Luni, 14/27 septembrie 2021, Patriarhia a sărbătorit praznicul Înălțării universale a Sfintei și de viață făcătoarei Cruci.

La această sărbătoare, Biserica pomenește faptul că, după sfințirea Bisericii Sfântului Mormânt, mulțimea adunată a cerut să vadă și să se închine la Preacurata Cruce și, din acest motiv, Sfântul Macarie, Arhiepiscopul Ierusalimului și Sfânta Elena au înălțat Crucea pentru a fi văzută de toată lumea. Apoi, toți oamenii au strigat „Kyrie Eleison” de mai multe ori. De atunci, s-a stabilit ca acest eveniment să fie sărbătorit la o zi după aniversarea sfințirii Bisericii, și anume, pe 14 septembrie.

Pentru acest eveniment, Slujba Vecerniei Mari cu rânduiala tămâierii și binecuvântarea pâinii a fost oficiată sâmbătă după-amiază la catoliconul Bisericii Învierii de către Preafericitul Părinte al nostru și Patriarh al Ierusalimului Teofil, avându-i drept împreună-slujitori pe Părinții Aghiotafiți.

Duminică dimineața, Sfânta Liturghie a fost oficiată în catoliconul Bisericii Sfântului Mormânt de către Preafericitul Părinte al nostru și Patriarh al Ierusalimului Teofil, avându-i drept împreună-slujitori pe ÎPS Mitropolit Isihie al Kapitoliei, Arhiepiscopii Aristarh al Constantinei, Metodie al Taborului, Teodosie al Sevastiei, Dimitrie al Lyddei, Filumen al Pellei, Aristovul al Madabei, Mitropolitul Ioachim al Helenoupolei, Ieromonahii aghiotafiți, protos fiind Părintele Kamarasis, Arhimandritul Nectarie. Au slujit și Arhidiaconul Marcu și Ierodiaconul Evloghie. Răspunsurile la strană au fost date de Ierodiaconul Simeon, la slujbă participând numeroase persoane și consulul general al Greciei la Ierusalim, domnul Evangelos Vlioras.

Sfânta Liturghie a fost urmată de procesiunea de la Catolicon pe la Piatra Mirungerii până la paraclisul Sfintei Elena. Diaconii au tămâiat Sfântul Altar al Armenilor, iar prin scările paraclisului, Procesiunea a coborât la altarul găsirii Crucii. Preafericirea Sa a făcut rânduiala tipiconală a Înălțării Sfintei Cruci în cele patru puncte ale orizontului, înconjurat de părinții aghiotafiți slujitori, iar credincioșii așteptau la paraclisul Sfintei Elena.

Procesiunea a continuat spre dreapta pe la cei Șapte Stâlpi și a înconjurat de trei ori Sfântul Mormânt.

De acolo a continuat până la Înfricoșătoarea Golgota, s-a cântat de trei ori apolytikionul sărbătorii, urmat de o rugăciune și s-a înălțat din nou Sfânta Cruce până la cele patru puncte ale orizontului, înainte de a fi așezată pe stânca Înfricoșătoarei Golgota. În timp ce se cânta troparul sărbătorii, la Sfânta Cruce s-au închinat Patriarhul, arhiepiscopii, Consulul General al Greciei la Ierusalim, domnul Evangelos Vlioras, și apoi enoriașii, care au primit, de asemenea, flori de busuioc pentru sfințirea caselor, sufletelor și trupurilor lor și pentru a le folosi la facerea pâinii Euharistice, în loc de maia, după cum au mărturisit cei care fac acest fel de pâine.

De la Înfricoșătoarea Golgota, soborul patriarhal a coborât la Altarul Catoliconului prin scările interioare și de acolo au mărșăluit spre sediul Patriarhiei.

Acolo, Preafericirea Sa s-a adresat celor prezenți după cum urmează

„Moartea ce a venit neamului omenesc prin mâncarea din pom, prin Cruce s-a stricat astăzi, pentru că blestemul strămoașei cel a tot neamul s-a dezlegat prin Odrasla Preacuratei Maicii lui Dumnezeu pe care toate puterile cerești o măresc”, spune Sfântul Cozma.

Excelența Voastră, domnule Consulul General al Greciei, Evangelos Vlioras,

Părinți și frați,

Cuvioși creștini

Harul și puterea Sfintei și dătătoarei Cruci ne-au aflat vrednici să sărbătorim și în acest an Înălțarea ei în locul în care a fost găsită și, bineînțeles, pe înfricoșătoarea Golgota, prin slujirea Sfintei Liturghii Patriarhale la Biserica Sfântului Mormânt.

Sfânta Biserică a lui Hristos cinstește în mod deosebit Sfânta Cruce pentru că, potrivit Sfântului Ioan Damaschin, „Crucea este un trofeu al lui Hristos, o dată a fost pusă, dar pentru totdeauna alungă demonii”.

Cu alte cuvinte, Sfânta Cruce este un simbol puternic al desființării stricăciunii morții. „Prin nimic altceva nu se desființează moartea, nu se eliberează blestemul strămoșesc, nu se rușinează moartea…. decât prin Crucea Domnului nostru Iisus Hristos. Prin Cruce se face totul posibil”, spune Sfântul Ioan Damaschinul.

Iar potrivit Sfântului Pavel, Sfânta Cruce este întruchiparea renunțării de sine și a smereniei supreme a lui Iisus Hristos : „Care, Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o ştirbire a fi El întocmai cu Dumnezeu, ci S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, şi la înfăţişare aflându-Se ca un om, S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte pe cruce”.

Așa cum prin lemnul neascultării primului cuplu creat „ Iar prin pizma diavolului moartea a intrat în lume şi cei ce sunt de partea lui vor ajunge s-o cunoască” (Înțelepciunea lui Solomon 2, 24), tot așa, prin lemnul ascultării, adică prin Cruce, a venit în lume viața veșnică în Hristos, prin nemărginita Sa dragoste de oameni. „Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi” (Ioan 11, 25), spune Domnul. „Hristos, înviat din morţi, nu mai moare. Moartea nu mai are stăpânire asupra Lui” (Romani 6, 9), propovăduiește Sfântul Pavel. Iar potrivit Sfântului Chiril al Alexandriei, moartea lui Hristos în trup a constituit izvorul înnoirii spre nemurire și spre înnoirea vieții pentru noi, oamenii.

Măreția Mântuitorului nostru Hristos și taina dumnezeiască de neînțeles a Crucii este clar exprimată de Sfântul Pavel în epistola sa către Coloseni cu aceste cuvinte: „ Căci în El a binevoit (Dumnezeu) să sălăşluiască toată plinirea, și printr-Însul toate cu Sine să le împace, fie cele de pe pământ, fie cele din ceruri, făcând pace prin El, prin sângele crucii Sale” (Col. 1:19-20).

„ Mântuiește-ne pe noi, Cruce, cu puterea ta, sfințește-ne cu strălucirea ta, cinstită Cruce, și întărește-ne cu înlțarea ta; că lumină ai fost dăruită nouă și mântuire sufletelor noastre. Amin! La mulți ani!”

Din partea Secretariatului-General

Duminică, 6/19 septembrie 2021, din motive pastorale, sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului a fost celebrată mai devreme la Sfânta Biserică a Nașterii Maicii Domnului din Beit Jala, lângă Betleem.

La această sărbătoare, Biserica îl slăvește pe Dumnezeu pentru că a dăruit-o pe Maria lui Ioachim și Ana, până atunci sterpi, din care s-a născut în trup Domnul nostru Iisus Hristos. Biserica noastră cântă cu bucurie: „Sfinţii Ioachim şi Ana din defăimarea nenaşterii de fii, iar Adam şi Eva din stricăciunea morţii au scăpat, Preacurată, prin Sfântă naşterea ta. … cea stearpă naşte pe Născătoarea de Dumnezeu şi Hrănitoarea vieţii noastre”.

Pentru această sărbătoare plină de bucurie, Sfânta Liturghie în frumoasa biserică din Beit Jala a fost oficiată de IPS Părinte al nostru și Patriarh al Ierusalimului, Teofil, avându-i drept împreună-slujitori pe IPS Arhiepiscop Aristarh al Constantinei și Mitropolitul Ioachim al Helenoupolei, Părintele Kamarasis, Arhimandritul Nectarie, preoții comunității, Pavel, Iosif și Ilie, și Arhidiaconul Marcu. Răspunsurile la strană au fost date de domnul Nidal și de corul său, la slujbă participând întreaga parohie și Consulul General al Greciei la Ierusalim, domnul Evangelos Vlioras.

Înainte de Sfânta Împărtășanie, Preafericirea Sa a ținut următoarea predică:

Bucură-se marginile lumii astăzi întru Nașterea ta, Fecioară, de Dumnezeu Născătoare Marie, mireasa cea nenuntită; căci întru tine defăimarea părinților tăi pentru nenașterea de fii s-a ridicat și blestemul strămoașei Eva cel cu dureri întru naștere s-a dezlegat”, cântă imnograful Bisericii.

Iubiți frați în Hristos,

Credincioși Creștini,

Sfânta Biserică a lui Hristos se bucură și se veselește astăzi împreună cu Sfinții Prooroci, Apostoli, Mucenici, Cuvioși și Drepți la dumnezeiasca Naștere a Maicii Domnului nostru Iisus Hristos. De aceea și noi ne-am adunat în această Sfântă Biserică ca să o cinstim euharistic pe cea care a devenit Născătoare de Dumnezeu și Maica Dumnezeului nostru.

„Să salte firea”, spune Sfântul Ioan Damaschin, „căci mielușeaua naște, cea din care Păstorul Se îmbracă ca oaie și rupe hainele omorârii celei de demult. Să dănțuiască fecioria pentru că, după cum spune Isaia, s-a născut Fecioara care va lua în pântece și va naște Fiu și se va chema numele Lui Emanuil, adică «cu noi este Dumnezeu»”.

Păstorul Care Se îmbracă ca oaie și rupe hainele omorârii celei de demult nu este altul decât Dumnezeu Cuvântul, Domnul nostru Iisus Hristos Care, bogat fiind, a sărăcit pentru noi pentru ca noi cu sărăcia Lui să ne îmbogățim” (Cf. 2 Corinteni 8, 9), după cum propovăduiește dumnezeiescul Pavel.

Tâlcuind aceste cuvinte ale lui Pavel, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Aici numește bogăție cunoașterea tainei bunei credințe, curățirea de păcate, dreptatea, sfințirea, nenumăratele bunătăți pe care ni le-a dat și ni le va da”. Iar Eftimie Zigavinos spune: „bogăția îndumnezeirii după har”.

Nașterea curatei Născătoare de Dumnezeu Maria din Sfinții Ioachim și Ana a desființat, prin Fiul ei, blestemul dat neamului omenesc prin Adam și Eva. De aceea și Sfântul Ioan Damaschin spune: „Întru tine, Născătoare de Dumnezeu pururea Fecioară, și firea se înnoiește și vremea”.

Aceasta înseamnă că atât firea omenească cât și vremea se înnoiesc prin persoana Născătoarei de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria, pentru că din ea a răsărit în lume lumina dreptății, adică Mântuirea neamului omenesc, Hristos. „Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6, 2), spune Domnul. „Această mântuire au căutat-o cu stăruință și au cercetat-o cu de-amănuntul proorocii care au proorocit despre harul ce avea să vină la voi” (1 Petru 1, 10), propovăduiește Apostolul Petru.

Într-adevăr, cuvintele proorocilor s-au împlinit cu Drepții lui Dumnezeu Ioachim și Ana a căror rugăciune a auzit-o Domnul, dăruindu-le lor pe Fecioara Maria ca izbăvire măreață și luminoasă în locul Evei, după cum spune Sfântul Ioan Damaschin: „Dumnezeu i-a auzit [pe Ioachim și pe Ana] și le-a dat-o pe Maria care poartă numele Domnului, izbăvire atât de strălucită și măreață, în locul Evei. Fiica s-a făcut leac maicii; noua frământătură a dumnezeieștii rezidiri, pârga preasfântă a neamului, rădăcina mlădiței dumnezeiești, bucuria strămoșului”.

Acest eveniment sfânt al Nașterii Născătoarei de Dumnezeu este cinstit în mod special de către sfânta noastră Biserică. Și aceasta pentru că Preasfânta Maică a lui Dumnezeu este pârga cea în Hristos a neamului nostru omenesc și din sângele ei curat S-a întrupat Dumnezeu Cuvântul și S-a făcut trup, pentru Creștini. (Cf. Ioan 1, 14).

Cu alte cuvinte, iubiții mei frați, întruparea lui Dumnezeu Cuvântul din curatele sângiuri ale Născătoarei de Dumnezeu, în Duhul Sfânt, a constituit „noua frământătură a dumnezeieștii rezidirii” după cum învață Marele Atanasie: „Într-o singură Persoană a lui Hristos, firea omenească, prin unirea negrăită cu firea dumnezeiască a Mântuitorului, înlătură tot răul firii provenit de la strămoșul Adam și este zidită din nou de sus, prin lucrarea focului firii dumnezeiești a Cuvântului, devenind o făptură nouă, dumnezeiască și veșnică”.

Iată dar care este rolul Preasfintei și Preacuratei Fecioare Maria cu privire la marea taină a mântuirii noastre a oamenilor. Iată de ce dumnezeiescul Apostol Pavel spune: „Iar dacă este pârga sfântă, și frământătura este sfântă și dacă rădăcina este sfântă, și ramurile sunt” (Romani 11, 16). De aceea imnograful cântă: „Nașterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea, că din tine a răsărit Soarele dreptății, Hristos Dumnezeul nostru, și, dezlegând blestemul, a dat binecuvântare, și, stricând moartea, ne-a dăruit nouă viață veșnică”.

Nașterea Născătoarei de Dumnezeu a adus lumii vestea mântuirii aducătoare de bucurie, iar salutarea Arhanghelului Gavriil: „Bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei”, a pecetluit vestea mântuitoare a dezlegării blestemului strămoșilor și desființarea morții și a stricăciunii, adică a păcatului, prin moartea lui Hristos.

Această bunăvestire a bucuriei, a binecuvântării și a sfințeniei, dar și harul Sfântului Duh – aceste daruri minunate și dumnezeiești pe care le deține Sfânta noastră Biserică –, suntem chemați să le păstrăm în inimile noastre, pentru rugăciunile Preabinecuvântatei Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioara Maria.

Împreună cu Sfântul Ioan Damaschin, să strigăm Născătoarei de Dumnezeu: „Bucură-te candelă, vasul de aur al fecioriei cu rădăcini adânci, al cărei fitil este harul Duhului, iar ulei trupul sfânt și fără de prihană, din care S-a întrupat Hristos, Lumina neînserată, ceea ce ai strălucit celor aflați în întuneric și în umbra morții, viața veșnică”. Amin. La mulți ani binecuvântați și sănătate.

A urmat masa de prânz oferită de Consiliul Comunității în timpul căreia Preafericirea Sa a rostit această cuvântare:

„Căci sunt încredințat că nici moartea nici viața nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici înălțimea, nici adâncul, nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu cea întru Hristos Iisus Domnul nostru” (Romani 8, 38-39), propovăduiește dumnezeiescul Pavel.

Iubiți frați,

Praznicul de azi al Nașterii Născătoarei de Dumnezeu este sărbătoarea dragostei nemăsurate a lui Dumnezeu față de zidirea Lui, omul, pe care l-a făcut după chipul și asemănarea Sa.

Această dragoste dumnezeiască o propovăduiește și o mărturisește Sfânta Biserică a lui Hristos prin lucrarea ei liturgică și euharistică prin care noi, clerul și poporul, ne împărtășim cu Trupul și cu Sângele lui Dumnezeu și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, uniți fiind în Duhul Sfânt.

Această unitate a păzit-o și o păzește de-a lungul secolelor Sfânta Biserică a Ierusalimului, adică Patriarhia Ierusalimului, ascultând de îndemnul Sfântului Apostol Pavel: „Silindu-vă să păziți unitatea Duhului întru legătura păcii” (Efeseni 4, 3).

Această legătură a păcii dintre Dumnezeu și oameni a reînnoit-o nouă Nașterea Născătoarei de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria pe care cu recunoștință o cinstim astăzi și cu evlavie o rugăm să-i acopere și să-i mângâie pe toți care o slăvesc și o laudă.

Noi, iubiții mei frați, suntem chemați să privim „către Iisus, începătorul și plinitorul credinței” (Evrei 12, 2), Dumnezeu și Fiul Preabinecuvântatei Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria. Amin. În sănătatea voastră a tuturor.

Din partea Secretariatului General

Sâmbătă, pe 15/28 august 2021, Patriarhia a sărbătorit praznicul Adormirii Maicii Domnului la Ghetsimani, la Sfânta Biserică unde se află Mormântul Maicii Domnului.

La această sărbătoare, Biserica le amintește credincioșilor noștri că Maica Domnului a zămislit de la Duhul Sfânt și L-a născut în trup pe Domnul nostru Iisus Hristos, a murit și a fost îngropată în Ghetsimani, dar a fost dusă de mâinile Fiului său în ceruri, iar trupul ei neprihănit s-a păstrat nestricat. Ea stă de-a dreapta Lui, mijlocind neîncetat pentru viața și mântuirea celor care o cinstesc cu adevărat ca Maică a lui Dumnezeu.

Adormirea Maicii Domnului este caracterizată de Bisereica drept „fără de moarte”, de aceea cântă: „La Adormirea ta cea fără de moarte, Născătoare de Dumnezeu, Maica Vieții, norii au răpit pe Apostoli prin văzduh și pe cei risipiți prin lume întru o ceată i-au pus înaintea preacuratului tău trup”. Iar Sfântul Ioan Damaschinul spune despre asta, „oh, cea mai bună plecare, prin care se dă viață în Dumnezeu”.

De sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, vineri după-amiază, la Mormântul Maicii Domnului s-a slujit Vecernia de către IPS Arhiepiscop Dimitrie al Lyddei. Sfânta Liturghie de sâmbătă dimineața a fost oficiată de Preafericitul Părinte al nostru și Patriarh al Ierusalimului Teofil, avându-i drept împreună-slujitori pe ÎPS Mitropolit Isihie al Kapitoliei, Arhiepiscopii Dimitrie al Lyddei, Macarie al Qatar-ului și Mitropolitul Ioachim al Helenoupolei, împreună cu Arhimandritul Nectarie, Părintele, și Arhimandriții Isidor, Meletie și Dionis, Preotul Farah, Arhidiaconul Marcu și Ierodiaconul Evloghie. Răspunsurile la strană au fost date de Ierodiaconul Simeon și de elevii Școlii Patriarhale, la slujbă participând numeroși credincioși creștini locali și Consulul General al Greciei, domnul Evangelos Vlioras.  

Înainte de Sfânta Împărtășanie, Preafericirea Sa a ținut următoarea predică:

„O, preaslăvită minune! Izvorul vieții în mormânt se pune și scară către cer mormântul se face”, spune imnograful Bisericii.

Iubiți frați întru Hristos,

Cucernici creștini,

Prin harul lui Dumnezeu, ne aflăm aici, la Mormântul din Ghetsimani, unde a fost așezat slăvitul trup al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și Pururea Fecioarei Maria, pentru a cinsti sfânta ei mutare la ceruri.

Adormirea Maicii Domnului este cu adevărat o taină minunată, după cum spune imnograful: „Întru Nașterea ta, zămislirea a fost fără sămânță, întru Adormirea ta, moartea fără stricăciune; minune îndoită întru minune s-a adunat, de Dumnezeu Născătoare. Căci, în ce chip, neștiind de bărbat, hrănitoare de prunc ai fost, curată fiind, și cum, Maică lui Dumnezeu fiind, ca o purtătoare de moarte, miresme răspândești! Pentru aceasta cu Îngerul strigăm către tine: Bucură-te, ceea ce ești plină de Dar!”

Bucură-te, Cea Plină de har, strigăm iarăși cu Îngerul, pentru că în Născătoarea de Dumnezeu și Pururea Fecioară Maria lăudăm planul dumnezeiesc și minunat al Purtării de Grijă a lui Dumnezeu, Întruparea lui Dumnezeu Cuvântul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Mulțimea îngerilor din ceruri și a oamenilor de pe pământ binecuvântează sfânta Adormire a Preasfintei Fecioare pentru că ea a devenit, pe de o parte, Maica Creatorului tuturor lucrurilor și, pe de altă parte, cauza îndumnezeirii noastre, după cum spune imnograful: „Ceea ce este din sămânța lui David, prin care noi ne-am îndumnezeit, în mâinile Fiului său și Stăpânului s-a pus cu preaslăvire și mai presus de cuvânt”.”.

„O, cum izvorul vieții este dus la viață prin moarte! O, cum cea care a trecut dincolo de granițele firii prin naștere, acum se supune legilor și se pleacă morții, trup nemuritor având. Pentru că acest trup trebuie să lase firea muritoare și să se îmbrace în nestricăciune de vreme ce stăpânul firii nu a refuzat să sufere moartea”.

Născătoarea de Dumnezeu Maria este numită „izvorul vieții”, pentru că a devenit Maica lui Dumnezeu. Iar Hristos este viața: “Eu sunt Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14, 6), spune Domnul. Sfântul Ioan Evanghelistul spune că pricina și izvorul vieții este Hristos, Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu: „Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor.” (Ioan 1, 4). Aceasta înseamnă că datorită relației și unirii oamenilor cu vechiul Adam, toți urmașii lui mor, așa că prin relația și unirea lor cu Noul Adam, Hristos cel Înviat, toți vor fi înviați, după cum propovăduiește Sfântul Pavel: „Căci, precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia” (I Cor. 15, 22).

Maica Domnului, Care a primit Duhul Sfânt și puterea Celui Preaînalt a umbrit-o (Luca 1, 35), este începutul celor care sunt readuși la viață. Din acest motiv, Adormirea Maicii Domnului depășește semnificația morții naturale, așa cum o dovedește Mormântul ei, care se păstrează și se cinstește până în ziua de azi, deși „este gol, fără trup în el”. Acest eveniment, care este dincolo de logică, Adormirea și mutarea la cer a Maicii Domnului și Pururea Fecioarei Maria, este formulat de imnograful Bisericii prin cuvintele: “„Se biruiesc hotarele firii întru tine, curată Fecioară, că nașterea feciorește și moartea arvunește viață. Ceea ce ești după naștere Fecioară și după moarte vie, mântuiești pururea, Născătoare de Dumnezeu, moștenirea ta”.

Preasfânta și binecuvântata Maria, Născătoarea de Dumnezeu, Maica Dumnezeului și Mântuitorului nostru Hristos, a devenit Maica tuturor oamenilor, și mai ales a creștinilor, după cum spune psalmistul: „Fericit este neamul căruia Domnul este Dumnezeul lui, poporul pe care l-a ales de moştenire Lui.” (Psalmul 32, 12).

Iar noi, dragii mei frați, fiind recunoscători pentru nesfârșitele binefaceri pe care le-am primit de la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, să-i mulțumim și să o rugăm să mijlocească la Fiul ei și Dumnezeul nostru pentru mântuirea sufletelor noastre.

Harul Sfântului Mormânt al Maicii Domnului să fie cu voi toți. Amin”.

După Sfânta Liturghie, Egoumenul de la Ghetsimani, Arhiepiscopul Doroteu al Avelei, a oferit o agapă soborului patriarhal, Consulul General și celoralți care au fost prezenți la Sfânta Liturghie.

Din partea Secretariatului General

Joi, 6/19 august 2021, Praznicul Schimbării la Față a Domnului nostru Iisus Hristos a fost sărbătorit de Patriarhie la Sfânta Mănăstire a Schimbării la Față de pe Muntele Tabor, locul unde s-a petrecut acest eveniment.

La această sărbătoare, Biserica urmează relatarea evanghelică prin care, înainte de patimile Sale, Domnul nostru Iisus Hristos i-a luat pe Petru, Iacov și Ioan, ucenicii Săi, și le-a descoperit slava dumnezeirii Sale, atât cât le era posibil să înțeleagă. Fața Sa strălucea și hainele Sale erau mai strălucitoare decât soarele, în timp ce un nor luminos îi umbrea, iar lângă El au apărut Moise și Ilie, care vorbeau despre Patimile Sale, ce urmau să aibă loc la Ierusalim. În același timp, vocea Tatălui s-a auzit din ceruri spunând “Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care am binevoit; pe acesta ascultați-L”. După această viziune, Iisus și-a luat din nou ucenicii și a coborât pe munte, spunându-le să nu spună nimănui despre ceea ce au văzut înainte de Învierea Sa.

Pentru pomenirea acestui eveniment, prin care Domnul le-a arătat ucenicilor Săi și nouă frumusețea cea dintâi a omului înainte de căderea lui Adam și posibilitatea de a o redobândi prin Hristos transfigurat, Sfânta Liturghie a fost oficiată în cadrul unei privegheri de toată noaptea de către Preafericitul Părinte și Patriarh al Ierusalimului Teofil. Împreună-slujitori ai Preafericirii Sale au fost ÎPS Mitropolit Chiriac al Nazaretului, Arhiepiscopul Aristarh al Constantinei, Arhiepiscopul Macarie al Qatarului, Arhimandritul Partenie și preoți din ținutul Galileii. Răspunsurile la strană au fost date de Arhimandritul Filoteu și de corul său în greacă și arabă, la slujbă participând Consulul General al Greciei la Ierusalim, domnul Evangelos Vlioras, și nu foarte mulți credincioși din cauza restricțiilor de impuse de pandemia de covid.

Înainte de Sfânta Împărtășanie, Preafericirea Sa a ținut umătoarea predică: 

„Și, după șase zile, Iisus a luat cu Sine pe Petru și pe Iacov și pe Ioan, fratele lui, și i-a dus într-un munte înalt de o parte. Și S-a schimbat la față înaintea lor și a strălucit fața Lui ca soarele, iar veșmintele Lui s-au făcut albe ca lumina” (Matei 17,1-2).

Iubiți frați în Hristos,

Credincioși pelerini,

Harul Mântuitorului nostru Iisus Hristos ne-a adunat pe toți în acest munte înalt al Taborului  ca să prăznuim marele și minunatul eveniment prin care s-a arătat nespusa iubire de oameni a lui Dumnezeu Tatăl, adică Schimbarea la Față a lui Iisus înaintea ucenicilor Lui, Petru, Iacov și Ioan, dar și a Proorocilor Moise și Ilie. Acest eveniment a avut loc cu patruzeci de zile mai înainte de Răstignirea Domnului nostru Iisus Hristos.

Apostolul Petru, voind să arate că învățătura despre Hristos pe care o propovăduiau Apostolii nu se întemeia pe născociri și raționamente omenești, ci pe experiența personală, invocă drept mărturie nemincinoasă prezența Lui pe muntele înalt Tabor: „Pentru că noi v-am adus la cunoștință puterea Domnului nostru Iisus Hristos și venirea Lui, nu luându-ne după basme meșteșugite, ci fiindcă am văzut slava Lui cu ochii noștri. Căci El a primit de la Dumnezeu Tatăl cinste și slavă atunci când, din înălțimea slavei, un glas ca acesta a venit către El: Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit. Și acest glas noi l-am auzit, pogorându-se din cer pe când eram cu Domnul în muntele cel sfânt” (2 Petru 1, 16-18).

La Schimbarea la Față din Muntele Tabor Iisus a descoperit, adică a făcut cunoscut, ucenicilor Lui în primul rând puterea Sa, arătată ucenicilor de către Dumnezeu Tatăl prin slava Fiului Său cel Unul Născut. Iar această slavă nu este altceva decât energiile necreate ale luminii dumnezeiești neapropiate. „Dumnezeu este lumină” (1 Ioan 1, 5), vestește Evanghelistul Ioan. „Eu sunt Lumina lumii. Cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții” (Ioan 8, 12), spune Domnul.

Acest adevăr îl exprimă foarte limpede și teologic imnograful, zicând: „Cuvinte, Acela Ce ești lumină neschimbată a Tatălui luminii Celui nenăscut, întru arătată lumina Ta astăzi în Tabor am văzut lumină pe Tatăl, lumină și pe Duhul, Care aduce la lumină toată făptura”.

În al doilea rând, Domnul a făcut cunoscută ucenicilor Lui venirea Sa. Aceasta înseamnă că Schimbarea la Față a lui Iisus Hristos în muntele înalt constituie o pregustare văzută și palpabilă a slăvitei Împărății viitoarei a lui Dumnezeu, după cum exprimă clar imnograful: „Schimbarea omenească ceea ce va să fie întru a doua și înfricoșată venirea Ta cu slavă arătând-o, Mântuitorule, în Muntele Taborului Te-ai schimbat la față”.

Atât puterea cât și venirea Domnului nostru Iisus Hristos arătate prin Schimbarea Sa la Față pe care ne-au făcut-o cunoscută Sfinții Apostoli și Evangheliști se referă mai ales la întărirea credinței ucenicilor cu privire la cele auzite prin glasul din nor despre Iisus Hristos: „Acesta este Fiul Meu cel iubit în Care am binevoit. Pe Acesta ascultați-L” (Matei 17, 5). Acest adevăr îl auzim și din partea imnografului: „În munte Te-ai schimbat la față, Hristoase Dumnezeule, și pe cât au putut ucenicii Tăi au văzut slava Ta; pentru ca atunci când Te vor vedea răstignit să înțeleagă Patima Ta cea de bunăvoie și să propovăduiască lumii că Tu ești cu adevărat Raza Tatălui”.

De slava lui Hristos pe care au văzut-o ucenicii Lui se bucură toți Sfinții care s-au făcut cetățeni ai cetății cerești adică ai „Bisericii celor întâi-născuți care sunt scriși în ceruri” (Evrei 12, 23).

Această slavă a lui Hristos a văzut-o Diaconul Ștefan cel „plin de credință și de Duh Sfânt” (Fapte 6, 5) care, „privind la cer a văzut slava lui Dumnezeu și pe Iisus stând de-a dreapta lui Dumnezeu” (7, 55). Iar dumnezeiescul Pavel, vestind faptul că toți cei vii în Hristos reflectă slava Domnului, zice: „Iar noi toți, privind ca în oglindă, cu fața descoperită, slava Domnului, ne prefacem în același chip din slavă în slavă, ca de la Duhul Domnului” (2 Corinteni 3, 18).

Tâlcuind aceste cuvinte, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „După cum argintul curat, aflându-se sub razele soarelui, trimite și el raze, așa și sufletul omului, fiind curățit și devenind mai strălucitor ca argintul, primește raze de la slava Sfântului Duh și pe acestea le trimite la rândul lui”.

Cu alte cuvinte, iubiții mei frați, suntem chemați să ducem o viață în Hristos, adică să participăm activ la viața sfântă și de taină a Bisericii, ca niște mădulare credincioase și adevărate ale trupului ei, adică al lui Hristos. „Jertfa de laudă Mă va slăvi și acolo este calea în care voi arăta lui mântuirea Mea” (Psalmul 49, 23), spune Psalmistul. Aceasta înseamnă că numai în evlavia sinceră se află calea mântuirii, adică a Schimbării la Față a lui Hristos. Amin.

Ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos Cel Care S-a schimbat la Față în Muntele Tabor ca, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria, să ne strălucească și nouă păcătoșilor lumina Lui cea pururea fiitoare și să avem și noi parte de schimbarea noastră la față. Amin! La mulți ani!

După Sfânta Liturghie, a urmat o agapă oferită de renovatorul Mănăstirii Arhimandritul Ilarion și o masă la prânz.

Cu ocazia acestei sărbători a avut loc, de asemenea, o Sfântă Liturghie festivă la Ghetsimani și Ramallah, prin ospitalitatea egumenilor, Arhiepiscopul Doroteu al Avelei și, respectiv, Arhimandritul Galaction.

Din partea Secretariatului General

Marți, 28 iulie/ 10 august 2021, Patriarhia l-a prăznuit pe Sfântul Ioan cel Nou Hozevitul, care a venit din România și a trăit în nevoințe la Pârâul Chorath din Sfânta Mănăstire Hozeva în secolul al XX-lea. A fost canonizat ca Sfânt de către Patriarhia Ierusalimului în 2015. Sfintele sale moaște sunt păstrate nestricate în Mănăstirea pocăinței sale.

În cinstea acestui Sfânt, o priveghere de toată noaptea a fost oficiată de către Preafericitul Părinte și Patriarh al Ierusalimului Teofil, împreună-slujiori fiind ÎPS Mitropolit Isihie al Kapitoliei, Arhiepiscopul Aristarh al Constantinei, Ieromonahii Chrysogonos și Marcellus, Arhidiaconul Marcu și Ierodiaconul Patrichie, răspunsurile la strană fiind date de Ierodiaconul Simeon și de monahii Mănăstirii. 

Preafericirea Sa a fost întâmpinat de starețul și renovatorul Mănăstirii, Arhimandritul Constantin, cu următoarele cuvinte:

„Preafericite Părinte și Stăpâne,

Împreună cu cinstitul vostru sobor,

Sărbătorim din nou pomenirea Sfântului Ioan cel Nou Hozevitul, ale cărui moaște nestricăcioase sunt păstrate în Sfânta Mănăstire Hozeva. Inima noastră este plină de bucurie și tristețe în același timp!

Bucurie, pentru că sărbătorim biruința unuia dintre noi împotriva patimilor și a „lumii”. Biruința unui om la fel ca noi, un ieromonah din Hozeva, care a ajuns la înălțimea sfințeniei prin Harul Dumnezeiesc : Sfântul Ioan cel Nou Hozevitul, venit din România.

Tristețe pentru că parcurgem o perioadă de încercări insuportabile și importante. În mijlocul unei incredibile dezlănțuiri a moravurilor și a vieții neîmpăcate la nivel mondial, de un an și jumătate, teribila pandemie de COVID afectează omenirea, iar milioane de victime cad în fiecare zi. Iar în ultima vreme, flăcări înalte și lacome mistuie case, păduri, plămânii de oxigen …

Ani grei și cu toții cerem mângâiere.

Și unde altundeva ne vom găsi refugiu, dacă nu la Dumnezeu, la Maica Domnului și la toți Sfinții?

Într-o scrisoare a Sfântului Ioan, citim următoarele cuvinte de mângâiere care, spulberând tristețea, ne dau tuturor o speranță puternică și un optimism ferm:

„Așadar, nu suntem deloc străini, deși trăim departe. Legătura spirituală dintre noi este foarte strânsă, chiar dacă nu ne dăm seama de aceasta. Eu nu sunt nici învățător, nici stareț, iar Domnul știe că nu-mi doresc așa ceva. Situația dumneavoastră, însă, nu îmi este indiferentă. Modestia vieții voastre este și pentru mine o onoare, un prilej de mângâiere…

Gândiți-vă că trăim în anii cei mai provocatori și cei mai periculoși pentru mântuirea sufletului. Gândiți-vă că am fost lăsați cu toții ca niște orfani, îndepărtați de patria noastră și lipsiți de hrana spirituală. Gândiți-vă că vrăjmașii credinței noastre s-au înmulțit mai mult ca oricând, iar mântuirea noastră este în pericol și mai mare. Dacă avem un suflet rănit, nu este nimeni care să ne vindece, iar dacă cădem, nu este nimeni care să ne ridice. Acum este nevoie de mai multă unitate și sprijin frățesc. Deși nu suntem toți împreună, măcar spiritual să fim uniți și să ne sprijinim cu milă slăbiciunile unii altora…

Să stăm bine, să stăm cu frică în Sfânta Credință și să arătăm milă și pace tuturor, prin Harul Domnului nostru Iisus Hristos. Amin”.

Preafericirea Voastră, Părinte și Stăpâne,

Rugați-vă ca Bunul Dumnezeu, prin mijlocirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Hozeva și a Sfântului nostru Părinte Ioan cel Nou de la Hozeva, să ne conducă pe toți oamenii și pe noi la un liman sigur și pe calea pocăinței și a mântuirii. Amin.”

Înainte de Sfânta Împărtășanie, Preafericirea Sa a ținut următoarea predică:

„Răsărit-a în întuneric lumină drepţilor, Cel milostiv, îndurat şi drept ” (Psalmul 111, 4), exclamă psalmistul.

Iubiți frați întru Hristos,

Lumina Domnului a răsărit astăzi cu sfânta pomenire a Sfântului Părintelui nostru Ioan cel Nou de la Hozeva în umbra morții provocată atât de incurabila boală infecțioasă corona, cât și de cutremurele, dezastrele, incendiile și alte semne ale mâniei lui Dumnezeu, care continuă.

De aceea, ne-am adunat în acest loc biblic al nevoinței Sfântului Părintelui nostru Ioan, pentru a-l cinsti prin euharistie pe sfântul om al lui Dumnezeu, potrivit cuvintelor psalmistului: „Cântaţi Domnului cântare nouă, cântaţi Domnului tot pământul … Aduceţi jertfe şi intraţi în curţile Lui. Închinaţi-vă Domnului în curtea cea sfântă a Lui” (Psalmul 95, 1,8). „Nu este al celor neevlavioși, ci al celor drepți să cânte laude Domnului”, spune Teodoret, tâlcuitor al cuvintelor psalmistului.

Sfântul Ioan este clasificat printre numeroșii fii ai lui Dumnezeu, care i-a ridicat la rangul de slavă a lui Hristos, după cum spune Sfântul Pavel: „Căci ducând pe mulţi fii la mărire, I se cădea Aceluia, pentru Care sunt toate şi prin Care sunt toate, ca să desăvârşească prin pătimire pe Începătorul mântuirii lor, Pentru că şi Cel ce sfinţeşte şi cei ce se sfinţesc, dintr-Unul sunt toţi; de aceea nu se ruşinează să-i numească pe ei fraţi” (Evrei 2, 10-11).

Interpretând aceste cuvinte ale Sfântului Pavel, Sfântul Teofilact spune: „Tatăl a făcut vrednic de filantropia Sa ca primul născut dintre toți viitorii fii să se bucure de slava Sa mai strălucit decât ceilalți, dovedindu-și valoarea prin suferințele sale, pentru a arăta celorlalți în ce fel ar trebui să se străduiască”.

Părintele nostru Ioan, după cum menționează biograful său, a îndurat multe suferințe încă din fragedă tinerețe și multe ispite în timpul vieții sale monahale în împrejurimile râului Iordan și în deșertul Hozeva, unde a devenit un martor credincios al patimilor și luptelor Domnului nostru Iisus Hristos. „Mucenici nu sunt doar cei care primesc moartea pentru credința în Hristos, ci și cei care mor pentru păzirea poruncilor Sale”, spune Sfântul Ioan Scărarul. Iar Sfântul Pavel spune: „Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia?” (Romani 8, 35).

Interpretând aceste cuvinte, Sfântul Hrisostom spune: „Când Pavel vorbește despre necazuri, vorbește despre celulele de închisoare, despre robie, despre calomnie, despre exil și despre toate celelalte suferințe; și se referă la toate suferințele omenești cu un singur cuvânt”.

Aceste „toate suferințe omenești” le-a îndurat ieromonahul ascultării și răbdării Ioan, pentru dragostea Căpeteniei mântuirii oamenilor, Domnul nostru Iisus Hristos. Fiind păzit de puterea credinței sale în Dumnezeu, smeritul cu inima Ioan a avut și certitudinea garanției că nădejdea sa nu va fi zădărnicită și a devenit părtaș la moștenirea care se păstrează în ceruri, așa cum propovăduiește Căpetenia Apostolilor Petru: „Binecuvântat fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Care, după mare mila Sa, prin învierea lui Iisus Hristos din morţi, ne-a născut din nou, spre nădejde vie, spre moştenire nestricăcioasă şi neîntinată şi neveştejită, păstrată în ceruri pentru voi” (1 Petru 1, 3-4).

Avem în fața ochilor noștri garanția moștenirii din ceruri, care este nestricăcioasă,  imaculată și care nu se ofilește. Iar această garanție nu este alta decât moaștele nestricăcioase și plăcut mirositoare ale Sfântului și făcătorului de minuni Părinte al nostru Ioan cel Noul Hozevitul din România.

Cu alte cuvinte, trupul Sfântului Părintelui nostru Ioan, care s-a făcut nestricăcios și plăcut-mirositor prin Duhul Sfânt, este o mărturie incontestabilă și irevocabilă a învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, dar și speranța noastră vie.

„Scumpă este înaintea Domnului moartea cuvioşilor Lui” (Psalmul 115, 6), spune psalmistul. Aceasta înseamnă, dragii mei frați, că nu am venit astăzi aici, la sărbătoarea Sfântului Ioan, pentru a-l cinsti, ci pentru a participa la cinstirea pe care i-o face Domnul celui care este Sfântul Său. Mai mult decât atât, am venit pentru a fi învățați rânduielile adevăratei vieți în Hristos de către el, de către Sfântul Ioan cel Nou de la Hozeva și de către mulțimea Sfinților de la Hozeva dinaintea lui.

Sfântul Părintele nostru Ioan se îndeletnicea neîncetat cu Sfintele Scripturi, după cuvântul: „La poruncile Tale voi cugeta şi voi cunoaşte căile Tale” (Psalmul 118, 15) și a devenit un ucenic credincios al Sfântului Pavel, aplicând atât în cuvinte, cât și în fapte sfaturile sale mântuitoare: „ Vă îndemn, deci, fraţilor, pentru îndurările lui Dumnezeu, să înfăţişaţi trupurile voastre ca pe o jertfă vie, sfântă, bine plăcută lui Dumnezeu, ca închinarea voastră cea duhovnicească, Şi să nu vă potriviţi cu acest veac, ci să vă schimbaţi prin înnoirea minţii, ca să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu, ce este bun şi plăcut şi desăvârşit.” (Romani 12:1-2).

Acest sfat al lui Pavel: „Şi să nu vă potriviţi cu acest veac, ci să vă schimbaţi prin înnoirea minţii, ca să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu, ce este bun şi plăcut şi desăvârşit.” (Romani 12, 2), este ceea ce ne spune Sfântul Ioan tuturor, întrucât are îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu, împreună cu toți Sfinții și cu Preasfânta noastră Doamnă Născătoare de Dumnezeu și Pururea Fecioară Maria. Sfântul Ioan ne dă acest sfat, dragii mei frați, „pentru ca credinţa voastră încercată, mult mai de preţ decât aurul cel pieritor, dar lămurit prin foc, să fie găsită spre laudă şi spre slavă şi spre cinste, la arătarea lui Iisus Hristos” (1 Petru 1, 7). Amin. La mulți și fericiți ani!”

În timpul Privegherii, Preafericirea Sa s-a rugat pentru mântuirea semenilor noștri, victimele incendiului din Evia, Grecia.

După Sfânta Liturghie a urmat o masă monahală.

Din partea Secretariatului-General

Luni, 20 iulie / 2 august 2021, Patriarhia a sărbătorit pomenirea sfântului slăvitului prooroc Ilie (Elias) la Sfânta Mănăstire care îi poartă numele între Ierusalimul de sud și Betleem.

În această zi, Biserica pomenește faptul că proorocul Ilie Tesviteanul era plin de râvnă dumnezeiască în privința faptului că Dumnezeul lui Israel este singurul Dumnezeu. Credința și sfințenia lui au fost atât de mari încât Dumnezeu i-a auzit rugăciunea și nu a trimis ploaie timp de trei ani și numai cu rugăciunea sa, după aceea, El a deschis cerurile și a dat din nou ploaie. Prin rugăciunea proorocului Ilie, Dumnezeu a trimis foc din cer pe muntele Carmel și a ars lemnele din altar. Pentru Biserică, proorocul Ilie este un înger în trup, culmea și lauda proorocilor, al doilea înainte-mergător al prezenței lui Hristos, care și-a dat harul lui Elisei …

Profetul Ilie s-a înălțat la cer într-un car de foc și i-a lăsat cojocul ucenicului său Elisei, care l-a folosit pentru a traversa râul Iordan.

Sfânta Liturghie din Mănăstirea sa a fost oficiată de Preafericitul Părinte al nostru și Patriarh al Ierusalimului Teofil, avându-i drept împreună-slujitori pe ÎPS Mitropolit Isihie al Kapitoliei, Arhiepiscopul Aristarh al Constantinei, Filumen al Pellei, Mitropolitul Ioachim al Helenoupolei, Părintele Teletarh, Arhimadritul Bartolomeu, Arhimandriții Macarie și Isidor, Preotul slujitor de la Catedrala Sf. Iacob, Haralambie Bandour, Preotul George Baramki, Arhidiaconul Marcu și Ierodiaconul Evloghie. Răspunsurile la strană au fost date de arhimandritul Evsevie și de ierodiaconul Simeon în strana din dreapta în limba greacă și de corul de la Biserica Sfântul Iacob, condus de domnul Kamar, în strana din stânga, în arabă. La slujbă au participat Consulul General al Greciei la Ierusalim, dl Evangelos Vlioras, și mulți creștini credincioși.

Preafericirea Sa a rostit următoarea predică înainte de Sfânta Împărtășanie: „Nu în cutremur ci în vânt subțire ai văzut venirea lui Dumnezeu care te-a luminat pe tine de demult, Ilie de Dumnezeu fericite, și în căruță cu patru cai purtându-te, pe cer ai umblat cu străină vedere minunat făcându-te, de Dumnezeu insuflate”.

Iubiți frați în Hristos

Credincioși Creștini,

Îngerul în trup și temeiul proorocilor, Ilie Tezviteanul, ne-a adunat pe toți astăzi în Sfânta sa Biserică ca să prăznuim pomenirea lui și în psalmi să cântăm Celui Care l-a slăvit, Hristos Dumnezeul nostru.

Ilie de Dumnezeu grăitorul a fost slăvit cu adevărat de Dumnezeu Tatăl, făcându-se vas încăpător al Sfântului Duh, Care i-a dăruit darul proorociei și puterea de a face minuni. „Minunat a făcut Domnul pe cel cuvios al Său” (Palmul 4, 4), spune Psalmistul.

Pe bună dreptate, Ilie Tezviteanul a fost caracterizat ca „Prooroc înalt zburător și podoaba cea aleasă a Proorocilor”. Acesta, ca un alt Moise, a fost văzător al lui Dumnezeu și, ca un alt Pavel, „a auzit cuvinte de nespus pe care nu se cuvine omului să le grăiască” (2 Corinteni 12, 4). Iată ce spune și imnograful lui: „Descoperit văzătorul de Dumnezeu Tezviteanul a văzut în Tabor împreună cu Moise cele ce ochiul nu le-a văzut și urechea nu le-a auzit și inima oamenilor pământeni nu le-a gândit, pe Domnul Stăpânitorul întrupat”.

Sfântul Iacov Fratele Domnului, referindu-se la puterea rugăciunii omului drept, invocă drept pildă vie pe râvnitorul Ilie, zicând: „Mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului. Ilie era om cu slăbiciuni asemenea nouă, dar cu rugăciune s-a rugat ca să nu plouă și nu a plouat trei ani și ase luni. Și iarăși s-a rugat și cerul a dat ploaie și pământul a odrăslit roada sa” (Iacov 5, 16-18). 111                               

Prin puterea rugăciunii inimii curate și a mâinilor lui nevinovate (Cf. Psalmul 23, 4) Ilie Tezviteanul nu numai că a legat cerul prin cuvânt, dar și pe preoții rușinii, pe proorocii mincinoși ai lui Baal, i-a rușinat (Cf. 3 Regi 18, 22) pe fiul văduvei din Sarepta Sidonului prin cuvânt l-a înviat (Cf. 3 Regi 17) și în car de foc s-a înălțat la cer, iar prin mantia sa i-a dăruit lui Elisei har îndoit (Cf. 4 Regi 2,1).

În cartea „Înțelepciunea lui Sirah” scrie: „Și s-a sculat Proorocul Ilie ca focul și cuvântul lui ca făclia ardea. (…) Cât te-ai mărit, Ilie, întru minunile tale! Și cine poate să se laude că este asemenea ție?” (Sirah 48, 1-4). Acest fapt se referă la experiența vederii lui Dumnezeu de care a avut parte Ilie pe când era cuprins de deznădejde și de un început de mândrie. „Și a zis Ilie: Cu râvnă am râvnit pentru Domnul Dumnezeul Savaot căci fiii lui Israel au părăsit legământul Tău, au dărâmat jertfelnicele Tale și pe proorocii Tăi i-au ucis cu sabia, rămânând numai eu singur, dar caută să ia și sufletul meu. A zis Domnul: Ieși și stai pe munte înaintea feței Domnului. Că iată Domnul va trece și înaintea Lui va fi vijelie năprasnică ce va despica munții și va sfărâma stâncile, dar Domnul nu va fi în vijelie. După vijelie va fi cutremur, dar Domnul nu va fi în cutremur. După cutremur va fi foc, dar nici în foc nu va fi Domnul. Iar după foc va fi adiere de vânt lin și acolo va fi Domnul” (3 Regi 19, 10-12).

Atât furtuna, cutremurul și focul din vedenia lui Ilie, cât și fulgerele și trăsnetele din vedenia lui Moise se referă la firea dumnezeiască care nu poate fi suportată. Iar al patrulea semn: „adiere de vânt lin”, care dă exclusivitate vedeniei lui Ilie și o deosebește cu totul de vedenia lui Moise, arată limpede pacea, dragostea și îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu care covârșește orice minte (Cf. Filipeni 4, 7).

Cu alte cuvinte, potrivit părintelui Ioil Iannakopulos, „adierea constituie simbolul iubirii lui Dumnezeu. Acest mod al arătării lui Dumnezeu îl învață pe Proorocul Ilie, care se afla în deznădejde și descurajare, din cauza biruinței răului, că trebuie să se gândească la dragostea și îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu Care nu voiește moartea păcătosului: «N-am venit să chem pe drepți, ci pe păcătoși la pocăință» (Matei 9, 13), spune Domnul”. Iar potrivit dumnezeiescului Pavel, „Dumnezeu voiește ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină” (1 Timotei 2, 4). 

Sfântul Chiril al Alexandriei, interpretând alegoric vedenia lui Ilie de pe muntele Horeb, spune: „Tot cel care Îl caută cu adevărat pe Dumnezeu, asemenea marelui Ilie, nu numai în Horeb va urca, prin osteneli, ca un tânăr, pe culmea virtuților, dar și în peștera din Horeb, adică întru cunoașterea cea ascunsă dobândită prin virtuți”.

Cu alte cuvinte, Sfântul Chiril, considerându-l pe Proorocul Ilie un prototip al lucrării duhovnicești adevărate și al căutării lui Dumnezeu, adică al cunoașterii tainice dumnezeiești, ne asigură că orice credincios care se nevoiește, prin fapte, să îl urmeze pe Ilie, se va învrednici nu numai de dobândirea virtuților, ci și de însăși vederea slavei lui Dumnezeu, care se dobândește prin cultivarea virtuților.

De asemenea trebuie menționat, iubiții mei frați, faptul că Dumnezeu alege fenomene fizice precum vijelie năprasnică, cutremur și foc ca să arate nu numai Proorocilor și Drepților Săi, dar și celor care Îl tăgăduiesc, că El este Cel Care a creat din nimic întreaga lume, adică zidirea văzută și nevăzută. De aceea, și dumnezeiescul Pavel, referindu-se la căderea omului și, în consecință, a zidirii, zice: „Zidirea a fost supusă deșertăciunii, nu de voia ei, ci din cauza aceluia care a supus-o, cu nădejde” (Romani 8, 20).

Iar noi, cei care cinstim sfânta sa pomenire, să cerem mijlocirea lui către Dumnezeu Tatăl și împreună cu imnograful să zicem: „Multa fărădelege omenească și iubirea de oameni a lui Dumnezeu cea nemăsurată văzând Proorocul Ilie, s-a mâhnit, mâniindu-se, și cuvinte de nemilostivire către Cel milostiv a întărâtat. «Mânie-Te», strigând, «asupra celor ce s-au lepădat de Tine, Judecătorule preadrepte». Însă milostivirile Celui bun nicidecum nu le-a pornit ca să muncească pe cei ce se lepădau de El, că pururea așteaptă pocăința tuturor Unul Iubitorul de oameni”, Căruia se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea în veci. Amin.

La mulți ani!

După Sfânta Liturghie, Părintele Stareț, Monahul Achillios, cel care cu vrednicie poartă grijă de Mănăstire, a oferit o agapă tuturor credincioșilor, urmând apoi masa oferită Sinodiei patriarhale și membrilor Comunității Sfântului Iacob Fratele Domnului.

Din partea Secretariatului General

În dimineața zilei de vineri, 3/16 iulie 2021, în Sfânta Biserică a Patriarhiei din Ramallah, la Sfânta Mănăstire a Sfintei Mănăstiri a Schimbării la Față a Domnului din Ramallah, a fost oficiată Sfânta Liturghie spre pomenirea Sfântului Iachint și a Sfântului Anatolie, Patriarhul Constantinopolului. Liturghia a fost oficiată de preotul din Beit Jala, părintele Pavlos Alem, și de preotul din Betleem, părintele Gheorghe Zakaman, și la ea au participat în principal tinerii din parohiile Patriarhiei din Ierusalim, Ramallah, Betleem, Taybe, Beit Jala și Beit Sahour.

La Liturghie a participat și IPS Părinte al nostru și Patriarh al Ierusalimului Teofil, care a venit de la Ierusalim împreună cu ÎPS Arhiepiscop Aristarh al Constantinei, Mitropolitul Ioachim al Helenoupolei, Părintele Issa Mousleh și Arhidiaconul Marcu. Preafericirea Sa i-a binecuvântat pe cei aproximativ 140 de tineri băieți și fete, care au primit Sfânta Împărtășanie, răspunsurile la strană fiind rostite de Corul bizantin al tinerilor din Ramallah.

După terminarea Sfintei Liturghii, Preafericirea Sa s-a adresat tinerilor prin intermediul părintelui Issa în limba arabă și a dăruit fiecăruia câte o icoană ca binecuvântare. Discursul Preafericirii Sale este cel de mai jos:

„Iată acum ce este bun şi ce este frumos, decât numai a locui fraţii împreună!” (Psalm 132:1), proclamă psalmistul.

Iubiți copii întru Hristos, tineri băieți și fete,

Prezența noastră alături de dumneavoastră la această adunare frățească a tinerilor din comunitățile greco-ortodoxe ne îndeamnă să strigăm cu glas tare împreună cu imnograful: „Iată acum ce este bun şi ce este frumos, decât numai a locui fraţii împreună”, și mai ales în numele Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. „Că unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor.” (Mt. 18, 20), spune Domnul.

Într-adevăr, dragii mei, această adunare binecuvântată este în numele Mântuitorului nostru Hristos și al Bisericii, care este trupul Său, iar El [Hristos] este capul acestui trup, adică al Bisericii (Col. 1:18, 24), după cum propovăduiește Sfântul Pavel. Iar Biserica ca o altă “pasăre [care adună] puii săi sub aripi” (Mt. 23, 37).

Adunarea noastră are o importanță deosebită pentru credincioșii Bisericii. Și aceasta deoarece provocările, semnele vremurilor, sunt multiple; probleme climatice, de mediu, socio-politice, economice și mai ales de sănătate.

Proorocii și Sfinții Apostoli au avut și ei această experiență a acestei dezordini a lumii. De aceea, Hristos le spunea: „Nu este o problemă de viață, ci o problemă de sănătate: „Se va ridica neam peste neam şi împărăţie peste împărăţie. Şi vor fi cutremure mari şi, pe alocurea, foamete şi ciumă şi spaime şi semne mari din cer vor fi” (Luca 21, 10-11).

În ceea ce privește dreapta credință și învățătură creștină, Sfântul Pavel îi transmite ucenicului său Timotei următoarele: „Căci va veni o vreme când nu vor mai suferi învăţătura sănătoasă, ci – dornici să-şi desfăteze auzul – îşi vor grămădi învăţători după poftele lor, Şi îşi vor întoarce auzul de la adevăr şi se vor abate către basme.” (2 Tim. 4, 3-4).

Noi, iubiții noștri copii, care facem parte din Biserica locală a Ierusalimului, Maica tuturor Bisericilor, ne lăudăm în Domnul că Sfânta Biserică a Ierusalimului este întemeiată pe sângele lui Hristos de pe Cruce și își are începutul apostolic prin Sfântul Iacob, Fratele lui Dumnezeu și Întâiul Ierarh al Celei Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolicească Biserică.

Mai mult decât atât, Domnul ne-a făcut pe noi toți, clerici și popor, care trăim în Țara Sfântă, slujitori ai adevăratelor sale mărturii, Preasfintele Lăcașuri, care mărturisesc Nașterea, Patimile pe Cruce, îngroparea și Învierea cea de trei zile a Domnului nostru Iisus Hristos, dar și lucrarea răscumpărătoare a tainei Purtării de grijă a lui Dumnezeu.

Îi aducem slavă și mulțumire Domnului și Dumnezeului nostru pentru că ne-a dăruit Sfânta Sa Biserică, care, ca o oază a Duhului Sfânt, se ridică în mijlocul unui pământ uscat și arid, în mijlocul puterilor lumești ale acestei epoci. În această oază, lumina strălucește peste cei „care şed în întuneric şi în umbra morţii” (Luca 1, 79). „Lumină a răsărit dreptului şi celor drepţi cu inima, veselie” (Psalmul 96:12), potrivit psalmistului.

Nu exagerăm când spunem că Sfânta Biserică a Ierusalimului, „sălașul lui Dumnezeu Cuvântul Cel întrupat și Maica Bisericilor”, după Sfântul Ioan din Damasc, a devenit și se dovedește a fi, de-a lungul secolelor, atât adăpostul sufletelor și trupurilor noastre, cât și adăpostul moștenirii noastre culturale și al identității noastre național-religioase. Este demn de remarcat faptul că această identitate s-a păstrat intactă și nealterată, în pofida diferitelor adversități și insulte ale adversarilor, așa cum spune psalmistul: „Pe poporul Tău, Doamne, l-au asuprit și moștenirea Ta au apăsat-o” (Psalmul 94, 5). „Ridicat-ai oameni pe capetele noastre, trecut-am prin foc și prin apă și ne-ai scos la odihnă” (Psalmul 65:11).

De aceea, dragi fii întru Domnul, avem obligația sfântă de a păstra această încărcătură, moștenirea culturală și identitatea noastră național-religioasă, acordând mereu atenție cuvintelor Sfântului Ioan Scărarul care spune: „va fi un spectacol jalnic să-i vedem pe cei care au fost salvați pe mare, să sfârșească naufragiați în port”.

Veacul de acum (Gal. 1:4) în care trăim este cel al globalizării, al confuziei și al dezorientării, căci zilele sunt rele (Ef. 5:16).  Biserica lui Hristos și, în mod specific pentru noi, Patriarhia Greco-Ortodoxă a Ierusalimului, este locul principal al protecției noastre, al mântuirii noastre: „Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheena” (Mt. 10, 28), spune Domnul.

Din această cauză, Sfântul Pavel ne îndeamnă la o luptă curajoasă, zicând „În sfârşit, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi întru puterea tăriei Lui. Îmbrăcaţi-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului. Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh” (Ef. 6:10-12).

Iată timpul, dragii mei frați și fii ai Domnului, de a cunoaște bogăția și profunzimea slavei tainei Bisericii, al cărei trup și cap este Hristos (cf. Col. 1, 27).

Harul Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu voi. Amin.”

Gazdele acestei ceremonii, egumenul Sfintei Mănăstiri, Arhimandritul Galaction și Preotul Bisericii, Părintele Iacob, I-au mulțumit Preafericirii Sale pentru interesul părintesc.

Din partea Secretariatului-General

Marți, 30 iunie /13 iulie 2021, Patriarhia a sărbătorit Soborul Sfinților Apostoli.

Prin cuvântul „Sobor”, Biserica nu se referă la Adunarea Apostolilor, ci la cea a credincioșilor săi, pentru a-i cinsti pe cei doisprezece Apostoli și Ucenici ai Domnului, pentru misiunea pe care au oferit-o lui Hristos și Bisericii, și anume a propovăduirii despre Hristos și a răspândirii Evangheliei, prin care „lumea au vânat”.

Biserica Ierusalimului s-a adunat pentru această sărbătoare la Biserica celor doisprezece Apostoli din centrul orașului Tiberiadei, pe malul nord-vestic al lacului Ghenizaret, locul apariției Domnului după Învierea Sa, potrivit Evangheliei a 10-a de la Utrenie (Ioan 3, 21).

Acolo, în zi de sărbătoare, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preafericitul Părinte și Patriarh al Ierusalimului, Teofil, împreună-liturghisitori fiind ÎPS Mitropolit Chiriac al Nazaretului, Arhiepiscopul Aristarh al Constantinei, ieromonahi aghiotafiți, protos fiind Părintele Kamarasis, Arhimandritul Nectarie, Arhimandriții Hrisostom, Artemie, preoți vorbitori de limba arabă din regiunea Nazaret, Arhidiaconul Marcu și Ierodiaconul Evloghie. Răspunsurile la strană au fost date de corul bizantin din Acra, sub conducerea Arhimandritului Filoteu, cu participarea credincioșilor creștini vorbitori de limbile rusă și arabă.

Înainte de Sfânta Împărtășanie, Preafericirea Sa a ținut următoarea predică:

„În tot pământul a ieșit vestirea lor, și la marginile lumii cuvintele lor” (Psalmul 18, 4), proclamă psalmistul.

Iubiți frați întru Hristos,

Cucernici creștini,

Harul sfintei adunări a Sfinților slăviților și prealăudaților Doisprezece Apostoli ne-a adunat astăzi în acest loc sfânt de la malul mării Tiberiadei, unde a stat Iisus (Ioan 21, 4) și unde se află Mănăstirea Apostolilor, pentru a celebra pomenirea lor.

În „Apocalipsa” sa, Ioan îi numește pe cei doisprezece Apostoli temeliile Sfintei cetăți a Ierusalimului, care este Biserica: „Și am văzut cer nou și pământ nou… Şi am văzut cetatea sfântă, noul Ierusalim, pogorându-se din cer de la Dumnezeu, gătită ca o mireasă, împodobită pentru mirele ei… Iar zidul cetăţii avea douăsprezece pietre de temelie şi în ele douăsprezece nume, ale celor douăsprezece apostoli ai Mielului.” (Apoc. 21, 1-2, 14).

Vorbind despre taina căsătoriei dintre un bărbat și o femeie, Sfântul Pavel spune: „ Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos şi în Biserică.” (Ef. 5:32). Este demn de remarcat faptul că Pavel compară unirea căsătoriei cu unirea tainică și indestructibilă a lui Hristos cu Biserica mireasă. Prin urmare, el ne învață că Biserica este trupul lui Hristos (Ef. 1:23) și că El este capul trupului Bisericii (Col. 1:18). De asemenea, Pavel spune în învățătura sa că Dumnezeu Tatăl a unit neamurile și iudeii într-o singură Biserică prin Fiul Său Cel Unul născut, Iisus Hristos: „Deci, dar, nu mai sunteţi străini şi locuitori vremelnici, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii şi casnici ai lui Dumnezeu, zidiţi fiind pe temelia apostolilor şi a proorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind însuşi Iisus Hristos.” (Ef. 2:20).

Din mărturiile biblice menționate mai sus, vedem relația de nezdruncinat a lui Hristos cu Biserica și relația fundamentală dintre Apostoli și Biserica lui Hristos, trupul Său. Apostolii și-au primit chemarea de la Iisus, nu de la popor: „Oare, nu v-am ales Eu pe voi, cei doisprezece?”. (Ioan 6:70). „Iată Eu vă trimit pe voi ca pe nişte oi în mijlocul lupilor” (Matei 10:16). Puterea dată Apostolilor a izvorât de la Iisus Hristos Însuși, Care a spus: „nu vă îngrijiţi cum sau ce veţi vorbi, căci se va da vouă în ceasul acela ce să vorbiţi; fiindcă nu voi sunteţi care vorbiţi, ci Duhul Tatălui vostru este care grăieşte întru voi.” (Matei 10:19-20).

Marea și minunata zi a Cincizecimii, în care Apostolii au primit energia necreată a Duhului Sfânt sub formă de limbi de foc: „și s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi” (Fapte 2, 4), i-a făcut vase ale darului Duhului Sfânt și propovăduitori ai Cuvântului Evangheliei și începători ai Bisericilor care s-au întemeiat în toată lumea, alături de Episcopii hirotoniți și stabiliți de Apostoli.

„Am ajuns ca gunoiul lumii” (1 Cor. 4, 13), așa cum spune binecuvântatul Pavel despre Apostoli, dovediți că “avem comoara aceasta în vase de lut” (2 Cor. 4, 7), că erau „slujitori ai lui Hristos şi […] iconomi ai tainelor lui Dumnezeu” (1 Cor. 4:1), și că “mi-a fost dat harul acesta, ca să binevestesc neamurilor bogăţia lui Hristos, de nepătruns, și să descopăr tuturor care este iconomia tainei celei din veci ascunse în Dumnezeu, Ziditorul a toate, prin Iisus Hristos,” (Ef. 3:8-9), și, mai mult, că ei sunt „apostoli ai Bisericilor, slavă a lui Hristos” (2 Cor. 8:23).

Într-adevăr, apostolii sunt „slava lui Hristos” și, prin urmare, a Bisericii Sale, pentru că, la chemarea lor, au primit „putere asupra duhurilor celor necurate” (Matei 10:1) și „peste toată puterea vrăjmaşului” (Luca 10:19). Iar înainte de a se despărți de ucenicii Săi, Domnul le-a spus „Acestea vi le-am spus, fiind cu voi. Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe Care-L va trimite Tatăl, în numele Meu, Acela vă va învăţa toate şi vă va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu” (Ioan 14:25-26).

Interpretând aceste cuvinte, Chiril al Alexandriei spune: “descoperirea perfectă și precisă a tainei ne este dată de către Mângâietorul, adică de Duhul Sfânt, care a fost trimis de Tatăl în numele Lui, adică al Fiului [și al Domnului nostru Iisus Hristos]”.

Această autoritate pe care Apostolii au primit-o de la Hristos la chemarea lor, precum și descoperirea desăvârșită și precisă a tainei Proniei dumnezeiești, prin Mângâietorul, și anume Duhul Sfânt, Duhul lui Hristos, dovedește în mod clar, pe de o parte, amploarea propovăduirii apostolice, iar pe de altă parte, valoarea extremă a succesiunii apostolice care reunește instituția trupului divino-uman al Bisericii prin Duhul Sfânt.

Iată, așadar, de ce Sfinții Apostoli sunt temelia Bisericii lui Hristos și iată de ce Sfinții Părinți purtători de Dumnezeu au numit Biserica “Apostolică” în Crez.

Noi, dragii mei frați, care cinstim pomenirea Sfinților Apostoli, am dori să ne rugăm Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos și să spunem împreună cu imnograful: „Cela Ce ești lumină mai înainte decât toate veacurile, când ai voit a veni la mine omul, pentru iubirea de oameni cea negrăită și a te face trup pentru bunătate, atunci ca două lumini ale strălucirii Tale și fulgere strălucitoare pe Apostolii și Ucenicii Tăi, Mântuitorule, i-ai arătat, care și trimiși fiind, toată făptura cu dumnezeiască lumina Ta o au luminat, rugându-Te pe Tine ca să mântuiești și să luminezi sufletele noastre”. Și noi să spunem către Născătoarea de Dumnezeu: „Pe tine armă nesfărâmată împotriva vrăjmașilor te punem înainte, pe tine întărire și nădejde mântuirii noastre, dumnezeiască Mireasă, te-am câștigat”. Amin. La mulți ani!”

După Sfânta Liturghie, bunul îngrijitor al Mănăstirii, Arhimandritul Partenie, a oferit o masă pentru soborul patriarhal.

Din partea Secretariatului-General

Luni, 29 iunie / 12 iulie 2021, Patriarhia a prăznuit sărbătoarea Sfinților Slăviților căpetenii ale apostolilor Petru și Pavel.

La această sărbătoare, Biserica îi pomenește pe acești doi apostoli și lucrarea lor misionară pentru Hristos. Biserica pomenește faptul că apostolul Petru l-a propovăduit pe Hristos Cel Răstignit și Înviat, până la tăiere împrejur, și anume evreilor, în timp ce apostolul Pavel a predicat neamurilor și amândoi au devenit stâlpi ai Bisericii, cu cooperarea celorlalți apostoli.

Biserica Ierusalimului a prăznuit această sărbătoare în Capernaum, lângă mare, pe partea de nord-vest a râului Iordan, unde se întâlnește cu marea Tiberiadei și în sfânta Biserică a Sfinților Apostoli, care a fost construită de Patriarhul Ierusalimului Damian în 1935.

Sfânta Liturghie din ziua sărbătorii a fost oficiată de Preafericitul Părinte al nostru și Patriarh al Ierusalimului Teofil, avându-i drept împreună-slujitori pe ÎPS Mitropolit Chiriac al Nazaretului, Arhiepiscopul Aristarh al Constantinei și Arhiepiscopul Isidor al Hierapoulei, ieromonahi aghiotafiți, protos fiind Părintele Kamarasis, Arhimandritul Nectarie, Arhidiaconul Marcu, Ierodiaconul Evloghie și Preoții vorbitori de limba arabă din zonele învecinate ale Sfintei Metropole din Nazaret. Răspunsurile la strană au fost date de corul bizantin pentru copii din Beer Sheva sub conducerea ÎPS Arhiepiscop Aristovul al Madabei în limba greacă și de corul bizantin din Acra sub conducerea arhimandritului Filoteu în limba arabă, cu participarea credincioșilor noștri din Galileea și din alte părți.

Înainte de Sfânta Împărtășanie, Prafericirea Sa a ținut următoarea predică:

„Cunoscută a făcut Domnul mântuirea Sa, înaintea neamurilor a descoperit dreptatea Sa” (Psalmul 97, 2), cântă Psalmistul.

Iubiți frați în Hristos,

Credincioși creștini,

Binecuvântat este Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos Care prin nemăsurata Sa milă ne-a adunat pe toți în acest loc sfânt din orașul biblic Capernaum, ca să prăznuim pomenirea Sfinților slăviților și prealăudaților Apostoli corifei Petru și Pavel cei „despărțiți cu trupul, dar uniți cu Duhul”.

Petru și Pavel sunt numiți corifei pentru că ei au fost martori nemincinoși ai chemării Domnului, Care a spus către Petru: „Fericit ești, Simone, fiul lui Iona, că nu trup și sânge ți-au descoperit ție acestea, ci Tatăl Meu Cel din ceruri. Și Eu îți zic ție că tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui” (Matei 16, 17-18). Iar către Pavel a zis: „Eu sunt Iisus pe Care tu îl prigonești. (…) Și era în Damasc un ucenic, anume Anania, și Domnul i-a zis în vedenie: (…) Mergi, fiindcă acesta Îmi este vas ales ca să poarte numele Meu înaintea oamenilor și a regilor și a fiilor lui Israel. (…) Și a stat Saul cu ucenicii din Damasc câteva zile. Apoi propovăduia în sinagogi pe Iisus că acesta este Fiul lui Dumnezeu” (Fapte 9, 5-20).

Menționăm ca o particularitate a Sfinților Petru și Pavel faptul incontestabil că au mărturisit, în urma descoperirii Sfântului Duh, că Iisus este Hristos Fiul lui Dumnezeu cel viu (Cf. Matei 16, 17; Fapte 9, 19-20). În plus, Petru a primit poruncă direct de la Domnul, Care i-a spus: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubești tu mai mult decât aceștia? (…) Paște mielușeii Mei (…) Păstorește oile Mele” (Ioan 21, 15-17).

Tâlcuind aceste cuvinte, Sfântul Chiril al Alexandriei spune: „Prin mărturisirea întreită a fericitului Pavel a fost ștearsă greșeala lepădării de trei ori. Iar prin cele spuse de Domnul: «Paște mielușeii Mei» se înțelege înnoirea apostolatului dat lui deja mai înainte, înnoire care dezleagă ocara păcatelor și șterge lașitatea cea din neputință omenească.

În ceea ce îl privește pe dumnezeiescul Pavel, acesta a „cunoscut un om în Hristos care a fost răpit în rai și a auzit  cuvinte de nespus pe care nu se cuvine omului să le grăiască” (2 Corinteni 12, 2-4). Referindu-se la această experiență aparte a Apostolului Pavel, Sfântul Ioan Gură de Aur se întreabă: „De ce a fost răpit? Ca să nu se creadă că acesta e mai prejos decât ceilalți Apostoli. Pentru că ei au fost împreună cu Hristos, iar el nu a fost. De aceea l-a răpit și pe acesta întru slavă”.

Sfântul Pavel a fost slăvit de Dumnezeu pentru că el a fost prin excelență Apostolul neamurilor, potrivit propriei sale mărturii: „Întrucât sunt eu apostol al neamurilor, slăvesc slujirea mea” (Romani 11, 13) și a cinstit vrednicia lui de apostol nu numai prin predica sa mântuitoare, ci și prin lucrarea sa, adică prin grija sa personală, zilnică și neadormită față de toate Bisericile, potrivit mărturiei lui: „În osteneală și în trudă, în privegheri adeseori, în foame și în sete, în posturi de multe ori, în frig și în lipsă de haine. Pe lângă cele din afară, ceea ce mă împresoară în toate zilele este grija de toate Bisericile” (2 Corinteni 11, 27-28).

De asemenea, și fericitul Petru a fost slăvit de către Domnul, Care i-a zis: „Îți voi da cheile Împărăției cerurilor și orice vei lega pe pământ va fi legat și în ceruri și orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat și în ceruri” (Matei 16, 19). Acest dar al putinței de a lega și a dezlega l-au primit toți Apostolii în mod egal, începând cu Petru, după cum comentează Eftimios Zigavinos: „Desigur, de acest dar au avut parte și ceilalți Apostoli, dar mai întâi s-a dat lui Petru, deoarece acesta cel dintâi a mărturisit că Hristos este cu adevărat Fiu al lui Dumnezeu”.

Sfântul Grigorie Palama, lăudând activitatea apostolică a Sfinților Petru și Pavel, spune: „Vedeți cât de mare este slava și cinstea lui Petru și a lui Pavel și cum Biserica lui Hristos este sprijinită de amândoi? De aceea acum ea le împarte una și aceeași cinste prăznuindu-i astăzi împreună cu aceeași slavă”.

Pomenind sfântul și lui Dumnezeu plăcutul sfârșit al vieții și al activității apostolice a acestor Sfinți Apostoli, Părintele nostru Grigorie ne îndeamnă să urmăm îndreptarea lor cea prin smerenie și pocăință. De aceea și noi să spunem împreună cu imnograful: „Bucură-te, Petre Apostole și de aproape prietene al Învățătorului tău Hristos Dumnezeului nostru. Bucură-te, Pavele al tuturor prietene și al credinței propovăduitorule, și al lumii învățătorule. Însoțire sfântă, aleasă, ca cei ce aveți îndrăzneală, pe Hristos Dumnezeul nostru, [și pentru rugăciunile Preabinecuvântatei Născătoare de Dumnezeu Maria], rugați-L să se mântuiască sufletele noastre”. Amin. Ani mulți și binecuvântați!

După Sfânta Liturghie Părintele Irinarh, restauratorul icoanelor Bisericii și al întregii Mănăstiri a oferit o tratație sinodiei patriarhale și credincioșilor și masa în aer liber la malul mării.

Din partea Secretariatului General

Joi, 25 iunie / 8 iulie 2021, distinsul și onorabilul senator american French Hill, însoțit de colaboratorii săi, a vizitat Patriarhia.

Domnul French Hill a fost primit de către Preafericitul Părinte al nostru și Patriarh al Ierusalimului Teofil și de Părinți Aghiotafiți, precum și de reprezentanții celorlalte Biserici creștine din Ierusalim, franciscani, anglicani și copți, adresându-i-se în felul următor:

„Domnule președinte,

Reprezentant Hill,

Stimați membri ai delegației dumneavoastră,

Preafericirile voastre,

Înalt Preasfințiile voastre,

Preasfințiile voastre,

Doamnelor și domnilor,

Avem bucuria și privilegiul de a vă ura bun venit în Orașul Sfânt al Ierusalimului și în Patriarhia Ierusalimului. Vă faceți vizita la noi într-un moment crucial în viața popoarelor din această regiune și suntem încurajați de faptul că, prin întâlnirea dumneavoastră cu această adunare a șefilor de biserici, înțelegeți importanța supremă a rolului religiei în viața noastră de aici și vă cunoaștem grija pentru viața și bunăstarea noastră.

Statele Unite au o relație specială și unică cu regiunea noastră. Nu numai că există relații guvernamentale, economice și politice de lungă durată, precum și relații cu o serie de agenții neguvernamentale; există, de asemenea, legături religioase. Evreii, creștinii și musulmanii, atât aici, cât și în Statele Unite, împărtășesc legături familiale și spirituale istorice. Într-adevăr, multe familii au membri care trăiesc atât aici, cât și în țara dumneavoastră. Și, bineînțeles, din Statele Unite, multe mii de pelerini din toate tradițiile abrahamice vin aici în fiecare an în pelerinaj la Locurile Sfinte. Alegând să veniți la Patriarhia noastră, vă numărați printre cei care sunt adevărați pelerini, indiferent de alte scopuri pe care le-ar putea avea călătoria lor. Se spune chiar că președintele Lincoln a dorit să viziteze Ierusalimul în pelerinaj, iar noi așteptăm cu nerăbdare să primim din nou pelerini din Statele Unite atunci când va fi mai ușor să se călătorească peste hotare.

Ca în orice colț al lumii, ultimele luni au fost extrem de dificile pentru noi, în Țara Sfântă. Din cauza pandemiei, bisericile și locurile noastre sfinte au suferit restricții semnificative și închideri prelungite. Nu am fost în măsură să împărtășim ospitalitatea cu pelerinii și turiștii din întreaga lume, iar propriile noastre comunități au suferit greutăți și privațiuni semnificative. În timp ce COVID-19 a diminuat radical resursele noastre economice, am continuat, prin harul lui Dumnezeu, să încercăm să răspundem marilor nevoi spirituale, fizice, educaționale și financiare ale comunităților noastre locale.

După această perioadă de greutăți prelungite, conflictele din ultimele luni din Țara Sfântă s-au dovedit extrem de dificile și devastatoare. Izbucnirile violente nu au făcut decât să adâncească problemele pe care le-a provocat pandemia. Pentru mulți din comunitățile noastre, criza a devenit o catastrofă.

Ampla acoperire mediatică și violențele recente au atras atenția la nivel mondial asupra suferințelor noastre locale. În ciuda acestei relatări în presă, adevăratele începuturi ale acestui conflict recent rămân în mare parte necunoscute. Credem că este de datoria noastră să clarificăm faptul că aceste evenimente tragice sunt rezultatul direct al anilor de creștere a ideologiilor extremiste și a atacurilor unui număr tot mai mare de grupuri radicale care au rămas necontrolate și nepedepsite. Aceste grupuri radicale au intenția de a-i alunga pe creștini pe, musulmanii și chiar unele grupuri evreiești din Orașul Sfânt al Ierusalimului și din alte comunități din regiunea noastră.

Atacurile variază de la abuzuri verbale și agresiuni fizice împotriva clerului și a credincioșilor în timp ce ne desfășurăm activitatea zilnică până la vandalismul și profanarea frecventă a proprietăților bisericilor și a locurilor sfinte. Cu doar câteva săptămâni în urmă, am asistat la un atac violent asupra a doi clerici armeni chiar în fața mănăstirii lor din Cartierul Armenesc și la o intruziune în școala noastră de pe Muntele Sion, din partea radicalilor. Din păcate și în mod îngrijorător, aceste tipuri de incidente nu mai sunt excepții, ci fac parte din viața noastră. Și este intolerabil.

În calitate de lideri spirituali, nu dorim să intrăm în politică sau să facem declarații politice. Singura noastră preocupare este siguranța și înflorirea continuă a comunității creștine din Ierusalim și Țara Sfântă. În calitate de Biserici, am rămas puternici și uniți în fața violenței și a vandalismului continuu. Dar situația s-a schimbat semnificativ. Dacă am fi avut de-a face doar cu hărțuirea, am fi putut gestiona acest lucru. Dar miza este acum prea mare. Pentru că suntem față în față cu grupuri radicale care caută și lucrează sistematic pentru evacuarea noastră din Orașul Sfânt, fie că este vorba de amenințarea de a confisca proprietățile bisericilor și în special la Poarta Jaffa – care este intrarea în Cartierul Creștin și ruta de pelerinaj către Sfântul Mormânt – sau în Sheikh Jarrah – unde încercările de a strămuta cu forța cetățenii locali în ultimele zile au izbucnit în violențe și chiar în moartea pe care am văzut-o pe ecranele televizoarelor noastre.

Prezența creștină în Orașul Sfânt și în Țara Sfântă este vitală pentru bunăstarea și integritatea acestei regiuni. Timp de secole am locuit într-un peisaj multicultural, multietnic și multireligios, care a dat acestei regiuni caracterul său unic de țară a întâlnirii divino-umane. Și în timp ce toate cele trei credințe abrahamice au locuri sfinte aici, locurile sfinte creștine sunt cele care garantează o primire cu adevărat universală pentru toți oamenii de bunăvoință, fără deosebire. Cu alte cuvinte, Sfântul Mormânt este destinația principală a tuturor pelerinilor și vizitatorilor din Ierusalim. Acest caracter unic este acum amenințat serios, ca niciodată înainte.

Acesta este un alt aspect al vieții noastre de aici care ne unește într-o înțelegere comună, deoarece atât marea dumneavoastră țară, cât și această regiune, deopotrivă, trăiesc într-o viață națională multiculturală, multietnică și multireligioasă. Trebuie să înțelegem că această regiune, totuși, datorită semnificației sale istorice și religioase, nu aparține doar unui singur grup. Este legată de o istorie sacră și de valori morale care au o semnificație universală și suntem amândoi conștienți de importanța protejării și apărării acestei diversități de experiență umană, culturală și spirituală pentru prosperitatea noastră reciprocă.

Bisericile și comunitățile creștine din Țara Sfântă rămân ferm angajate, chiar și în fața unei opoziții și a unor atacuri fără precedent, să acționeze ca pacificatori și să își îndeplinească misiunea noastră spirituală. Misiunea Bisericii a fost fundamentală pentru a garanta caracterul sacru al bogatului patrimoniu cultural al Țării Sfinte. În plus, vom continua să păstrăm Locurile Sfinte ca locuri de cult și să le păstrăm accesibile tuturor celor care vin aici în pelerinaj.

Cu toate acestea, nu putem rămâne tăcuți în fața realității cu care ne confruntăm din cauza provocării tot mai mari la adresa existenței noastre din partea grupurilor radicale. Și nici nu putem face acest lucru de unii singuri. Avem nevoie de partenerii noștri din comunitatea internațională și, în special, de prietenii și aliații noștri din Statele Unite, și mai ales din guvern, care îmbrățișează respectul pentru demnitatea umană, pentru a face acest lucru și, prin intermediul dumneavoastră, îi invităm pe liderii Congresului la o apărare solidă a prezenței creștine în Țara Sfântă, împotriva celor care ar lucra pentru a ne anula viața de aici.

Fie ca Dumnezeu să dea succes misiunii voastre. Prin intermediul dumneavoastră, dorim să ne extindem parteneriatele în Statele Unite. Așteptăm cu nerăbdare să lucrăm împreună, cu convingerea că, cu sprijinul dvs., putem continua să permitem popoarelor de toate credințele să prospere împreună în iubitul nostru Ținut Sfânt.

Vă mulțumim.”

Discursul a subliniat problemele vitale cu care se confruntă bisericile din Ierusalim și Țara Sfântă, locul de cult al celor trei religii abrahamice, dar și al instabilității politice și al certurilor actuale.

În replică, domnul French Hill a spus că unul dintre principiile de bază ale SUA este libertatea religioasă, pe care SUA o folosește și pentru coexistența pașnică a religiilor din Țara Sfântă și pentru susținerea identității creștine.

Cu ocazia acestei vizite, dl French Hill i-a oferit Preafericirii Sale un album cu titlul „Mărturii de credință congregaționale”, iar Preafericirea Sa i-a oferit în schimb o icoană a Maicii Domnului și o pictură de argint a Ierusalimului, împreună cu memorabila carte a dentistului John Tleel „Eu sunt Ierusalimul”, precum și binecuvântarea de la Ierusalim pentru însoțitorii săi.

Din partea Secretariatului-General