Sâmbătă după-amiază, pe 05 august / 23 iulie 2017, Preafericitul Teofil, Părinte nostru și Patriarhul Ierusalimului, a oficiat Taina Botezului nepoților unui distins membru al comunității noastre creștine vorbitoare de limba arabă, la Biserica Sfântului Locaș al Buneivestiri a Maicii Domnului din Nazaret.

Încreștininându-i pe acești copii gemeni ca membri ai Bisericii noastre Ortodoxe, Preafericirea Sa a ținut următoarea cuvântare:

„Fraților, toţi câţi în Hristos Iisus ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat”…. „Iar dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi vieţui împreună cu El: Ştiind că Hristos, înviat din morţi, nu mai moare; Moartea nu mai are stăpânire asupra Lui” ne învață Sf. Pavel (Romani 6: 3-11).

Iubiți Frați și Surori întru Hristos,

Astăzi, un vlăstar al adevărului s-a plantat în Sfânta Sobornicească și Apostolească Biserică a Domnului, Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care revarsă asupra celor botezați o curățire binecuvântată, binecuvântarea dumnezeiască și înnoirea. Iar acest altoi al adevărului sunt robii lui Dumnezeu abia botezați, Psara și Sharif, care s-au născut din nou din apă și din duh și s-au pecetluit cu pecetea darului Duhului Sfânt celui Atotputernic și mărit. „…El ne-a mântuit … după a Lui îndurare, prin baia naşterii celei de a doua şi prin înnoirea Duhului Sfânt, Pe Care L-a vărsat peste noi, din belşug, prin Iisus Hristos, Mântuitorul nostru” după învățătura Sfântului Pavel (Tit 3: 5-6).

Innoirea prin baia nașterii din nou nu este altceva decât a doua naștere întru Hristos prin Duhul Sfânt, așa cum înțeleptul Pavel mărturisește, zicând: „Căci, câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat “ (Galateni 3:27 ). Aceasta înseamnă că sunteți fiii lui Dumnezeu, pentru că toți aceia dintre dumneavoastră care v-ați botezat în numele lui Hristos, cu credința că El este Mântuitorul, v-ați îmbrăcat cu Hristos și v-ați unit cu El.

Și cum ne îmbrăcăm cu Hristos? Domnul spune: „Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii“ (Ioan 8:12). Iar noi ne îmbrăcăm și ne înconjurăm tocmai de această lumină dumnezeiască, care este Hristos. După cuvântul marelui Sfânt Fotie, „Suntem înconjurați de Hristos și de Duhul Său Sfânt la exterior nu așa cum purtăm o haină, ci prin umplerea inimii și a gândurilor cu lumină și a feței cu har.“

Cu alte cuvinte, iubiții mei frați, astăzi, prin participarea noastră a tuturor la marea taină a încreștinării proaspăt-botezaților robi ai lui Dumnezeu Psara și Sharif, ne-am făcut martorii morții și a nașterii lor din nou întru Hristos Dumnezeu și în Sfânta Sa Biserică. Spunem aceasta întrucât fiind botezați pe baza credinței în Hristos, pruncii abia încreștinați au fost botezați în moartea Sa.

Au murit păcatului împreună cu El, iar omul cel vechi a fost răpus în ei. Și așa cum Hristos a înviat din mormânt după ce a murit, tot astfel pruncii botezați prin scufundare în apă ies din cristelniță ca oameni noi, pentru a „umbla întru înnoirea vieții” (Romani 6: 4), arătând o viață sfântă, după poruncile lui Hristos și învățătura Bisericii noastre celei Una Sobornicească și Apostolească. Amin.”

Din partea Secretariatului-General

Sâmbătă, pe 23 iulie / 05 august 2017, pomenirea  Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul s-a făcut la câteva zile după ziua de prăznuire din calendar în Sfânta sa Biserică (care are hram și de Înălțarea Domnului) din orașul Maaloule, o suburbie a Nazaretului .

Acest oraș a fost locuit până în 1948, anul înființării statului Israel, atunci când atât locuitorii palestinieni din oraș cât și cei din eparhia Patriarhiei, creștini ortodocși vorbitori de limba arabă, au părăsit orașul și Sfânta sa biserică.

După aproximativ cincizeci de ani, Biserica a fost solicitată și a reintrat în jurisdicția Patriarhiei, cu un permis din partea armatei israeliene din zonă, prin intervențiile ÎPS Mitropolit Chiriac din Nazaret și prin finanțarea egumenului de pe Muntele Tabor, Arhimandritul Ilarion.

În această Sfântă Biserică, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preafericitul Teofil, Părintele nostru și Patriarhul Ierusalimului, avându-i drept împreună-slujitori pe ÎPS Mitropolit Chiriac de Nazaret, pe ÎPS Arhiepiscop Aristarh de Constantina, ieromonahi aghiotafiți printre care ce Arhimandritul Ilarion și părinți vorbitori de limba arabă, cum ar fi: Pr. Simeon, Pr. Sergiu și Pr. Spiridon, Arhidiaconul Marcu și Diaconul Anastasie. Răspunsurile la strană au fost date de corul Bisericii din Nazaret, la slujbă participând creștini din eparhia Nazaretului și din împrejurimile sale. Printre cei prezenți s-au aflat descendenți – copii sau nepoți – ai ortodocșilor care au părăsit orașul, sau ai celor răposați care au fost îngropați acolo.

În fața celor prezenți la slujbă, Preafericirea Sa a predicat cuvântul lui Dumnezeu, după cum urmează:

„Şi s-a sculat proorocul Ilie ca focul şi cuvântul lui ca făclia ardea. El a adus peste ei foamete şi cu râvna sa i-a împuţinat. Cu cuvântul Domnului a oprit cerul şi de trei ori a pogorât foc.  Cât te-ai mărit, Ilie, întru minunile tale! Şi cine este asemenea ţie, ca să se laude?” (Înțelepciunea Sirah 48:1-4).

Iubiți frați și surori în Hristos,

Creștini evlavioși și pelerini,

Îngerul întrupat, temeiul proorocilor, al doilea înainte-mergător al venirii lui Hristos, Dumnezeul nostru, măritul Ilie, ne-a adunat pe toți în acest loc sfânt unde se află Biserica închinată lui, pentru a-i face pomenirea prin sărbătoarea anuală.

El provenea din cetatea Tesve din Galaad, din țara arabilor și din tribul lui Neftali. Este cel mai mare personaj din Vechiul Testament și purtătorul autentic al religiei monoteismului moral. Aceasta se manifestă prin viața sa de nevoințe și prin minunile pe care le-a făcut. Ilie și Moise au apărut împreună cu Hristos la Schimbarea Sa la Față și au vorbit cu El (Matei 17: 2-3). Mai mult decât atât, Apostolul Iacob, Ruda Domnului, referindu-se la puterea rugăciunii, invocă exemplul Proorocului zicând: „Ilie era om, cu slăbiciuni asemenea nouă, dar cu rugăciune s-a rugat ca să nu plouă şi nu a plouat trei ani şi şase luni. Şi iarăşi s-a rugat şi cerul a dat ploaie şi pământul a odrăslit roada sa“(Iacob 5: 17-18).

Nu mai e nevoie să subliniem că puterea rugăciunii Proorocului Ilie are drept izvor râvna sa inerentă, și anume credința lui plină de râvnă, în Dumnezeu. Iar apariția bruscă a acestui prooroc, precum și modul în care a murit, arată intervenția măreață și imediată a lui Dumnezeu în istoria poporului care încalcă și strâmbă adevărul, prin orice fel de idolatrie și viață spurcată, cum învață Sf. Pavel: „Căci mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer peste toată fărădelegea şi peste toată nedreptatea oamenilor care ţin nedreptatea drept adevăr; Pentru că ceea ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu este cunoscut de către ei; fiindcă Dumnezeu le-a arătat lor“(Romani 1: 18-19).

Cu alte cuvinte, iubiții mei frați, mânia lui Dumnezeu se vădește prin râvna fără margini a proorocului Ilie care, totuși, nu reușește să-și dea seama că Dumnezeu este în primul rând iubitor de oameni și suferă îndelung, așteptând pocăința păcătosului, așa cum spune Proorocul Ioil: „ întoarceţi-vă către Domnul Dumnezeul vostru, căci El este milostiv şi îndurat, încet la mânie şi mult Milostiv şi-I pare rău de răul pe care l-a trimis asupra voastră” (Ioil 2:13), adică El se răzgândește când e vorba de pedepsirea faptelor noastre celor rele.

Interpretând cuvintelor Sfântului Pavel de mai sus, Theodore Mompsousteas spune: „pe drept cuvânt – Sf. Pavel – a spus că mânia lui Dumnezeu se va arăta, totuși, în prezent, este acoperită de Dumnezeul Care suferă mult timp și Care nu pedepsește în aceeași clipă, așa că se poate ca El să nu închidă timpul de pocăință”. Așadar, Sf. Pavel a spus bine că mânia lui Dumnezeu se arată în lume, totuși, pentru că Dumnezeu este îndelung răbdător în suferință și așteaptă pocăința omului până la vremea Judecății de Apoi, El nu Se grăbește să-Și pedepsească imediat făptura creată.

„Şi în viaţa sa a făcut semne şi la moarte minunate au fost lucrurile lui“, spune fiul lui Sirah (Ecclesiasticul 48:15). Glasul profetic al Proorocului Ilie, precum și minunile pe care le-a săvârșit, au avut loc într-un moment în care poporul său și poporul lui Dumnezeu au fost afectați de stricăciune și de o religiozitate de conjunctură. Mărturie stă Cartea Regilor, unde citim: „Auzind aceasta, Ilie şi-a acoperit faţa cu mantia lui şi a ieşit şi a stat la gura peşterii. Şi a fost către el un glas care i-a zis: „Ce faci aici, Ilie?”. Iar el a zis: „Cu râvnă am râvnit pentru Domnul Dumnezeul Savaot, că au părăsit fiii lui Israel legământul Tău, au dărâmat jertfelnicele Tale şi pe proorocii Tăi i-au ucis cu sabia; numai eu singur am rămas, dar caută să ia şi sufletul meu!”(3 Regi 19: 13-14). Și imediat Domnul i-a răspuns: „ Eu însă mi-am oprit dintre Israeliţi şapte mii de bărbaţi; genunchii tuturor acestora nu s-au plecat înaintea lui Baal şi buzele tuturor acestora nu l-au sărutat!” (3 Regi 19:18).

Glasul profetic și judecător al Sfântului Ilie, cinstit astăzi în Biserica noastră, nu se referă doar la societatea timpului său ci și la societatea contemporană și la timpul nostru, la declinul moral și la corupția idealurilor religioase în general și a principiilor fundamentale ale credinței noastre creștine în particular.

Cu alte cuvinte, iubiților, cuvântul Proorocului Ilie denunță nedreptatea și idolatria patimilor și a dumnezeilor falși; denunță lipsa de respect față de Dumnezeul iubirii și al neprihănirii și al luminii adevărului; denunță nelegiuirea și apostazia. În același timp, Proorocul Ilie predică și mărturisește că Dumnezeul lui Avraam, al lui Iacob și al lui Isaac trăiește, nu este absent și I se roagă Lui spunând: „Auzi-mă, Doamne, auzi-mă, ca să cunoască poporul acesta că Tu Doamne eşti Dumnezeu şi că Tu le întorci inima la Tine!“(3 Regi 18:37), adică Tu Doamne ești adevăratul Dumnezeu Care poate să întoarcă inimile acestui popor din nou la Tine, ca să Te urmeze.

Rugăciunea Proorocului Ilie a fost auzită și Domnul Dumnezeu a trimis foc din cer și a ars altarul Dumnezeului fals Baal. Cu credință similară și rugăciune arzătoare suntem chemați și noi să Îl chemăm pe Dumnezeu și să ne rugăm Mântuitorul nostru Hristos, prin mijlocirile Celei mai Binecuvântate Născătoare de Dumnezeu Maria și rugăciunile slăvitului Prooroc Ilie. Amin. La mulți ani.”

După Sfânta Liturghie a avut loc o recepție în curte, la umbra copacilor de pin, iar la prânz, ÎPS Mitropolit Chiriac din Nazaret a oferit o masă Preafericirii Sale și altor oaspeți.

Din partea Secretariatului-General

httpv://youtu.be/ROWhar3q4NU

ngg_shortcode_0_placeholder” order_by=”sortorder” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]

Miercuri, 20 iulie / 2 august, Patriarhia a făcut pomenirea Proorocului Ilie Tesviteanul la Sfânta Mănăstire care îi poartă numele, situată la jumătatea distanței dintre Ierusalim și Betleem, lângă situl arheologic al străvechii mănăstiri ridicate pe locul unde Maica Domnului a poposit să se odihnească în drum spre Betleem (Mănăstirea Maicii Domnului Kathisma).

Sfântul Prooroc Ilie rămâne în amintirea Bisericii după cum stă scris în cărțile Vechiului Testament drept „înger în trup, temeiul proorocilor, al doilea înainte-mergător al venirii lui Hristos”, plin de râvnă către Domnul, apărând drepturile adevărului Său înaintea împăratului Ahab și a soției acestuia, Izabela. Prin rugăciunea sa, Dumnezeu a trimis foc din cer care a ars pietrele și lemnul altarului (3 Regi: 18). El s-a rugat ca Dumnezeu să nu dea ploaie timp de trei ani și din nou, prin rugăciunea sa, a oprit seceta (3 Regi 18: 44-46). S-a înălțat la cer într-un car de foc, de unde și-a trimis harul îndoit ucenicului său, proorocul Elisei, la râul Iordan (4 Regi 2).

În cinstea pomenirii sale, a avut loc o sărbătoare la Sfânta Mănăstire, la locul unde a dormit Sfântul Prooroc Ilie sub ienupăr. Şi iată un înger l-a atins şi i-a zis: “Scoală de mănâncă …. Şi s-a sculat Ilie şi a mâncat şi a bătut şi întărindu-se cu acea mâncare, a mers patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, până la Horeb, muntele lui Dumnezeu”(3 Regi 19: 5-8).

Acolo s-a făcut Vecernia seara, oficiată de Vicarul Patriarhal din Betleem, ÎPS Arhiepiscop Teofilact al Iordaniei și Sfânta Liturghie dimineața, oficiată de Preafericitul Teofil, Părintele nostru și Patriarhul Ierusalimului, având drept împreună slujitori pe ÎPS Mitropolit Isihie de Kapitolia, pe ÎPS Arhiepiscop Aristarh al Constantinei, pe ÎPS Arhiepiscop Metodie al Taborului și pe ÎPS Mitropolit Ioachim de Helenoupolis, ieromonahi aghiotafiți, Arhidiaconul Marcu și Diaconul Anastasie. Răspunsurile la strană au fost date de Arhimandritului Aristovoulos în strana din dreapta în limbile greacă și rusă și dl Rimon Kamar în strana din stânga, în limba arabă. La rugăciune au participat creștini din Ierusalim și din zonele învecinate din Betleem, Beit Jala și Beit Sahour.

În fața creștinilor evlavioși adunați la slujbă, Preafericirea Sa a predicat cuvântul lui Dumnezeu, după cum urmează:

 “Şi s-a sculat proorocul Ilie ca focul şi cuvântul lui ca făclia ardea. El a adus peste ei foamete şi cu râvna sa i-a împuţinat. Cu cuvântul Domnului a oprit cerul şi de trei ori a pogorât foc.  Cât te-ai mărit, Ilie, întru minunile tale! Şi cine este asemenea ţie, ca să se laude?” (Înțelepciunea lui Sirah 48:1-4).

Iubiți frați și surori în Hristos,

Creștini evlavioși și pelerini,

Îngerul întrupat, temeiul proorocilor, al doilea înainte-mergător al venirii lui Hristos, Dumnezeul nostru, măritul Ilie, ne-a adunat pe toți în acest loc sfânt unde se află Biserica închinată lui, pentru a-i face pomenirea prin sărbătoarea anuală.

El provenea din cetatea Tesve din Galaad, din țara arabilor și din tribul lui Neftali. Este cel mai mare personaj din Vechiul Testament și purtătorul autentic al religiei monoteismului moral. Aceasta se manifestă prin viața sa de nevoințe și prin minunile pe care le-a făcut. Ilie și Moise au apărut împreună cu Hristos la Schimbarea Sa la Față și au vorbit cu El (Matei 17: 2-3). Mai mult decât atât, Apostolul Iacob, Ruda Domnului, referindu-se la puterea rugăciunii, invocă exemplul Proorocului zicând: „Ilie era om, cu slăbiciuni asemenea nouă, dar cu rugăciune s-a rugat ca să nu plouă şi nu a plouat trei ani şi şase luni. Şi iarăşi s-a rugat şi cerul a dat ploaie şi pământul a odrăslit roada sa”(Iacob 5: 17-18).

Nu mai e nevoie să subliniem că puterea rugăciunii Proorocului Ilie are drept izvor râvna sa interioară, și anume credința lui plină de râvnă în Dumnezeu. Iar apariția bruscă a acestui prooroc, precum și modul în care a murit, arată intervenția măreață și imediată a lui Dumnezeu în istoria poporului care încalcă și strâmbă adevărul, prin orice fel de idolatrie și viață spurcată, cum învață Sf. Pavel: „Căci mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer peste toată fărădelegea şi peste toată nedreptatea oamenilor care ţin nedreptatea drept adevăr; Pentru că ceea ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu este cunoscut de către ei; fiindcă Dumnezeu le-a arătat lor”(Romani 1: 18-19).

Cu alte cuvinte, iubiții mei frați, mânia lui Dumnezeu se vădește prin râvna fără margini a Proorocului Ilie care, totuși, nu reușește să-și dea seama că Dumnezeu este în primul rând iubitor de oameni și suferă îndelung, așteptând pocăința păcătosului, așa cum spune Proorocul Ioil: „întoarceţi-vă către Domnul Dumnezeul vostru, căci El este milostiv şi îndurat, încet la mânie şi mult Milostiv şi-I pare rău de răul pe care l-a trimis asupra voastră” (Ioil 2:13), adică El se răzgândește când e vorba de pedepsirea faptelor noastre celor rele.

Interpretând cuvintelor  de mai sus ale Sfântului Pavel, Theodore Mompsousteas spune: „pe drept cuvânt – Sf. Pavel – a spus că mânia lui Dumnezeu se va arăta; totuși, în prezent, este acoperită de Dumnezeul Care suferă mult timp și Care nu pedepsește în aceeași clipă, așa că se poate ca El să nu închidă timpul de pocăință”. Așadar, Sf. Pavel a spus bine că mânia lui Dumnezeu se arată în lume; totuși, pentru că Dumnezeu este îndelung răbdător în suferință și așteaptă pocăința omului până la vremea Judecății de Apoi, El nu Se grăbește să-Și pedepsească imediat făptura creată.

„ Şi în viaţa sa a făcut semne şi la moarte minunate au fost lucrurile lui”, spune fiul lui Sirach (Ecclesiasticul 48:15). Glasul profetic al Proorocului Ilie, precum și minunile pe care le-a săvârșit, au avut loc într-un moment în care poporul său și poporul lui Dumnezeu au fost afectați de stricăciune și de o religiozitate de conjunctură. Mărturie stă Cartea Regilor, unde citim: „ Auzind aceasta, Ilie şi-a acoperit faţa cu mantia lui şi a ieşit şi a stat la gura peşterii. Şi a fost către el un glas care i-a zis: “Ce faci aici, Ilie?”. Iar el a zis: “Cu râvnă am râvnit pentru Domnul Dumnezeul Savaot, că au părăsit fiii lui Israel legământul Tău, au dărâmat jertfelnicele Tale şi pe proorocii Tăi i-au ucis cu sabia; numai eu singur am rămas, dar caută să ia şi sufletul meu!”(3 Regi 19: 13-14). Și imediat Domnul i-a răspuns: „ Eu însă mi-am oprit dintre Israeliţi şapte mii de bărbaţi; genunchii tuturor acestora nu s-au plecat înaintea lui Baal şi buzele tuturor acestora nu l-au sărutat!” (3 Regi 19:18).

Glasul profetic și judecător al Sfântului Ilie, cinstit astăzi în Biserica noastră, nu se referă doar la societatea timpului său ci și la societatea contemporană și la timpul nostru, la declinul moral și la corupția idealurilor religioase în general și a principiilor fundamentale ale credinței noastre creștine în particular.

Cu alte cuvinte, iubiților, cuvântul Proorocului Ilie denunță nedreptatea și idolatria patimilor și a dumnezeilor falși; denunță lipsa de respect față de Dumnezeul iubirii și al neprihănirii și al luminii adevărului; denunță nelegiuirea și apostazia. În același timp, Proorocul Ilie predică și mărturisește că Dumnezeul lui Avraam, al lui Iacov și al lui Isaac trăiește, nu este absent și I se roagă Lui spunând: „Auzi-mă, Doamne, auzi-mă, ca să cunoască poporul acesta că Tu Doamne eşti Dumnezeu şi că Tu le întorci inima la Tine!”(3 Regi 18:37), adică Tu Doamne ești adevăratul Dumnezeu Care poate să întoarcă inimile acestui popor din nou la Tine, ca să Te urmeze.

Rugăciunea Proorocului Ilie a fost auzită și Domnul Dumnezeu a trimis foc din cer și a ars altarul Dumnezeului fals Baal. Cu credință similară și rugăciune arzătoare suntem chemați și noi să Îl chemăm pe Dumnezeu și să ne rugăm Mântuitorul nostru Hristos, prin mijlocirile Prea Binecuvântatei Născătoare de Dumnezeu Maria și rugăciunile slăvitului Prooroc Ilie. Amin. La mulți ani.”

După Sf. Liturghie, bunul chivernisitor al Mănăstirii, Arhimandritul Paisie, a oferit o recepție și o masă la egumenie.

Din partea Secretariatului-General

httpv://youtu.be/LOStGjEs1AE

ngg_shortcode_1_placeholder” order_by=”sortorder” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]

“Responsabilitatea Liderilor Religioși în Construirea Păcii în Orientul Mijlociu”

Organizat de Alianța Națiunilor Unite a Civilizațiilor

La sediul Națiunilor Unite, New York

Preafericitul Teofil al III-lea

Patriarhul Ierusalimului

18 iulie 2017

Domnule Secretar General,

Domnule Al-Nasser,

Excelența Voastră, Domnule Dastis,

Domnule Rabin Melchior,

Distinși Participanți,

Doamnelor și domnilor,

Este o onoare și un privilegiu pentru noi să participăm la această importantă întâlnire referitoare la procesul de pace din Orientul Mijlociu. În calitatea sa de cea mai veche instituție religioasă cu existență neîntreruptă din Țara Sfântă, Patriarhia Ierusalimului și-a asumat de multă vreme acestă misiune, și contribuim cu ceea ce noi numim simbioza greacă –  trăirea împreună în coexistență respectuoasă –  la sarcina urgentă de a găsi noi modalități de a stabili și adânci o pace durabilă în regiunea noastră. Nu a existat niciodată un moment mai crucial pentru această lucrare și aplaudăm atât Organizația Națiunilor Unite cât și Alianța Civilizațiilor pentru că vă concentrați asupra acestui lucru.

Din perspectiva noastră, dorim să ne folosim de această ocazie pentru a articula ceea ce credem noi că reprezintă mai multe aspecte fundamentale pentru durabilitatea consolidării păcii în Orientul Mijlociu.

Primul punct pe care dorim să-l subliniem se regăsește în titlul acestui colocviu. Construirea unei păci durabile în Orientul Mijlociu nu este doar o chestiune de voință politică sau de oportunitate. Fără o înțelegere corectă a rolului religiei și a responsabilității liderilor religioși în acest proces, vom continua să ne împiedicăm în eforturile noastre pentru pace. Nu putem pretinde că religia nu este un factor în complexitatea vieții noastre și nici nu putem ignora rolul semnificativ pe care liderii religioși din întreaga regiune a Orientului Mijlociu trebuie să îl joace dacă e să i se dea păcii o șansă reală de a se naște din actualele noastre dificultăți extreme.

A pretinde că religia nu este importantă sau a ne gândi la aspectele religioase ale vieții noastre comune în Orientul Mijlociu ca o distragere incomodă de la ceea ce alții văd ca pe un exercițiu pur politic sau diplomatic este o naivitate care subminează procesul sincer de construire a păcii în modul cel mai rău cu putință. Regiunea noastră nu poate fi separată de caracterul său religios. Este un loc al profeților și al sfinților, un loc de întâlnire al omului cu dumnezeiescul și o sursă de împrospătare duhovnicească pentru întreaga lume. Toate acestea transcend statele și autoritățile făcute de mâna omenească. Trebuie să articulăm, în curând, o înțelegere corectă a rolului central al religiei și al liderilor religioși la ajutorul pentru crearea unui nou viitor pentru regiunea noastră. Titlul adunării noastre de astăzi, prin urmare, surprinde un adevăr pe care nu trebuie să îl pierdem din vedere.

Generații la rând în Orientul Mijlociu, ne-am străduit să găsim un teren comun pe care toți am putea sta – sau, poate, mai bine pus – pe care toți am putea trăi în aprecierea deplină a unicității noastre, precum și a patrimoniului nostru comun.

Odată ce acceptăm importanța centrală a religiei în crearea unei păci drepte și durabile în Orientul Mijlociu, mult mai multe lucruri își găsesc făgașul loc firesc în acest proces.

Ne recunoaștem credința comună că Făcătorul lumii este Unul. Totuși, ne articulăm propriile teologii, suntem împreună copiii unei mari tradiții monoteistice din care s-au format credințele avraamice și care unește diferite grupuri religioase așa cum se întâmplă acum, și deși am recunoscut acest fenomen de multă vreme, nu i-am trăit niciodată plinătatea în ceea ce privește crearea unei societăți care îi apreciază în totalitate forța de a face bine.

Din această credință comună în Unul Dumnezeu decurg mulți alți factori de uniune. Noi înțelegem, fiecare, respectul celuilalt față de cărțile noastre sfinte. Înțelegem angajamentul celuilalt față de tradiția noastră sacră veche și vie. Ne înțelegem formarea într-o viață liturgică. Înțelegem aspectele vieții noastre care sunt modelate de misticism. Înțelegem instinctul pentru rugăciune și evlavie personală și în grup. Înțelegem accentul pe care îl punem pe vieții întregii comunități. Și înțelegem angajamentul care este adânc în tradițiile noastre față de unicitatea și valoarea infinită a persoanei umane și datoria de a ne sluji aproapele. În timp ce detaliile practicii noastre religioase pot varia, chiar și în cadrul grupurilor noastre repective, recunoaștem reciproc aceste aspecte familiare ale vieții noastre. Acesta nu e puțin lucru, și nici această listă nu este completă.

Înțelegerea umanității noastre comune derivă din credința noastră în Unul Dumnezeu. Tradițiile noastre mărturisesc. Tradițiile noastră mărturisesc credința că suntem creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, iar Dumnezeu a investit în fiecare ființă umană o valoare infinită și o demnitate inalienabilă. În tradițiile noastre, după credința că Dumnezeu este Unul, următoarea ca importanță este doctrina despre persoana umană. Tradițiile noastre împărtășesc convingerea că fiecare persoană este capabilă de o relație veșnică și intimă cu Dumnezeu și că Dumnezeu a creat ființe umane pentru o comuniune reciprocă rodnică, intimă, chiar dincolo de diversitatea dată de Dumnezeu.

Din această înțelegere a umanității noastre comune, care nu este în mod primordial o realitate politică sau biologică, ci un adevăr teologic fundamental, derivă angajamentul nostru față de celălalt adevăr, că împărtășim o casă comună. În primul rând, pământul este casa noastră comună, dar în ceea ce privește discuția noastră astăzi, trebuie să subliniem că Orientul Mijlociu este casa comună a evreilor, creștinilor și musulmanilor, precum și altor tradiții și comunități religioase. Inutil de spus, aceasta înseamnă, de asemenea, că avem o istorie comună și o cultură comună.

Această înțelegere a Orientului Mijlociu drept casa noastră comună este de o importanță supremă. Suntem cu toții fără deosebire –  evrei, creștini și musulmani – copiii acestei Țări Sfinte și, de pildă, fără o comunitate creștină puternică și vibrantă în Orientul Mijlociu, regiunea și-ar pierde identitatea autentică. Noi creștinii nu suntem doar locuitori ai Țării Sfinte. În Ierusalim, de exemplu, care este inima spirituală, intima sau locul de apartenență cum este numit în limba arabă, noi am avut un loc și un rol special timp de milenii.

Ca moștenitori ai istoriei sacre – o moștenire fizică, misiunea noastră neclintită a fost să ne asigurăm că Locurile Sfinte sunt deschise tuturor oamenilor, indiferent de identitatea lor etnică, culturală, religioasă sau națională. Promovăm cu entuziasm inclusivitatea, știind foarte bine că pretențiile la exclusivitate produc întotdeauna conflicte și nu sunt conforme Dumnezeului nostru iubitor de pace și milostiv.

Nici unul dintre noi nu este musafir sau intrus; tradițiile noastre s-au născut în Orientul Mijlociu și noi suntem indigeni în această țară. Oricât de ciudat ar părea să trebuiască să clarificăm acest lucru, există încă aceia care cred altfel și care recurg la violență pentru a încerca să facă din Orientul Mijlociu un grup mono-cultural sau mono-religios. Orientul Mijlociu nu a fost niciodată așa.

Iar ultimul aspect pe care dorim să-l promovăm decurge natural din aceste considerente, pentru că împărtășim un destin comun. Împărtășim un destin comun în ceea ce privește viața politică, economică, culturală și religioasă a regiunii noastre. Dar tradițiile noastre avraamice atestă de asemenea că împărtășim un destin veșnic comun, un destin în care Ierusalimul, un oraș care este la fel de sfânt pentru noi toți, joacă un rol important spiritual și emoțional. Ierusalimul este considerat capitala spirituală a întregii lumi; fluxul neîncetat de pelerini care vin zilnic este o dovadă amplă a acestui fapt.

Cum Țara Sfântă este casă pentru noi toți, la fel este și Ierusalimul. Noi, mulți, locuim în Țara Sfântă și în Israel, dar într-un sens real, nu le putem poseda niciodată; mai degrabă ele ne „posedă” pe noi, ne îmbrățișează în acest destin etern care cere să găsim modalități de a trăi în pace, armonie și respect reciproc în viața prezentă. Aceasta ne cere realitatea noastră. Că El face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi (Mat. 5:45).

Când facem o pauză ca să înțelegem tot ceea ce împărtășim, creștem în respectul pentru simbolurile, practicile și viața de zi cu zi ale celuilalt. Începem să ne percepem umanitatea adevărată. În timp, cu răbdare și hotărâre, începem să ne recunoaștem fiecare în celălalt.

Aici sunt rădăcinile dialogului adevărat. În Orientul Mijlociu, dialogul este un mod de viață. Nu este o teorie, ci o practică. Cu un asemenea dialog știm că, mai ales în vremuri de mare dificultate, dușmanii pot deveni aliați, iar ura poate fi transformată în reconciliere.

În acest sens, amintim aici unul dintre cele mai importante evenimente din istoria noastră comună: celebrul legământ dintre califul Omar ibn Al-Khattab și patriarhul Sofronie, după ce Oman a intrat în Ierusalim. Solul era fertil pentru pacea transformatoare și rodnică. Ei au imaginat un viitor în care fiecare s-ar putea împărtăși din sfințenia și bogăția Țării Sfinte, recunoscând un tată comun în Avraam. Cei doi au putut să rămână fermi în integritatea identităților și istoriilor lor, evitând astfel frica și îmbrățișând adevărul.

Există două abordări pentru a cunoaște adevărul și a vedea dreptatea: calea divină, care este idealul, și calea umană, care este circumscrisă de neajunsurile noastre. Abordarea noastră este una pragmatică, prin care bunul simț și realitatea observabilă arată calea. Căci, așa cum spun Scripturile, Adevărul din pământ a răsărit şi dreptatea din cer a privit (Psalmul 84:12).

Acesta este climatul potrivit în care atât activitatea cât și roadele consolidării păcii se vor coace. Știm acest lucru deoarece am mai văzut așa ceva mai înainte. Suntem întotdeauna inspirați, mai întâi de profeții și personalitățile cinstite în tradițiile noastre, dar și de marii lideri ai lumii, acum în memoria întregii umanități. Din luptele lor și, uneori, din decesele lor neprevăzute, au apărut curajul, pacea și progresul, iar ei au inspirat nenumărați oameni obișnuiți, bărbați și femei, care în comunitățile lor locale, unde a existat violență și vrăjmășie, au fost pregătiți să-și asume riscuri pentru un nou viitor – un nou viitor al reconcilierii.

Reconcilierea despre care vorbim nu înseamnă deprivarea reciprocă de identitățile noastre naționale, culturale sau religioase. Suntem gata să admitem că reconcilierea cere sacrificii, dar nu cere pierderea unicității noastre. Aceasta este calea către o coexistență realistă, respectuoasă reciproc, care înseamnă o viață mult mai durabilă decât simpla toleranță.

Joi, 30 iunie / 13 iulie 2017, Patriarhia a sărbătorit Soborul Sfinților Apostoli la Sfânta Mănăstire care poartă acest nume din orașul Tiberia și pe malul vestic al mării Tiberia.

Seara vecernia a fost slujită de ÎPS Mitropolit Chiriac din Nazaret, iar Sfânta Liturghie din ziua sărbătorii a fost condusă de Preafericitul Teofil, Patriarhul Ierusalimului, având drept împreună-slujitori pe ÎPS Mitropolit Chiriac din Nazaret, pe ÎPS Mitropolit Aristarh de Constantina și pe ÎPS Mitropolit Ioachim de Helenoupolis, ieromonahi și ierodiaconi aghiotafiți. Răspunsurile la strană au fost date de Arhimandritul Filoteu și de corul din Acra în limbile arabă și greacă, la slujbă participând creștini evlavioși din parohie, în fața cărora Preafericirea Sa a predicat Cuvântul lui Dumnezeu, după cum urmează:

„Cela Ce ești Lumină mai înainte decât veacurile, când ai voit a veni la mine omul, pentru iubirea de oameni cea negrăită și a Te face trup pentru bunătate, atunci cele de-ale doilea lumini ale strălucirii Tale, și fulgere strălucitoare pre Apostolii și ucenicii Tăi Mântuitorule i-ai arătat, care și trimiși fiind, toată făptura cu dumnezeiască lumina Ta o au luminat, rugându-Te pre Tine, ca să mântuiești, și să luminezi sufletele noastre” spune imnograful Bisericii.

Iubiți frați și surori în Hristos,

Cucernici creștini și pelerini,

Am venit în acest loc sacru al „Mării Tiberiei” pentru a sărbători, în mulțumire, sărbătoarea cinstitului Sobor al celor doisprezece Sfinți, preaînțelepți, preamăriți și prealăudați Apostoli ai lui Hristos,.

Într-adevăr, apostolii și ucenicii lui Hristos au fost „cele de-ale doilea lumini ale strălucirii/slavei” lui Hristos. Iar aceasta este pentru că ei au fost chemați la slujirea cuvântului mântuitor al Evangheliei nu de către popor ci de Domnul, așa cum mărturisește Sfântul Marcu Evanghelistul: „Şi le-a zis: Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura “(Marcu 16:15). „Iar ei, plecând, au propovăduit pretutindeni şi Domnul lucra cu ei şi întărea cuvântul, prin semnele care urmau” (Marcu 16:20).

Sfinții Apostoli sunt aceia care nu numai că au luminat toată făptura cu lumina lui Hristos prin propovăduirea Evangheliei ci au înființat și Biserici, lucru pentru care Proorocul Isaia a spus: „Să preaslăvească pe Domnul şi lauda Lui s-o vestească în depărtatele ostroave” (Isaia 42:12). Din acest motiv, Sfinții Apostolii sunt recunoscuți drept pietre de bază ale Bisericii în lume, care a fost întemeiată pe piatra din capul unghiului colț, și anume Hristos, așa cum  clar ne învăță Sf. Pavel: „Acum însă, fiind în Hristos Iisus, voi care altădată eraţi departe, v-aţi apropiat prin sângele lui Hristos “(Efes 2:13): „Zidiţi fiind pe temelia apostolilor şi a proorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind Însuşi Iisus Hristos; Întru El, orice zidire bine alcătuită creşte ca să ajungă un locaş sfânt în Domnul, În Care voi împreună sunteţi zidiţi, spre a fi locaş al lui Dumnezeu în Duh” (Efes 2: 20-22).

Cu alte cuvinte, apostolii care au fost numiți la întemeierea Bisericii, precum și propovăduirea lor, adică învățătura transmisă de ei, sunt picioarele de sprijin și piedestalul Bisericii, așa cum spune Zigavinos. Prin urmare, Biserica, în calitate de trup mistic al lui Hristos și, prin aceasta, locul în care sălășluiește Duhul Sfânt, ne unește cu Domnul nostru Iisus Hristos și cu ceilalți membri ai săi. După cum spune Sfântul Grigorie Teologul, aceasta se face „prin arhitectura Duhului Sfânt”.

Cei doisprezece Sfinți Apostoli, împreună cu Sfinții Petru și Pavel, cu rol de conducători ai lor, fiind vase și organe ale Duhului Sfânt, au devenit arhitecții structurii primare autentice a Bisericii, atât pentru structura sa locală cât și pentru cea ecumenică, sau mai bine spus apostolică.

Biserica noastră Una Ortodoxă, Sobornicească și Apostolească și-a păstrat integritatea, adică credința, nedistorsionată, și caracterul său conducător statornic, așa cum spune Sf. Pavel: „De aceea, fiindcă primim o împărăţie neclintită, să fim mulţumitori, şi aşa să-I aducem lui Dumnezeu închinare plăcută, cu evlavie şi cu sfială“(Evrei 12:28). [În explicații detaliate: pentru că, prin credința în Hristos, am primit o împărăție care nu poate fi niciodată clintită, ci rămâne veșnică – iar aceasta este Împărăția pe care Hristos a întemeiat-o prin Biserică – să-i aducem mulțumiri lui Dumnezeu]. Toate acestea s-au făptuit mulțumită puterii sfintei și duhovniceștii tradiții apostolice – după cum poruncește Sfântul Pavel – „Deci, dar, fraţilor, staţi neclintiţi şi ţineţi predaniile pe care le-aţi învăţat, fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră” (2 Efes. 2:15).

Evenimentul puternic și de neexplicat al Sfintei Cincizecimi, și anume coborârea Duhului Sfânt sub formă de limbi de foc asupra ucenicilor lui Hristos – așa cum stă mărturisește cartea Faptele Apostolilor – „Şi li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt” (Fapte 2: 3-4), este pecetea de neșters a caracterului special al instituției Bisericii, și anume apostolicitatea ei. Iată ce spune imnograful Bisericii: „Toată raza Duhului, ceea ce s-a arătat vouă înființat, toți o ați luat înțelepților, în foișor în taină învățându-vă învățăturile cele înalte; și acum după vrednicie, vă fericiți”.

Inutil să spunem, Sfinții Apostoli sunt părinții comuni ai Noului Testament, ceea ce au prezis Proorocii Vechiului Testament, că se va construi cortul cel căzut al lui David, prin puterea Domnului nostru Iisus Hristos, așa cum mărturisește profetul Amos: „După acestea Mă voi întoarce şi voi ridica iarăşi cortul cel căzut al lui David şi cele distruse ale lui iarăşi le voi zidi şi-l voi îndrepta Ca să-L caute pe Domnul ceilalţi oameni şi toate neamurile peste care s-a chemat numele Meu asupra lor, zice Domnul, Cel ce a făcut acestea“( Fapte 15: 16-17 / Amos 9: 11-12).

Cuvintele profetice ale lui Amos au fost menționate de Sfântul Apostol Iacov, Ruda Domnului, la Sinodul Sfinților Apostoli din Ierusalim (Fapte 15: 1-21). Acest lucru subliniază foarte clar faptul că este imposibil de clarificat și interpretat instituția dumnezeiasccă și umană a Bisericii în afara limitelor Sfintei Istorii, și anume a ordinii Sfintei Biblii, care a fost descoperită Proorocului Moise pe Muntele Sinai, prin Duhul Sfânt. Iar Duhul Sfânt unește și aduce laolaltă întreaga instituție a Bisericii. De aceea hotărârile Apostolilor și ale succesorilor lor sunt luate prin invocarea Duhului Sfânt, a Duhului lui Hristos, așa cum se mărturisește în Faptele Apostolilor, capitolul 15: „Pentru că, părutu-s-a Duhului Sfânt şi nouă … adunaţi într-un gând “(Fapte 15: 22,25,28).

Prin urmare noi, succesori ai acestei sfinte încredințări a Sfinților și măriților și prea lăudaților Apostoli, care erau plini de vederea dumnezeiască, îi rugăm ca, și prin rugăciunile Preabinecuvântatei Născătoare de Dumnezeu și Pururea Fecioara Maria, să mijlocească pentru mântuirea sufletelor noastre și pentru pacea din regiunea noastră și din întreaga lume. Amin.”

Pentru predica în arabă, accesați link-ul de mai jos:

https://ar.jerusalem-patriarchate.info/2017/07/13/31801

După Sf. Liturghie a avut loc o recepție la Egumeneie și apoi o masă de pește a fost oferită de Ieromonahul Igor Dionisios, pe care Preafericirea Sa l-a numit Arhimandrit cu ocazia sărbătorii.

Îi urăm o slujire bună și la mulți ani!

Din partea Secretariatului-General

httpv://youtu.be/PqBAyA18HrU

ngg_shortcode_2_placeholder” order_by=”sortorder” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]

Miercuri, 29 iunie / 12 iulie 2017, Patriarhia a făcut prăznuirea Sfinților Petru și Pavel, slăviții conducători ai Apostolilor, la Sfântă Mănăstire de pe malul nord-vestic al Mării Tiberiei.

Această mănăstire are o biserică splendidă, construită de vrednicul de pomenire Patriarh Damian al Ierusalimului, în anul 1931. Din 1967, Biserica și zona înconjurătoare au fost sub îngrijirea vrednicului de pomenire Mitropolit aghiotafit Gherman de Petra, care a scos în evidență zona prin săpături arheologice, cu ajutorul vrednicului de pomenire egumen și ieromonah aghiotafit Filip, iar după el, vrednicul de pomenire călugăr Tadeu, vrednica de pomenire monahie Evdochia din Australia și vrednica de pomenire monahie Evloghia.

În ultimii 20 de ani, călugărul aghiotafit Irinarh s-a îngrijit de mănăstire împodobind-o cu picturi bizantine pe zidurile bisericii și cultivând zona înconjurătoare.

În Sfânta Biserică a acestei mănăstiri, Sfânta Liturghie a fost condusă de Preafericitul Părinte al nostru și Patriarh al Ierusalimului Teofil, care a slujit împreună cu ÎPS Mitropolit Chiriac din Nazaret, ÎPS Arhiepiscop Aristarh de Constantina și Părinte Secretar General, ÎPS Mitropolit Ioachim de Helenoupolis. Răspunsurile la strană au fost date de Arhimandritul Aristovulos și de corul său în limbile greacă, arabă, rusă și română.

Preafericirea Sa a propovăduit Cuvântul lui Dumnezeu celor adunați la Sfânta Liturghie, după cum urmează:

„Prea cinstită prăznuirea Apostolilor a sosit Bisericii lui Hristos, care solește nouă mântuire. Deci cu taină veselindu-ne, să zicem către  dânșii: Bucurați-vă, luminătorii celor din întuneric, cei ce sunteți ca niște raze ale Soarelui celui înțelegător. Bucurați-vă Petre și Pavele, cei ce sunteți temeiuri neclintite ale dumnezeieștilor învățături; prietenii lui Hristos,  vase cinstite, veniți în mijlocul nostru nevăzut, învrednicind darurilor celor fără materie, pre cei ce laudă prăznuirea voastră cu cântări” spune imnograful Bisericii.

Iubiți frați și surori întru Hristos,

Cucernici pelerinii,

Pomenirea anuală de cea mai mare cinste a Sfinților Petru și Pavel, conducătorii apostolilor, ne-a adunat pe toți în acest loc sfânt al orașului agiografic Capernaum, pentru a aduce slavă și mulțumire Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care a adus folos filantropic neamului omenesc prin luminătorii Săi puternici și strălucitori, care au luminat tot universul prin cuvântul Evangheliei iubirii și a păcii.

„Cine sau ce poate fi mai puternic decât Petru? Cine sau ce poate fi pe măsura lui Pavel? Ambii au cucerit toată făptura în cer și pe pământ prin cuvântul și faptele lor; legați fiind în trup de lut, au fost arătați mai blânzi decât îngerii. Deci, ce putem spune învățătorilor făpturii cerești și pământești? Nu pot găsi cuvintele potrivite pentru a-i lăuda pe cei care au lăudat neamul nostru, care au străbătut tot pământul și marea, și au smuls rădăcinile păcatelor noastre și au semănat semințele cinstirii sfinte în inimile oamenilor neascultători “, spune Sfântul Ioan Gură de Aur.

Într-adevăr, dragii mei, „nu putem găsi cuvintele potrivite pentru a-i lăuda pe cei care au lăudat neamul nostru omenesc”. Și așa este, pentru că Petru a mărturisit că Hristos este Fiul Dumnezeului celui viu (Matei 16:16), în timp ce Pavel „a fost răpit în rai şi a auzit cuvinte de nespus, pe care nu se cuvine omului să le grăiască” (2 Cor 12: 4).

Domnul nostru Iisus Hristos Însuși i-a spus lui Petru „Fericit eşti Simone, fiul lui Iona, că nu trup şi sânge ţi-au descoperit ţie aceasta, ci Tatăl Meu, Cel din ceruri. Şi Eu îţi zic ţie, că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui. Şi îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor” (Matei 16: 17-19). Cât despre Pavel, Hristos a spus: „acesta Îmi este vas ales, ca să poarte numele Meu înaintea neamurilor şi a regilor şi a fiilor lui Israel; Căci Eu îi voi arăta câte trebuie să pătimească el pentru numele Meu” (Fapte 9: 15-16).

Cu alte cuvinte, acești Sfinți Apostoli au fost numiți stâlpi ai Bisericii și luminători puternici ai Lumii, adică învățători ai săi sau, așa cum spune Sf. Ioan Gură de Aur, „vasele Duhului Sfânt, interpreții Sfintei Treimi, învățătorii Proniei Cuvântului lui Dumnezeu”.

Iar Sfinții Petru și Pavel au fost numiți „învățători ai Proniei Cuvântului Divin” pentru că ei au fost aceia care ne-au arătat „care este lărgimea şi lungimea şi înălţimea şi adâncimea” (Efeseni 3:18) milei lui Hristos. În plus, ei sunt recunoscuți drept arhitecții duhovnicești ai vieții Bisericii pe pământ, și anume ai conformării/ configurării conducerii și Spiritului ierarhic. Să îl ascultăm pe Sfântul Pavel spunând: „Şi el a dat pe unii apostoli, pe alţii prooroci, pe alţii evanghelişti, pe alţii păstori şi învăţători; Spre desăvârşirea sfinţilor, la lucrul slujirii, la zidirea trupului lui Hristos” (Efeseni 4: 11-12). Și într-un alt verset: „Iar noi nu ne vom lăuda fără măsură, ci după măsura dreptarului cu care ne-a măsurat nouă Dumnezeu, ca să ajungem şi până la voi” (2 Corinteni 10:13). [Nu ne vom lăuda cu eforturile noastre în locuri din afara jurisdicției noastre, dar ne vom lăuda cu lucrurile din jurisdicția noastră, pe care Dumnezeu ne-a desemnat-o drept sectorul  misiunii noastre]. Să îl ascultăm, de asemenea, pe Sfântul Petru spunând: „Pe preoţii cei dintre voi îi rog ca unul ce sunt împreună-preot şi martor al patimilor lui Hristos… Păstoriţi turma lui Dumnezeu, dată în paza voastră, cercetând-o, nu cu silnicie, ci cu voie bună, după Dumnezeu, nu pentru câştig urât, ci din dragoste; Nu ca şi cum aţi fi stăpâni peste Biserici, ci pilde făcându-vă turmei” (1 Petru 5: 1-3).

Conducătorii Apostolilor, Sfinții Petru și Pavel, sunt cinstiți în mod deosebit de Sfânta Biserică a lui Hristos, nu din presupunerea că ei i-ar depăși pe ceilalți Apostoli ai Evangheliei în puterea și acțiunea Duhului Sfânt, ci mai degrabă pentru că au fost scoși în evidență de diversitatea Darurilor Duhului Sfânt, așa cum învață Sfântul Pavel cel înțelept și Sf. Petru: „Darurile sunt felurite, dar acelaşi Duh. Şi felurite slujiri sunt, dar acelaşi Domn. Şi lucrările sunt felurite, dar este acelaşi Dumnezeu, care lucrează toate în toţi. Şi fiecăruia se dă arătarea Duhului spre folos” (1 Corinteni 12: 4-7), după cuvântul Sfântului Pavel. Și „După darul pe care l-a primit fiecare, slujiţi unii altora, ca nişte buni iconomi ai harului celui de multe feluri al lui Dumnezeu” (1 Petru 4:10), după cuvântul Sfântului Petru.

Pe acești bărbați puternici ai credinței noastre în Hristos, și anume Petru – piatra credinței (Matei 16:18) și Pavel – vasul cel ales (Fapte 9:15), după cuvântul și mărturia Domnului, suntem chemați să îi urmăm în râvna lor sfântă și în dragostea nespus de mare pentru Hristos. „M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine“- spune Sfântul Pavel – „și viaţa de acum, în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine” (Gal 2 : 20).

Prin urmare, împreună cu imnograful și prin mijlocirile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și Pururea Fecioara Maria, să spunem: „Bucurați-vă Petre și Pavele, cei ce sunteți temeiuri neclintite dumnezeieștilor învățături, prietenii lui Hristos, vase cinstite, veniți în mijlocul nostru nevăzut, învrednicind darurilor celor fără materie, pre cei ce laudă prăznuirea voastră cu cântări”. Amin.”

Sfânta Liturghie a fost urmată de o recepție la Egumenie și apoi de o masă de pește în zona maritimă în aer liber.

Din partea Secretariatului-General

ngg_shortcode_3_placeholder” order_by=”sortorder” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]

Duminica pe 19 iunie/ 02 iulie 2017, ziua pomenirii Sfântului Apostol Iuda, Ruda Domnului și a Părintelui nostru printre sfinți Paisie, Preafericitul Teofil, Părintele nostru și Patriarhul Ierusalimului a condus Sfânta Liturghie la vechea biserică Sfântul Gheorghe din orașul Zababde, în districtul Samaria, din apropierea Fântânii lui Jacob.

În acest oraș din statul Palestina se află o comunitate arabă de rit grec-ortodox de aproximativ 800 de persoane.

Alături de Preafericirea Sa, împreună-slujitori au fost ÎPS Arhiepiscop Aristarh de Constantina, ÎPS Mitropolit Ioachim de Helenoupolis, arhimandriții Meletie și Dimitrie, părintele paroh Touma Dawoud și arhidiaconul Marcu. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Arhimandritul Dimitrie în strana din dreapta și de corul comunității în strana din stânga, la rugăciune participând numeroși membrii ai acestei comunități.

Preafericirea Sa a predicat cuvântul lui Dumnezeu celor adunați la slujbă, după cum urmează:

Iubiți frați și surori întru Hristos,

Cucernici creștini,

Marele apostol al Domnului Iuda, care a fost aflat vrednic de vederea lui Dumnezeu, ne-a adunat astăzi pe toți în orașul dumneavoastră Zababde, spre a-I mulțumi Domnului Dumnezeului nostru pentru binefacerile revărsate asupra parohiei noastre de aici și asupra fiilor săi.

Într-adevăr, cuvintele Sfântului Apostol Iuda – desigur, nu ale lui Iuda Iscariotul – în epistola sa sobornicească sunt cuvintele inspirate de Dumnezeu, prin iluminarea Duhului Sfânt. Și acest lucru este așa pentru că Iuda a fost socotit vrednic de vederea bunătății lui Dumnezeu, așa cum spune imnograful: „Marele Apostol al Domnului, arătării Duhului învrednicindu-se, s-a iubit, și raza vederii lui și frumusețea a văzut“. Iuda a făcut aceasta întrucât  a ascultat îndemnul Domnului nostru Iisus Hristos, potrivit căruia cei care ascultă și păstrează cuvântul lui Dumnezeu sunt binecuvântați: „fericiţi sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc“ (Luca 11:28).

Mai mult, „slujitor al lui Iisus Hristos și frate al Domnului“, Sfântul nostru deosebit Iuda a fost martor ocular și martor auditor al Domnului nostru Iisus Hristos și al propovăduirii Evangheliei Sale. Pentru aceasta a fost rânduit învățător al credinței ortodoxe a Domnului, așa cum spune imnograful: „din rădăcină slăvită, odraslă de Dumnezeu dăruită ai răsărit nouă, însuți văzătorule al Domnului, apostole al lui Dumnezeu frate, propovăduitorule al lui Hristos preaînțelepte, hrănind toată lumea cu roadele cuvintelor tale, cu credința cea ortodoxă a Domnului, preafericite, și tăinuitoare a Darului“.

Să ascultăm, iubiților, cuvântul plin de învățătură nouă al Apostolului care zice: „Iubiţilor, punând toată râvna să vă scriu despre mântuirea cea de obşte, simţit-am nevoie să vă scriu şi să vă îndemn ca să luptaţi pentru credinţa dată sfinţilor, odată pentru totdeauna” (Iuda, 1: 3). Cu alte cuvinte,  am văzut primejdiile care vă înconjoară de la învățătorii mincinoși și am socotit că trebuie, negreșit, să vă scriu ca să vă îndemn să vă lipiți de credința Domnului nostru Iisus Hristos și de Biserica Sa Sfântă, care a fost dată o dată și pentru totdeauna creștinilor.

Sfântul Iuda al lui Hristos ne învață să rămânem fermi în credința lui Hristos, deoarece credința, după cum spune Sfântul Pavel, este scutul care ne protejează de lucrările diavolului. „În toate luaţi pavăza credinţei, cu care veţi putea să stingeţi toate săgeţile cele arzătoare ale vicleanului“ (Efes. 6:16). Mai mult decât atât, după cum spune Sfântul Evanghelist și Teolog Ioan, credința în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este o lumină care risipește greșeala lumii, și puterea unei noi vieți spirituale care se opune greșelilor  acestei lumi. „Pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruieşte lumea, şi aceasta este biruinţa care a biruit lumea: credinţa noastră. Cine este cel ce biruieşte lumea dacă nu cel ce crede că Iisus este Fiul lui Dumnezeu?” (1 Ioan 5: 4-5).

Este un fapt de necontestat, iubiții mei frați și surori, că credința noastră în Hristos Fiul lui Dumnezeu și Fiu al Maicii Domnului și pururea Fecioarei Maria este contracarată de puterile întunericului acestor vremuri mincinoase. Din acest motiv, suntem chemați de către Sfântul Apostol Iuda pe care îl sărbătorim astăzi ca să ne așezăm pe temelia credinței noastre sfânte, prin rugăciunea îndrumată de Duhul Sfânt, Duhul lui Hristos, Duhul Care unește și constituie Biserica noastră sfântă. „Dar voi, iubiţilor, zidiţi-vă pe voi înşivă, întru a voastră prea sfântă credinţă, rugându-vă în Duhul Sfânt, Păziţi-vă întru dragostea lui Dumnezeu şi aşteptaţi mila Domnului nostru Iisus Hristos, spre viaţă veşnică“ (Iuda 1: 20-21).

Mai mult decât atât, prin această credință în Domnului nostru Iisus Hristos, Prorocii, Apostolii și toți sfinții care, după cuvântul Sfântului Pavel, sunt „nor de mărturii“ (Evrei 12: 1), care au fost martorii adevărului credinței, „au biruit împărăţii, au făcut dreptate, au dobândit făgăduinţele, au astupat gurile leilor, Au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul sabiei, s-au împuternicit, din slabi ce erau s-au făcut tari în război, au întors taberele vrăjmaşilor pe fugă” (Evrei 11: 33-34).

Iar credința, dragii mei, lucrează și rodește prin rugăciune așa cum ne învață Sf. Iacov, Ruda Domnului: „că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului“ (Iacov 5:16). Cu alte cuvinte, rugăciunea omului cinstit, care este un membru credincios al Bisericii, are o putere mare și lucrează puternic și eficient. Din acest motiv, Sf. Pavel ne îndeamnă spunând: faceți-vă neosteniți în rugăciune. Privegheați și însoțiți-o de mulțumirea către Dumnezeu: „Stăruiţi în rugăciune, priveghind în ea cu mulţumire“ (Col. 4: 2).

Interpretând cuvintele Sfântului Pavel, Părintele nostru printre sfinți Teofilact spune: „Aceasta este adevărata rugăciune, mulțumirea pentru toate lucrurile pe care le-am suferit sau care ne-au întristat, spre binele comun.“

„Mulţumind totdeauna pentru toate întru numele Domnului nostru Iisus Hristos, lui Dumnezeu (şi) Tatăl”(Efes. 5:20), Care ne-a socotit vrednici să ne împărtășim cu Sfântul Său trup și sânge în comuniune cu voi, prin mijlocirile Sfântului Apostol Iuda și împreună cu imnograful, să spunem: „Iudo, frații tăi te laudă pre tine, cel ce te-ai arătat frate Cuvântului celui mai-nainte de veci, Carele a strălucit din Tatăl Cel pururea veșnic și s-a întrupat negrăit în anii cei mai de pre urmă din Sfânta Fecioară, și s-a făcut om; pre Carele Apostole cu osârdie roagă-L să dăruiască pace lumii și nouă celor ce te cinstim pre tine curățire de greșeli și mare milă. Amin.”

Pentru predica în limba arabă, accesați acest link:

 https://ar.jerusalem-patriarchate.info/2017/07/02/31620

La sfârșitul Sfintei Liturghii Preafericitul Părinte a onorat cu o medalie a Patriarhiei și o icoană a Maicii Domnului pe fiecare dintre elevi care au excelat la învățătură din orașul Zababde, de la nivelul primar, secundar și universitar, și li s-a adresat după cum urmează:

„Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi” (Ioan 8:32).

Iubiți frați și surori întru Hristos,

Dragi copii ai noștri, absolvenți de licee și universități,

Ca răspuns la invitația onorantă a domniilor voastre, am venit la Zababde, acest oraș frumos, pe de o parte, pentru a ne împărtăși din trupul și sângele euharistic al lui Hristos, și pe de altă parte, pentru a participa la bucuria absolvirii voastre cu succes a instituțiilor de învățământ.

Ne bucurăm în special de acest eveniment important al progresului vostru, de care se leagă atât de mult îmbunătățirea și dezvoltarea voastră personală, cum la fel de important este pentru pregătirea voastră  științifică, și chiar mai mult pentru contribuția voastră la domeniile sociale și naționale pe care le-ați abordat.

Și spunem acest lucru pentru că sunteți viitorul și, în același timp, speranța nu doar a familiei noastre legate de sânge dar și a comunității noastre ecleziale și a străduinței pentru independența statului Palestina, sub conducerea  înțeleaptă a Președintelui nostru, Excelența Sa Domnul Mahmoud Abbas.

Ca  absolvenți ai instituțiilor de învățământ, luați asupra voastră responsabilități chiar mai mari, deoarece calea pe care o veți alege este propria voastră alegere, după cum spune Sfântul Iacov, Ruda Domnului și primul ierarh al Bisericii Ierusalimului: „Cine este, între voi, înţelept şi priceput? Să arate, din buna-i purtare, faptele lui, în blândeţea înţelepciunii” (Iacov 3:13).

Patriarhia greacă ortodoxă a Ierusalimului, cea mai veche instituție religioasă, ecleziastică și culturală din Țara Sfântă în general și din Palestina în special, nu a încetat niciodată să furnizeze mijloace pentru cultivarea cunoașterii, a științei și a educației creștine. Mărturia incontestabilă a acestui fapt o reprezintă relatările istorice ale străvechii Patriarhii care, până în zilele noastre, are o contribuție majoră la coexistența armonioasă dintre doctrinele religioase și comunitățile creștine, prin școlile sale care își desfășoară activitatea pe toată suprafața aflată sub jurisdicția sa spirituală.

Patriarhia Greacă Ortodox realizează acest lucru deoarece educația pe care o promovează are drept obiectiv important și primar educarea oamenilor inspirați și dominați de principiile și morala iubirii Evangheliei lui Hristos, așa cum este el formulat în Epistola Sfântului Iacob, care spune: „Iar înţelepciunea cea de sus întâi este curată, apoi paşnică, îngăduitoare, ascultătoare, plină de milă şi de roade bune, neîndoielnică şi nefăţarnică” (Iacov 3:17) .

Aceste cuvinte ale Sfântului Iacov rezumă cunoașterea adevărului și a libertății care izvorăște din cunoașterea adevărului pentru care Domnul nostru Iisus Hristos „S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte pe cruce“ (Filip. 2: 8).

Cu aceste cuvinte, ne-am dori să adresăm cele mai calde felicitări părintești nu doar absolvenților ci și profesorilor și părinților lor și comunității noastre. Mai mult decât atât, am dori să vă urăm putere de sus și luminarea Duhului Sfânt, astfel încât absolvenții să se dovedească vrednici de așteptările noastre.

Din partea Secretariatului-General

httpv://youtu.be/07q0PKuZ4bU

ngg_shortcode_4_placeholder” order_by=”sortorder” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]

Joi seara, pe 16/29 iunie 2017, ceremonia de absolvire a școlii din comunitatea greacă-ortodoxă vorbitoare de limba arabă din Ramallah a avut loc în sala de recepție a școlii.

Oferta educațională a acestei școli a Comunității din Ramallah cuprinde educație primară și secundară, grădiniță, și liceu. Școala a fost înființată de comunitatea menționată mai sus la începutul anilor 1990, în timpul vrednicului de pomenire Patriarh al Ierusalimului Diodor. În această școală, studenții sunt de origine palestiniană, creștini și musulmani, ale căror familii locuiesc în statul Israel încă de la înființarea sa, în anul 1948. Studenții învață în limba arabă, având ebraica și engleza ca limbi străine iar curriculum-ul este aprobat de Ministerul Educației din Israel.

Ceremonia a fost onorată cu prezența Preafericitului Teofil, Părintele nostru și Patriarhul Ierusalimului, însoțit de Părintele Secretar General, ÎPS Arhiepiscop Aristarh de Constantina, de ÎPS Mitropolit Ioachim de Helenoupolis, de Părintele Dragoman, Arhimandritul Matei, de managerulul Școlilor Patriarhiei cu predare în limba arabă, Părintele Issa Musleh și de Arhidiacon Marcu. Ceremonia a fost, de asemenea, onorată de prezența primarului din Ramala, dl. Michael Vindel care, în discursul său, s-a angajat să păstreze egalitatea între cetățenii israelieni și palestinieni din oraș. Discursuri au fost rostite și de reprezentantul Ministerului Educației din Israel, de președintele acestei comunității vorbitoare de limbă arabe, doamna Frieda și de alte persoane.

Ceremonia a început cu o rugăciune și a fost urmată de intrarea-parada celor 47 de absolvenți din al douăzeci și doilea an de funcționare a școlii.

Președinta comunității, doamna Frieda, a subliniat în discursul său sprijinul moral al Patriarhiei pentru buna funcționare, la parametri de succes, a Școlii. Managerul Școlii, Doamna Iham Mahil, s-a referit la notele mari ale absolvenților din anul școlar trecut, la intrarea lor în universități și le-a dorit aceleași scoruri ridicate absolvenților din acest an, și să își păstreze identitatea ortodoxă.

Ceremonia a fost îmbogățită prin cântece patriotice palestiniene în acompaniamentul muzical instrumental al cercetașilor.

Ceremonia a fost pecetluită de discursul Preafericitului Patriarh, citit de Pr. Issa Musleh (discursul va fi postat în timp util).

În cele din urmă, ceremonia s-a încheiat prin acordarea certificatelor de absolvire a școlii de către Preafericirea Sa, de managerul Școlii și de Președintele Comunității, cu urările de studii universitare de succes și o bună carieră profesională.

 Din partea Secretariatului-General

ngg_shortcode_5_placeholder” order_by=”sortorder” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]

Marți, pe 14/27 iunie 2017, Patriarhia a făcut pomenirea Sfântului Prooroc Elisei la Sfânta Mănăstire care îi poartă numele, din Ierihon, acolo unde se află sicomorul lui Zaheu. Sfântul Prooroc Elisei a fost ucenic al Proorocului Ilie, chemat în rândul proorocilor de către Dumnezeu. Pe când ara cu douăsprezece perechi de boi, a răspuns invitației lui Dumnezeu și și-a jertfit boii, i-a oferit ca hrană pentru oameni și l-a urmat pe Proorocul Ilie.

Zona în care a trăit și și-a înfăptuit misiunea a fost Ierihon unde, cu ajutorul lui Dumnezeu, a făcut multe minuni pentru ajutorul oamenilor. Una dintre acestea a fost transformarea apei izvorului de pe muntele Ispitirii din amară în dulce, astfel încât băutul ei să nu mai cauzeze moartea.

Proorocul Elisei a fost considerat vrednic de a-l vedea pe dascălul său, proorocul Ilie, urcând la cer într-un car de foc, și a primit de el măsura dublă a harului său și mantia pe care, așezând-o pe râul Iordan, a mers pe apă și a traversat râul.

Spre pomenirea Proorocului Elisei, s-a slujit Sfânta Liturghie în Sfânta Biserică menționată mai sus. Slujba a fost condusă de Preafericitul Teofil, Părintele nostru și Patriarhul Ierusalimului, avându-i drept împreună-slujitori pe ÎPS Arhiepiscop Aristarh de Constantina și pe  ÎPS Mitropolit Ioachim de Helenoupolis, ieromonahi aghiotafiți de la Patriarhie,  Arhimandritul Hrisostom, egumenul Mănăstirii din apropiere, Sf. Gherasim de la Iordan, Arhimandritul Ignatie, egumenul Mănăstirii Sfinții Pastori, și pe Arhidiaconul Marcu. Răspunsurile la strană au fost date de Arhimandritul Dimitrie Kavathas în strana din dreapta în limba greacă și de cântărețul corului bisericii în partea stângă în limba arabă, la slujbă participând creștini din parohia comunității arabe ortodoxe din Ierihon, călugări și călugărițe din Ierusalim și pelerini.

În fața creștinilor evlavioși adunați la slujbă, Preafericirea Sa a predicat Cuvântul lui Dumnezeu, după cum urmează:

„Dumnezeiescul Ilie arătat fiind proorocit cu graiul, te-a uns pre tine prooroc, de Dumnezeu insuflate mărite Elisee. Darul Sfântului Duh cel îndestulat, și-a aflat odihnă și s-a sălășluit întru tine, Elisee pururea pomenite” scrie imnograful Bisericii.

Iubiți frați și surori întru Hristos,

Cucernici creștini și pelerini,

Harul Duhului Sfânt care se odihnește și sălășluiește din belșug în omul drept al lui Dumnezeu, și anume în profetul Elisei, ne-a adunat în acest loc hagiografic (biblic) al  Ierihonului și al regiunii râului Iordan, spre a cinsti sărbătorește pomenirea sa, așa cum spune înțeleptul Solomon: „Binecuvântarea Domnului vine pe capul celui drept… , Pomenirea celui drept este spre binecuvântare” (Pilde 10: 6,7). „Când drepţii domnesc se bucură poporul“ (Pilde 29: 2).

Pe acest om drept, Elisei, l-a uns profet prin insuflarea Duhului Sfânt proorocul cel mai special, Ilie. Iar Elisei a primit darul proorociei întrucât s-a remarcat prin curăția inimii iar viețuirea sa era pe măsura celei îngerești, după cum spune imnograful: „Bucură-te, Elisee, carele ai arătat pre pământ viețuire întocmai cu îngerii, viețuind în trup ca un fără de trup”. Aceasta se vede și din aceea că a primit o dublă măsură a harului Duhul Sfânt, după cum aduce mărturie despre el Sfânta Scriptură: „ Iar după ce au trecut, a zis Ilie către Elisei: „Cere ce să-ţi fac, înainte de a fi luat de la tine”. Iar Elisei a zis: “Duhul care este în tine să fie îndoit în mine!” Răspuns-a Ilie… „va fi așa…” (4 Regi 2: 9-10).

Harul îndoit al Duhului Sfânt care i-a fost dat s-a vădit în capacitatea și acțiunea sa profetică, reliefate de lucrări neașteptate și diverse minuni, cum ar fi vindecarea leprosului Neeman Sirianul. Această minune este de asemenea amintită de Domnul nostru Iisus Hristos în timpul propovăduirii Sale, după mărturia Sfântului Evanghelist Luca: „ Şi mulţi leproşi erau în Israel în zilele proorocului Elisei, dar nici unul dintre ei nu s-a curăţat, decât Neeman Sirianul” (Luca 04:27).

Mai mult decât atât, acest oraș istoric al Ierihonului este un martor de netăgăduit al minunilor proorocului Elisei, care a vindecat „apa amară“ la rugămințile fierbinți ale locuitorilor orașului (4 Regi 2:19), adică apa care era nesănătoasă și aducătoare de moarte: „ Iar locuitorii cetăţii aceleia au zis către Elisei: «Iată aşezarea cetăţii acesteia este bună, după cum poate vedea şi stăpânul nostru, dar apa nu este bună şi pământul este neroditor» … Atunci el s-a dus la fântână, a aruncat sare în ea și a zis: «Aşa zice Domnul: Iată am făcut apa aceasta sănătoasă şi nu va mai pricinui nici vătămare, nici moarte, nici nerodire». Şi s-a făcut apa curată până astăzi, după cuvântul pe care l-a spus Elisei” (4 Regi 2: 19-22).

Sfânta Biserică a lui Hristos îl cinstește în mod special pe Proorocul Elisei pentru că el nu numai că a făcut minuni binefăcătoare prin puterea care i-a fost dată de Dumnezeu dar a  făcut minuni împotriva răului și avariție, a voracității și dezordinii sociale sau corupției, în general. El a făcut toate acestea motivat fiind de filantropie și iubirea față de aproapele.

Minunatul Profetul Elisei pe care îl sărbătorim astăzi a fost socotit ca sfânt al Bisericii pentru virtutea sa. Iar cel care îl laudă pe cel drept, laudă virtutea în sine. Aceasta pentru că drepții lui Dumnezeu, prin exemplul lor, „vestesc în lume bunătăţile Celui ce v-a chemat din întuneric, la lumina Sa cea minunată” (1 Petru 2: 9). Prin urmare, este imperios necesar, frații mei, după cum poruncește Sfântul Apostol Petru, să înaintăm în virtute, pentru că puterea dumnezeiască a lui Hristos ne-a dat toate lucrurile care contribuie la viața spirituală și la cuvioșenie. Iar El ne-a dat nouă acestea prin cunoașterea adevăratului Dumnezeu, care ne-a chemat de la starea de păcat la mântuire, prin desăvârșirea și puterea Sa: „Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit toate cele ce sunt spre viaţă şi spre bună cucernicie, făcându-ne să cunoaştem pe Cel ce ne-a chemat prin slava Sa şi prin puterea Sa” (2 Petru 1: 3).

Sfântul Metodie, Arhiepiscop al Constantinopolului, părintele nostru între sfinți pe care îl sărbătorim de asemenea astăzi, a fost și el părtaș și participant la virtutea profetului Elisei.

Acest Sfânt Părinte al Bisericii a răsturnat erorile ereziilor și ale iconoclaștilor, apărând  credința și învățătura ortodoxă prin cuvântul său dumnezeiesc.

Viața dumnezeiască și virtuoasă a profetului Elisei precum și a Părintelui nostru Metodie i-a învrednicit de vederea slavei lui Dumnezeu; nestricăciunea sfintelor lor moaște e mărturia învierii Mântuitorului nostru Hristos și a întrupării lui Dumnezeu Cuvântul prin curatul sângele al Pururea Fecioarei și Binecuvântatei Născătoare de Dumnezeu Maria.

Lăudându-i pe sfinții lui Dumnezeu și ai Mântuitorului nostru Hristos, strigăm cu imnograful, care spune: „Din plugar te-ai arătat prooroc, o Elisee! Și primind cojocul lui Ilie, ai tras și duhul lui îndoit, și cu dânsul împreună te cinstim pre tine.”

„Ridicându-te ca soarele de la răsărit, ai apus la apusuri prin nevoințe, și acum ai luminat lumea cu învățăturile tale prea înțelepte părinte Metodie, de Dumnezeu purtătorule, roagă-te pentru noi. Amin.

Pentru predica în limba arabă, vă rugăm să accesați link-ul de mai jos:

https://ar.jerusalem-patriarchate.info/2017/06/27/31510

După Sfânta Liturghie, egumenul Mănăstirii, Arhimandritul Filumen, care și-a depășit boala prin harul lui Dumnezeu și al Profetul Elisei, a oferit o recepție soborului patriarhal și celor care au participat la Sfânta Liturghie, iar la prânz, comunitatea și egumenul au oferit o masă.

În timpul mesei, doamna Nahinda Halte, membru al Comunității Ierihonului, a adresat un discurs Preafericitului Părinte în Arabă (link-ul va fi postat în timp util).

Din partea Secretariatului General

httpv://youtu.be/aEtdR0K9vtY

ngg_shortcode_6_placeholder” order_by=”sortorder” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]

Duminică, pe 12/25 iunie 2017, Patriarhia a făcut pomenirea Părintelui nostru între Sfinți, a Sfântului Onufrie din Egipt, la sfânta mănăstire din districtul vechi al Ierusalimului, vizavi de scăldătoarea Siluam. Mănăstirea este pe panta dealului Abu Tor, lângă mormintele săpate în stâncă de pe câmpul sângelui – țarina olarului – care a fost cumpărată de farisei ca să îngroape acolo străinii, cu ci treizeci de arginți pe care Iuda i-a înapoiat când s-a căit de trădarea Învățătorului său (Matei 27: 3. 10). Printre aceste morminte se văd mormintele Patriarhului Ierusalimului Iuvenalie (541 d.Hr.) și al călugărului Chiril, restauratorul Mănăstirii în jurul anului 1923.
În această Sfântă Biserică – în mod natural, pe jumătate sculptată în stâncă – s-a cinstit pomenirea Sfântului Onufrie din Egipt, care a trăit o viață ascetică în Teba Egiptului în secolul al IV-lea d. Cr., având doar barba lungă drept îmbrăcăminte, după mărturia Sfântului Pafnutie care l-a îngropat. Vecernia a avut loc seara și a fost condusă de ÎPS Mitropolit Ioachim de Helenoupolis, iar Sfânta Liturghie s-a slujit în ziua sărbătorii, fiind oficiată de Preafericitul Teofil, Părintele nostru și Patriarhul Ierusalimului, împreună cu ÎPS Arhiepiscop Aristarh de Constantina, ÎPS Mitropolit Ioachim de Helenoupolis, ieromonahi aghiotafiți și Arhidiaconul Marcu. La rugăciune au participat, cu cucernicie, monahi, monahii, mireni, membri expatriați ai comunității grecești și creștini arabi. Răspunsurile la stană au fost date de Arhimandritul Dimitrie Kavathas și până la sfârșitul slujbei, i s-a alăturat și Arhimandritul Evsevie.

În fața celor adunați, Preafericirea Sa a predicat Cuvântul lui Dumnezeu, după cum urmează:

„Părinte cugetător de Dumnezeu Onufrie! Făcându-te râvnitor lui Ilie întru duhul, te-ai mutat de la tulburarea lumii, lepădându-te de poftele trupului, și viețuind în pustiu cu bucurie, ți-ai într-armat sufletul către cer, unde-ți este viețuirea ta fericite”, scrie imnograful Bisericii.

Iubiți frați și surori întru Hristos,
Cucernici creștini și pelerini,

Lumina mult strălucitoare a Mântuitorului nostru Hristos, Duhul Sfânt care sălășluiește în sufletele sfinților Săi, ne-a adunat pe toți astăzi în acest locaș sfânt, la Mănăstirea Sfânta a Părintelui nostru între Sfinți, preacinstitul Onufrie, ca să aducem slavă și mulțumire Dumnezeuilui nostru întreit.
Pomenierea, în fiecare an, a Sfinților de către Sfânta Biserică Ortodoxă este, pe de o parte, o rememorare a vieții întru Hristos în această lume a stricăciunii și a păcatului, iar pe de altă parte, o invitație la cămara cea cerească în care Sfântul Părinte Onufrie se bucură veșnic.
Părintele nostru între sfinți Onufrie, care a trăit o viață de obște într-o mănăstire din orașul Hermoupolis din Teba Egiptului, s-au retras în adâncul pustiei, unde s-a remarcat ca viețuitor al ei și ucenic al duhului Sfinților Prooroci Ilie Tesviteanul și Ioan Botezătorul, care au fost următori ai lui Dumnezeu, după cum spune Sfântul Apostol Pavel: „Fiţi dar următori ai lui Dumnezeu, ca nişte fii iubiţi; Şi umblaţi întru iubire, precum şi Hristos ne-a iubit pe noi şi S-a dat pe Sine pentru noi, prinos şi jertfă lui Dumnezeu, întru miros cu bună mireasmă”(Efes.5: 1-2). Cu alte cuvinte, din moment ce Dumnezeu v-a iertat, deveniți, prin urmare, imitatori ai lui Dumnezeu ca niște copii dragi. Și trăiți în dragoste, așa cum Hristos ne-a iubit și S-a dat pe Sine pentru noi și mântuirea noastră, și faceți jertfe lui Dumnezeu, pentru ca această jertfă să fi înaintea Lui ca o mireasmă dulce.
Interpretând acestor cuvinte ale Sfântului Pavel, Sfântul Ioan Gură de Aur spune; „Vedeți că a suferi de pe urma dușmanilor este o mireasmă dulce și o jertfă bine plăcută; și dacă mori, atunci este o jertfă; aceasta este o urmare a lui Dumnezeu“.
Într-adevăr, Părintele nostru între sfinți Onufrie a ajuns la moartea nepieritoare prin nevoințele sale puternice în pustie. Cu alte cuvinte, a devenit o mireasmă bună și o jertfă bine plăcută lui Dumnezeu și Mântuitorului nostru Hristos, așa cum spune imnograful Bisericii: „Cu totul jertfindu-ți gândul, Celui ce pentru noi a suferit moartea cea prin Cruce, după vrednicie te-ai făcut părtaș și împreună moștenitor slavei Lui“.
Tocmai la aceea suntem chemați și noi, iubiții mei frați și surori, să ne facem vrednici părtași și co-moștenitori ai slavei Mântuitorului nostru Hristos și a Sfinților Săi. Acesta este scopul chemării noastre în credința în Domnul nostru Iisus Hristos Cel răstignit și înviat, așa cum învață Sfântul Pavel: „ pe care i-a chemat, pe aceştia i-a şi îndreptat; iar pe care i-a îndreptat, pe aceştia i-a şi mărit“ (Romani 8:30).
Ce înseamnă: „pe care i-a îndreptat, pe aceştia i-a şi mărit“? Aceasta înseamnă restaurarea comuniunii noastre în Hristos cu Dumnezeu Tatăl. Restaurarea comuniunii și vederea slavei lui Dumnezeu, pe care Adam le-a pierdut prin neascultare față de voia lui Dumnezeu.
Sfinții Bisericii lui Hristos au primit cununa neprihănirii întrucât s-au făcut ascultători de voia lui Dumnezeu și fermi în credința ortodoxă, așa cum spune imnograful despre Părintele nostru între sfinți Onufrie: „Făptuind calea nevoinței și păstrând credința, Părinte al dreptății, ai primit cununa neprihănirii, pe care Hristos ți-a pregătit-o, Cel Care dă răsplata, puterea și vindecarea durerilor; din care ne slobozește și pre noi, și ne izbăvește de primejdii.”
„Calea nevoințelor“ Părintelui nostru printre Sfinți Onufrie a fost calea dragostei lui Hristos, după exemplul Sfântului Pavel care spune: „umblați întru iubire” (Efeseni 5:. 2). Și dragostea de Hristos este în capătul listei de porunci. Aceasta pentru că „ Dumnezeu este iubire şi cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne întru el. „(1 Ioan 4:16), după cuvântul Sfântului Ioan Evanghelistul.
Sfânta noastră Biserică face în fiecare an pomenirea Sfinților săi, deoarece prin ei am ajuns să cunoaștem „calea nevoințelor“, și anume calea desăvârșirii noastre în Hristos, așa cum spune imnograful: „mulțimile călugărilor te cinstesc pre tine, învățătorule al pustiei Onufrie; căci prin tine pe cărarea cea dreaptă cu adevărat a umbla am cunoascut … Pentru care roagă-te Domnului să miluiască sufletele noastre”.
Drepții lui Dumnezeu și prietenii lui Hristos, într-adevăr mijlocesc la Domnul pentru mila sufletelor noastre și vindecarea celor bolnavi „care vin la ei în credință“. Cu toate acestea, credința fără dragoste față de aproapele nostru „este goală“ nu are nici o valoare, așa cum spune Sfântul Ioan Evanghelistul: „Dacă zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăşte, mincinos este! Pentru că cel ce nu iubeşte pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească” (1 Ioan 4:20).
Sfinții Onufrie din Egipt și Petru din Muntele Athos, pomeniți astăzi, care în același timp au avut aceeași fire cu noi, oamenii, au fost aflați vrednici de vederea slavei strălucite a lui Dumnezeu, ne cheamă să meargă pe calea vieții în Hristos. Pe această cale, o avem ca ajutori și apărători în mod special și excepțional pe Născătoarea de Dumnezeu și Maica Domnului, Prea Sfințita și Pururea Fecioara Maria, precum și pe Sfinți care mijlocesc pentru noi la Domnul. Amin.”

După Sfânta Liturghie s-a făcut o mică procesiune de la Biserică până la mormântul ctitorului și renovatorului mănăstirii, monahul Chiril, unde s-a citit rugăciunea pentru o colivă de fructe și s-a făcut acolo și o slujbă de pomenire la mormântul călugăriței recent răposate din Mănăstire, maica Serafima.
După aceea, a fost o recepție cu prăjituri și fructe la egumenie, oferită de actuala renovatoare a Mănăstirii, Stareța Paisia.
Din partea Secretariatului General
httpv://youtu.be/O_ysczP28ks

ngg_shortcode_7_placeholder” order_by=”sortorder” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]