشفي المرضى وتكمل الناقصين.
“أَنَا أَشْكُرُ الْمَسِيحَ يَسُوعَ رَبَّنَا الَّذِي قَوَّانِي، أَنَّهُ حَسِبَنِي أَمِينًا، إِذْ جَعَلَنِي لِلْخِدْمَةِ” (رسالة بولس الرسول الأولى إلى تيموثاوس 1: 12). وأخترني لكي أنال نصيب هذه الخدمة والرسالة المقدسة لأن الله وحده يعرف القلوب. فطلبت الرب فأعطني سؤال قلبي. (مزمور 36: 4) طلبت الرب بإجتهاد فاستجاب لي ومن جميع مخاوفي نجاني. عظموا الرب معي ولنرفع اسمه جميعنا.
أشتهيت أن أصبح خادماً للرب وكاهناً منذ الصغر كنت ارتل كلمات الكاهن في خدمة القداس الإلهي بالبيت وأفكر كيف علي أن انذر نفسي للرب حيث يقول الكاهن في طلبة السلامية لنودع أنفسنا وكل حياتنا للمسيح الاله. لكن فهمت ان الأمر ليس سهلاً أن استودع حياتي للرب للذلك نطلب معونة سيدتنا والدة الإله الدائمة البتولية مريم وجميع القديسين. وأيضاً كانت كلمات الكاهن تدخل الى اعماق قلبي عندما يقول القدسات للقديسين اي جسد المسيح المقدس ودمه الكريم هما القدسات التي ينبغي منحها لمناولة القديسين. أي جميعنا مدعون إلى القداسة لأنه مكتوبٌ «كُونُوا قِدِّيسِينَ لأَنِّي أَنَا قُدُّوسٌ».” (1 بط 1: 16) وعلي أن اجاهد في سبيل بلوغ الكمال. وتعلمتُ أن مَلَكُوتُ السَّمَاوَاتِ يُغْصَبُ، وَالْغَاصِبُونَ يَخْتَطِفُونَهُ.” (مت 11: 12) أي علينا ان نجاهد غير متهاونين مع انفسنا ونغصب ذواتنا على ترك الخطيئة والالتصاق بالله حتى يكون لنا ملكوت السموات.
بهذا اليوم المبارك واقفٌ امامكم إنطلاقاَ من دعوة الرب يسوع المسيح لتلاميذه بقوله “فَاذْهَبُوا وَتَلْمِذُوا جَمِيعَ الأُمَمِ معمدين إياهم بِاسْمِ الآب وَالابْنِ وَالرُّوحِ الْقُدُسِ, وَعَلِّمُوهُمْ أَنْ يَحْفَظُوا جَمِيعَ مَا أَوْصَيْتُكُمْ بِهِ. (متى 28: 19-20 )
من أجل حفظ الوصية وتكملة العمل الرسولي ومحبة الله اقدم نفسي للخدمة. هذه هي وصية الرب أن أُحِب الرَّبَّ إِلهَي مِنْ كُلِّ قَلْبِي، وَمِنْ كُلِّ نَفْسِي، وَمِنْ كُلِّ فِكْري (متى 22: 37) وقال الرب يسوع المسيح لسمعان بطرس: يا سمعان بن يونا، أتحبني أكثر من هؤلاء؟ قال له: نعم يا رب، أنت تعلم أني أحبك. قال له: إرع خرافي (يوحنا 21: 15) وايضاً قال إذهبوا إلى العالم أجمع وبَشِّروا بالإنجيل للخليقة كلِّها” (مرقس 16: 15). فَوَيْلٌ لِي إِنْ كُنْتُ لاَ أُبَشِّرُ.” (1 كو 9: 16)
أَنت يا رب الطَّرِيقُ وَالْحَقُّ وَالْحَيَاةُ. لَيْسَ أَحَدٌ يَأْتِي إِلَى الآبِ إِلاَّ بِكَ (يوحنا 14: 6) يا رب إلى من نذهب؟ وكلام الحياة الأبدية هو عندك” (يوحنا 68:6) أنت يا رب تنير سراجي أنت يا إلهي تضيء ظلمتي (مزمور 17: 28)
امام هذا الفرح الكبير بقبول سر الكهنوت أقف ملتمساً صلواتكم الحارة يا شعب المسيح، لكي أكون عبداً مستحقاً لسماع صوت الرب القائل “نِعِمَّا أَيُّهَا الْعَبْدُ الصَّالِحُ وَالأَمِينُ! كُنْتَ أَمِينًا فِي الْقَلِيلِ فَأُقِيمُكَ عَلَى الْكَثِيرِ. اُدْخُلْ إِلَى فَرَحِ سَيِّدِكَ”(متى21:25) قد حفظت الوديعة أيها الوكيل الأمين التي أوكلتها إليك, فصلوا معي ولأجلي.
ذوقوا وأنظروا ما أطيب الرب. فطوبى للرجل المتوكل عليه ( مزمور 33: 8) الأغنياء افتقروا وجاعوا أما الذين يتقون الرب فلا يعوزهم أي شيء من الخير.
(إنجيل متى 5: 19) ,وتعلمت منذ الضغر انه مَنْ عَمِلَ وَعَلَّمَ، فَهذَا يُدْعَى عَظِيمًا فِي مَلَكُوتِ السَّمَاوَاتِ. ومن أراد أن يكون عظيماً فيكم فليكن لكم خادماً (متى 26:20)
كهنتك يا رب يلبسون البر وأبرارك  يتهللون. رحم الله جميع الكهنة الأرثوذكسين ونخص بالذكر من عائلتي الأب ميخالاكي برامكي الذي تمت سيامته عام 1826 والاب يعقوب برامكي الذي قام بالخدمة 50 عاماً والاب قسطندي برامكي الذي انتقل الى السماوات عام 1918 وايضا الاب الياس يغنم الذي ادخلني الى الهيكل في عمر 40 يوماً والاب جبرا بدور والاب عيسى توما.
قال الرب مَنْ أَرَادَ أَنْ يَتْبَعَنِي، فَلْيَكْفُرْ بِنَفْسِهِ ويَحْمِلْ صَلِيْبَهُ ويَتْبَعْنِي وفي سيامتي للشموسية كان عيد زياح الصليب 14/8/2018 واليوم إرادة الرب ان تكون السيامة الكهنوتية في مكان صلب يسوع المسيح (الجلجثة المقدسة). فَإِنَّ كَلِمَةَ الصَّلِيبِ عِنْدَ الْهَالِكِينَ جَهَالَةٌ، وَأَمَّا عِنْدَنَا نَحْنُ الْمُخَلَّصِينَ فَهِيَ قُوَّةُ اللهِ”( الرسالة الاولى الى أهل كورنتس 1/18)
واشكر الله على محبته وأشكرك يا سيادة المطران على النعمة التي ستنسكب بواسطتك على هامتي أنا الخاطئ، ولكم أيها الآباء مشاركيي في الخدمة،ولكل من حضر ليشاركني هذه الفرحة من قريب ومن بعيد كل منكم باسمه. كما واتوجه بشكري الجزيل الى جمعية حاملات الطيب الأرثوذكسية والملجأ الارثوذكسي ونادي الإتحاد الأرثوذكسي العربي ووكلاء كاتدرائية القديس يعقوب اخو الرب وجميع اللجان وافراد الطائفة الكرام بالقدس والى زوجتي الحبيبة الخورية الجديدة (ماتوشكا ماريا)، أي “الأم الصغيرة“ على وقوفها بجانبي ولن أنسى أبني نيقولاوس سامي المشارك معنا بصلاة وأبني الثاني سابا الذي هو حاضرٌ داخل أحشاء امه هذه السيامة المقدسة. وأمي وأبي لهم مني أسمى آيات العرفان بالجميل.
اشكر كافةَ الآباء الكهنة الذين كابدوا مشقة الطريق لكي يفرحوا معي بهذا اليوم المباركِ، كما اخص بالذكر ابي قدس الأرشمندريت ميلاتيوس الذي كان لي السند القويم، والأب قدس الايكونومس فرح بدور, وابي قدس الأب ميخائيل من دير القديس سابا المتقدس الذي يصلي لعائلتي دائماً، والمرشد الحكيم لعائلتي الأرشمندريت رومان كروسوفكي رئيس البعثة الأرثوذكسية الروسية في أورشليم واشكرالأم اليزابيث رئيسة دير القديسة مريم المجدلية الروسي في القدس والام ماريا وال المديره الأعلى للمدرسة الأرثوذكسية الروسية في العيزرية على ثقتهم ومحبتهم.
فأعدك أيها الرب يسوع المسيح على الجلجثة في مكان صلبك المقدس ستفرح بإبنك لأنني سوف احمل الصليب واشهد لك في حياتي ومستعدٌ للإستشهاد حتى شهادة الدم من اجل كلمة الحق والإيمان المستقيم الأرثوذكسي وفي سبيل محبة يسوع المسيح. “لأَنَّ لِيَ الْحَيَاةَ هِيَ الْمَسِيحُ وَالْمَوْتُ هُوَ رِبْحٌ.” (فيلبي 1: 21). هذا هو اكليل الشهداء .
أيها الشهداء القديسون الذين جاهدتم حسناً وتكللتم تشفعوا الى الرب ان ترحم نفوسنا.
المجد لك أيها المسيح الاله فخر الرسل وبهجة الشهداء.
“اذكرني يا رب متى أتيت في ملكوتك”
قال الرب ولن يندم «أَنْتَ كَاهِنٌ إِلَى الأَبَدِ عَلَى رُتْبَةِ مَلْكِي صَادَقَ».

Cel hirotonit a fost cinstit de prezența părinților împreuna-slujitori aghiotafiți și vorbitori de limba arabă, prieteni ai lui și ai soției sale și a membrilor parohiei Sf. Iacov, Ruda Domnului, unde este chemat să slujească ca preot; toți cei prezenți s-au rugat pentru el și au strigat „Axios” împreună cu arhiepiscopul când nou-hirotonitul a fost îmbrăcat cu veșmintele preoțești.

După încheierea sărbătorii acestei Sfinte Liturghii, hirotonitul, împreună cu soborul episcopal, s-au dus la Sala de recepție a Patriarhiei și și-au arătat respectul și mulțumirea față de Preafericitul, în timp ce acesta din urmă l-a binecuvântat cu următoarele cuvinte și i-a oferit o icoană a Maicii Domnului și a Sf. Filumen:

„Dragă părinte Hader / George,

Harul Duhului Sfânt te-a făcut azi preot și slujitor al sfintelor taine dumnezeiești și nespuse ale Bisericii, și anume trupul mistic al Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Slujirea voastră ca preot la Sfânta Catedrală a Sfântului Iacov, Ruda Domnului, este destul de onorabilă, dar și destul de responsabilă. Și acest lucru se întâmplă pentru că preoții de la Sf. Iacov se ocupă de îngrijirea pastorală a prețioasei Comunități din Ierusalim, în special într-o perioadă în care prezența creștină este încercată atât în Țara Sfântă, cât și în Ierusalim.

Sfânta Biserică a Ierusalimului v-a chemat să lucrați în via ei spirituală și geografică. Recolta este mare, iar muncitorii sunt doar câțiva, dar ceea ce este imposibil pentru oameni este făcut posibil de Dumnezeu. Harul și puterea luminatoare a Duhului Sfânt i-au făcut pe pescarii neinstruiți mari iluminatori ai lumii, făcându-i apostoli și învățători.

Ascultarea voastră față de Autoritatea spirituală, și anume Patriarhia, și smerenia voastră, ar trebui să devină armura noii slujiri preoțești. Iar dragostea voastră cu tot sufletul, inima și mintea față de Dumnezeu și Biserica Sa ar trebui să fie modul și calea comunicării voastre cu turma de credincioși.

Studiul Sfintei Biblii și al învățăturilor Sfinților Apostoli și Evangheliști ar trebui să vă fie sursă de inspirație în predicarea Cuvântului dumnezeiesc al Evangheliei lui Hristos. Și studiul scrierilor Sfinților și purtătorilor de Dumnezeu Părinți ai Bisericii ar trebui să fie cheia sigură pentru interpretarea și explicarea Sfintelor Scripturi.

Cu aceste cuvinte părintești și patriarhale, dorim ca Harul întăritor al Duhului Sfânt să vă facă vrednic lucrător în via Domnului și a Bisericii Sale, prin mijlocirea Preasfintei și Pururea Fecioarei Maria. Să fiți vrednic și în siguranță în orice clipă! ”

Din partea Secretariatului-General

httpv://youtu.be/Jnn5p3pPJRM

Duminică, 7/20 octombrie 2019, Preafericitul Părinte al nostru Teofil, Patriarhul Ierusalimului, a condus Sfânta Liturghie în vechea Biserică a Sfântului Moise Etiopianul a Comunității Rafidia din Neapoli Samaria, nu departe de Fântâna lui Iacov unde Domnul a vorbit cu femeia samarineancă.

Sinaxarul Bisericii mărturisește despre Sfântul Moise Etiopianul că a trăit în Etiopia în secolul al IV-lea, a fost mai înainte căpetenie de tâlhari și, mișcat de o întâmplare, a venit la pocăință, s-a botezat, a primit schima monahală, a înființat o Mănăstire și i-a călăuzit pe mulți –dintre care unii i-au fost tovarăși tâlhari – spre viața în Hristos și spre mântuire, săvârșindu-se la vârsta de șaptezeci de ani.

Sfânta Liturghie s-a slujit cu ocazia restaurării Bisericii subvenționate de către Statul palestinian. din cadrul căruia unii reprezentanți au fost prezenți: domnul Ramzi Huri, Președinte Epitropiei bisericești palestiniene pentru probleme creștine, Secretarul lui, domnul Hananie Amire, reprezentanți ai prefectului regiunii, Ambasadorul Palestinei la Vatican, domnul Issa Kasisie, și alți reprezentanți ai primăriei și ai statului.   

Împreună cu Preafericitul au slujit ÎPS Mitropolit al Nazaretului, Chiriac, ÎPS Aristarh, Arhiepiscop al Costantinei și Secretar General, Egumenul Rafidiei, Arhimandritul Leontie, Egumenul Mănăstirii Fântânii lui Iacov Arhimandritul Iustin, Arhimandritul Porfirie, reprezentantul Patriarhiei în Emiratele Arabe, părintele Issa Musleh, alți preoți și Arhidiaconul Marcu. A cântat Lampadarul Bisericii Învierii domnul Vasilios Goțopulos în limba greacă și corul Comunității Rafidiei în limba arabă. Au luat parte la rugăciune membrii Comunității Rafidiei. Preafericitul a oferit Bisericii o icoană a Maicii Domnului și Arhimandritului Leontie o cruce.   

Către această mulțime a credincioșilor Preafericitul a rostit această cuvântare în limba greacă:

„Domnul nu întârzie cu făgăduința Sa, după cum socotesc unii că e întârziere, ci îndelung rabdă pentru noi, nevrând să piară cineva, ci toți să vină la pocăință” (2 Petru 3, 9), propovăduiește Apostolul Petru.

 Iubiți frați în Hristos,

Credincioși Creștini,

Binecuvântat este Domnul Dumnezeul nostru Care ne-a adus în frumosul nostru oraș Rafidia ca să prăznuim pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Moise Etiopianul în această veche Biserică închinată lui și de curând restaurată. 

Acest fericit Moise se trăgea din Etiopia și a trăit în secolul al IV-lea. Rob fiind, a fost izgonit de stăpânul său pentru faptele lui și pentru purtarea rea. De atunci s-a dedat unei vieți desfrânate și nelegiuite. A devenit căpetenia unei cete de tâlhari și era renumit pentru tâlhăriile lui.

Într-o zi, pe neașteptate, a venit la pocăință și s-a retras la o Mănăstire aflată într-un loc pustiu al Arabiei, după cum menționează Sfântul Paladie Episcopul Elenupolei în istoria lui: „O astfel de căpetenie de tâlhari, umilindu-se de oarecare întâmplare, s-a dus la Mănăstire și astfel a purces la lucrarea pocăinței”. În Mănăstire a fost încercat de cumplite ispite, drept pentru care, pentru a le birui, a înmulțit postul, rugăciunile, privegherile și celelalte chipuri ale pocăinței. Mulți ucenici ai săi, cândva tovarăși ai lui la lucrarea păcatelor, l-au urmat în această viață de nevoință în pustie. Cuviosul Moise a adormit la vârsta de 75 de ani la sfârșitul secolului al IV-lea, în anul 400 d.Hr., ucis de barbari. Aceasta s-a întâmplat ca să se împlinească cuvântul Stăpânului Hristos: „Toți cei care scot sabia de sabie vor pieri” (Matei 26, 52).    

Sfânta noastră Biserică cinstește în mod special pomenirea lui pentru că el a ascultat de cuvintele lui Hristos Care spune: „Pe cel care vine la Mine nu-l voi scoate afară” (Ioan 6,37) și: „Nu am venit să chem pe cei drepți, ci pe păcătoși la pocăință” (Matei 9, 13). Aceste cuvinte ale Domnului din Evanghelie arată că puterea pocăinței este atât de mare încât îl călăuzește pe omul care se pocăiește la lumina și adevărul Domnului și Dumnezeului nostru, după cum grăiește și Psalmistul: „Trimite lumina Ta și adevărul Tău; acestea m-au povățuit și m-au condus la muntele cel sfânt al Tău și la locașurile Tale. Și voi intra la jertfelnicul lui Dumnezeu” (Psalmul 42, 3-4). Tâlcuind aceste cuvinte din Psaltire, Teodorit din Cir spune: „A numit locașuri ale lui Dumnezeu Biserica, munte sfânt Ierusalimul, lumină și adevăr arătarea dreaptă și mântuitoare [a Mântuitorului nostru Iisus Hristos]”. 

Cu adevărat, iubiții mei frați, Cuviosul Părintele nostru Moise nu numai că s-a pocăit, călăuzit fiind la lumina și adevărul lui Hristos, dar a devenit și preot, slujind sfântului Jertfelnic al lui Dumnezeu. Aceasta arată adâncul și lărgimea pocăinței care izvorăște din nespusa iubire de oameni a lui Dumnezeu „Care voiește ca toți oameni să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină” (1 Timotei 2, 4). Iată deci de ce dumnezeiescul Pavel spune: „Dumnezeu a dat pocăința spre viață” (Fapte 11, 18).

Cu alte cuvinte, Dumnezeu nu primește doar, din negrăita Sa iubire de oameni, pocăința păcătosului, ci, prin puterea harului Său, lucrează pocăința în cel ce se pocăiește. Acest Dumnezeu transformă inimile de piatră în inimi de carne. Acesta scoală conștiințele adormite, strigând: „Deșteaptă-te, cel ce dormi și te scoală din morți și te va lumina Hristos” (Efeseni 5, 14). Acest Dumnezeu scoală voința omului ca să ceară milă Lui. Pocăința este un dar al lui Dumnezeu pe care omul trebuie să-l primească potrivit cu libera sa voie și alegere, așa cum o subliniază Sfântul Ioan Scărarul: „Pocăința este înțelegere cu Dumnezeu în vederea unei noi vieți”. 

Aceasta a făcut întocmai și Sfântul Moise, după cum spune în scrierea sa Cuviosul Zosima: „Oare nu a fost Avva Moise cea mai mare căpetenie de tâlhari, oare nu a făcut mii de fărădelegi? Încât a fost izgonit datorită purtării sale rele. Și totuși, pentru că a avut hotărâre puternică și fierbinte, vedem toți la ce măsură a ajuns, încât s-a numărat între robii aleși ai lui Dumnezeu”. 

Cu adevărat, inima Cuviosului Părintelui nostru Moise s-a arătat lăcaș curat al Sfântului Duh, după cum spune și imnograful: „Fiind inima ta strălucită cu vedeniile și cu faptele, Părinte preafericite, lăcaș curat al Duhului te-ai arătat”. Toate acestea le-a izbândit pe de o parte cu ajutorul harului dumnezeiesc, pe de altă parte prin buna sa intenție, adică prin libera sa alegere și hotărâre.

Să ascultăm ce spune marele Părinte al Bisericii Grigorie al Nissei despre înțelesul „intenției”: „Intenția este ceva nesubjugat și de sine stătător, care ține de libertatea cugetului”. Aceasta înseamnă că Dumnezeu niciodată nu poate fi considerat pricină a răului și, prin urmare, a păcatului personal al omului. Nu ne ispitește Dumnezeu, ci, dimpotrivă, este izvorul a tot binele și al darurilor desăvârșite, după cum învață Sfântul Apostol Iacov Fratele Domnului: „Nimeni să nu zică, atunci când este ispitit: De la Dumnezeu sunt ispitit, pentru că Dumnezeu nu este ispitit de rele și El însuși nu ispitește pe nimeni. Fiecare este ispitit când este tras și momit de însăți pofta sa” (Iacov, 1, 13-14).

Cuviosul Părintele nostru Moise ne este dat de către Sfânta noastră Biserică nu numai ca pildă de pocăință, ci și ca pildă de putere a voinței, adică a dorinței de a birui păcatele și a înfrâna patimile, prin armele postului și rugăciunii, dar și prin mutarea cugetului nostru la cele mai presus de minte și de cuvânt.

Pe cel ce s-a numărat în rândul Sfinților să-l rugăm ca, împreună cu Preabinecuvântata Stăpâna noastră Născătoarea de Dumnezeu și pururea Fecioara Maria să mijlocească la Hristos Dumnezeul și Mântuitorul nostru ca să ne dăruiască mare milă și înnoirea sufletelor și a trupurilor noastre. Amin.

Din fața acestui sfânt Altar, vrem să exprimăm caldele noastre mulțumiri cele din inimă către toți cei care au lucrat la restaurarea acestei străvechi biserici a Cuviosului Moise Etiopianul, mai ales domnului președinte al Epitropiei pentru probleme religioase, domnul Ramzi Khouri, reprezentant al Președintelui Statului palestinian, cel stimat de noi, excelența sa domnul Mahmoud Abbas, urându-i sănătate, ani îndelungați și toată puterea de la Dumnezeu spre a cârmui. Întru mulți ani!

La masa de la amiază, oferită de Egumen și de Consiliul Comunității, Preafericitul a rostit această cuvântare:

 „Spune-voi fraților mei numele Tău, în mijlocul Bisericii Te voi lăuda” (Evrei 2, 12; Psalmul 21, 23).

Preastimate domnule Ramzi Khouri, reprezentant al Excelenței sale Președintele Statului palestinian domnul Mahmoud Abbas,

Stimați membri ai Consiliului bisericesc al Comunității Rafidia,

Iubiți Părinți și Frați,

Credincioși Creștini,

Să-L lăudăm pe Domnul Dumnezeul nostru Care ne-a învrednicit ca, euharistic, să binecuvântăm această Biserică mică, dar străveche, de curând restaurată, a Cuviosului Părintelui nostru Moise Etiopianul.

Restaurarea acestei smerite Biserici nu se referă atât la valoarea ei arhitecturală, cât la mărturia nemincinoasă a moștenirii creștine și apostolice de veacuri și, mai ales, a prezenței ab antiquo a Bisericii lui Hristos celei întâi născute, adică a Patriarhiei Elino-Ortodoxe a Ierusalimului.

Orașul vostru Rafidia, cel atât de frumos și aflat în dezvoltare, are o deosebită însemnătate deoarece se află în cadrul istoric și cultural al regiunii biblice Neapoli, având ca punct de referință Fântâna lui Iacov și locul de obârșie al Sfintei Fotini, femeia samarineancă. 

Interesul arătat de guvernul palestinian față de restaurarea și întreținerea monumentelor de artă și, mai ales, a lăcașurilor de rugăciune, fără a face vreo discriminare între comunitățile religioase și confesiunile creștine, constituie o dovadă clară a conviețuirii pașnice dintre comunitățile religioase și a egalității drepturilor lor.

Patriarhia Elino-Ortodoxă a Ierusalimului, rămânând statornică și credincioasă în misiunea ei de Dumnezeu încredințată, continuă lucrarea ei, adică slujirea și paza Sfintelor Locuri, grija pentru credincioșii săi și, mai ales, apărarea regimului religios și cultural al Cetății Vechi a Ierusalimului.

Profităm de acest bun prilej spre a exprima din nou calde mulțumiri din inimă Președintelui Epitropiei Bisericești și stimaților ei membri, Egumenului Mănăstirii Fântânii lui Iacov, Preacuviosului Arhimandrit Iustin, Întâi-stătătorului Bisericii Bunavestire a Născătoarei de Dumnezeu din Rafidia, Arhimandritul Leontie și, mai ales, reprezentantului Președintelui Mahmud-Abbas, domnul Ramzi Khouri, a cărui contribuție este recunoscută fără tăgadă de către toți.   

Urăm sănătate și izbândă de la Dumnezeu în lucrarea plăcută Domului pe care o desfășurați în comunitatea dumneavoastră. Întru mulți ani!

Preafericitul a oferit domnului Ramzi Huri o icoană a Maicii Domnului, iar celorlalți reprezentanți palestinieni un tablou al Ierusalimului. În final, Președintele Comunității, domnul Psiara Huri a ținut o cuvântare de mulțumire.

Din partea Secretariatului General

httpv://youtu.be/a98gOYtw68Q

Joi după-amiază, pe 4/17 octombrie 2019, Preafericitul Părinte al nostru și Patriarh al  Ierusalimului Teofil a primit la Sala de recepție a Patriarhiei mulți pelerini din Sfânta Mitropolie de Nea Ionia, sub conducerea Arhimandritului Epifanie și a grupurilor de pelerini din Bulgaria și America.

În cadrul acestei întâlniri, Preafericitul le-a vorbit pelerinilor despre Ierusalim ca Oraș Sfânt, care a fost udat cu sângele Domnului nostru Iisus Hristos pe Cruce și despre sfințirea pelerinilor prin închinare.

Prezent la această întâlnire cu grupul din Mitropolia de Nea Ionia a fost ÎPS Mitropolit Macarie al Aneei din Patriarhia Ecumenică.

ÎPS Mitropolit al Aneei a fost distins de Preafericitul cu medalia Marelui Comandant al Ordinului Cavalerilor Sfântului Mormânt, în semn de recunoaștere a respectului și sprijinului său față de Patriarhia Ierusalimului, precum și ca recunoaștere a lucrării sale îndelungate ca episcop vicar (de Lampsakos, pe atunci) în Centrul Ecumenic al Patriarhiei din Sambesy, ajutând pe toți cei care s-au alăturat lucrărilor de pregătire a Sfântului și Marelui Sinod al Ortodoxiei, cu dragoste, simplitate, fraternitate, ospitalitate și smerenie autentică.

Emoționat, ÎPS Preasfințitul Mitropolit al Aneei I-a mulțumit Preafericitului pentru distincția onorifică, referindu-se la legătura sa cu Părinții Aghiotafiți mai vârstnici din viața sa de student în Halki, ÎPS Mitropolit Cornel al Petrei, vrednicul de pomenire Mitropolit Palladie al Ptolemei, vrednicul de pomenire Vasile, Mitropolitul Cezareii și vrednicul de pomenire Arhimandrit Sofronie.

Din partea Secretariatului-General