Sâmbătă, pe 26 mai / 8 iunie 2019, în ajunul Duminicii Sfinților Părinți, Preafericitul Părinte al nostru Teofil, Patriarhul Ierusalimului, a condus Sfânta Liturghie săvârșită în Parohia rusă  a Patriarhiei, în Biserica Sfântului Nicolae, construită de Patriarhul Damian în anul 1911 și folosită de către arabii ortodocși ce țin de Patriarhie până în anul 1948 când, datorită neînțelegerilor dintre arabi și israelieni, enoriașii au părăsit-o și cu vremea s-a deteriorat. În vremea Patriarhului Diodor, Patriarhia a revendicat-o și de douăzeci de ani o folosesc ortodocșii ruși veniți din Rusia, a căror păstorire se află în seama Patriarhiei.

Sfânta Liturghie săvârșită spre pomenirea de a doua zi a Sfinților Părinți de la primul Sinod Ecumenic de la Niceea din anul 325 d.Hr. a fost condusă de Preafericitul Patriarh, împreună cu care au slujit Preasfințitul Mitropolit Chiriac al Nazaretului, Preasfințitul Arhiepiscop al Constantinei Aristarh, Preasfințitul Arhiepiscop al Iordanului Teofilact, Arhimandritul Calist – Egumenul Mănăstirii Sfântului Haralambie din Ierusalim, Arhimandritul Hrisostom – Egumenul Mănăstirii din Cana, preotul parohiei, Ieromonahul rus Serghie, Părintele Simeon, alți Preoți și Arhidiaconul Marcu. A cântat corul în limba rusă și au participat numeroși credincioși din localitatea respectivă, Migdal He-emek.

Către aceștia, Preafericitul a rostit această cuvântare:

„În vremea aceea, ridicând Iisus ochii Săi la cer a zis: Părinte, a venit ceasul. Preaslăvește pe Fiul Tău, ca și Fiul să Te preaslăvească. Precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viață veșnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui. Și aceasta este viața veșnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat și pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis.” (Ioan 17, 1-3).

Iubiți frați în Hristos,

Credincioși creștini și pelerini,

Harul Sfântului Duh ne-a adunat pe toți astăzi în această Sfântă Biserică a Sfântului Nicolae din orașul nostru Mudzedel pentru ca, prin Euharistie și doxologie, să prăznuim împreună cu voi – care constituiți mădularul vorbitor de limbă rusă, nedespărțit de trupul Bisericii Ierusalimului – pomenirea anuală a celor 318 Părinți purtători de Dumnezeu care s-au adunat la cel dintâi Sinod Ecumenic din Niceea în anul mântuirii 325.

Biserica noastră ortodoxă cinstește în mod deosebit pomenirea Sfinților 318 Părinți, pentru că aceștia s-au arătat nu numai slujitori adevărați ai Sfântului Duh, dar și adevărați Dascăli și Păstori ai Lumii, ascultând de porunca preaînțeleptului Pavel: „Luați aminte de voi înșivă și de toată turma, întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstrați Biserica lui Dumnezeu pe care a câștigat-o cu însuși sângele Său. Căci eu știu aceasta că, după plecarea mea, vor intra între voi lupi îngrozitori care nu vor cruța turma.” (Fapte 20, 28-29).

Lupii îngrozitorii nu sunt alții decât cunoscuții ereziarhi ai arianismului, ai nestorianismului, ai monotelismului și a multor alte învățături strâmbe aflate în legătură cu acestea, pe care le-a prevestit dumnezeiescul Pavel spunând: „Și dintre voi înșivă se vor ridica bărbați grăind învățături răstălmăcite ca să tragă pe ucenici după ei” (Fapte 20, 30). 

Dumnezeieștii și de Dumnezeu purtătorii Părinți ai Bisericii sunt cei care au păzit moștenirea, adică adevărul Evangheliei așa cum l-au primit de la Sfinții Apostoli, „depărtându-se de vorbirile deșarte și lumești și de împotrivirile științei mincinoase” (1 Timotei 6, 20).

Adevărul Evangheliei se referă la viața veșnică. Și ce este viața veșnică? Este cunoașterea adevăratului Dumnezeu, adică a Fiului lui Dumnezeu, a Domnului nostru Iisus Hristos, așa cum Mântuitorul Însuși spune despre Sine: „Aceasta este viața veșnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat și pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis” (Ioan 17, 3).

Hristos lămurește ce este viața veșnică și care este chipul sau mijlocul prin care se dobândește. Comentând aceste cuvinte ale Domnului, Sfântul Chiril al Alexandriei spune: „A așezat credința ca mamă a vieții veșnice, prin puterea adevăratei cunoașteri a lui Dumnezeu. Căci cunoașterea este viață, ca una care naște întreaga putere a tainei și care duce la împărtășirea de binecuvântarea tainică, prin care ne apropiem de Cuvântul cel viu și de viață făcător.”

Cu alte cuvinte, iubiții mei frați, cunoașterea adevăratului Dumnezeu înseamnă necesitatea de a-L cunoaște pe Dumnezeu Tatăl și pe Fiul Lui Hristos în chip personal, exact așa cum cunoaștem persoane împreună cu care trăim și cu care avem legături strânse.

Această cunoaștere personală au dobândit-o Sfinții Apostoli care s-au făcut ucenici și prieteni ai lui Hristos, ascultând de îndemnul Lui: „Voi sunteți prietenii Mei dacă faceți ceea ce vă poruncesc” (Ioan 15, 14).

Această comoară a cunoașterii adevăratului Dumnezeu o propovăduiește, o binevestește și o arată, de-a lungul veacurilor, Sfânta Biserică a Ierusalimului oricărui om „care vrea să-și mântuiască sufletul” (Matei 16, 25).

Așa cum cândva „prin credință, luând Noe înștiințare de la Dumnezeu despre cele ce nu se vedeau încă, a gătit cu evlavie o corabie spre mântuirea casei sale și prin credință el a osândit lumea”, tot așa și Hristos a gătit Biserica Sa spre mântuirea noastră, prin sângele izbăvitor al Răstignirii Sale care s-a vărsat pe înfricoșătoarea Golgotă. De aceea și Biserica Ierusalimului nu are hotare etnice. Hotarele „etnice” ale Bisericii Ierusalimului sunt locul întrupării lui Dumnezeu Cuvântul, adică al nașterii lui Hristos în Betleem din curatele sângiuri ale Pururea Fecioarei Maria, al Botezului Său în apele râului Iordan, al Răstignirii în locul „căpățânii”, adică pe Golgota, al îngropării de trei zile și al Învierii Lui în Ierusalim.

Sfânta noastră Biserică a Ierusalimului a fost desemnată de către Însuși Domnul și Dumnezeul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos izvorul nedeșertat, adică locul Sfintei și Marii Cincizecimi când Duhul Sfânt a coborât în chip de limbi de foc peste Apostolii care „erau toți împreună în același loc” (Fapte 2, 1). „Și erau în Ierusalim locuitori iudei, bărbați cucernici, din toate neamurile care sunt sub cer” (Fapte 2, 5), după cum spune Apostolul și Evanghelistul Luca.

Acestei realități a coexistenței Creștinilor Ortodocși „din toate neamurile care sunt sub cer” îi slujește pastoral și liturgic Biserica Ierusalimului care constituie prin excelență măslinul cel bun în care cei după fire, adică frații noștri de o credință, se altoiesc (Cf. Romani 11, 24), după cum propovăduiește dumnezeiescul Pavel.

Noi, iubiții mei frați, am venit astăzi, ca păstor legiuit, în staulul oilor noastre ca să arătăm unitatea credinței noastre și împărtășirea Duhului Sfânt.

Iată, dar, de ce Sfânta noastră Biserică a Ierusalimului este Biserica Pătimirii pe Cruce, a Învierii și a Cincizecimii și iată de ce Biserica Ierusalimului se numește Maica tuturor Bisericilor, iar Întâi-stătătorul ei este urmaș al primului Ierarh al Bisericii în general, Sfântul Iacov Fratele Domnului.

Să îi rugăm pe Sfinții și de Dumnezeu purtătorii Părinți de la primul Sinod Ecumenic cel de la Niceea pomeniți astăzi ca, împreună cu Preabinecuvântata Născătoare de Dumnezeu și Pururea Fecioară Maria să se roage lui Dumnezeu și Mântuitorului nostru pentru sufletele noastre.

Împreună cu Sfântul Pavel să spunem: „Acum vă încredințez, fraților, lui Dumnezeu și Cuvântului harului Său cel ce poate să vă zidească și să vă dea moștenire între toți cei sfințiți” (Fapte 20, 32). Mai explicit: „Acum vă încredințez, fraților, lui Dumnezeu și Cuvântului  pe Care harul Lui ni l-a descoperit, Cuvânt al Său Care vă va păzi de orice rătăcire și abatere. Vă încredințez lui Dumnezeu Care poate să continue zidirea voastră și să vă dea moștenire între toți cei care au propășit în sfințenia pe care au primit-o prin Iisus Hristos. Amin.

Întru mulți ani!”

După Sfânta Liturghie, a avut loc agapa oferită de Comunitate Sinodiei patriarhale în curtea Bisericii.

Din partea Secretariatului General

httpv://youtu.be/k4vfEPi3EXM

Luni, 21 mai / 3 iunie 2019, Patriarhia și Frăția Aghiotafită au sărbătorit pomenirea Sfinților Slăviților Împărați, cei întocmai cu Apostolii, Constantin și Elena.

Sfinții Constantin și Elena sunt prăznuiți de Biserică ca fiind întocmai cu apostolii, datorită decretului de la Mediolanon din 312 d.Hr., dat de către Constantin cel Mare, care permitea creștinilor să-și exercite liber îndatoririle religioase, permițând creștinismului libertatea de a se răspândi și de a construi biserici. Prima dintre ele a fost Biserica Învierii, care a fost construită de Sfânta Elena între anii 326-336 d. Hr., când a vizitat Țara Sfântă.

Frăția Aghiotafită o cinstește pe Sfânta Elena ca ctitor și, din acest motiv, Biserica monahală este dedicată ei și fiului său Sfântul Constantin.

În această Biserică, s-a făcut Vecernia seara, condus- de Preafericitul Părinte al nostru și Patriarh al Ierusalimului Teofil, și Sfânta Liturghie s-a slujit dimineața, oficiată de Patriarh, având drept împreună-liturghisitori Ieromonahi aghiotafiți, protos fiind Arhimandritului Alexie, Tipicarul, și preoți slujitori ai Bisericii. Răspunsurile la strană au fost date de Protopsaltul Bisericii, Arhimandritului Evsevie, la strana din dreapta, și de Protopsaltul Bisericii învierii, Constantinos Spyropoulos, la strana din stânga, cu participarea la rugăciune a Arhiepiscopilor și Preoților Aghiotafiți, a Consulului General al Greciei în Ierusalim, domnul Christos Sophianopoulos, și a multor creștini credincioși.

În seara de după Vecernie, a fost o agapă cu colivă și pesmeți, iar dimineața, când s-a făcut întoarcerea oficială la sediul Patriarhiei, s-au dat pâini mici ca binecuvântare, de către Maica Serafima, care se ocupă de brutărie. A urmat predica Preafericitului.

„Bucură-te, Constantine prea-înțelepte, izvorule al Ortodoxiei, care adăpi totdeauna cu apele dulci toată partea cea de sub soare; bucură-te, rădăcină, din care a odrăslit rodul care hrănește Biserica lui Hristos. Bucură-te, lauda marginilor celor prea mărite, cela ce ești mai întâi între împărații creștinești. Bucură-te, bucuria credincioșilor.”

Excelența voastră, domnule Consul General al Greciei, Christos Sophianopoulos,

Cuvioși Părinți și Frații,

Evlavioși creștini și pelerini

Astăzi, Sfânta Biserică a lui Hristos și mai ales Biserica Ierusalimului, bucurându-se tainic la pomenirea sfântă a Sfinților, slăviților, împăraților încununați și întocmai cu apostolii Constantin și Elena, a slujit cu fast Sfânta Euharistie la Biserica mănăstirii Patriarhiei care le poartă numele.

Ținem pomenirea acestor Sfinți Slăviți și întocmai cu apostolii Constantin și Elena, așa cum trebuie, noi, ordinul monastic dintru începuturi, și anume Frăția Aghiotafită, care a fost înființată de Sf. Elena, precum și creștinii Greco-ortodocși.

Corect și pe bună dreptate, imnograful Bisericii îl salută pe Sf. Constantin drept “izvor al Ortodoxiei, care adăpi totdeauna cu apele dulci toată partea cea de sub soare “, și anume ținuturile ortodoxe și mai ales Țara Sfântă care a fost udată și sfințită prin sângele neprihănirii al Dumnezeului și Mântuitorului nostru Hristos pe Cruce.

Și spunem acest lucru deoarece pentru noi, cei care ținem sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena, aceasta nu este o simplă pomenire a unui eveniment istoric ci mai degrabă o reamintire a misiunii dumnezeiești a Bisericii din Ierusalim, care s-a îngrijit de Preasfintele Altare de-a lungul veacurilor, și care a fost martoră la lumina adevărului, la lumina Hristosului Celui răstignit și înviat. Și această lumină nu este altceva decât lumina credinței suveranilor nobili ai ortodoxiei grecești, Constantin și mama sa Elena, așa cum spune foarte clar imnograful Bisericii; “Nu de la oameni a luat stăpânirea împărătească, ci din dumnezeiescul Dar din cer marele Constantin împreună cu maica sa, și fiind strălucit a văzut dumnezeiască biruința Crucii, carele cu aceasta a pierdut pe vrăjmași și a stricat înșelăciunea idolească, și în lume a întărit ortodoxa credință”.

Să ne rugăm Singurului Împărat Ceresc, ca prin mijlocirile Stăpânei noastre, Prea Binecuvântata Maică a Domnului și Pururea Fecioara, și ale Sfinților Săi, Constantin și Elena, să fim luminați cu lumina și puterea semnului biruinței dumnezeiești, crucea cea dătătoare de viață, care a devenit o armă pentru ei împotriva vrăjmașilor iar pentru noi, laudă și pace. „Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, şi eu pentru lume!” (Galateni 6:14), ne învață Sf. Pavel. Amin. La mulți ani! Hristos a înviat!”

În cele din urmă, a fost o masă sărbătorească monahală la trapeza Patriarhiei.

Din partea Secretariatului-General

Duminică, 6/19 mai 2019, Duminica Slăbănogului, Preafericitul Părinte al nostru Teofil, Patriarhul Ierusalimului, a condus Sfânta Liturghie săvârșită în Biserica Sfântului Mare Mucenic Gheorghe a comunității greco-ortodoxe vorbitoare de limbă arabă din satul Reine, suburbie a Nazaretului.

Împreună cu Preafericitul au slujit Preasfințitul Mitropolit Chiriac al Nazaretului, Preasfințitul Arhiepiscop Aristarh al Constantinei, Arhimandritul Aghiotafit Calist, Părintele Simeon, întâi-stătătorul acestei parohii, alți preoți vorbitori de limbă arabă și Arhidiaconul Marcu. A cântat corul parohiei în arabă și au luat parte la rugăciune numeroși credincioși.

Către aceștia Preafericitul a rostit această predică în limba greacă:

            „La Scăldătoarea Oilor zăcea un om în neputință și, văzându-te pe Tine, Doamne, striga: «Om nu am ca, atunci când se tulbură apa, să mă arunce într-însa». Și îndată milostivindu-Se Mântuitorul a zis către dânsul: «Eu pentru tine m-am făcut om, pentru tine m-am îmbrăcat cu trup, și tu zici: Om nu am! Ridică-ți patul tău și umblă!»”, cântă imnograful Bisericii.

Iubiți frați în Hristos,

Evlavioși Creștini,

Hristos Cel Înviat din morți, pârga celor adormiți, cel Întâi-născut al Zidirii și Creator al ei, ne-a adunat pe toți în această Sfântă Biserică din orașul Reine, ca să prăznuim ziua Paștilor, dar și minunea săvârșită de Domnul prin vindecarea slăbănogului la Scăldătoarea Oilor din Ierusalim, după cum mărturisește Evanghelistul Ioan: „După acestea era o sărbătoare a iudeilor și Iisus s-a suit la Ierusalim. În Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o scăldătoare care se numea pe evreiește Vitezda, având cinci pridvoare. În acestea zăceau mulțime de bolnavi, orbi, șchiopi, uscați, așteptând mișcarea apei. Căci un înger al Domnului se cobora la vreme în scăldătoare și tulbura apa și cine intra întâi, după tulburarea apei, se făcea sănătos de orice boală era ținut. Și era acolo un om care era bolnav de treizeci și opt de ani. Iisus, văzându-l pe acesta zăcând și știind că este așa încă de multă vreme, i-a zis: «Voiești să te faci sănătos?» Bolnavul i-a răspuns: «Doamne, nu am om ca să mă arunce în scăldătoare când se tulbură apa, că, până când vin eu, altul se coboară înaintea mea». Iisus i-a zis: «Scoală-te, ia-ți patul tău și umblă»” (Ioan 5, 1-15).

Explicând porunca dată de Iisus slăbănogului: „Scoală-te, ia-ți patul tău și umblă”, Sfântul Chiril al Alexandriei spune: „Vrednică de Dumnezeu este această poruncă și arată cât se poate de limpede puterea și autoritatea mai presus de om. Căci nu se roagă pentru dezlegarea de boală a celui bolnav – ca să nu pară unora că este și El unul dintre Sfinții Prooroci –, ci ca Domn al puterilor, poruncește cu autoritate să se facă aceasta”.

Cu alte cuvinte, prin minunea vindecării slăbănogului, Iisus arată, pe de o parte, slava Sa dumnezeiască și, pe de altă parte, dovedește că El este Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, dar și Mântuitorul oamenilor, adică doctorul sufletelor și trupurilor noastre. În plus, arată că „cuvântul Lui era cu putere” (Luca 4, 32). De această putere a lui Iisus s-a încredințat cu mirare poporul, când Hristos a poruncit duhurilor necurate să iasă din cei demonizați, după cum spune Evanghelistul Luca: „Și frică li s-a făcut tuturor și spuneau unii către alții zicând: «Ce este acest cuvânt? Că poruncește duhurilor necurate cu stăpânire și cu putere și ele ies»”. (Luca 4, 36).

Această dumnezeiască putere a arătat-o limpede Hristos prin învierea Sa din morți cea de a treia zi, după cum cântă imnograful Bisericii: „Să se veselească cele cerești și să se bucure cele pământești, că a făcut biruință cu brațul Său Domnul, călcat-a cu moartea pe moarte, Cel Întâi-născut din morți S-a făcut, din pântecele iadului ne-a izbăvit pe noi și a dat lumii mare milă”.

Este limpede, iubiții mei, că Hristos, prin Învierea Sa din morți, S-a arătat stăpânitor și biruitor al morții, al stricăciunii și al păcatului și a eliberat neamul nostru omenesc din pântecele, adică din lăcomia Iadului. De aceea și imnograful nu se limitează la a relata vindecarea minunată a slăbănogului, ci se și roagă doctorului și Mântuitorului nostru Hristos pentru vindecarea sufletului nostru slăbănogit, zicând: „Ridică, Doamne, cu dumnezeiescul Tău ajutor, sufletul meu cel slăbănogit prin păcate de tot felul și prin fapte netrebnice precum odinioară ai ridicat pe slăbănogul, ca, mântuit fiind să strig Ție: Slavă puterii Tale, Hristoase îndurate!”.

Este știut că slăbănogirea, adică boala sufletului, se datorează păcatului și depărtării noastre de Legea lui Dumnezeu, dar și de spital, adică de Biserica Lui. Boala sufletului este rezultat al înrobirii noastre față de patimile de tot felul care vatămă sufletul. De aceea Iisus îi spune slăbănogului: „Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuiești ca să nu-ți fie ceva mai rău” (Ioan 5, 14). Și, potrivit Sfântului Pavel, „boldul morții este păcatul”(1 Corinteni 15, 56).  

Vindecarea sufletului slăbănogit se poate face numai prin harul și mila lui Dumnezeu. „Nu din faptele cele întru dreptate săvârșite de noi, ci după a Lui îndurare, prin baia nașterii celei de a doua și prin înnoirea Duhului Sfânt” (Tit 3,5). Iată deci de ce imnograful, ca reprezentat al fiecăruia dintre noi, rostește o rugăciune fierbinte către Domnul, pentru ca, prin al Său dumnezeiesc ajutor să ne ridice, adică să ne îndrepteze, precum oarecând pe slăbănogul, sculându-ne din păcatele noastre cele de tot felul și din faptele cel nelegiuite și, ca un Dumnezeu mult-milostiv și atotputernic, să ne dăruiască sănătate sufletească, adică mântuirea sufletelor noastre.

Întrebarea pusă de Hristos slăbănogului din pericopa evanghelică de astăzi: „Vrei să te faci sănătos?” ni se adresează nouă tuturor. Iar slăbănogul după dreptate răspunde: „Doamne, nu am om”. A spus aceasta pentru că nu-L cunoștea pe Mântuitorul lumii. Noi însă, iubiții mei frați, nu avem dreptul să spunem că nu avem om care „să ne arunce în scăldătoare când se tulbură apa” (Ioan 5, 7).

Spunem aceasta deoarece Cuvântul întrupat din Fecioara Maria, Domnul nostru Iisus Hristos este omul desăvârșit, cel mult-milostiv și iubitor de oameni, iar Biserica Lui, adică trupul Lui tainic, este colimvitra duhovnicească, dar și fizică, a cărei apă nu este altceva decât Sfântul Duh al lui Dumnezeu Tatăl „pe Care L-a vărsat peste noi din belșug prin Iisus Hristos Mântuitorul nostru” (Tit 3, 6). Iar Prorocul Ioil spune: „În zilele din urmă [se referă la întruparea și înomenirea lui Dumnezeu Cuvântul, Hristos], zice Domnul, voi turna din Duhul Meu peste tot trupul și tot cel ce va chema numele Domnului se va mântui” (Fapte 2, 17, 21).

Cu alte cuvinte, noi, iubiții mei, avem om, și chiar doctor și tămăduitor Care vindecă orice fel de boală sufletească și trupească, după cum mărturisește Evanghelistul Matei, zicând: „Și Iisus străbătea toate cetățile și satele, învățând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia Împărăției și vindecând toată boala și toată neputința în popor” (Matei 9, 35). De altfel, El Însuși,  Domnul nostru Iisus Hristos Cel Înviat ne îndeamnă: „Cereți și vi se va da, căutați și veți afla, bateți și vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află și celui care bate i se va deschide” (Matei 7, 7-8). Hristos a înviat!

După aceasta Preafericitul a oferit icoana Maicii Domnului spre a fi păstrată în această Biserică.

După Sfânta Liturghie a urmat o reprezentație în sala de festivități a parohiei unde grupul de dansatori înființat de egumenul din Cana Galileei, Arhimandritul Hrisostom, a dansat dansuri naționale.

La amiază Consiliul Comunității  o oferit masa în trapeza din sala de festivități a parohiei, unde Preafericitul a rostit această cuvântare:

            „El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, murind față de păcate, să viețuim dreptății, cu a Cărui rană v-ați vindecat” (1 Petru 2, 24).

Iubiți frați în Hristos,

Astăzi Sfânta noastră Biserică face pomenirea vindecării săvârșite de Domnul nostru Iisus Hristos cu slăbănogul de la Scăldătoarea Oilor, după cum menționează în Evanghelia sa Sfântul Ioan Teologul (Ioan 5, 1-15).

Vindecarea săvârșită de Hristos cu slăbănogul și cu mulți alți bolnavi, de-a lungul vieții Sale pământești, confirmă faptul că a luat El Însuși asupra Sa păcatele noastre, adică rănile și bolile noastre, și adus pentru acestea, prin trupul Său, jertfă pe Cruce. Aceasta a făcut-o ca să ne elibereze de păcate și ca să trăim în dreptate și virtute. Prin rănile Lui v-ați vindecat, spune Apostolul Petru (Cf. 1 Petru 2, 24).

Această vindecare a dăruit-o Hristos întregului neam omenesc prin Învierea Sa purtătoare de lumină. Mesajul Învierii lui Hristos Cel Răstignit și Înviat îl transmite de-a lungul veacurilor și Biserica elino-ortodoxă, pe de o parte prin păstrarea Sfintelor Locuri, care constituie mărturii nemincinoase ale credinței Creștine, și, pe de altă parte, prin păstorirea bine-credincioșilor Creștini din Țara Sfântă.

Această moștenire sfântă, adică dumnezeiasca și prețioasa comoară a învățăturii evanghelice a lui Hristos, suntem chemați să o păstrăm ca pe lumina ochilor, mai ales Creștinii care locuiesc în Țara Sfântă și în regiunea mai largă a Orientului Mijlociu, ascultând îndemnul înțeleptului Apostol Pavel care spune ucenicului său Timotei: „Comoara cea bună ce ți s-a încredințat păzește-o cu ajutorul Sfântului Duh Care sălășluiește întru noi” (2 Timotei 1, 14). Și continuă Marele Pavel, sfătuind pe ucenicul său și, firește, pe noi toți, a nu urma celor care au părăsit și au lepădat Biserica lor: „Tu știi că toți cei din Asia s-au lepădat de mine, între care Fighel și Ermoghen” (2 Timotei 1, 15).

Noi, iubiții mei frați, care ne-am vindecat prin rana lui Dumnezeu Însuși, Mântuitorul nostru Hristos, și prin Botez ne-am făcut părtași morții Lui, a Celui Ce a călcat și a biruit moartea stricăciunii și a păcatului, suntem chemați să ascultăm de cuvântul vrednic de crezare al Domnului nostru Iisus Hristos spus slăbănogului: „Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuiești ca să nu-ți fie ceva mai rău”(Ioan 5, 15).

Cu alte cuvinte, suntem mereu chemați a nu urma celor precum Fighel și Ermoghen.

Hristos a înviat! La mulți ani!

Din partea Secretariatului General

Joi după-amiază, pe 3/16 mai 2019, la Hotelul Serghei, adiacent MISSIEI Ruse a Patriarhiei Moscovei, a avut loc un Seminar condus de S.V. Stepashin,Președintele departamentelor raionale  și străine ale Societății Imperiale Palestiniene Ortodoxe, cu ocazia aniversării celor două sute de ani de sprijin diplomatic al prezenței Rusiei în Orientul Mijlociu. Hotelul Serghei a fost luat în 1948 de statul Israel și a fost recent returnat jurisdicției Bisericii Ruse.

La acest seminar, Patriarhia a fost reprezentată de ÎPS Arhiepiscop Aristarh al Constantinei și Secretarul General, care a citit următorul discurs al Părintelui nostru și Patriarh al Ierusalimului Teofil.

„Vă salutăm cu bucuria acestui sezon pascal, cu salutul care este și triumful credinței noastre ortodoxe. Din acest oraș sfânt al Ierusalimului, lumina Învierii s-a răspândit în întreaga lume.

Salutăm  acest seminar, acum când vă întâlniți la Ierusalim.Vă întâlniți într-un moment în care mărturia noastră creștină este atât de importantă în sprijinul prezenței creștine în Țara Sfântă și  în Orientul Mijlociu, și când Patriarhia Ortodoxă Greacă joacă un rol principal în promovarea unor relații mai profunde dintre comunitățile creștine de aici. O astfel de adâncire a relațiilor este esențială pentru bunăstarea unei prezențe creștine vitale și vibrante.

Patriarhia promovează, de asemenea, un important dialog interconfesional și mai presus de toate,menținem caracterul multi-etnic, multi-cultural, multi-religios al Ierusalimului și al Orientului Mijlociu.

Biserica Ierusalimului,care este mama tuturor Bisericilor, este garantul unității Bisericii Ortodoxe. Recunoaștem în special rolul pe care Biserica Ortodoxă Rusă l-a jucat  de-a lungul secolelor, și mai ales în perioada otomană, în sprijinirea Bisericii Ierusalimului din punct de vedere politic, diplomatic și bineînțeles,financiar. Dar trebuie să recunoaștem că au existat și momente dificile care au pus la încercare relația noastră; trebuie să învățăm din ele și să lucrăm pentru consolidarea unității noastre ortodoxe.

În spiritul unității noastre ortodoxe,trebuie să învățăm din trecut.Trebuie să vorbim întotdeauna și să acționăm în moduri care să susțină viața și misiunea Patriarhiei Ierusalimului din această regiune.Noi suntem Biserica Sfântă Sobornicească și Apostolească și suntem obligați atât moral,cât și spiritual, să ne asigurăm că identitatea și mărturia Bisericii Ortodoxe din Țara Sfântă și din Orientul Mijlociu se bazează pe temelia de neclintit a unității noastre ortodoxe.

Dorim să profităm de această ocazie pentru a ne exprima profunda apreciere față de Excelența Sa Președintele Federației Ruse,Vladimir Vladimirovici Puțin, pentru sprijinul său material la restaurarea Bisericii Nașterii Domnului din Betleem și pentru sprijinul său statornic față de misiunea Patriarhiei.

Vă urăm, domnule Președinte, și seminarului, succes în  deliberările dumneavoastră și așteptăm cu nerăbdare să aflăm roadele discuțiilor.

Hristos a înviat!”

Din partea Secretariatului General

Duminică, 29 aprilie / 12 mai 2019, s-a prăznuit în Remli, vechea Arimatee, pomenirea Sfântului Iosif din Arimateea, cel care a cerut de la Pilat trupul Domnului și, împreună cu Femeile Mironosițe, l-a îngropat în Sfântul Mormânt.

Sfânta Liturghie săvârșită cu ocazia acestui praznic în Biserica Sfântului Gheorghe ce ține de Patriarhie, a condus-o Preafericitul Părintele nostru Teofil Patriarhul Ierusalimului împreună cu care au slujit Preasfințiții Arhiepiscopi Damaschin al Ioppei, Aristarh al Constantinei, Metodie al Taborului, Ieromonahi Aghiotafiți, precum Arhimandritul Meletie, Arhimandritul Ieronim, Părintele Iosif din Biserica Cehiei și Arhidiaconul Marcu. Au fost prezenți membrii ai Ambasadei Greciei la Tel Aviv, a cântat psaltul Comunității din Remli, Ilie, și au participat credincioși ai Comunității din Remli.

La Chinoniconul Sfintei Liturghii, Preafericitul a rostit către credincioși această cuvântare în limba greacă:

„Să mânecăm cu mâncare adâncă și în loc de mir cântare să aducem Stăpânului și vom vedea pe Hristos Soarele dreptății tuturor viață răsărind.”, cântă Sfântul Ioan Damaschin.

Iubiți frați în Hristos,  

Credincioși creștini și pelerini,

Soarele dreptății, adică Hristos cel înviat, Cel Care răsare viață tuturor, ne-a adunat astăzi pe toți ca să-l cinstim pe Iosif cel cu bun chip în cetatea lui natală, Arimateea biblică (Remli), împreună cu celălalt ucenic, Nicodim, dar și pentru a săvârși pomenirea bine-credincioaselor Femei Mironosițe. 

Femeile Mironosițe sunt cele care s-au ocupat de cele ale îngropării cinstitului trup al lui Hristos, după cum spune Evanghelistul Ioan: „Iosif din Arimateea, fiind ucenic al lui Iisus, dar într-ascuns, de frica iudeilor, a rugat pe Pilat ca să ridice trupul lui Iisus. Și Pilat i-a dat voie. Deci a venit și a ridicat trupul Lui. Și a venit și Nicodim, cel care venise la El mai înainte noaptea, aducând ca la o sută de litre de amestec de smirnă și aloe” (Ioan 19, 38-39).

Atât Femeile Mironosițe, cât și ucenicii de taină ai lui Iisus, Iosif cel cu bun chip și Nicodim, sunt martori nemincinoși ai îngropării și Învierii lui Hristos. De aceea și Sfânta noastră Biserică îi cinstește și îi pune înainte și prin ei ne cheamă să participăm la bucuria Învierii lui Hristos, aducând, în loc de miruri, cântarea pascală Dumnezeului și Stăpânului nostru.

Cu alte cuvinte, suntem chemați să-L vedem pe Hristos Care este Soarele dreptății, cu ochii cugetători ai sufletului. Suntem chemați să participăm nu la paștele Legii, prin care poporul evreu sărbătorea trecerea prin Marea Roșie, trecerea, prin intervenție dumnezeiască,  de la robia egipteană la libertatea sa, ci suntem chemați să prăznuim, potrivit Sfântului Grigorie Teologul, Paștele Harului dumnezeiesc, adică Învierea lui Hristos, prin care se realizează trecerea noastră „din moarte la viață și de pe pământ la cer”, se realizează împărtășirea noastră cu Hristos cel înviat. De aceea și Sfântul Grigorie Teologul spune: „O, Paștile cele mari și preasfințite, curățirea a toată lumea”. Fără împărtășirea noastră cu Hristos rămânem în moartea păcatului și în robia ei. „Cel care nu vede, nu aude și nu simte duhovnicește, este mort”, spune Sfântul Grigorie Sinaitul.

Cu adevărat, iubiți mei frați, în cel care Îl primește pe Hristos trăiește Hristos Care a zis: „Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu rămâne întru Mine și Eu întru el” (Ioan 6, 54) și „Ce este născut din trup, trup este; și ce este născut din Duh, duh este” (Ioan 3, 6).

Explicând aceste cuvinte ale Domnului, Eftimie Zigavinos spune: „Nașterea nu este trupească, ci duhovnicească. Așadar, nașterea trupească este simțită, iar cea duhovnicească este gândită și nu trebuie să cercetăm cu simțurile cele gândite, nici omenește să cercetăm ceea ce este dumnezeiesc”.

Cu alte cuvinte, Învierea Dumnezeului și Mântuitorului nostru Hristos se referă la nașterea noastră din nou, după cum propovăduiește dumnezeiescul Pavel zicând: „Hristos ne-a mântuit prin baia nașterii celei de a doua și prin înnoirea Duhului Sfânt” (Tit 3, 5). Acest Duh Sfânt al înnoirii l-a dat Hristos celor care cred în Învierea Lui. „Din aceasta cunoaștem că rămânem în El și El întru noi, fiindcă ne-a dat din Duhul Său” (1 Ioan 4, 13), spune Sfântul Evanghelist și Apostol Ioan. Părinții neptici, purtători de Duh, subliniază faptul că omul, atunci când Îl primește înlăuntrul său pe Hristos înviat, Hristos devine al doilea suflet al lui: „Învierea este pentru oameni un al doilea suflet”, spune Cuviosul Nil.

Ca să devină părtaș al acestei experiențe, omul, care este constitut din trup și suflet și din simțiri atât trupești cât și sufletești, are nevoie de curățire, așa cum îndeamnă în cântările sale, Sfântul Ioan Damaschin: „Să ne curățim simțirile ca să-L vedem pe Hristos strălucind cu neapropiată lumină a Învieri și, cântând cântare de biruință, luminat să-L auzim zicând: Bucurați-vă”.

Lumina neapropiată a Învierii, adică a slavei lui Hristos, au văzut-o cu ochii lor duhovnicești, dar și cu cei trupești, atât femeile Mironosițe, cât și Iosif și Nicodim. De aceea femeile Mironosițe s-au arătat martori nemincinoși ai Învierii, iar Iosif și Nicodim ai îngropării.

Iată de ce Sinaxarul Bisericii spune: „În această zi, a treia Duminică după Paști, prăznuim sărbătorirea Sfintelor Femei Mironosițe. Facem încă și pomenirea lui Iosif din Arimateea, care era ucenic în ascuns al Domnului, și a lui Nicodim, ucenicul care venise noaptea la Mântuitorul”.

Mironosițele înțelepțite de Dumnezeu sunt cele care au binevestit Învierea lui Hristos ucenicilor Lui, după cum foarte limpede spune în cântarea sa Sfântul Ioan Damaschin: „Femeile cele de Dumnezeu înțelepțite, cu miruri către Tine au alergat; și, bucurându-se, s-au închinat Ție, Dumnezeului celui viu, pe Care ca pe un mort cu lacrimi Te căutau; și Paștile cele de taină ucenicilor Tăi, Hristoase, le-au binevestit”.

Această bună vestire tainică a Paștilor, adică a Învierii, suntem chemați să o primim și noi, iubiții mei frați, urmând cugetul creștinesc, adică marea dragoste, devotamentul, dar și îndrăzneala Mironosițelor care „ieşind, au fugit de la mormânt, că erau cuprinse de frică şi de uimire, şi nimănui nimic n-au spus, căci se temeau” (Marcu 16, 70), și a ucenicilor Iosif și Nicodim care au arătat aceeași dragoste, același devotament și același curaj: „Venind Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aştepta şi el împărăţia lui Dumnezeu, şi, îndrăznind, a intrat la Pilat şi a cerut trupul lui Iisus” (Marcu 15, 43).    

Învierea lui Hristos, iubiți Creștini, nu este altceva decât Împărăția lui Dumnezeu „Care ne cheamă la Împărăția și slava Sa” (1 Tesaloniceni 2, 12), după cum propovăduiește dumnezeiescul Pavel.

Hristos a înviat!

După Apolisul Sfintei Liturghii, harnicul egumen și restaurator al Bisericii și al Mănăstirii, Arhimandritul Nifon, a oferit o agapă la stăreție, unde a rostit o cuvântare la care Preafericitul a răspuns astfel:

„Câţi în Hristos Iisus ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat. Deci ne-am îngropat cu El, în moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii” (Romani 6, 3-4), propovăduiește dumnezeiescul Pavel.

Iubiți frați în Hristos,

Sfânta Biserică a Ierusalimului are privilegiul de a cinsti și a se bucura de pomenirea Sfintelor Femei Mironosițe și a ucenicilor de taină ai lui Hristos, Nicodim și Iosif, chiar în cetatea Arimateei, adică în orașul Remli de astăzi.

Sărbătoarea de astăzi, care în esență se referă la Sărbătoarea sărbătorilor și Praznicul praznicelor, adică la Paști, nu este o sărbătorire tipiconală exterioară, ci una interioară și duhovnicească. Scopul vieții și credinței creștine este unul singur: învierea împreună cu Hristos cel înviat. „Cel care s-a adâncit în taina negrăită a Învierii a cunoscut din cercare cu ce scop a creat Hristos lumea”, spune Sfântul Maxim Mărturisitorul.

Apostolul Pavel îi cheamă pe creștini: „Să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii” (Romani 6, 4). Noua noastră viață în Hristos este necesară și neapărată, dacă vrem cu adevărat să scăpăm de moartea duhovnicească, după cum spune mare și înțeleptul Pavel: „Căci dacă vieţuiţi după trup, veţi muri, iar dacă ucideţi, cu Duhul, faptele trupului, veţi fi vii. Căci câţi sunt mânaţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu (Romani 8, 13-14).

Scopul și misiunea Patriarhiei noastre Greco-Ortodoxe, adică al Bisericii Ortodoxe a Ierusalimului, a fost și este păstrarea și slujirea Sfintelor Locuri și grija pastorală față de credincioșii Creștini, adică asigurarea identității ei de civilizație, tradiție, și mai ales națională și religioasă, dar și buna vestire a dragostei, al dreptății și al păcii Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos cel înviat din morți.

 Hristos a înviat!

După această cuvântare, Preafericitul a înmânat o Cruce preoțească pectorală Arhimandritului Nifon în semn de recunoaștere a slujirii sale pline de devotament ca Egumen în Remli, iar Monahiei Fevronia, care îl ajută de șaptesprezece ani, o cruce și o icoană a Sfântului Mormânt. La amiază, Consiliul Comunității a oferit o masă la restaurantul din oraș. 

Din partea Secretariatului General

httpv://youtu.be/kyhflH3Yluk

Miercuri, 25 aprilie / 8 mai 2019, Preafericitul Părinte și Patriarh al Ierusalimului Teofil a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica Sf. Gheorghe din Ierusalimul de Vest, pentru pomenirea Sfântului, Slăvitului, Marelui Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință.

Împreună-liturghisitori ai Preafericirii Sale au fost Arhiepiscopii: ÎPS Mitropolit Chiriac al Nazaretului, ÎPS Arhiepiscop Aristarh al Constantiniei, ÎPS Mitropolit Ioachim al Helenopolei și ÎPS Arhiepiscop Aristobul al Madabei, împreună cu Arhimandritul Ieronim, reprezentantul Patriarhiei Române, Arhimandritul Teofil și ajutorul său, Arhimandritul Ioan, Arhimandritul Dometian și Arhimandritul Atanasie de la Missia rusă, alți preoți, Arhidiaconul Marcu și Diaconul Hader, și Diaconul Efrem de la Patriarhia României. Răspunsurile la strană au fost date de un psalt din România și de maicile Delegației în limbile română și greacă, la slujbă participând în special creștini vorbitori de limbă română.

Înainte de Sfânta Împărtășanie, Preafericitatea Sa a citit următoarea Predică:

„Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine. Şi voi mărturisiţi, pentru că de la început sunteţi cu Mine. Acestea vi le-am spus, ca să nu vă smintiţi. Vă vor scoate pe voi din sinagogi; dar vine ceasul când tot cel ce vă va ucide să creadă că aduce închinare lui Dumnezeu.” (Ioan 15, 26 – 16,2)

Preacuvioase Părinte Arhimandrit Teofil,

Reprezentant al Preafericitului Patriarh Daniel al României în Biserica Ierusalimului,

Iubiți frați întru Hristos,

Cucernici creștini și pelerini aflați în vizită,

Astăzi, învierea întru slavă a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos a strălucit, împreună cu pomenirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință. De aceea ne-am adunat în această Sfântă Biserică, închinată Sfântului, pentru a-L slăvi prin Euharistie pe Dumnezeu Cel în Treime mărit, pe Hristos Cel Înviat și Dumnezeul nostru. Mai mult, suntem aici pentru a declara unitatea întru Hristos a Bisericilor Creștine Ortodoxe surori, și anume a străvechii Patriarhii a Ierusalimului și a Patriarhiei României, și pentru a fi martorii credinței mucenicului sângelui lui Hristos, a Sfântului Gheorghe, Purtătorul de Biruință.

Învierea luminată a Domnului nostru Iisus Hristos a fost precedată de Pătimirea Sa, fără patimă prin Dumnezeirea Sa, de moartea Sa mucenicească pe Cruce. Credinciosul mucenic Gheorghe a devenit un părtaș al acestei pătimiri fără patimă și a învierii lui Hristos, precum și un membru al Împărăției Cerurilor. „Căci dorirea Sfântului Gheorghe [după Dumnezeu] i-a biruit firea omenească, înduplecându-l să treacă prin moarte la Cel dorit, la Hristos, Dumnezeul nostru și Mântuitorul sufletelor noastre”, spune imnograful.

Prigonitorii și ucigașii Sfântului Gheorghe au crezut că aduc închinare lui Dumnezeu, așa cum a spus Domnul ucenicilor Săi: „dar vine ceasul când tot cel ce vă va ucide să creadă că aduce închinare lui Dumnezeu” (Ioan 16: 2). Este adevărat că de multe ori lucrarea diavolului s-a făcut sub acoperirea slujirii lui Dumnezeu și a Sfintei Sale Biserici, și de multe ori cei mai încrâncenați dușmani ai învățăturii sănătoase a lui Hristos (1 Tim. 1:10) au șezut în Templul lui Dumnezeu (2 Tesaloniceni 2: 4). Cu toate acestea, biruința adevărului a fost triumfătoare, după cum mărturisește Sfântul Ioan Evanghelistul în cartea sa, Apocalipsa: „Și ei [mucenicii  credincioși ai lui Hristos]  l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturiei lor şi nu şi-au iubit sufletul lor, până la moarte; Pentru aceasta, bucuraţi-vă ceruri şi cei ce locuiţi în ele” (Apoc. 12: 11-12).

Iată de ce Biserica lui Hristos cântă prin gura imnografului: „Cerurile după cuviință să se veselească și pământul să se bucure. Și să prăznuiască toată lumea cea văzută și cea nevăzută; că S-a sculat Hristos, bucuria cea veșnică”.

Mucenicia prietenului lui Hristos, a Sfântului Gheorghe, are un loc special în rândul mucenicilor Bisericii. Și aceasta pentru că nu aparține timpului istoric al morții și stricăciunii, ci timpului „unei alte vieți, al celei veșnice”, după cuvântul Sfântului Ioan Damaschin – și anume, timpului morții și al învierii dătătoare de viață a Mântuitorului nostru Hristos.

Marele și înțeleptul Sfânt Pavel invocă mărturia vie a mucenicilor iubirii și ai adevărului, adică ai lui Hristos – „Eu sunt adevărul” (Ioan 14:6) – înaintea membrilor credincioși ai Bisericii, astfel încât să înfruntăm și noi lupta care ne stă înainte, cu răbdare. „De aceea şi noi, având împrejurul nostru atâta nor de mărturii, să lepădăm orice povară şi păcatul ce grabnic ne împresoară şi să alergăm cu stăruinţă în lupta care ne stă înainte. Cu ochii aţintiţi asupra lui Iisus, începătorul şi plinitorul credinţei, Care, pentru bucuria pusă înainte-I, a suferit crucea, n-a ţinut seama de ocara ei şi a şezut de-a dreapta tronului lui Dumnezeu” (Evrei 12:1-2).

Sfântul Gheorghe se deosebește nu doar prin aceea că este unul din „ atâta nor de mărturii” (Evrei 12:1) ale Bisericii, ci și prin cinstirea ecumenică pe care o primește, mai ales în vremurile noastre aniti-biblice și potrivnice credinței noastre creștine ortodoxe.

Și spunem acest lucru întrucât, ca reprezentant al „norului de mărturii”, al iubirii, al adevărului și al dreptății lui Hristos, recunoscut ecumenic, și deopotrivă cinstit de alte doctrine și religii, Sfântul Gheorghe ne cheamă pe noi și Bisericile ortodoxe surori, astăzi la pomenirea sa anuală sărbătorească, prin porunca Sfântului Pavel: „De aceea, vă îndemn (…) să umblaţi cu vrednicie, după chemarea cu care aţi fost chemaţi, silindu-vă să păziţi unitatea Duhului, întru legătura păcii ” (Efes. 4:1,3) și prin unitatea credinței, pentru care Sf. Ioan Damaschin zice, în cântarea sa: „Mucenicii Tăi Doamne, cu credința întărindu-se, cu nădejdea adeverindu-se, și cu dragostea crucii Tale sufletește împreunându-se, tirania vrăjmașului au pierdut, și câștigând cununile, împreună cu cei fără de trup se roagă, pentru sufletele noastre”.

Să ne rugăm Sfântului Mare Mucenic Gheorghe să mijlocească la Hristos, Dumnezeul și Mântuitorul nostru, Cel întrupat din Pururea Fecioara Maria și Binecuvântata Născătoare de Dumnezeu pentru binele nostru, Cel răstignit și înviat, să ne dăruiască viață veșnică și pace lumii și regiunii noastre.

La mulți ani! Hristos a Înviat!

După Sf. Liturghie, Egumenul și reprezentantul Patriarhiei Române, Arhimandritul Teofil, a oferit o masă festivă soborului patriarhal și altora.

În timpul mesei, Preafericirea Sa S-a adresat celor prezenți:

Dragă Părinte Arhimandrit Teofil,

Înalt Preasfințiile Voastre,

Sfințiile Voastre,

Iubiți credincioși ai acestei comunități românești din Ierusalim,

Dragi Pelerini,

Surori și Frați întru Hristos,

Hristos a înviat!

Vă salutăm în bucuria învierii Domnului nostru Iisus Hristos și mulțumim lui Dumnezeu Cel Atotputernic pentru această ocazie binecuvântată în care am sărbătorit Sfânta Liturghie împreună în această Biserică a Bisericii Ortodoxe Române din Ierusalim.

Adunarea noastră de astăzi este un semn vizibil al mărturiei comune a Bisericii Ortodoxe pe care Biserica o trăiește aici, precum și în întreaga lume. Biserica Ortodoxă se bucură de o coeziune a credinței și a vieții, care este mai importantă în zilele noastre decât oricând înainte, mai ales într-o lume în care experiența predominantă este cea a diviziunii și a vrăjmășiei dintre popoare. Unitatea Bisericii este o încurajare dumnezeiască în societatea noastră divizată.

Învățăm atât de multe de la Sfântul Mare Mucenic George, care are o semnificație cu adevărat ecumenică. Căci el este cinstit nu numai de Biserica Ortodoxă, ci și de creștinii non-ortodocși și chiar de cei ce nu sunt creștini. Sfântul Gheorghe a trăit într-un context cultural și social diferit, în care exista atât de multă diviziune și dificultate, dar el a reușit să păstreze unitatea credinței, precum și unitatea Bisericii.

Așa cum cântăm într-una din slujbele noastre, mucenicii Domnului au fost uniți duhovnicește cu dragostea crucii noastre, și astfel au izgonit complet tirania vrăjmașului.

În același mod, iubita noastră Biserică Ortodoxă trebuie să fie un martor, inspirat de Sfântul Gheorghe, al unității credinței și a unității Bisericii. Unitatea noastră este forța noastră și singura cale de a rezista atacurilor vrăjmașului nostru contemporan. După cum ne spune Sfântul Pavel, „Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh” (Efeseni 6:12).

Noi păzim unitatea credinței și a Bisericii cu mărturia conștiinței noastre, din nou, după cum spune Sf. Pavel: Căci lauda noastră aceasta este, mărturia conştiinţei noastre: am umblat în lume, şi mai ales la voi, în sfinţenie şi în curăţie dumnezeiască, nu în înţelepciune trupească, ci în harul lui Dumnezeu (II Corinteni 1:12). Așa cum credința nu poate fi împărțită, nici conștiința nu poate fi împărțită, așa că noi facem tot ce ne stă în putere pentru a ne asigura că slujim unității Trupului lui Hristos, așa cum spune Sf. Pavel în Epistola către Efeseni: Silindu-vă să păziţi unitatea Duhului, întru legătura păcii (Efeseni 4: 3).

Unitatea noastră în legătura păcii este idealul vieții noastre ca Biserică Ortodoxă și știm că orice fel de schismă sau diviziune este o rană în profunzimea vieții noastre obișnuite. Deci, cu această ocazie binecuvântată, profităm ca să ne reînnoim angajamentul față de unitatea Bisericii în duh și adevăr.

Fie ca Logosul întrupat, care a înviat din morți, să ne încălzească inimile și să ne lumineze mințile, ca să putem sluji întotdeauna unitatea prea iubitei noastre Biserici Ortodoxe. Fie ca Dumnezeu să vă binecuvânteze, iubite Arhimandrite Teofil, și comunitatea voastră, și Dumnezeu să binecuvânteze popoarele României noastre iubite și ale preaiubitului Pământ Sfânt.

Hristos  a înviat!

Din partea Secretariatului-General

httpv://youtu.be/cOXZsgPxdP8

Miercuri seara, în Săptamâna Luminată, pe 18 aprilie/1 mai 2019, a avut loc ceremonia de decernare a diplomelor absolvenților a școlilor Patriarhale din Iordania, anume „Patriarhul Diodoros” din Madaba, Fuheis și Zarja, în sala de recepție a Centrului Cultural din Amman.

Preafericitul Parinte al nostru și Patriarh al Ierusalimului Teofil a onorat ceremonia cu prezența Sa, venind din Ierusalim însoțit de ÎPS Arhiepiscop Aristarh al Constantinei, ÎPS Arhiepiscop Hristofor al Kyriakoupolei și de Preotul Issa Mousleh.

Ceremonia bine organizată a Început cu imnul național al Iordaniei.

A urmat intrarea celor 144 de absolvenți din cele patru școli, în prezența Directoarei Școlilor din Iordania, Doamna Souheira Betjali, a profesorilor școlilor, a părinților și a altor apropiați ai acestora, apoi a urmat discursul de bun venit ținut de Preotul Sotirios Halassa.

Directoarea Școlilor, D-na Suheira Betjali, a ținut de asemenea un discurs în care a vorbit  despre contribuția Patriarhiei și munca profesorilor pentru crearea unei educații de înalta calitate în Școlile  Patriarhiei.

A urmat un cântec al unui profesor din școala de la Zarka, discursuri în limbile arabă, engleză și franceză ale studenților reprezentativi ai Școlilor, precum și spectacole de dansuri și cântece tradiționale. Aproape de final Parintele Issa Musleh a citit discursul Preafericirii Sale.

La sfârșit, ceremonia s-a încheiat cu înmânarea diplomelor de absolvire studenților de către Preafericirea Sa și de Directoarea Școlilor, cu urări de bine în carieră și în viață.

Cu această ocazie, Directoarea Școlilor, D-na Suheira Betjali, i-a oferit Preafericitului un frumos omofor și un epitrahil, iar ceremonia s-a încheiat cu imnul național al Iordaniei.

 Din partea Secretariatului General

Sâmbătă, pe 7/20 aprilile 2019, Patriarhia a sărbătorit Sâmbăta lui Lazăr, când se face pomenirea evenimentului învierii din morții a lui Lazăr, cel mort de patru zile, prieten al Domnului nostru. Acest eveniment a fost prăznuit:

1. În Betania, unde a avut loc evenimentul.

La Sfânta Mănăstire a surorilor lui Lazăr, Marta și Maria, Preafericitul Părinte și Patriarh al Ierusalimului Teofil a oficiat Sfânta Liturghie având drept împreună-liturghisitori pe ÎPS Arhiepiscop Aristarh al Constantinei, ÎPS Arhiepiscop Filumen al Pellei, Ieromonahi aghiotafiți, protos fiind Părintele Kamarasis, Arhimandritul Nectarie, și preoți din alte Biserici, răspunsurile la strană fiind date de Arhimandritul Dimitrie și de cântăreții corului bizantin din Biserica Ciprului. La slujbă au participat Consulul General al Greciei în Ierusalim, dl. Christos Sophianopoulos, membrii consulatului grec, precum și numeroși pelerini.

Preafericirea Sa a predicat Cuvântul lui Dumnezeu în fața celor prezenți, după cum urmează :

„Doamne, glasul Tău a stricat împărățiile iadului, și cuvântul puterii Tale a ridicat din mormânt pe cel mort de patru zile; și s-a făcut Lazăr început al mântuitoarei învieri celei de-a doua. Toate sunt cu putință Ție, Stăpâne, Împăratului tuturor; dăruiește robilor Tăi curățire și mare milă”.

Iubiți frați și surori în Hristos,

Cuvioși creștini și pelerini

Ajungând la sfârșitul Postului Mare, mult folositor sufletului, am venit astăzi în acest loc sfânt, orașul Bethany, orașul natal al lui Lazăr și al surorilor sale Marta și Maria, pentru a proclama în Euharistie și doxologie, pe de o parte Învierea obștească înainte de Patimile Domnului și Mântuitorului Hristos, confirmată prin învierea din moarte a prietenului Său, a neprihănitului Lazăr, iar pe de altă parte, intrarea triumfătoare a lui Hristos în Ierusalim.

Învierea lui Lazăr din Betania, precum și intrarea triumfătoare a Mântuitorului nostru Iisus Hristos în Ierusalim, sunt două evenimente importante ale marei taine a Proniei dumnezeiești, care sunt strâns legate împreună, după cum spune imnograful: „Învierea cea de obște mai înainte de patima Ta dăruind-o, pe Lazar din morți l-ai sculat Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta și noi, ca pruncii, semnele biruinței purtând, Ție biruitorului morții grăim: Osana, Celui dintru înălțime; binecuvântat este Cel ce vine întru Numele Domnului “.

După cuvântul Sfântului Chiril al Alexandriei, “Hristos a realizat acest eveniment minunat al învierii lui Lazăr ca o prezicere a învierii din morții întregii omeniri”, care va avea loc în timpul Celei de-a Doua Veniri a lui Hristos. În plus, învierea lui Lazăr a avut loc astfel încât Fiul lui Dumnezeu să fie slăvit, așa cum spune Sf. Ioan Evanghelistul; Iar Iisus, auzind, a zis: Această boală (a lui Lazăr) nu este spre moarte, ci pentru slava lui Dumnezeu, ca, prin ea, Fiul lui Dumnezeu să Se slăvească.” (Ioan 11:4).

Interpretând aceste cuvinte, Amonios spune: „Ridicarea lui Lazăr din boală nu s-a făcut atât de mult pentru slavă și minune, cât pentru ridicarea lui din morți”. Cu alte cuvinte, învierea lui Hristos este vârful vieții în Hristos, și anume al credincioșilor care cred în Hristos Cel Răstignit și Înviat, așa cum predică Sf. Pavel: „Şi dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică este şi credinţa voastră.” (1 Cor. 15:14).

Învierea lui Hristos, dragi frați și surori, se referă în primul rând la firea umană a Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Aceasta înseamnă că suntem chemați să înviem împreună în Hristos cu Hristos. „ Şi Iisus i-a zis: Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi (Ioan 11:25). Spus mai în detaliu, Eu sunt învierea și viața. Am puterea de a învia, pentru că eu sunt izvorul vieții. Iar cine crede în mine, chiar dacă moare în trup, totuși va trăi, pentru că, în ciuda vieții cerești și spirituale pe care i-o voi transmite sufletului său din acest moment, la vremea potrivită, și el va fi înviat din morți de Mine, chiar și în trup.

Pentru că învierea lui Lazăr este preambulul învierii obștești a tuturor oamenilor, din acest motiv Hristos l-a înviat pe Lazăr din morți după patru zile de la moartea sa, pentru a arăta astfel învierea comună din cele patru elemente care constituie corpul omenesc , și anume, pământul, aerul, apa și focul, după cuvântul Sfântului Chiril al Alexandriei, care interpretează cuvintele Martei, sora lui Lazăr: „Doamne, deja miroase, că este a patra zi” (Ioan 11:39).

Cu alte cuvinte, moartea naturală denotă fără îndoială stricăciunea pe care o suferă forma fizică a omului creat, spre deosebire de moartea în Hristos, care este moartea nestricăciunii, și anume moartea eliberării din moartea robiei, și anume a stricăciunii  păcatului. Moartea eliberării este moartea vieții veșnice și a fericirii. “Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac” (Ioan 11:26), spune Domnul.

Comentând cuvintele de mai sus ale Domnului, Sfântul Chiril al Alexandriei spune: “Cel care crede în El (Hristos) are viața veșnică în vremurile viitoare, în fericire și în nestricăciune totală”.

Sf. Ioan Evanghelistul spune: „Deci, cu şase zile înainte de Paşti, Iisus a venit în Betania, unde era Lazăr, pe care îl înviase din morţi” (Ioan 12:1). „A doua zi, mulţime multă, care venise la sărbătoare, auzind că Iisus vine în Ierusalim, au luat ramuri de finic şi au ieşit întru întâmpinarea Lui şi strigau: Osana! Binecuvântat este Cel Ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!” (Ioan 12: 12-13).

Acești oameni au făcut acest lucru, devenind martori oculari ai minunii învierii lui Lazăr din morți, după cum spune Sfântul Chiril al Alexandriei: „fiind mai deprinse să creadă, mulțimile mari l-au întâmpinat pe Hristos lăudându-l cu ramuri de finic ca pe cel care a biruit moartea “.

Pe același Hristos, care a cucerit moartea, suntem chemați să-L întâmpinăm, dragi frați și surori, cu ramurile spirituale de finic ale credinței și pocăinței, dacă vrem să devenim comunicatori și părtași ai izbăvirii din corupția păcatului.

Și, împreună cu imnograful Bisericii, să spunem: „Pe Lazăr cel mort de patru zile l-ai înviat, Hristoase, din iad, mai înainte de moartea Ta, sfărâmând puterea morții, și printr-unul iubit mai înainte vestind slobozirea tuturor oamenilor din stricăciune. Pentru aceasta, închinându-ne Stăpânirii Tale celei atotputernice, grăim: Bine ești cuvântat,  Mântuitorule, miluiește-ne pe noi”.

Sfânta Liturghie a fost urmată de o procesiune la Mormântul lui Lazăr, condusă de ÎPS Arhiepiscop Filumen al Pellei, care a citit la mormânt Evanghelia despre Învierea lui Lazăr după Sfântul Ioan.

Apoi a avut loc o vizită a Soborului Arhieresc la Primăria din Betania și masa de prânz oferită de Stareța Mănăstirii din Betania, Maica Eupraxia.

2. La Muntele Măslinilor

De asemenea, învierea lui Lazăr a fost sărbătorită pe Muntele Măslinilor, datorită apropierii sale de Betania. Seara s-a făcut Vecernia la Altarul Înălțării Domnului cu slujba Pavecerniței și o procesiune spre Biserica Mica Galilee (Galili Viri), oficiată de ÎPS Arhiepiscop Teodosie al Sevastiei, unde s-a citit Evanghelia dimineață, în prezența Preafericitului. Apoi, procesiunea a revenit la Altarul înălțării.

Dimineața, Sfânta Liturghie a fost oficiată de ÎPS Arhiepiscop Teodosie al Sevastiei, răspunsurile la strană fiind date de protopsaltul de la Biserica Sfântului Mormânt, Constantinos Spyropoulos, și de corul de la Catedrala Sf. Iacov, în prezența creștinilor locali și a pelerinilor.

Din partea Secretariatului–General

httpv://youtu.be/6SSesbfCFJA

Pe 18/31 martie 2019, Patriarhia a sărbătorit duminica Închinării la Cinstita și de  Viață-Dătătoarea Cruce, spre încurajarea credincioșilor, astfel încât ei să poată continua perioada dificilă a postului de dinaintea Sfintelor Paști.

1. Vecernia

Vecernia Mare din ajunul sărbătorii s-a ținut la catoliconul Bisericii Sfântului Mormânt, fiind oficiată de Preafericitul Părinte al nostru și Patriarh al Ierusalimului Teofil, având drept împreună-slujitori Arhiepiscopi în Sfântul Altar, ieromonahi și diaconi aghiotafiți, răspunsurile la strană fiind date de protopsaltul de la Biserica Sfântului Mormânt, Constantinos Spyropoulos. La slujbă au participat credincioși și pelerini locali.

La sfârșitul Vecerniei, soborul patriarhal s-a întors la sediul Patriarhiei.

2. În ziua sărbătorii

Sfânta Liturghie s-a slujit la Mormântul Dătător de Viață al Domnului, fiind oficiată de Preafericitul Părinte al nostru și Patriarh al Ierusalimului Teofil, împreună cu Arhiepiscopii Patriarhiei Ecumenice, Mitropolitul Emanuel al Franței și Mitropolitul Amfilohie al Andrianoupolei, Arhiepiscopi ai Frăției Aghiotafite, ÎPS Mitropolit Isihie al Capitoliei, ÎPS arhiepiscopi: Aristarh al Constantinei, Dimitrie al Lyddei, Nectarie al Anthedonului, Mitropolitul Ioachim al Helenoupolei. De asemenea, au slujit ieromonahi aghiotafiți, protos fiind Geronda Kamarasis, Arhimandritul Nectarie, iar răspunsurile la strană au fost date de protopsaltul corului de la Biserica Sfântului Mormânt, Constantinos Spyropoulos și de Arhimandritul Dimitrie. La slujbă au participat Consulul General al Greciei, domnul Christos Sophianopoulos, împreună cu numeroși credincioși.

Sfânta Liturghie a fost urmată de o litanie, de trei ori în jurul Sfântului Mormânt și în jurul altarelor, cu închinarea la Cinstita Cruce cu Cinstitul Lemn.

A urmat întoarcerea la sediul Patriarhiei, unde Preafericirea Sa S-a adresat tuturor celor prezenți, după cum urmează:

„Cu lemnul a golit întâi vrăjmașul raiul, pentru mâncare aducând moarte; iar lemnul Crucii înfingându-se în pământ, a adus oamenilor îmbrăcăminte de viață și toată lumea s-a umplut de toată bucuria. Pe care văzând-o pusă spre închinare, împreună să strigăm lui Dumnezeu, popoare, cu credința: Plină este de slavă casa Lui!” spune imnograful Bisericii.

Astăzi, iubiti frați și surori, ziua cinstirii Sfintei Cruci, ne-am dus la Locul Căpățânii, pe Golgota, unde Domnul nostru Iisus Hristos a adus jertfă pentru noi Patimile Sale mântuitoare, precum și învierea Sa cea de viață-dătătoare și Dumnezeiasca Euharistică Doxologie, și ne-am făcut părtași și comunicatori ai bucuriei și puterii lemnului vieții, al Crucii.

„Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8:34). Oricine dorește să se facă ucenicul meu și să îmi urmeze ca învățăcel, să pună capăt oricărei prietenii și legături cu cei stricați prin păcat și cu statornicie să se hotărască să sufere pentru mine nu doar necazuri și încercări, ci și moartea pe cruce, și apoi să Îmi urmeze Mie, urmându-Mi exemplul.

Hristos cere lepădarea de sine a celor care doresc să-L urmeze, pentru că nașterea, viața și moartea Lui au fost un act continuu al lepădării de sine și al auto-chenozei, așa cum ne învață Sf. Pavel atunci când spune: „Ci S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, şi la înfăţişare aflându-Se ca un om, S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte pe cruce” (Filip. 2:7-8).

Cu alte cuvinte, Crucea lui Hristos nu este numai simbolul în sine, ci și întruparea chenozei lui Hristos, și anume a lepădării Sale de sine și a smereniei Sale desăvârșite. Învățătura Crucii este fundamentul credinței și izvorul puterii mântuitoare a credincioșilor în Cristos, Cel Răstignit și Înviat. De aceea spune Sf. Pavel: „Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu” (1 Cor. 1:18). Aceasta înseamnă că credința noastră nu ar trebui să fie bazată pe o înțelepciune noetică a oamenilor, ci pe puterea nezdruncinată a lui Dumnezeu: „Pentru ca credinţa voastră să nu fie în înţelepciunea oamenilor, ci în puterea lui Dumnezeu” spune Sf. Pavel din nou (1 Cor. 2:5).

Iată de ce Sfânta noastră Biserică, prin inspirația Sfinților Părinți, a pus cinstirea Sfintei Cruci la jumătatea Postului Mare: „Staţi deci tari, având mijlocul vostru încins cu adevărul şi îmbrăcându-vă cu platoşa dreptăţii” (Efes. 6:14), poruncește Sf. Pavel. Iar platoșa dreptății nu este altceva decât Sfânta și de Viață-Dătătoarea Cruce a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Pe această cruce a neprihănirii lui Hristos au urmat-o mucenicii iubirii lui Hristos, precum și toți sfinții. Această Cruce foarte prețioasă a lui Hristos, sau mai bine spus, taina nedeslușită a Crucii, suntem chemați să o studiem ca soldați buni ai lui Hristos, să o studiem și să trăim după cuvântului Crucii, și să o avem ca mod de gândire și viață . Ar trebui să facem acest lucru pentru ca adevărata lumină să ne îndrume pașii către viața veșnică a Împărăției Cerurilor.

Și împreună cu Sf. Ioan Damaschinul, să spunem: „această [Cruce este] învierea morților, sprijinul celor ce stau în picioare, cârja celor bolnavi … mântuirea sufletului și a trupului, alungă tot răul, face toate lucrurile bune, este îndepărtarea păcatului, planta învierii, lemnul vieții veșnice. Fie ca acelora care ne închinăm ei să ni se dea partea noastră în Hristos cel răstignit [și înviat]. Amin. Să aveți o perioadă pascală bună.”

Din partea Secretariatului-General

Luni, 12/25 martie 2019 s-a săvârșit Doxologia cu ocazia sărbătorii naționale a zilei de 25 martie 1821 în Sfânta Biserică a Învierii unde s-a rostit o rugăciune pentru odihna sufletelor strămoșilor neamului nostru care au murit eroic în perioada cruntei tiranii otomane, precum și o rugăciune de mulțumire pentru eliberarea patriei.  

Slujba Doxologiei a fost condusă de Preafericitul Părintele nostru Teofil Patriarhul Ierusalimului, împreună cu care au slujit Arhierei de la Patriarhie, Ieromonahi și diaconi Aghiotafiți. A fost prezent Consulul General al Greciei la Ierusalim, domnul Hristos Sofianopulos și a cântat Protopsaltul Sfintei Bisericii a Învierii, domnul Constantin Spiropulos împreună cu corul bisericesc bizantin „Sfântul Ioan Cucuzel” condus de domnul Emanuel Daskalakis. Au participat numeroși credincioși Ortodocși și membri ai comunității de greci din Ierusalim împreună cu care Sinodia patriarhală și credincioșii au urcat la Patriarhie și în sala Tronului.

Acolo Preafericitul a ținut această cuvântare:

            „Nu vă temeți de întuneric. Libertatea, precum steaua ce răsare dimineața, va aduce zorii după noapte”, spune poetul Ioannis Polemis.

            Excelența voastră, Domnule Hristos Sofianopulos, Consul General al Greciei,

            Cinstiți Părinți și Frați,

            Domnule Sava Vladimir, reprezentant al Republicii Cipru,

            Iubiți Frați în Hristos,

            Plini de mândrie națională în Hristos, sărbătorim astăzi ziua istorică a eliberării bine-credinciosului nostru neam de sub îndelungata dominație otomană. Astăzi sărbătorim ziua Renașterii Naționale.

Revoluția cu adevărat eroică din 1821 constituie o bornă din istoria universală. Și aceasta deoarece un grup mic de revoluționari hotărâți, cu binecuvântarea Episcopului Gherman al Patrei, au înălțat stindardul Revoluției și au rostit sfântul jurământ: „Libertatea sau moartea”, „Acum este lupta pentru toți”.

Această deviză a Revoluției a răsunat ca un îndemn universal în toate vetrele Elenismului înrobit care, ascultând cuvintele Psalmistului: „Domnul Și-a adus aminte de noi și ne-a binecuvântat pe noi” (Psalmul 113, 20), s-a dedicat, cu toată puterea fiilor ei revoluționari, luptei sfinte „pentru sfânta credință în Hristos și pentru libertatea Patriei”. „Nu există lucru mai dulce decât patria și religia”, va sublinia în memoriile sale generalul Makriyannis.

Participarea Bisericii la lupta pentru renașterea neamului a fost hotărâtoare. Personalități remarcabile ale Bisericii, precum Mitroplitul Gherman al Patrei, Egumenul Grigorie Papaflessas, Diaconul Atanasie, Episcopul Isaia Salonon, membrii ai Obștii noastre Aghiotafite și numeroși preoți știuți și neștiuți s-au arătat nu numai animatori ai acțiunii de înlăturare a jugului robiei barbare otomane, ci și pilde de sacrificiu de sine, adică și-au dat sângele de martiri pentru libertatea pe care a dăruit-o Dumnezeu omului, după cum propovăduiește dumnezeiescul Pavel: „Unde este Duhul Domnului acolo este libertate” (2 Corinteni 3, 17). Și în alt loc spune: „Stați deci tari în libertatea cu care Hristos ne-a făcut liberi și nu vă prindeți iarăși în duhul robiei” (Galateni 5, 1)

Cu alte cuvinte, marii și aleșii luptători din 1821 înțelegeau sensul libertății și al Patriei scriptural, nu lumește. „Credința în Hristos răstignit și înviat” și „libertatea patriei” constituie puterea trainică prin care este apărată tradiția Greco-Ortodoxă și identitatea bine-credinciosului neam al Bizantinilor și al poporului creștin grec. Aceasta o mărturisesc versurile poetului nostru național Dionisie Solomos din „Imn Libertății” pe care o consideră „ieșită din oasele sfinte ale grecilor”.

Revoluția din 1821 a arătat limpede că hotărârea de a se jertfi pentru apărarea valorilor sfinte și morale, precum libertatea și patria, este justificată deplin. Și aceasta pentru că acela care își jertfește viața o câștigă în veșnicie, în vreme ce stăpânirea tiranică cedează în fața măreției etice care se manifestă cu hotărâre și spirit de jertfă.  

Eroismul fără seamăn și dorința de jertfă până la sânge vrednică de admirat a luptătorilor din 1821 trebuie să constituie un izvor de insuflare pentru noi toți (având în vedere provocările imorale manifestate de așa-numita „Noua Epocă” sau „Noua Ordine”), spre păzirea legilor firești și a valorilor morale ale Scripturii. „Căci păgânii care nu au lege, din fire fac cele ale legii” (Romani 2, 14), spune înțeleptul Pavel. 

Cinstita noastră Obște Aghiotafită participă cu toată râvna și după datorie la această sfântă pomenire anuală a Renașterii bine-credinciosului nostru neam și, cu toți membrii săi, a coborât în Sfânta Biserică a Învierii unde a înălțat mulțumire și doxologie Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care pentru noi S-a răstignit și a înviat din morți, pentru binefacerile aduse neamului nostru. A adus, de asemenea, rugăciuni pentru odihna în pământul celor drepți a fericitelor suflete ale celor care au luptat eroic pentru credință și patrie și au căzut glorios în sfânta luptă a bine-credinciosului neam al elinilor Ortodocși și s-au sfârșit ca martiri pentru darul de Dumnezeu dăruit al libertății.

            Zicând acestea, îngăduiți-ne să ridicăm paharul și, cu respect să exclamăm:

            Trăiască 25 Martie 1821!

            Trăiască neamul bine-credincios și împărătesc al Elinilor Ortodocși!

            Trăiască Grecia!

            Trăiască Obștea noastră Aghiotafită!

Iar Consulul General a rostit acestea:

Preafericite,

Preasfințiți Arhierei,

Cinstiți Părinți,

Doamnelor și Domnilor,

Avem fericirea de a sărbători astăzi în Patriarhia Ierusalimului Revoluția din 1821 și de a ne aminti cu mândrie națională de cea mai glorioasă pagină din istoria modernă a Neamului. Îi cinstim pe cei care au luptat cu eroism, curaj și sacrificiu de sine și au reușit, în urma unei lupte inegale și îndelungate, care a presupus jertfe de nedescris, să pună capăt celor patru secole întunecate ale jugului străin, tiranic.

În această zi suntem datori să ne amintim elementele care au făcut ca lupta de eliberare din 1821 să fie deosebită atât pentru istoria Greciei, cât și pentru istoria universală și care sunt foarte relevante pentru noi astăzi. Elemente care constituie o învățătură pentru noi toți, grecii de azi. Aceste elemente sunt trei: visul comun al libertății, unitatea națională și curajul în fața unor dușmani mult superiori și în fața unor greutăți uriașe.

Visul comun a fost cel al Patriei libere și al creări unui stat model, bazat pe principiile democrației și ale dreptății, care se îngrijește de toți cetățenii lui fără discriminări. Acest vis, deosebit de avansat pentru acea epocă, a făcut lupta dreaptă și moral imperativă, fortificând hotărârea și puterea luptătorilor și câștigând sprijinul a mii de filo-elini care au contribuit în numeroase feluri.

Unitatea națională și comuniunea erau necesare pentru reușita Revoluției, ca și a oricărei lupte comune. Adversarul a încercat să-i separe pe luptători, incitând la discordii interne, cu scopul de a lovi credința în lupta dreaptă, a nimici tăria și a slăbi rezistența luptătorilor. Unitatea a fost dobândită în urma multor greutăți și după divizări civile care au întârziat sfârșitul fericit al Revoluției. Pilda pentru toți, atunci și acum, este că fără unitate și comuniune scopul comun și drepturile naționale sunt în primejdie de a-și pierde sensul și valoarea.

Curajul luptătorilor, care au sfidat puterea uriașă a asupritorului și contextul internațional neprielnic și au declarat lupta de eliberare pe care au dus-o timp de mai mult de opt ani, pe uscat și pe mare, este o caracteristică a grecilor care în repetate rânduri i-a propulsat pe scena istoriei. O evaluare înțeleaptă, logică, a împrejurărilor ar fi dus la continuarea înrobirii neamului și la abandonarea visului național al libertății și al mândriei naționale. După cum a afirmat generalul Makriyannis, „atunci când cei puțini hotărăsc să moară și pun în practică această hotărâre, de puține ori pierd și de cele mai multe ori câștigă”.

Astăzi nu uităm rolul hotărâtor pe care l-a jucat Biserica pentru împlinirea scopului național, păzind nealterată identitatea grecilor în perioada îndelungată și întunecoasă a stăpânirii turcești. Biserica a fost corabia mântuirii Neamului și străjerul valorilor noastre, păzind limba, credința creștină și nădejdea în Învierea Neamului. Astfel, așa cum luptătorii înșiși declarau, lupta pentru renașterea națională s-a făcut „prin sfânta credință în Hristos și pentru libertatea Patriei”. 

Grecia nu uită marea contribuție a grecilor de peste hotare la lupta pentru renașterea națională și le este pururi recunoscătoare. Aliații, pornind din marile centre urbane ale Europei, s-au alăturat cu entuziasm și spirit de sacrificiu fraților lor revoluționari. Ei au avut un rol important în realizarea visului comun al libertății, precum și în conturarea planurilor inițiale ale Revoluției, și au contribuit la crearea curentului filo-elen. 

Ziua de 25 martie rămâne pentru toți piatra de temelie a ființei noastre naționale și principala răscruce din istoria modernă a Neamului. Eroismul, spiritul de sacrificiu și hotărârea luptătorilor revoluționari și a tuturor celor care au fost insuflați de ei, spre a dobândi o patrie liberă, dreaptă și democratică, ne inspiră și pe noi, și totodată ne obligă să ne arătăm vrednici de ei și, asemenea lor, să ne ridicăm la înălțimea evenimentelor și să conlucrăm pentru a depăși obstacolele, oricât de dificile ar părea.

Trăiască 25 Martie 1821!

Trăiască Grecia!

Din partea Secretariatului General

httpv://youtu.be/HX7aaU6PwSI