Luni, 26 mai / 8 iunie 2020, s-a prăznuit la Patriarhie Lunea Sfântului Duh, după cum o numește Penticostarul, adică ziua închinată în mod special cinstirii Sfântului Duh Care de la Tatăl, prin Fiul, a venit în Foișor unde i-a luminat pe ucenicii necărturari și i-a arătat luminători și învățători ai întregii lumi. 

Acest praznic se sărbătorește în Sfânta Biserică a Reprezentanței Ruse, aflată în partea nouă a Ierusalimului. Această Biserică aparține de Patriarhia Moscovei și este închinată Sfintei Treimi.

Sfânta Liturghie praznicală a fost condusă de Preafericirea Sa Părintele nostru Teofil Patriarhul Ierusalimului împreună cu care au slujit Înaltpreasfințitul Mitropolit al Capitoliadei Isihie, Înaltpreasfințiții Arhiepiscopi Aristarh al Constantinei și Teodosie al Sevastiei și Înaltpreasfințitul Mitropolit Ioachim al Elenupolei, precum și Ieromonahi Aghiotafiți printre care Arhimandritul Nectarie, Gheron al Kamarasei, Superiorul Reprezentanței Ruse, Arhimandritul Alexandru, alți preoți ai Reprezentanței Ruse, Arhidiaconul Marcu și Ierodiaconi ai Reprezentanței Ruse. Au cântat monahiile Reprezentanței și au luat parte credincioși ruși. 

La Chinonicul Sfintei Liturghii Preafericirea Sa Părintele nostru Teofil Patriarhul Ierusalimului a rostit această cuvântare în limba greacă:

 „Când Cel Preaînalt, pogorându-Se, a amestecat limbile, a despărțit neamurile; iar când a împărțit limbile cele de foc, la o unire pe toți a chemat; și cu un glas slăvim pe Duhul cel Preasfânt”, cântă imnograful Bisericii. 

Preacuvioase Părinte Arhimandrit Alexandru,

Reprezentant al Preafericitului Patriarh al Moscovei și al întregii Rusii în Sfânta Cetate a Ierusalimului,

Iubiți Sfințiți Părinți și frați,

Credincioși Creștini,

Sfânta Treime ne-a adunat pe toți în această Biserică închinată Ei, pentru ca, în ziua plină de bucurie a Cincizecimii, să-L prăznuim euharistic pe Însuși Preasfântul, de Viață Făcătorul și Atotputernicul Duh, Unul Dumnezeu în Treime, Cel de o cinste, de o ființă și de o slavă cu Tatăl și cu Fiul.

„Duh este Dumnezeu și cei ce I se închină trebuie să I se închine în duh și în adevăr” (Ioan 4,24). „Iar Mângâietorul, Duhul Sfânt pe Care-L va trimite Tatăl în numele Meu, Acela vă va învăța toate și vă va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu” (Ioan 14, 26). „Când va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul; căci nu va vorbi de la Sine, ci câte va auzi va vorbi și cele viitoare vă va vesti. Acela Mă va slăvi pentru că din al Meu va lua și va vesti” (Ioan 16, 13-14), spune Domnul nostru Iisus Hristos. 

Iată de ce imnograful spune: „Pe toate le dă Duhul Sfânt: izvorăște proorocii, sfințește pe preoți, pe cei necărturari i-a învățat înțelepciune, pe pescari teologi i-a arătat, toată rânduiala Bisericii o plinește. Cel Ce ești de o ființă și de un scaun cu Tatăl și cu Fiul, Mângâietorule, slavă Ție!”.

Duhul Sfânt Care plinește toată rânduiala Bisericii a fost mai înainte vestit de Prooroci: „În zilele acelea voi vărsa Duhul Meu și vor prooroci… și vă voi arăta semne minunate în cer și pe pământ: sânge, foc și stâlpi de fum” (Ioil 3, 2-3), proorocește Ioil. Iar Iezechiel spune: „Acestea zice Domnul: Și vă voi stropi cu apă curată și vă veți curăța de toate întinăciunile voastre și de toți idolii voștri vă voi curăța. Vă voi da inimă nouă și duh nou vă voi da; voi lua din trupul vostru inima cea de piatră și vă voi da inimă de carne. Pune-voi înăuntrul vostru Duhul Meu și voi face să umblați după legile Mele și să păziți și să urmați rânduielile Mele” (Iezechiel 36, 25-27).

Acest „Duh nou”, adică Mângâietorul, L-a trimis și L-a dat Sfinților Ucenici și Apostoli Dumnezeu Tatăl la cererea Celui Care în slavă S-a înălțat la ceruri, a Fiului și Cuvântului Său, a Domnului nostru Iisus Hristos. Potrivit dumnezeiescului Pavel, peste acești Ucenici și Apostoli, pe care Hristos i-a pus mai întâi în Biserică (Cf. 1 Corinteni 12, 28), drept temelie a ei – Piatra din capul unghiului fiind Iisus Hristos (Cf. Efeseni 2, 20) – a vărsat Duhul Lui, și peste tot trupul (Cf. Ioil 3, 1) și, firește, peste urmașii lor, adică peste păstorii și clericii Bisericii, după cum învață Sfântul Chiril al Alexandriei care spune: „căci trebuia ca clericii Bisericii și cei care aveau să fie învățătorii lumii să fie curățiți mai înainte de toți prin primirea Duhului Sfânt și să fie pârgă pentru oricine dintre cei chemați prin credință la sfințire, și să fie auriți prin dumnezeiescul și cerescul Har”.

De altfel, imnograful spune: „Duhul cel Sfânt Care împarte harurile a venit pe pământ, nu precum mai înainte în umbra Legii strălucind în Prooroci, ci în ființă S-a dăruit nouă acum prin mijlocirea lui Hristos. Să ne curățim inimile cu fapte bune și să primim venirea Lui tainic luminându-ne”.

Iar Sfântul Pavel, scriind preoților din Efes, îi îndeamnă: „Luați aminte de voi înșivă și de toată turma, întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstrați Biserica lui Dumnezeu pe care a câștigat-o cu însuși sângele Său” (Fapte 20, 28). Este limpede că acest îndemn al dumnezeiescului Pavel se referă în mod direct la clericii și Episcopii de acum, din întreaga noastră Biserică Ortodoxă, care se distinge prin Duhul Sfânt Care în ființă se sălășluiește în ea. „Bisericii îi este dat Hristos Care după fire are Duhul și lucrările Duhului ca Dumnezeu”, spune Sfântul Maxim. Potrivit Sfântului Ioan Gură de Aur, „Biserica este plinătatea lui Hristos, căci plinătatea capului este trupul și plinătatea trupului este capul”. „Și din plinătatea Lui noi toți am luat har peste har”, spune Sfântul Ioan Evanghelistul (Ioan 1,16).

 „Harul peste har” (Ioan 1,16) pe care l-am luat noi, dar și felul acestui Har îl arată limpede imnograful Bisericii spunând: „Pe mine luându-mă întreg, Hristoase, în chip negrăit, Te-ai unit cu mine întreg prin dumnezeiască firea Ta, nesuferind amestecare, nici schimbare, nici despărțire. Slavă smereniei Tale celei înfricoșătoare, Patimii și Învierii și Înălțării prin care s-a înălțat firea noastră care mai înaintea zăcea la pământ”. 

Cu alte cuvinte, Hristos „Care a luat omul întreg” „era lumina cea adevărată care luminează tot omul care vine în lume” (Ioan 1, 9). Părinții purtători de Dumnezeu explică acest fragment. Sfântul Chiril al Alexandriei spune: „Hristos este lumină în chip ființial, iar nu prin împărtășirea cea după har”. Iar Sfântul Grigorie Teologul spune: „Era lumina cea adevărată” Tatăl. „Era lumina cea adevărată” Fiul. „Era lumina cea adevărată” celălalt Mângâietor. Era și era și era, dar Unul era. Lumină și lumină și lumină, dar o singură lumină, Un singur Dumnezeu”.

Această lumină care luminează tot omul care vine în lume (Ioan 1, 9) o bine vestesc și o propovăduiesc membrii Bisericii Ortodoxe Una Sfântă Sobornicească și Apostolească, care ascultă de cuvintele Domnului: „Mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă” (Matei 28, 19-20).

Această învățătură aducătoare de lumină și de mântuire a Mântuitorului nostru Iisus Hristos suntem îndemnați să o păzim. De aceea și dumnezeiescul Pavel, întemnițat fiind, ne roagă pe toți să ne arătăm vrednici de chemarea cu care am fost chemați: „Silindu-vă să păziți unitatea Duhului, întru legătura păcii. Este un trup și un Duh, precum și chemați ați fost la o singură nădejde a chemării voastre” (Efeseni 4,3-4).

Tocmai această unitate a credinței și împărtășire a Sfântului Duh o arătăm și noi, Bisericile Ortodoxe surori, prin participarea comună la Sfânta Euharistie, la împărtășirea cu Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos Căruia fie slava și puterea în vecii vecilor. Amin.

După Apolisul Sfintei Liturghii Superiorul Reprezentanței, Arhimandritul Alexandru, a oferit masa de sărbătoare.

Cu acest prilej Preafericitul a luat cuvântul din nou, în prezența Ambasadorului Rusiei și a Ambasadorului Belarusului, rostind această cuvântare în limba engleză:

„Dragă Arhimandrite Alexander,

Înalt Preasfințiile Voastre,

Preasfințiile Voastre,

Iubiți monahi și monahii,

Surori și frați întru Hristos

“Iar dacă umblăm întru lumină, precum El este în lumină,

atunci avem împărtăşire unul cu altul şi sângele lui Iisus,

 Fiul Lui, ne curăţeşte pe noi de orice păcat” (1 Ioan 1: 7).

Sărbătoarea noastră euharistică din această dimineață este o manifestare prin care umblăm împreună în lumină și astfel avem împărtășire unul cu altul – această părtășie – care demonstrează unitatea noastră, ca unul, în Numele Sfintei Treimi.

În această perioadă de criză și confuzie pentru lume, mărturisirea noastră ortodoxă comună, care decurge din uniunea noastră în Hristos, este de cea mai mare importanță nu doar pentru lumea ortodoxă, ci pentru întreaga creștinătate și, într-adevăr, pentru toate neamurile. Din această mărturie nenumărați oameni iau sprijin în speranță și își trag puterea pentru a-și trăi viața în fața multor pericole și ispite. Nu putem subestima niciodată puterea unității noastre într-o lume divizată și în conflict.

Nu degeaba marii Părinți ai Bisericii au considerat schisma drept cel mai grav dintre păcate. Căci schisma, prin fracturarea unității vizibile a Bisericii, slăbește mărturia Bisericii și diminuează misiunea Bisericii de a fi adevărata lumină și dospeală. În acest anotimp sfânt al Cincizecimii sărbătorim faptul că, după cuvintele Evangheliei Sfântului Ioan, „din plinătatea Lui noi toţi am luat, şi har peste har” (Ioan 1:16), iar acest har ne este rânduit de Dumnezeu ca să îl împărtășim cu toți cei care vin la noi căutând adevărul Evangheliei.

Unitatea Bisericii a fost sub amenințare de la bun început, după cum citim în Epistola a doua a Sfântului Ioan, „mulţi amăgitori au ieşit în lume” (2 Ioan 1: 7). Și totuși, Biserica Ortodoxă a menținut unitatea apostolică care a fost darul Duhului Sfânt la Cincizecime. Această unitate trebuie să ne străduim să o menținem cu orice preț, căci dacă schisma este cel mai mare păcat împotriva Bisericii, păzirea și aprofundarea unității ei este cel mai mare bine.

Bisericile ortodoxe sunt acelea pe care Purtarea de grijă a lui Dumnezeu a așezat mantia Domnului nostru Iisus Hristos, cămașa Sa fără cusătură pe care a purtat-o în timpul pătimirii Sale (cf. Ioan 19:23). După cuvintele Epistolei lui Iuda, trebuie să „ zidim [pe noi înşine], întru a [noastră] prea sfântă credinţă, rugându-[ne] în Duhul Sfânt ”(cf. Iuda 20), ca nu cumva să dăm cămașa fără cusătură a Domnului nostru Iisus Hristos pe cămașa murdară a celor care provoacă dezbinări (cf. Iuda 23:19).

Ne rugăm și îi cerem cu smerenie Duhului Sfânt să ne lumineze inimile și mințile, ca să rămânem Fermi cu bucurie în binecuvântata noastră unitate în Hristos, în ciuda slăbiciunii noastre omenești și să lucrăm fără încetare ca să reparăm dauna din mantia  Domnului nostru.

Vă rugăm să ne permiteți să propunem un toast acum, mai întâi în cinstea fratelui și împreună-slujitorului nostru întru Hristos, Prea Sfințitul Patriarh Chiril al Moscovei și al întregii Rusii, precum și pentru Excelența Sa Vladimir Vladimirovici Putin, Președintele Republicii Ruse.

La multi ani.

Multumesc.”

Din partea Secretariatului-General

httpv://youtu.be/MPLTvrgqIDg

Miercuri, 21 mai / 3 iunie 2020 s-a prăznuit la Patriarhie pomenirea Sfinților slăviților și marilor Împărați de Dumnezeu încununați și întocmai cu Apostolii Constantin și Elena, care este o sărbătoare a Frăției Aghiotafite, deoarece Sfântul Constantin, răspunzând rugăminții Arhiepiscopului Macarie al Ierusalimului, la primul Sinod Ecumenic din 325 d.Hr., a trimis-o pe mama sa, Sfânta Elena, la Locurile Sfinte și cu precădere la Ierusalim, unde a descoperit locul Golgotei și al Sfântului Mormânt de Viață primitor al Domnului, care erau acoperite de temple idolești. Pe acest loc a construit Biserica Învierii unde a început a se manifesta liber închinarea la adevăratul Dumnezeu și unde s-a format Tagma Monahilor Râvnitori, adică Frăția Aghiotafită, care de-a lungul veacurilor își continuă misiunea de mărturisire Ortodoxă și păstrare a Locurilor Sfinte.  

Acest praznic s-a sărbătorit seara în ajun prin Vecernia condusă de Preafericitul Părinte al nostru Teofil, Patriarhul Ierusalimului, însoțit de toți Părinții Aghiotafiți.

După Vecernie, toți au primit colivă, pâine și vin în curtea Bisericii.

În ziua praznicului s-a săvârșit Sfânta Liturghie, condusă de Părintele nostru Teofil Patriarhul Ierusalimului, împreună cu care au slujit părintele tipicar, Arhimandritul Alexie, preoții slujitori ai Bisericii și alți Ieromonahi Aghiotafiți. Au cântat protopsaltul Sfintei Biserici, Arhimandritul Eusebie și Ierodiaconul Simeon. Au participat Arhierei și alți Părinți Aghiotafiți și a fost prezent Consulul General al Greciei în Ierusalim, domnul Hrístos Sofianopoulos.

După Apolis, clericii, îmbrăcați în veșmintele liturgice, au urcat în procesiune la Patriarhie unde Maica Stareță Serafima a împărțit artosul de binecuvântare la intrarea în Mănăstirea Centrală.

La Patriarhie, Preafericitul a rostit această cuvântare:

 „Nu de la oameni a luat stăpânirea împărătească, ci din dumnezeiescul Dar, din cer, Marele Constantin împreună cu maica sa; și, fiind strălucit, a văzut dumnezeiasca biruință a Crucii și cu aceasta a pierdut pe vrăjmași, a stricat înșelăciunea idolească și în lume a întărit Ortodoxa credință”, cântă imnograful Bisericii.

Excelența voastră, domnule Consul General al Greciei Hristos Sofianopoulos,

Cinstiți Părinți și frați,

Credincioși Creștini,

Sfânta Biserică Ortodoxă și, în special, Biserica Ierusalimului prăznuiește astăzi cinstita pomenire a Sfinților slăviților marilor Împărați de Dumnezeu încununați și întocmai cu Apostolii Constantin și Elena.

De aceea, Smerenia noastră, împreună cu cinstiții membri ai străvechii noastre Frății Aghiotafite, adunându-ne în Biserica ce poartă numele Sfinților Constantin și Elena, din cadrul Mănăstirii Centrale, am adus slavă și mulțumire lui Dumnezeu Cel în Sfânta Treime, prin săvârșirea Tainei Jertfei celei fără de sânge, adică a Sfintei Liturghii.

Asemeni dumnezeiescului Pavel, luminat de razele Sfântului Duh, Împăratul Constantin s-a arătat întocmai cu Apostolii și propovăduitor al adevărului Evangheliei lui Hristos, potrivit propriilor sale cuvinte: „Dumnezeiasca credință păzind, mă împărtășesc de lumina adevărului. De lumina adevărului fiind călăuzit, dumnezeiasca credință descopăr”, după cum menționează în istoria sa Eusebiu din Cezareea (B.E., vol. 24, p. 179).

Contribuția neprețuită adusă de fericitul Constantin Bisericii lui Hristos nu se limitează numai la editarea de către el a faimosului edict din 13 iunie 313 prin care Creștinii se bucură de libertatea de a-și manifesta cultul, ci se referă și la faptul că acesta a convocat primul Sinod Ecumenic al Bisericii, la Niceea, pe care l-a cinstit cu prezența sa. De asemenea, a trimis-o pe mama sa, Împărăteasa Elena la Locurile Sfinte unde aceasta a aflat Cinstita și de Viață Făcătoarea Cruce a Mântuitorului nostru Iisus Hristos și a ridicat cele două mărețe Biserici: cea a Sfintei Învieri a lui Hristos în Sfânta Cetate a Ierusalimului și cea a Nașterii lui Hristos în Betleem.

De aceea imnograful spune: „După datorie săvârșim pomenirea ta, Constantine, cel ce ești întocmai cu Apostolii, cel ce soboare de credincioși de pretutindeni ai adunat în luminată cetate a Niceilor, unde s-a arătat credința Ortodocșilor. Întâiul împărat al Creștinilor fiind, de la Dumnezeu ai primit sceptrul, căci ție ți s-a arătat semnul cel de mântuire ce era ascuns în pământ, cu care și pe toți păgânii i-ai supus sub picioarele romanilor, armă nebiruită având de viață făcătoarea Cruce, fericite, prin care te-ai și adus Dumnezeului nostru”.    

Trebuie menționat că Sfinții Constantin și Elena sunt cei care ne-au făcut moștenitori ai Elenismului care este o culme duhovnicească și mântuitoare, împlinind cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Câți în Hristos v-ați botezat în Hristos v-ați îmbrăcat. Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească și parte femeiască, pentru că voi toți una sunteți în Hristos Iisus” (Galateni 3, 27-28). De aceea și noi, cu recunoștință, strigăm împreună cu imnograful: „Bucură-te, Constantine prea înțelepte, izvorule al Ortodoxiei, care adăpi totdeauna cu apele dulci toată partea cea de sub soare; bucură-te rădăcină din care a odrăslit rodul care hrănește Biserica lui Hristos. Bucură-te, lauda marginilor, preamărite, cel ce ești mai întâi între împărații creștinești; bucură-te, bucuria credincioșilor”. Amin.   

Întru mulți ani!

La amiază a avut loc masa de sărbătoare la Patriarhie.

Din partea Secretariatului General

httpv://youtu.be/DOXN14MDhDY

Duminică, 20 aprilie/3 mai 2020, Duminica Sfintelor Femei Mironosițe, din cadrul Penticostarului, s-a prăznuit de către Patriarhie pomenirea Sfântului Iosif din Arimateea în Mănăstirea sa din Remli, adică vechea Arimatee, de unde provenea aceasta, motiv pentru care este numit „cel din Arimateea”.

Cu ocazia acestui praznic, Biserica amintește faptul că Iosif, drept fiind și sfetnic ales, a îndrăznit să intre la Pilat și să ceară trupul lui Iisus pe care l-a luat și, împreună cu Femeile Mironosițe, l-a îngropat într-un mormânt nou al său, aproape de locul Răstignirii. 

Slujba, săvârșită conform măsurilor de siguranță datorate virusului corona, a fost condusă de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Damaschin al Ioppei, găzduit de Egumenul Mănăstirii, Preacuviosul Arhimandrit Nifon, cu participarea unui număr mic de credincioși.

Către Comunitatea din Remli, Preafericitul a rostit această cuvântare:

„Venind Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aștepta și el Împărăția lui Dumnezeu, și îndrăznind, a intrat la Pilat și a cerut trupul lui Iisus” (Marcu 15, 43). „Și, după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena și Maria, mama lui Iacov și Salomeea au cumpărat miresme ca să vină să-L ungă” (Marcu 16,1). 

Iubiți frați întru Hristos,

Credincioși creștini,

Cel Care a răsărit lumina și întreaga lume a luminat-o cu Învierea Sa, Domnul nostru Iisus Hristos, ne-a adunat pe toți în cetatea biblică Arimateea, locul natal al lui Iosif cel cu bun chip pentru ca, pascal, să-l prăznuim cu Nicodim și Sfintele Femei Mironosițe în Duminica închinată lor.

Sfinții Apostoli și Evangheliști Matei, Marcu, Luca și Ioan, relatând în amănunt evenimentele răstignirii, îngropării de trei zile și Învierii lui Hristos, pomenesc în mod special atât pe Femeile Mironosițe cât și pe ucenicii ascunși ai lui Hristos, Iosif și Nicodim. Și aceasta deoarece grija lor grabnică și evlavioasă pentru îngroparea trupului neprihănit al lui Hristos constituie o mărturie nemincinoasă. Femeile Mironosițe au fost primii martori ai Învierii, iar Iosif și Nicodim ai îngropării: „Și cel ce a văzut a mărturisit și mărturia lui este adevărată; și acela știe că spune adevărul ca și voi să credeți” (Ioan 19, 35), scrie Evanghelistul Ioan.

Iar Sfântul Chiril al Alexandriei, referindu-se la îngroparea lui Iisus spune: „«Din gura a doi sau trei martori să se statornicească tot cuvântul”» (Matei 18, 16). De aceea Iosif și Nicodim, cei care L-au îngropat, de vreme ce aveau în cugetul lor credința în Dumnezeu și nu au pus nicidecum mai presus slava și cinstea pământească, potrivit cu credința lor liberă, au primit îngăduința și s-au arătat cuvioși și buni păzitori ai poruncii Mântuitorului nostru. 

Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, iubiții mei frați, constituie cununa tainei dumnezeieștii Iconomii, după cum spune Sfântul Ioan Damaschin: „Acum taina cea din veci ascunsă se descoperă, acum sfârșitul dumnezeieștii Iconomii se plinește, acum încununarea întrupării lui Dumnezeu Cuvântul se arată, acum se vădește adâncul dumnezeieștii iubiri. Căci așa a iubit Dumnezeu Cuvântul lumea, încât, cu bunăvoința Tatălui, S-a pogorât până la întrupare, cu greutatea trupului material S-a îmbrăcat Cel nematerialnic, pentru ca, primind a îndura Patimile și moartea, ca cei muritori, pe noi cei pătimași să ne îmbrace cu nepătimirea.

Puterea de nebiruit a Învierii se datorează faptului că Cel care a pătimit moartea pe noi cei pătimași ne-a îmbrăcat cu nepătimirea. Aceasta o exprimă mai minuțios și mai limpede Sfântul Ioan Damaschin în cântarea sa pascală: „Cel Ce a izbăvit pe tineri din cuptor, făcându-Se om, pătimește ca un muritor; și prin patimă pe cel muritor îl îmbracă în podoaba nestricăciunii, Cel Unul binecuvântat, Dumnezeul Părinților noștri și preaslăvit”.

Cu alte cuvinte, Cel Care a luat asupra Sa toată firea noastră omenească, afară de păcat, îndură, ca un om muritor, patimile și chiar moartea pe Cruce. Prin Patimile și Învierea Sa, Hristos înnoiește firea noastră, pe care a luat-o asupra Sa, și o îmbracă în podoaba nestricăciunii Sale, după cum mai înainte a vestit Proorocul David: „Domnul [Cel înviat] a împărățit, întru podoabă S-a îmbrăcat” (Psalmul 92, 1).

Această negrăită iubire de oameni și covârșitoare bunătate a lui Dumnezeu o propovăduiește Sfântul Grigorie Teologul zicând: „Cel Ce este sărăcește primind trupul meu pentru ca eu să mă îmbogățesc cu dumnezeirea Lui. Cel ce este plinătatea Se golește; Se golește puțin de slava Lui pentru ca eu să mă împărtășesc de plinătatea Lui. Ce este această bogăție a bunătății? Ce este această Taină ce se face pentru mine? Am primit chipul și  nu l-am păzit, El primește trupul meu ca să mântuiască chipul și trupul să-l facă nemuritor.

Aici Sfântul Grigorie vorbește despre mântuirea chipului – adică a sufletului – care a urmat întrupării lui Dumnezeu Cuvântul, și despre nemurirea trupului omenesc. 

De altfel, Sfântul Chiril al Alexandriei, tâlcuind cuvintele Domnului: „Lazăr, prietenul nostru, a adormit” (Ioan 11, 11), spune că Iisus „numește somn ieșirea din trup a sufletului omenesc”. Și în alt loc Sfântul Părinte spune: „Firea omului o întinează stricăciunea străină și moartea care a luat stăpânirea prin pizma diavolului și își are rădăcina în păcat”.

Întru aceasta se arată biruința și puterea lui Hristos Cel înviat, anume în desființarea morții, a stricăciunii străine, adică a păcatului, prin moartea lui Hristos. Referitor la aceasta, să-l ascultăm pe Sfântul Ioan Damaschin care spune: „Chiar dacă sfântul suflet s-a despărțit de trupul neprihănit și de viață făcător, totuși, după zămislirea în pântecele Sfintei Fecioare și Născătoarei de Dumnezeu Maria, după ce s-a făcut unirea nedespărțită a celor două firi în același ipostas, dumnezeirea Cuvântului a rămas nedespărțită și a sufletului și a trupului. Și astfel Hristos a rămas un singur ipostas și în moarte, rămânând și sufletul și trupul în ipostasul lui Dumnezeu Cuvântul, și după moarte aparținând aceluiași ipostas. De aceea „tot genunchiul să se plece, al celor cerești și al celor pământești și al celor de dedesupt și să mărturisească toată  limba că Domn este Iisus Hristos întru slava lui Dumnezeu Tatăl” (Filipeni 2 10-11).

Iată, deci, iubiții mei, de ce Paștile sau, mai bine zis, ziua Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos este recunoscută ca ziua neînserată a Împărăției lui Dumnezeu de care suntem chemați de către imnograf să ne împărtășim mai adevărat. Și iată de ce se cinstește azi pomenirea lui Iosif, sfetnicul ales, împreună cu Nicodim și cu Femeile Mironosițe. Aceștia toți au fost propovăduitori înflăcărați ai Învierii lui Hristos.

Iar noi, împreună cu imnograful, să zicem: „Surpând toată puterea morții, Fiul tău, Fecioară, cu Învierea Sa, ca un Dumnezeu tare, ne-a înălțat și pe noi împreună cu El și ne-a îndumnezeit. Pentru aceasta Îl lăudăm în veci”. Hristos a înviat!

În această Duminică Patriarhia a prăznuit pomenirea Femeilor Mironosițe, cele care, împreună cu Iosif, L-au îngropat pe Domnul și, dimineața, în ziua cea dintâi a săptămânii, au auzit cele dintâi că Acesta a înviat, de la Îngerul așezat pe piatra Mormântului. 

Pomenirea Femeilor Mironosițe s-a prăznuit în paraclisul lor aflat în spațiul deschis aparținând Bisericii Sfântului Iacov Fratele Domnului și Bisericii Învierii.

Aici s-a sărbătorit pomenirea Femeilor Mironosițe de către enoria Bisericii Sfântului Iacov Fratele Domnului, slujba fiind condusă de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop al Liddei Dimitrie, cu participarea unui număr mic de credincioși (datorită măsurilor de protecție împotriva răspândirii virusului mortal COVID 19). A cântat în strana dreaptă Ierodiaconul Simeon și în stânga domnul Rimon Kamar în arabă.  

În biroul Bisericii Învierii s-a oferit agapa.

În aceeași zi, dimineața devreme, Preafericitul Părintele nostru Teofil Patriarhul Ierusalimului a slujit Sfânta Liturghie în Mănăstirea Schimbării la Față de pe Muntele Tabor unde a adresat această cuvântare în limba greacă:

A spus Iisus: „Eu sunt învierea și viața; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Și oricine trăiește și crede în Mine, nu va muri în veac” (Ioan 111, 25-26). 

Iubiți frați în Hristos,

Pogorârea cea mai presus de cuget și milostivirea cea către noi a Domnului și Dumnezeului nostru ne-a adunat pe toți în acest sfânt Munte Tabor unde prima oară „a strălucit fața Lui ca soarele, iar veșmintele Lui s-au făcut albe ca lumina” (Matei 17, 2), pentru ca euharistic să prăznuim pomenirea pascală a Sfintelor Femei Mironosițe precum și a ucenicilor Lui ascunși Iosif din Arimateea și Nicodim.

„Cu toți știm că este mare taina dumnezeieștii Iconomii, înțeleasă doar prin credință, iar nu cu mintea, fiind nevoie de curăție sufletească unită cu frică și dragoste de Dumnezeu. Căci nu poate fi dobândită curăția sufletului altfel decât prin frică și dragoste de Dumnezeu. De asemenea, nu poate fi primită dumnezeiasca luminare dacă nu este curățită mai întâi vederea sufletului. Căci nu pot cei întinați să se apropie de cea ce este dumnezeiesc. Numai cei curați cu inima vor vedea pe Dumnezeu, după cum spune Hristos, Cel Ce este adevărul”, spune Sfântul Ioan Damaschin.   

 „Să ne curățim simțirile și să vedem pe Hristos strălucind cu neapropiată lumină a Învierii și cântându-I cântare de biruință luminat să-L auzim zicând: Bucurați-vă!”, cântă imnograful Bisericii.

Învierea lui Hristos este „calea cea nouă și vie pe care pentru noi a înnoit-o prin catapeteasmă, adică prin trupul Său” (Evrei 10, 20), potrivit dumnezeiescului Pavel. Aceasta este calea care duce la Împărăția cerească după cum tâlcuiesc Ecumenie și Zigavinos: „Hristos Însuși a început această cale” și „El a mers pe ea cel dintâi”. Și, potrivit imnografului, „Hristos, [este] Paștile care au deschis nouă ușile Raiului”. Iată, dar, de ce Sfântul Pavel îndeamnă: „Așadar, dacă ați înviat împreună cu Hristos, căutați cele de sus, unde Se află Hristos, șezând de-a dreapta lui Dumnezeu. Cugetați cele de sus, nu cele de pe pământ” (Coloseni 3, 1-2), „V-ați dezbrăcat de omul cel vechi, dimpreună cu faptele lui, și v-ați îmbrăcat cu cel nou, care se înnoiește” (Coloseni 3, 9-10).

Mai explicit: Omorâți mădularele voastre care poftesc desfătările și plăcerile pământești, de vreme ce v-ați dezbrăcat de omul vechi cel stricăcios dimpreună cu faptele lui și v-ați îmbrăcat cu omul nou care necontenit se înnoiește.

Unul dintre Părinții Bisericii, Sfântul Ioan Damaschin, urmând propovăduirea înțeleptului Pavel, spune: „Hristos este pe Cruce. Să mergem și să ne facem părtași Patimilor, pentru ca și slavei Lui să fim părtași” (Cf. 2 Corinteni 1, 7; 1 Petru 5, 1). „Hristos este între cei morți. Să murim păcatului ca să trăim dreptății. Hristos în pânză și în giulgiu curat este înfășurat. Să dezlegăm legăturile păcatului și să ne îmbrăcăm în dumnezeiasca strălucire. Hristos este în mormânt nou. Să ne curățim de aluatul vechi și să ne facem frământătură nouă (Cf. Galateni 5, 9) ca să ne facem lăcaș al lui Hristos. Hristos a pogorât în iad. Să ne pogorâm la smerenia care înalță pentru ca împreună cu El să înviem, să ne înălțăm, să ne slăvim, pe Dumnezeu văzându-L mereu”.

Noi, iubiții mei, cei înviați prin moartea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, să spunem, dimpreună cu Femeile Mironosițe și cu ucenicii ascunși, Iosif cel cu bun chip și Nicodim, cei care au fost vestitorii și martorii Învierii celei de a treia zi a lui Hristos: „Nimeni să nu se teamă de moarte. A înviat Hristos! Lui fie slava și puterea în vecii vecilor. Amin.”

Din partea Secretariatului General

httpv://youtu.be/Xt2rr5s51co

Duminică, 13/26 aprilie 2020 s-a prăznuit la Patriarhie Duminica Sfântului Toma.

În această Duminică, Biserica pomenește prima zi de după Înviere, când Iisus S-a arătat ucenicilor Săi în cămara cea de sus, „fiind seară în ziua aceea, întâia a săptămânii, și ușile fiind încuiate” (Ioan 20, 19). Toma nu era împreună cu ei și, când ucenicii i-au spus: „Am văzut pe Domnul”, el nu a crezut, ci a zis: „Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede” (Ioan 20, 25). După opt zile S-a arătat Iisus iarăși ucenicilor și i-a zis lui Toma: „Adu degetul tău încoace și vezi mâinile mele și adu mâna ta și o pune în coasta Mea și nu fi necredincios, ci credincios. A răspuns Toma și I-a zis: Domnul meu și Dumnezeul meu” (Ian 20, 27-28).

Potrivit rânduielii Patriarhiei, acest praznic s-a sărbătorit în Biserica Învierii prin Vecernia Mare seara în ajun și Sfânta Liturghie dimineața în Sfântul Mormânt, condusă de Înaltpreasfințitul Mitropolit al Capitoliadei Isihie însoțit de puțini împreună-liturghisitori, datorită măsurilor de protecție a sănătății.

S-a prăznuit de asemenea în Cana Galileei prin Sfânta Liturghie pe care a săvârșit-o Egumenul Arhimandritul Hrisostom, respectând măsurile de siguranță.

Preafericitul Părintele nostru Teofil Patriarhul Ierusalimului, a trimis acest mesaj de încurajare credincioșilor din Cana:

„Veniți, din rodul cel nou al viței, al dumnezeieștii veselii, în ziua cea vestită a Învierii, Împărăției lui Hristos să ne împărtășim, lăudându-L pe Dânsul ca pe un Dumnezeu în veci”, cântă imnograful Bisericii. 

Iubiți frați în Hristos,

Credincioși creștini,

Cel Care a îndurat crucea, a nimicit moartea și a înviat din morți, Hristos Dumnezeul nostru, ne-a adunat pe toți în acest loc sfânt din Cana Galileei ca să prăznuim „începutul minunilor pe care le-a făcut Iisus și Și-a arătat slava Sa și ucenicii Său au crezut în El” (Ioan 2, 11).

Praznicul de astăzi al nunții din Cana și al minunii transformării apei în vin, în această Duminică a Săptămânii Luminate sau a lui Toma, are o însemnătate aparte. Aceasta deoarece Învierea Domnului nostru Iisus Hristos constituie adevărul care este temelia credinței Creștine, după cum propovăduiește Sfântul Apostol Pavel: „Dacă nu este înviere a morților, nici Hristos n-a înviat. Și dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică și credința voastră” (1 Corinteni 15, 13-14). Iar Paștele constituie principala sărbătoare a Bisericii Ortodoxe de Răsărit. „Căci Paștile nostru Hristos S-a jertfit pentru noi” (1 Corinteni 5, 7), spune înțeleptul Pavel.

Iisus Hristos a ales ziua nunții prietenului Său, Simon Cananitul, pentru a începe șirul sfintelor Sale minuni în prezența mamei Sale, a Născătoarei de Dumnezeu și pururea Fecioara Maria. Iar Sfântul Pavel numește nunta „taină mare”: „Taina aceasta mare este, iar eu zic în Hristos și în Biserică” (Efeseni 5, 32).

Tâlcuind aceste cuvinte ale lui Pavel, Sfântul Ioan Damaschin spune că aici Sfântul Pavel se referă la învățătura despre unirea dintre Hristos și Biserică: „Taina se referă la un adevăr ascuns într-o reprezentare, căci faptul că femeia a fost luată din bărbat și unirea ei cu bărbatul Îl reprezentau pe Hristos și Biserica”.

Cu alte cuvinte, la această sfântă nuntă din Cana s-a săvârșit o taină prin care se preînchipuia adevărul ascuns, adică nunta duhovnicească dintre Hristos și Biserică, după cum mai limpede învață dumnezeiescul Pavel: „Bărbaților, iubiți pe femeile voastre, după cum și Hristos a iubit Biserica și S-a dat pe Sine pentru Ea” (Efeseni 5, 25).

De altfel, această învățătură a lui Pavel o confirmă mărturia Sfântului Evanghelist Ioan din Apocalipsă: „Să ne bucurăm și să ne veselim și să-I dăm slavă, căci a venit nunta Mielului și mireasa Lui s-a pregătit” (Apocalipsa 19,7). Și adaugă: „Și mi-a zis: Scrie: Fericiți cei chemați la cina nunții Mielului. Și mi-a zis: Acestea sunt adevăratele cuvinte ale lui Dumnezeu” (Apocalipsa 19, 9).

Proorocia aceasta a Sfântului Ioan se referă la bucuria celor care se împărtășesc de Biserică, de Biserica triumfătoare, adică de Împărăția lui Dumnezeu care este înfățișată ca „nuntă a Mielului”. „Și zic vouă că mulți de la răsărit și de la apus vor veni și vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac și cu Iacov în Împărăția cerurilor” (Matei 8,11), învață Domnul. Iar Andrei al Cezareei Capadociei, tâlcuind fragmentul „cei chemați la cina nunții Mielului”, spune: „Cină a lui Hristos este praznicul și bucuria armonioasă a celor mântuiți. Fericiți sunt cei ce vor avea parte de acestea și vor intra în cămara de nuntă cea veșnică împreună cu Mirele sfânt al sufletelor curate”.

La Cina cea de Taină, atunci când i-a învățat Taina Sfintei Euharistii, Domnul nostru Iisus Hristos, luând pâinea, a spus ucenicilor Lui: „Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu. Și, luând paharul și mulțumind, le-a dat lor zicând: Beți dintru acesta toți, căci acesta este Sângele Meu, al Legii cele noi… Și vă spun vouă că nu voi mai bea de acum din acest rod al viței până în ziua aceea când îl voi bea cu voi, nou, în Împărăția Tatălui Meu” (Matei 26, 26-29).

Rodul viței, adică vinul, care este un element nelipsit la o nuntă, aici, la Cina cea de Taină, constituie o preînchipuire și mai ales o pregustare a Sângelui vărsat din sfânta coastă împunsă a Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Iată deci de ce Iisus Hristos a binecuvântat nunta și a arătat puterea Sa dumnezeiască desăvârșită prin transformarea apei în vin în Cana Galileei. 

Iată, de asemenea, de ce imnograful, Sfântul Ioan Damaschin cu bucurie strigă: „Veniți, din rodul cel nou al viței, al dumnezeieștii veselii, în ziua cea vestită a Învierii, Împărăției lui Hristos să ne împărtășim lăudându-L pe Dânsul ca pe un Dumnezeu în veci”

Cu alte cuvinte, prin cinstitul Său Sânge vărsat pe Cruce, dar și prin „ziua Învierii”, Hristos înnoiește firea noastră omenească pe care a luat-o asupra Sa și a îmbrăcat-o cu podoaba nestricăciunii Sale, făcând-o astfel părtașă Împărăției sale veșnice – după cum cântă David: „Domnul a împărățit, întru podoabă S-a îmbrăcat – și făcând-o comesean la Cina Sa, potrivit mărturiei Evanghelistului Luca care spune: „Fericit cel care va prânzi în Împărăția lui Dumnezeu” (Luca 14, 15). 

Iubiții mei frați, este limpede că dumnezeiescul Har cel izvorât din Taina nunții săvârșită în Biserică este sfințitor și întăritor pentru miri în conviețuirea lor după Hristos, prin dragoste și dăruire reciprocă, „după cum și Hristos a iubit Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea” (Efeseni 5, 25), precum și prin participarea lor tainică la mântuitoarea și negrăita Taină a unirii indisolubile a Mirelui Hristos cu Biserica mireasă.

La această Taină negrăită, pascală și dumnezeiască a nunții tainice precum și la Cina Lui s-a făcut părtaș și Sfântul Apostol Toma prăznuit astăzi pentru buna sa credință. El a cerut mai înainte, datorită necredinței lui, să pună degetul în semnul cuielor și mâna sa în coasta lui Hristos cel înviat și, cu adevărat, din iubirea de oameni a lui Iisus, a cercetat trupul Lui nestricăcios și îndumnezeit și a strigat: „Domnul meu și Dumnezeul meu” (Ioan 20, 28).

Și noi, iubiții mei, luminați de lumina neînserată a Învierii Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, strigăm zicând: „Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le”. Hristos a înviat!

În cadrul Sfintei Liturghii de noapte pe care a condus-o în Mănăstire Sfinților Ioan și Gheorghe Hozeviții, Preafericitul a rostit această cuvântare:

 „Această aleasă și sfântă zi, cea dintâi a săptămânii, împărăteasă și doamnă, praznic al praznicelor este și sărbătoarea sărbătorilor, întru care binecuvântăm pe Hristos în veci”, cântă Sfântul Ioan Damaschin.

Iubiți frați în Hristos și Părinți,

Lumina neînserată a Învierii Mântuitorului nostru Hristos ne-a adunat astăzi în sfânta și străvechea Mănăstire Hozeva ca să prăznuim aleasa și sfânta zi, adică renașterea în Hristos. „Cele vechi au trecut, iată toate s-au făcut noi” (2 Corinteni 5, 17), spune dumnezeiescul Pavel. 

 „Și era atunci la Ierusalim sărbătoarea înnoirii templului și era iarnă” (Ioan 10, 22), iarna necredinței, și a venit Iisus, Dumnezeu și Templu, Dumnezeu veșnic, Templu nou, care într-o zi s-a dărâmat și în trei zile iar s-a ridicat, care rămâne în veci, pentru ca eu să mă mântuiesc și să mă ridic din vechiul păcat și să devin zidire nouă, plăsmuit din nou prin iubirea Lui de oameni cea atât de mare”, spune Sfântul Ioan Teologul.

Învierea cea de a treia zi a Domnului și Dumnezeului nostru Iisus Hristos constituie sfârșitul tainei dumnezeieștii Iconomii, adică a întrupării și înomenirii lui Hristos, Dumnezeu Cuvântul, din curatele sângiuri ale Născătoarei de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria. Iată de ce în mod special la această sărbătoare pascală Îl binecuvântăm pe Hristos în veci.

În această Duminică, a doua după Paști, sărbătorim înnoirea Învierii lui Hristos și pipăirea Lui de către Sfântul Apostol Toma: „Și după opt zile, ucenicii Lui erau iarăși înăuntru și Toma împreună cu ei. Și a venit Iisus, ușile fiind încuiate, și a stat în mijloc și a zis: Pace vouă! Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace și vezi mâinile Mele și adu mâna ta și o pune în coasta Mea și nu fii necredincios, ci credincios. A răspuns Toma și I-a zis: Domnul meu și Dumnezeul meu!” (Ioan 20, 26-28). 

Tâlcuind mărturia aceasta din Evanghelia după Ioan, Sfântul Chiril al Alexandriei spune: „Este un obicei cu totul binecuvântat acela că săvârșim sfintele sinaxe în Biserici în ziua a opta, adică Duminica. Și dacă e nevoie să spunem ceva mai tainic, necesar pentru a înțelege sensurile, ușile le închidem, dar Hristos vine și Se arată nouă tuturor văzut și nevăzut. Nevăzut ca Dumnezeu și văzut în trup, îngăduind și dând sfântul Său trup să fie pipăit. Prin harul lui Dumnezeu, ne apropiem și ne împărtășim de tainica binecuvântare, primindu-L în mâini pe Hristos, pentru ca și noi să credem fără urmă de îndoială că a ridicat același Templu”.

Cu alte cuvinte, împărtășirea cu Trupul și Sângele lui Hristos constituie mărturia nemincinoasă a Învierii din morți a lui Hristos. De aceea Sfântul Părintele nostru Chiril ne atrage atenția, zicând: „Să lepădăm, dar, ca pe un lucru vătămător, necredința și, după ce ne vom atinge de Hristos, cu totul încredințați vom fi și ne vom afla având cuget neîndoielnic”.

Veniți, dar, frații mei, să înnoim și noi sufletele noastre în ziua purtătoare de lumină a Învierii „pentru că trupul nostru este Templu al Duhului Sfânt care este în noi” (1 Corinteni 6, 19). Această mărturie adevărată, o mărturisesc și cei care s-au făcut părtași nestricăciunii, adică Învierii lui Hristos, Sfinții care au trăit aici: Gheorghe și Ioan, precum și Sfântul Ioan cel Nou Hozevitul. Și să o rugăm mai ales pe Maica Domnului, cea plină de slavă și mai presus de toate făpturile, să mijlocească la Fiul și Dumnezeul ei pentru noi toți.

Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le. Adevărat a înviat Domnul!

Din partea Secretariatului General

httpv://youtu.be/S4kxnGsbaIA

Sărbătoarea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos din morți a fost prăznuită la miezul nopții din Sâmbăta Mare spre duminica de Paști, pe 5/18 aprilie 2020.

Cu ocazia acestei sărbători, Biserica slăvește cu recunoștință evenimentul dumnezeiesc și minunat prin care Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu Cel Răstignit, Iisus Hristos din Nazaret, fiind înmormântat, a cucerit puterea diavolului și tăria iadului și a înviat din morți, ridicându-i, de asemenea, pe Adam și pe urmașii săi prin mâna Sa puternică.

Biserica din Ierusalim a prăznuit această sărbătoare la Biserica Sfântului Mormânt, la Sfântul Mormânt binecuvântat și gol, cu Slujba Utreniei, Canonul din Sâmbăta Mare și Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, cu predica Sfântului Ioan. Slujba a fost oficiată de Preafericitul Părinte al nostru și Patriarh al Ierusalimului Teofil, având drept împreună-slujitori pe ÎPS Mitropolit Isihie al Kapitoliei, ÎPS Arhiepiscop Aristovul al Madabei și doar câțiva arhimandriți, mai puțin de zece în total, datorită măsurilor de siguranță impuse de Poliția israeliană din cauza virusului corona.

Înainte de Sfânta Împărtășire, Părintele Secretar General a citit Pastorala de Paște a Preafericitului, reprodusă mai jos în limba română :

TEOFIL III

Prin mila lui Dumnezeu Patriarh al Sfântului Oraș al Ierusalimului

Și al întregii Palestine

Pentru toți enoriașii Bisericii, har, milă și pace

De la Preasfântul și de Viață-Dătătorul Mormânt

Al lui Hristos Cel Înviat.

„Prăznuim omorârea morții, sfărâmarea iadului și începutul altei vieți veșnice și săltând lăudăm pe Pricinuitorul, pe Unul Cel binecuvântat Dumnezeul Părinților și preaslăvit”. (Tropar Cântarea a Șaptea din Canonul Învierii de Sf. Ioan Damaschin)

Cu bucurie nespusă și absolută, cu inimi curate și buze nepângărite, cu glas fericit, neîncetat și veselie cucernică, Biserica proclamă în noaptea Învierii și în întreaga perioadă de Paște,  cu glas mare, că „Hirstos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, și celor din morminte viață dăruindu-le”. Cu fermitatea credinței în Cel răstignit și înviat din morți, Domnul nostru Iisus Hristos, și în speranța Învierii la viața veșnică, Biserica noastră cântă „Ziua Învierii,și să ne luminăm cu prăznuirea, și unul pe altul să ne îmbrățișăm. Să zicem „Fraților!” și celor ce ne urăsc pe noi, să iertăm toate pentru Înviere”.

Acest mesaj minunat și plin de bucurie al biruinței morții este rodul răstignirii lui Hristos, căci „iată, a venit prin cruce, bucurie la toată lumea”. Biruința lui Hristos asupra morții a venit prin jertfa Sa pe Cruce. Hristos, Fiul Unul-Născut și Cuvântul lui Dumnezeu, S-a adus de bună voie pe Cruce ca jertfă neprihănită pentru iertarea păcatelor noastre . Așa cum spunea profetul Isaia, „ca un miel spre junghiere s-a adus şi ca o oaie fără de glas înaintea celor ce o tund, aşa nu Şi-a deschis gura Sa.” (Isaia 53:7), și așa cum Sfântul Ioan Botezătorul a arătat spre El, recunoscându-l, El S-a făcut pe Cruce „mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumi” (Ioan 1:29). Lucrul cel mai minunat în toată această taină, care arată dragostea fără margini a lui Dumnezeu pentru noi, este ceea ce spune și Apostolul neamurilor: „Căci Hristos, încă fiind noi neputincioşi, la timpul hotărât a murit pentru cei necredincioşi. Căci cu greu va muri cineva pentru un drept; dar pentru cel bun poate se hotărăşte cineva să moară. Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea Lui faţă de noi prin aceea că, pentru noi, Hristos a murit când noi eram încă păcătoşi” (Romani 5:6-8). Fiind fără păcat, Hristos „Dumnezeu fiind în chip, … S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând” (Fil. 2:6-7), S-a smerit, a venit la Cruce de bună voie și prin sângele Său cel preacurat „vrând să dea har datoriilor celor de demult a venit singur la cei ce se depărtaseră de harul Lui, și spărgând zapisul”(Acatistul Buneivestiri al Născătoarei de Dumnezeu, partea a patra).

După ce a suferit în trup pentru noi și a fost îngropat, Hristos a coborât la iad. În lăcomia lui, iadul aștepta să-L înghită pe Fiul lui Dumnezeu, dar datorită smereniei jertfei Sale, iadul nu a putut avea putere asupra Lui. Iadul a fost înșelat și îngrozit. Crezând că a primit o ființă muritoare, L-a întâlnit pe Dumnezeu, pe Dumnezeu și pe om, pe Dumnezeu-omul Iisus Hristos, care atât prin puterea lui Dumnezeu Tatăl, cât și prin a Lui, a înviat din morți, devenind pârg morților și le-a arătat tuturor oamenii din trup calea spre învierea din morți. El a căutat oile pierdute în iad, la fel cum a făcut-o pe pământ, a propovăduit Evanghelia pocăinței și a mântuirii lui Adam și Evei și urmașilor lor, și așa cum descrie icoana ortodoxă a Învierii, și i-a dus în Rai împreună cu El. De atunci, prin puterea și credința în Înviere, noi oamenii murim numai în trup, ne lepădăm de trupul nostru pământesc, întrucât „Carnea şi sângele nu pot să moştenească împărăţia lui Dumnezeu” (1 Cor. 15:50), și trăim cu El în suflet și în duh, “astept[ând] învierea morților și viața veacului ce va să vie” (Crezul).

Hristos a prezis această taină a învierii din morți prietenilor și ucenicilor Săi, pe când El încă locuia cu ei pe pământ și după Învierea Sa. “S-a şi înfăţişat pe Sine viu după patima Sa prin multe semne doveditoare” (Fapte 1:3), arătându-Se lor  în trupul Său cel răstignit cu semnele cuielor, dar strălucitor și slăvit. Prin ucenicii care I-au fost martori oculari, El a transmis această taină trupului Său, Biserica, pe care a stabilit-o prin Duhul Mângâietor, pe care ni L-a trimis nouă de la Tatăl, după Înălțarea Sa la Ceruri în ziua Cincizecimii, la cincizeci de zile după Înviere.

Încă de atunci, Biserica, aceea pe care, după cuvintele adevărate ale Domnului, „porţile iadului nu o vor birui” (Mat. 16:18), își continuă misiunea pe pământ. Îl propovăduiește pe Hristos Cel  Întrupat, Răstignit și Înviat și îi botează în Numele Său pe cei care cred în El, îi sfințește cu tainele sale și se roagă pentru împăcarea oamenilor și pentru întreaga lume. Îi sprijină pe oamenii care suferă, cu toată puterea sa, se roagă Domnului nostru Iisus Hristos, tămăduitorul sufletelor și al trupurilor, pentru încetarea pandemiei curente a noului virusului, pentru vindecarea celor afectați și pentru mila Sa față de cei care au murit datorită virusului atât de nemilos, cu siguranța că „deşi a fost răstignit din slăbiciune, din puterea lui Dumnezeu este însă viu.  Şi noi suntem slabi întru El, dar vom fi împreună cu El, din puterea lui Dumnezeu faţă de voi.” (2 Cor. 13:4).

În ziua luminoasă a Învierii, Biserica noastră a Ierusalimului, Maica Bisericilor, se roagă de asemenea din Mormântul Dătător de Viață, unde Hristos a fost înmormântat și de unde a înviat, pentru unitatea Bisericii și pentru pace în Orientul Mijlociu, și urează turmei sale de credincioși din Țara Sfântă și din toată lumea, puterea și binecuvântarea lui Iisus Hristos Cel Înviat.

Hristos a Înviat!

În Sfântul Oraș al Ierusalimului, PAȘTE 2020

Cu binecuvântări Părintești și Patriarhale,

Rugător fierbinte pentru toți înaintea lui Dumnezeu,

TEOFIL III

Patriarhul Ierusalimului

Din partea Secretariatului-General

Duminică, 30 martie/12 aprilie 2020 s-a sărbătorit la Patriarhie Duminica Floriilor, cuprinsă în Triod, adică pomenirea Intrării triumfale a Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim călare pe mânzul asinei, mai înainte de Patima Sa, atunci când copiii evreilor și-au așternut haine pe cale, venind în întâmpinarea Lui și strigând: „Osana, Fiul lui David!”.

Datorită măsurilor de siguranță impuse de Ministerul Sănătății cu privire la virusul mortal, acest praznic nu a fost sărbătorit cu fast, ca în ceilalți ani. În Biserica Învierii a săvârșit Sfânta Liturghie de noapte doar Părintele Schevofilax, ÎPS Arhiepiscop Isidor al Ierapolei și diaconii Bisericii. În Biserica Patriarhiei închinată Sfinților Împărați întocmai cu Apostolii Constantin și Elena s-a slujit Vecernia sera în ajun și Sfânta Liturghie în ziua prazicului, condusă de Preafericitul Părintele nostru Teofil Patriarhul Ierusalimului, însoțit de Arhierei Aghiotafiți, de Preoți și Monahi, în prezența Consulului General al Greciei la Ierusalim, domnul Hristos Sofianopulos. 

După Sfânta Liturghie Preafericitul și Părinții, ținând în mâini ramuri de finic, au urcat în sala Patriarhiei unde Preafericitul a ținut această cuvântare:

 „Bucură-te foarte, fiica Sionului, veselește-te, fiica Ierusalimului, căci iată Împăratul tău vine la tine drept și biruitor, smerit și călare pe asin, pe mânzul asinei” (Zaharia 9, 9), spune Proorocul Zaharia. Iar David spune: „Din gura pruncilor și a celor ce sug ai săvârșit laudă” (Psalmul 8, 2). 

Iubiți frați în Hristos,

Credincioși Creștini,

Intrarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos în Sfânta Cetate a Ierusalimului călare pe mânzul asinei și laudele copiilor și ale poporului: „Binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului, Osana întru cei de sus ” (Matei 21, 9) vestesc încununarea lucrării de mântuire a dumnezeieștii Iconomii, adică a iubirii nemăsurate a lui Dumnezeu Tatăl față de oameni, care s-a arătat în persoana Fiului și Cuvântului lui Dumnezeu, a Domnului nostru Iisus Hristos, Cel Care S-a răstignit pentru noi și a înviat din morți.  

Sfânta noastră Biserică care este însuși Trupul tainic al lui Hristos, care trăiește și își desfășoară lucrarea în lume, nu încetează a propovădui Evanghelia Împăratului dreptății, după cum mărturisește Evanghelistul Ioan care zice: „Și El venind va vădi lumea de păcat și de dreptate și de judecată. De păcat, pentru că ei nu cred în Mine, de dreptate pentru că Mă duc la Tatăl Meu și nu Mă veți mai vedea și de judecată pentru că stăpânitorul acestei lumi a fost judecat” (Ioan 16, 8-11).

Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, Duhul lui Hristos, va arăta lumii că Iisus a fost „Hristos cel drept” (1 Ioan 2,1) așa cum a mărturisit și sutașul zicând: „Cu adevărat Omul Acesta drept a fost” (Luca 23, 47). Potrivit Apostolului Petru „Hristos a suferit o dată moartea pentru păcatele noastre, El cel drept pentru cei nedrepți, ca să ne aducă pe noi la Dumnezeu, omorât fiind cu trupul, dar viu făcut cu Duhul” (1 Petru 3, 18).

Sfânta Săptămână Mare, Săptămâna Patimilor și a Învierii lui Hristos, nu are alt scop decât acela de a arăta dreptatea lui Dumnezeu, adică cunoașterea căii adevărului. „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14, 6), spune Domnul. Și iar spune: „Eu sunt Lumina lumii; cel ce îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric” (Ioan 8, 12).

Anume la aceasta, adică la lumina lumii și a vieții ne cheamă astăzi – în această perioadă marcată de pandemia care chinuiește fără milă întreaga omenire – Sfânta noastră Biserică, prin glasul imnografului care spune: „Ieșiți, neamuri, ieșiți, popoare, și vedeți astăzi pe Împăratul ceresc pe mânz de rând ca pe un scaun preaînalt intrând în Ierusalim”. „De aceea și noi, curățindu-ne sufletele, precum pruncii, să lăudăm pe Hristos cu credință, cu ramuri înțelegătoare, strigând cu glas mare Stăpânului: Bine ești cuvântat, căci ai venit să mântuiești lumea”. Amin.

Întru mulți ani, feriți de orice boală molipsitoare și Paște binecuvântat!”.

Din partea Secretariatului General

httpv://youtu.be/53-tbdUlzbU

Sâmbătă, 15/28 martie 2020, Patriarhia a sărbătorit, mai târziu decât data din calendar, Ziua Onomastică a Preafericitului Părinte al nostru și Patriarh al Ierusalimului Teofil, la Sărbătoarea Sfinților Patruzeci de Mucenici care au mucenicit la lacul Sevastia din Pont în timpul domniei lui Licinius în anul 320 A.D., deoarece Sfântul Mucenic Teofil a fost unul dintre ei.

1. După-amiaza

În ajunul sărbătorii, după citirea Ceasului al 9-lea la Biserica mănăstirii Sfinților Constantin și Elena, soborul Patriarhal a mers la Biserica Sfântului Mormânt coborând pe scara Catedralei Sf. Iacob, și a ținut slujba Vecerniei Mari ca „Parresia”. Slujba cu Intrarea cea mare și Litia a fost condusă de Preafericitul Părinte al nostru și Patriarh al Ierusalimului Teofil, însoțit de doar câțiva clerici, Părintele Schevofilax, ÎPS Arhiepiscop Isidor al Hierapolei, Părintele Dragoman, Arhimandritul Matei și diaconii. Intrarea lor a fost permisă de Poliția israeliană în cooperare cu Patriarhia, din cauza pandemiei COVID-19, de ale cărei consecințe să ne apere Domnul Dumnezeul nostru.

După slujba Vecerniei a urmat Canonul Acatistului Buneivestiri, Starea a patra a Acatistului fiind condusă de ÎPS Arhiepiscop Dimitrie al Lyddei.

2. În ziua sărbătorii

În Biserica Sfântului Mormânt s-a făcut o priveghere de toată noaptea, intrarea făcându-se prin Catedrala Sf. Iacob și Mănăstirea lui Avraam. Slujba a fost oficiată de Preafericitul Părinte al nostru și Patriarh al Ierusalimului Teofil, având drept împreună-slujitori pe ÎPS Mitropolit Isihie al Kapitoliei, Arhiepiscopii Isidor al Hierapolei și Aristovul al Madabei, Părintele Kamarasis, Arhimandritul Nectarie, Părintele Dragoman, Arhimandritul Matei, Arhidiaconul Marcu și Diaconul Patrichie, la slujbă participând Părinții de la Biserică.

La ora 11.00 în dimineața următoare, s-a cântat Doxologia la Biserica Mănăstirii Sfinților Constantin și Elena, cu participarea Părinților de la Mănăstirea Centrală.

După aceea, la Sala de Primire a Patriarhiei, Părintele Secretar General, Arhiepiscopul Aristarh al Constantinei, S-a adresat Preafericitului după cum urmează:

„Preafericirea Voastră, Părinte și Stăpâne,          

Pomenirea Sfinților Patruzeci de Mucenici, care au luptat lupta cea bună și au fost încununați la lacul Sevastia din Pont în timpul domniei lui Licinius în 320, este o sărbătoare pe care o prăznuim la începutul lunii martie și o întărire de putere și speranță pentru continuarea luptei duhovnicești a postului, care se încheie în dreptul port al zilei luminoase a Învierii.

Dacă această sărbătoare este prăznuită astfel de Biserică în ansamblul ei, ea este cinstită în mod special de Maica Bisericilor deoarece este legată și de faptul că Preafericirea Voastră poartă numele unuia dintre acești mucenici.

Prin urmare, cinstindu-l în mod special pe Sfântul Mucenic Teofil și pe Preafericirea Voastră, această sărbătoare a fost prăznuită ca Parresia la Biserica Sfântului Mormânt, cu o priveghere de toată noaptea și Doxologia dimineața la Biserica monahală a Sfinților Constantin și Elena, cu participarea Părinților Aghiotafiți, a Consulului General al Greciei la Ierusalim, Domnul Christos Sophianopoulos, și a Reprezentantului Patriarhiei Moscovei la MISSIA, Preacuviosul Arhimandrit Alexandru, în cadrul limitelor capacității noastre de a ne aduna datorită pandemiei COVID-19.

După ce I-am mulțumit Domnului în Biserică și ne-am rugat pentru sănătatea și stabilitatea Preafericirii Voastre, și acum la Sala de Primire a Patriarhiei, vă felicităm pentru ziua Numelui Vostru și vă oferim lauda dreaptă pentru toate faptele bune pe care le-ați îndeplinit spre folosul unității Bisericii lui Hristos în legătura păcii, a Pelerinajului și a drepturilor teritoriale ale Venerabilei noastre Frății Aghiotafite și a învățării turmei noastre cucernice.

În primul rând, în ceea ce privește unitatea Bisericii, Preafericirea Voastră a depus multe eforturi și acțiuni, subliniind continuu nevoia începutului cultivării unui dialog, pentru a realiza reconcilierea și pacea. Recunoscând această contribuție pentru anul 2018, Patriarhia Moscovei și Sfinția Sa, Patriarhul Alexei II, V-au acordat premiul pentru „activități deosebite în consolidarea unității națiunilor creștine ortodoxe” și „pentru păstrarea și promovarea valorilor creștine în viața societății”, în timpul vizitei pe care ați întreprins-o la Moscova în noiembrie anul trecut, la invitația personală a președintelui Rusiei, domnul Vladimir Putin.

În ceea ce privește lucrările de îmbunătățire spirituală și beneficii ale turmei noastre, merită menționate cooperarea cu autoritățile palestiniene pentru renovarea Bisericii istorice a Sfântului Moise Etiopianul în Comunitatea Rafidia, lângă fântâna lui Iacob, construcția iconostasului cu icoane în Comunitatea Sahnin din districtul Ptolemaida-Acra și activitățile Preafericirii Voastre de fondare a unei Academii Atletice în Karak, Iordania, precum și activitățile locale și internaționale ale Preafericirii Voastre pentru apărarea proprietăților Patriarhiei de la Poarta Jaffa și păstrarea Status-Quo-ului biblic al Vechii Cetăți a Ierusalimului, stabilit din vechime și în plan internațional, spre folosul Frăției noastre, al turmei și al tuturor creștinilor și pelerinilor din Țara Sfântă.

Pentru a reuși în aceste obiective, Preafericirea Voastră a cultivat relații de cooperare bune cu autoritățile politice. În ceea ce privește relația cu Grecia, acest lucru a fost evident prin recentele vizite ale Președintelui Republicii elene, domnul Prokopis Pavlopoulos la Patriarhia și la Biserica Sfântului Mormânt, precum și a Ministrului Turismului din Grecia, domnul Haris Theoharous, a Secretarului General al Diplomației Publice a Consulatului și în Probleme Religioase din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, domnul Alexandris.

În ceea ce privește relațiile Patriarhiei cu Statul Israel, după cuvintele Evangheliei „dă-i Cezarului ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu”, Preafericirea Voastră l-a primit la Patriarhie pe Noul primar al Ierusalimului și înaintea Întâi-Stătătorilor Bisericilor creștine locale, ați menționat problema impozitelor nedrepte asupra proprietăților Bisericii, iar la ceremonia de la Ministerul Turismului din Israel, ați subliniat problema lipsei de apă din Mănăstirile creștine de pe Muntele Tabor. Mai mult decât atât, în cadrul reuniunii anuale de Anul Nou de la Reședința Prezidențială, i-ați solicitat domnului Președinte Rouven Rivlin soluția dreaptă pentru problemele nesoluționate ale proprietăților Patriarhiei de la Poarta Jaffa, și anularea contractelor ilegale semnate cu câțiva ani în urmă.

În ceea ce privește relațiile Patriarhiei cu Iordania, acestea au fost bune, luând în considerare legăturile familiei regale cu Patriarhia, legea iordaniană a Patriarhiei din 1957 și custodia Iordaniei exercitată asupra altarelor creștine și musulmane din Ierusalim.

În cadrul acestor relații, Preafericirea Voastră a fost primită cu căldură în Anul Nou de întreaga primărie a orașului Fhes și Alteța Sa Regală, Regele Iordaniei, Abdullah Ibn-Housein Althani, a găzduit o ceremonie specială pentru Sărbătoarea noastră de Crăciun, la locul botezului de la râului Iordan, și a primit șefii Bisericilor Ortodoxe Autocefale, care au fost oaspeții Patriarhiei noastre la întrunirea frățească de la Amman, pentru începutul dialogului pentru unitatea din Biserica Ortodoxă, cu respectarea „cinstirii Primatului” Patriarhiei Ecumenice și a tuturor privilegiilor sale în tradiția noastră ortodoxă.

Preafericirea Voastră a apărat, de asemenea, și protejat ca pe „lumina ochilor” drepturile Frăției noastre Aghiotafite și ale neamului nostru, de fiecare dată când au fost puse sub semnul îndoielii, așa cum a fost cazul la recentul eveniment de la Sărbătoarea Bobotezei, când armenii au încercat fără succes să împiedice așezarea icoanei ortodoxe la Peștera primitoare de Dumnezeu din Betleem, drept care a fost stabilit prin Status Quo de mulți ani.

Încurajați de acestea, Părinții Aghiotafiți Vă stau alături într-o luptă comună cinstită pentru protejarea continuă a moștenirii străvechii nostre Patriarhii și a poporului nostru din Țara Sfântă și în sprijinirea turmei noastre greco-ortodoxe vorbitoare de limba arabă, pentru păstrarea identității și dezvoltarea acesteia și creșterea către lucrările binelui comun.

Ridicându-mi paharul pentru a toasta, Preafericirea Voastră, în numele membrilor Sfântului nostru Sinod, și al întregii Frății Aghiotafite, Vă doresc sănătate și stabilitate de nezdruncinat încă mulți ani, în rodul și abundența faptelor bune, spre lauda neamului nostru binecuvântat și slava Dumnezeului nostru trinitar. ”

Discursul Arhiepiscopului a fost urmat de discursurile Consulului General al Greciei în Ierusalim, domnul Christos Sophianopoulos, și al reprezentantului Patriarhiei din Moscova, șeful Misiei ruse, Arhimandritul Alexandru.

Preafericirea Sa le-a mulțumit celor prezenți prin următorul discurs:

„Răbdând ceste de aicea vitejește, bucurându-se de cele nădăjduite, unul către altul au grăit. Nu de haină ne dezbrăcăm, ci pe omul cel vechi lepădăm. Iute este iarna, dară dulce este raiul. Cu durere este gheața, dar mai dulce este desfătarea. Deci să nu ne ferim, împreună-ostașilor. Puțin să răbdăm, ca să ne încununăm cu cununi de biruință de la Hristos Dumnezeu și Mântuitorul sufletelor noastre ”, spune Vasile cel Mare în predica sa despre cei patruzeci de mucenici prin gura imnografului Bisericii (Minei 9 martie, Vecernia, primul idiomelon).

Excelența voastră, domnule Consul General al Greciei Christos Sophianopoulos,

Cuvioși Părinți și Frați,

Iubiți frați și surori în Hristos,

„Dumnezeu este viață și lumină și cei din mâinile lui Dumnezeu sunt în viață și lumină” Sfântul Ioan Damaschin spune despre sufletele sfinților, ale celor drepți, după cuvintele biblice: „Dar sufletele celor drepți sunt în mâna lui Dumnezeu și nu le va atinge niciun chin ”(Înțelepciunea lui Solomon 3: 1) și „Scumpă este înaintea Domnului moartea cuvioşilor Lui.”(Psalmul 115: 6).

Într-adevăr, prețioasă în ochii Domnului a fost moartea celor Patruzeci de Sfinți Mucenici cinstiți astăzi și a împreună-mucenicului Teofil, care au mucenicit la lacul Sevastia. Acești sfinți nu s-au temut de amenințările tiranilor și nici nu au răbufnit la asaltul chinurilor, întrucât aveau Crucea lui Hristos drept armă dumnezeiască, după cum spune imnograful Bisericii; rămânem cutremurați înaintea luptelor Sfinților Mucenici, întrucât fiind în trup muritor, i-au învins pe dușmanii fără trup; nu s-au temut de amenințările tiranilor și nici nu au fost intimidați de chinuri; ei au fost într-adevăr vrednici să fie slăviți de Hristos și pentru ca sufletele noastre să primească marea milă.

Sfinții patruzeci de mucenici au fost slăviți cum se cuvine de Hristos, pentru că au căutat slava lui Dumnezeu Tatăl mai degrabă decât a oamenilor, așa cum spune Sfântul Ioan Evanghelistul: „Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr.” (Ioan 1:14). De dragul Său, cei Patruzeci de soldați au părăsit fiecare armată a lumii și au intrat în martiriul sângelui lor, nepredicându-se pe ei înșiși, ci adevărul mântuitor al lui Hristos, Care a strălucit în inimile lor lumina cunoașterii slavei lui Dumnezeu Tatăl în El (Hristos) (2 Corinteni 4: 6).

Martiriul slavei lui Dumnezeu Tatăl în Fiul Său Unul Născut, Domnul nostru Iisus Hristos, pe Care toți mucenicii împreună cu cei cinstiți astăzi L-au urmat, este mărturisit și proclamat continuu la locul Pătimirii Sale pe Cruce și al înmormântări de trei zile a Domnului nostru, la Biserica Sfântului Mormânt, unde am sărbătorit Taina Euharistiei, a jertfei fără sânge și L-am lăudat în Doxologie pe Dumnezeul nostru Cel Atotmilostiv.

Părintele purtător de Dumnezeu al Bisericii, Vasile, lăudând mintea neînvinsă a celor patruzeci de mucenici, care s-au lepădat cu bucurie de ultimele haine, ne îndeamnă să le auzim unitatea de credință: „Nu suntem dezbrăcați de hainele noastre, au spus, ci ne lepădăm de omul cel vechi din noi, de cel stricat prin dorințele de trădare. Îți mulțumim Ție Doamne, că alungăm păcatul împreună cu această haină. Din cauza șarpelui ne-am îmbrăcat, dar de dragul lui Hristos ne dezbrăcăm ”.

Pomenirea sfântă a Sfinților Patruzeci de Mucenici ne cheamă, dragi Frați și Surori, în mijlocul Postului Mare, să devenim imitatori ai minții lor asemănătoare cu a lui Hristos, așa cum spune Sfântul Vasile cel Mare: „Căci Dumnezeu este Tatăl lor comun și toată lumea este fratele lor, întrucât nu au fost născuți dintr-un bărbat și o femeie, ci prin adoptarea Duhului, adaptându-se în unitate prin iubire unii cu alții ”.

Puținătatea noastră, care poartă numele de Teofil, împreună-mucenicul Sfinților Mucenici, aduce slavă și mulțumire Sfântului Dumnezeu Trinitar în această Sfântă Sărbătoare, în care „prăznuim mântuirea noastră”, dar și chemarea noastră în această misiune instituțională, și anume a Păstorului Preasfintei Biserici a Ierusalimului, și a Egumenului din Ordinul monahal al Venerabilei noastre Frății Aghiotafite.

Orice virtute și laude sunt datorate Sfinților! Și-au vărsat sângele, pentru Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care S-a golit pe Sine Însuși, luând asupra Sa chip de rob; acești sfinți Mucenici ai lui Hristos, luptând pe pământ, au pășit asupra inamicului și au alungat falsitatea idolilor, de aceea au primit harul pentru a vindeca bolile bolnavilor și, în timp ce sunt încă în viață și după moarte, fac minuni, potrivit imnografului Bisericii care vorbește despre cuvintele Domnului: „Chemând la Sine pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat lor putere asupra duhurilor celor necurate, ca să le scoată şi să tămăduiască orice boală şi orice neputinţă” (Mat. 10: 1).

Să ne rugăm, așadar, Sfinților Patruzeci de Mucenici și împreună-mucenicului lor Teofil, care au îndrăzneală în ceruri, pentru ca prin mijlocirile lor și ale pururea Fecioarei Maria, să îl predicăm pe Hristos cel Răstignit, vindecător al sufletelor și trupurilor noastre, și eliberați de epidemia Coronavirus, să putem sărbători Învierea strălucitoare a Domnului nostru Iisus Hristos.

Pentru toate acestea, le dorim tuturor celor care s-au rugat alături de noi, celor prezenți și celor absenți (datorită blocării COVID-19), putere de sus, harul Preasfântului și de Viață-Dătătorului Mormânt, răbdare și toate binecuvântările de la Dumnezeu, exprimând mulțumiri călduroase celor care s-au adresat Nouă, Părintele Secretar General, ÎPS Arhiepiscop Aristarh al Constantinei, care a vorbit în numele Frăției noastre Aghiotafite, Excelenței Sale, Consulul General al Greciei, Domnul Christos Sophianopoulos, Cuviosului Arhimandrit Alexandru, Șeful Misiei Ruse și reprezentant al Sfintei Biserici frățești a Rusiei, care a transmis urări de binecuvântare ale Preafericitului Părinte Patriarh al Moscovei Chiril, și tuturor celorlalți care ne-au fost alături la această sărbătorire.

Sănătate tuturor! ”

Din partea Secretariatului General

httpv://youtu.be/L3qkmprWiVM

httpv://youtu.be/NytGF-j48R0

Miercuri, pe 12/25 martie 2020, Patriarhia a sărbătorit ziua națională de la 25 martie 1821 la Biserica Sfântului Mormânt.

Sărbătoarea a fost prăznuită cu Doxologie ca mulțumire către Dumnezeu pentru ajutorul Său în eliberarea neamului nostru de sub jugul otoman al sclaviei și ca rugăciune pentru odihna sufletelor strămoșilor noștri, a mucenicilor neamului, ale clerului și mirenilor care au luptat glorios și au căzut pentru țara și credința lor.

Doxologia a fost condusă de Preafericitul Părinte al nostru și Patriarh al Ierusalimului Teofil, având drept împreună-slujitori Arhiepiscopi și Ieromonahi aghiotafiți, la slujbă participând domnul Christos Sophianopoulos și membrii ai comunității grecești.

La Sala de Primire a Patriarhiei, după Doxologie, Consulul General și Preafericirea Sa s-au adresat celor prezenți. Discursul Preafericirii Sale este reprodus mai jos, în traducere:

„Rigas Feraios scrie în„ Thurios,” una dintre poeziile sale: este mai bine să trăiești o oră de viață liberă, decât să trăiești timp de patruzeci de ani sub sclavie și închisoare … vino în acest moment cu un singur cuvânt pentru a jura pe cruce …

Excelența voastră, domnule Consul General al Greciei Christos Sophianopoulos,

Cucernici Părinții și frații,

Dragi frați și surori în Hristos

Astăzi, poporul grec ortodox sărbătorește aniversarea zilei de 25 martie 1821, ziua Bunei Vestiri a renașterii de sub jugul otoman al sclaviei.

Evenimentul istoric al revoluției grecești din 1821 nu se referă numai la libertatea de sub jugul otoman, ci se referă în primul rând la dreptul ireversibil, dat de Dumnezeu, la libertate națională, așa cum Sf. Pavel predică :„Şi a făcut dintr-un sânge tot neamul omenesc, ca să locuiască peste toată faţa pământului, aşezând vremile cele de mai înainte rânduite şi hotarele locuirii lor” (Fapte 17 : 26).

Credința în Dumnezeul cel viu, Domnul nostru Iisus Hristos, care ne-a slobozit din robia vrăjmașului și dorința puternică de libertate a țării au fost sursa inepuizabilă de putere atât pentru conducătorii revoluției, cât și pentru grecii înrobiți.

Râvna pentru darul dumnezeiesc al libertății și al țării este pe deplin justificată de lupta jertfelnică și martirică a grecilor înrobiți, al căror jurământ „a fost făcut pe Crucea lui Hristos”, cum spunea Rigas Feraios. Și, după cuvântul Sfântului Petru, „Şi cine vă va face vouă rău, dacă sunteţi plini de râvnă pentru bine” (1 Petru 3: 13).

Și spunem acest lucru, deoarece motivele luptătorilor din 1821 erau primare, și anume, pure și impulsive, fără influență externă. Acest lucru este mărturisit și de sloganul revoluționar al Bătrânului din Moria, Theodoros Kolokotronis „acum lupta este pentru credința lui Hristos și pentru libertatea țării”.

Conștiința națională colectivă a grecilor, formată de valorile înalte ale moștenirii culturale clasice și de principiile nepieritoare și indefinibile ale tradiției ortodoxe patriarhale, a opus ”chipului acestei lumi (care) trece” (1 Cor. 7, 31) libertatea sufletului și „cetatea stătătoare” (Evrei 13: 14) sau mai degrabă, țara Hristosului înviat.

Cu alte cuvinte, sărbătoarea anuală a renașterii naționale din 1821 nu este doar un fapt de comemorare istorică ci și un mesaj moral pentru prezentul și viitorul așa-numitei lumi dezvoltate care, fiind prinsă în capcana fericirii materiale și financiare, în mod conștient.

Și contribuția Bisericii, prin sfântul său cler, inclusiv prin membri ai Frăției noastre Aghiotafite, a fost decisivă. Nenumărați Ierarhi, printre care Palaion Patron Gherman, care au ridicat stindardul revoluției, preoții, precum Cosma Aitolos și simplii călugări, și-au vărsat sângele și au devenit martiri ai libertății național-religioase, care „se naște din oasele sacre ale grecilor”, după cum spune poetului nostru național Dionysios Solomos.

Venerabila noastră Frăție Aghiotafită, după cuvintele Sfântului Pavel: „Staţi deci tari în libertatea cu care Hristos ne-a făcut liberi şi nu vă prindeţi iarăşi în jugul robiei” (Gal. 5:1), dând, cum se cuvine, „tuturor cele ce sunteţi datori” (Romani 13:7), și participând la sfânta comemorare a renașterii cuviosului popor al grecilor, a mers la Biserica Sfântului Mormânt unde ne-am rugat în Doxologie și am adus laude pentru  „sângele Crucii Sale” (Col. 1:20) și Domnului nostru Iisus Hristos Cel înviat din morți.

De asemenea, ne-am rugat pentru odihna sufletelor celor care au luptat eroic pentru credință și țară și au mucenicit pentru poporul grec ortodox.

Prin urmare, cu această ocazie, haideți să facem un toast și să strigăm, cum se cuvine:

Trăiască 25 martie 1821!

Trăiască poporul nobil și regal al grecilor ortodocși!

Trăiască Elada!

Trăiască Frăția noastră Aghiotafită!”

Din partea Secretariatului-General

httpv://youtu.be/jyMEovFXScI        

Cea de-a treia duminică a Postului Mare, 9/22 martie 2020, a fost sărbătorită de Patriarhie ca Duminica Cinstirii Sfintei și Dătătoarei de Viață Cruci a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Călăuzită de Duhul Sfânt, Biserica a rânduit pentru această duminică cinstirea Sfintei Cruci cu o slujbă specială, spre întărirea credincioșilor prin ocrotirea sa pentru restul Postului Mare.

La Patriarhia Ierusalimului această sărbătoare a fost prăznuită ca Paressia cu Vecernia Mare la Biserica Sfântului Mormânt după-amiază, condusă de Preafericitul Părinte al nostru și Patriarh al Ierusalimului Teofil.

În ziua praznicului, Sfânta Liturghie s-a slujit la Preasfântul Mormânt, condusă din nou de Preafericirea Sa, având drept împreună slujitori pe Înalt Preasfințiții: Mitropolitul Isihie al Capitoliei, Arhiepiscopii Teofan al Gherassei, Teodosie al Sevastiei, Dimitrie al Lyddei, Aristovul al Madabei și ÎPS Mitropolit Ioachim al Helenoupolei, ieromonahi aghiotafiți și diaconi, răspunsurile la strană fiind date de protopsaltul corului bizantin, ierodiaconul Simeon în strana din dreapta, și de dl. Vasilios Gotsopoulos în strana din stânga. La slujbă au participat călugări și maici de la Patriarhie, membri ai Consulatului Grec din Ierusalim și doar câțiva credincioși din orașul Ierusalim, din cauza unor măsuri restrictive de protecție împotriva virusului COVID-19.

Sfânta Liturghie a fost urmată de o procesiune întreită în jurul Sfântului Mormânt și al altarelor. După procesiune, Preafericitul a citit o rugăciune la împotriva molimei în fața Sfântului Mormânt.

La sfârșitul slujbelor, credincioșii s-au dus la Sediul Patriarhiei, unde Preafericitul S-a adresat pe scurt celor prezenți, câțiva Părinți și credincioși, urându-le ca puterea Crucii Prețioase și Dătătoare de Viață să ajute la combaterea și eliminarea oricărei boli și infecții a celui rău. .

Discursul Preafericirii Sale este reprodus mai jos, în limba română: 

„Astăzi s-a împlinit cuvântul proorocului, că iată ne închinăm  la locul unde au stat picioarele Tale, Doamne; și gustând din Lemnul mântuirii, am aflat mântuire din patimile păcatului. Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Unule, iubitorule de oameni”, proclamă imnograful Bisericii (Triodul, Duminica a treia a Postului Paștelui, Utrenia, Canon 3, imnuri ale Sfintei Cruci).

Astăzi, dragii mei frați și surori, Sfânta noastră Biserică sărbătorește Cinstirea Sfintei și de Viață Dătătoarei Cruci a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Aceasta este spre mângâierea și întărirea noastră pentru a petrece perioada Postul Mare în post și pocăință.

Crucea lui Hristos nu este doar un simbol al biruinței și al triumfului împotriva diavolului, ci este și întruparea dreptății lui Hristos și răscumpărarea noastră din stricăciunea morții, și anume a păcatului, după cum  proclamă Sf. Pavel, spunând „Iar pe voi care eraţi morţi …, v-a făcut vii, împreună cu Sine, iertându-ne toate greşealele; Ştergând zapisul ce era asupra noastră, care ne era potrivnic cu rânduielile lui, şi l-a luat din mijloc, pironindu-l pe cruce, Dezbrăcând (de putere) începătoriile şi stăpâniile, le-a dat de ocară în văzul tuturor, biruind asupra lor prin cruce” (Coloseni 2: 13-15).

Interpretând aceste cuvinte, Sf. Ioan Gură de Aur spune: „Cu moartea Sa pe Cruce, Hristos a dezbrăcat de putere începătoriile și stăpânirile pe de o parte; și pe de altă parte, a smerit puterile răului și le-a rușinat”. În acest sens, Crucea lui Hristos este mijlocul „prin Care am primit acum împăcarea” (Romani 5:11), după cuvântul Sf.  Pavel.

Cu alte cuvinte, Crucea Prețioasă este mijlocul dumnezeiesc de ispășire și împăcare a oamenilor cu Dumnezeu, după cum propovăduiește Sf. Pavel: „Căci dacă, pe când eram vrăjmaşi, ne-am împăcat cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu atât mai mult, împăcaţi fiind, ne vom mântui prin viaţa Lui” (Romani 5: 10).

Iată, așadar, de ce Crucea este sursa puterii Bisericii, dar și lauda, St. Pavel mărturisește, spunând : „Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, şi eu pentru lume!” (Galateni 6 : 14). Și, după cuvântul Sf. Chiril al Alexandriei, Crucea Mântuitorului reprezintă viața lumii și nestricăciunea ei (Sofon. 621.20)

Aceasta înseamnă că prin Cruce și lângă Cruce, viața în Hristos se face înțeleasă, după cuvântul Domnului: „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8: 34). Cu alte cuvinte, cuvântul Crucii este puterea lui Dumnezeu așa cum Sfânta Scriptură a lui Hristos este puterea lui Dumnezeu, ducând la mântuirea oricăruia care crede, după Sf Pavel (1 Cor. 1: 18, Romania 1:16).

Sfânta noastră Biserică ne-a chemat la împărtășirea acestei puteri a Crucii, prin cinstirea Sfintei și de Viață Dătătoarei Cruci în Biserica Sfântului Mormânt astăzi, a treia duminică a Postului Mare, pentru a putea fi găsiți vrednici să sărbătorim și Învierea de viață dătătoare a Dumnezeului și Domnului nostru și Mântuitorului Iisus Hristos, a Cărui milă și iubirea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Duhului Sfânt să fie cu noi toți. Amin.”

Din partea Secretariatului-General

În prima duminică a Postului Mare, pe 24 februarie / 8 martie 2020, Patriarhia a sărbătorit ca „Parresia” la Biserica Sfântului Mormânt pomenirea revenirii la cinstirea Sfintelor Icoane de prin mijlocirea împărătesei Teodora și a fiul ei Mihail în 842, în timpul slujirii patriarhale a Sfântului Metodie Mărturisitorul.

De atunci, Biserica sărbătorește revenirea la cinstirea icoanelor ca o biruință a Ortodoxiei, și anume la adevărul că icoanele sfinte sunt martorii prezenței și chipului întrupat al Domnului nostru Iisus Hristos pe pământ.

Cu ocazia acestei sărbători, s-au slujit Vecernia Mare după-amiaza cu întâmpinarea, închinarea la Piatra Mirungerii și la Sfântul Mormânt, tămâierea, Vohodul Mare și Binecuvântarea Pâinii, conduse de Preafericitul Părinte al nostru și Patriarh al Ierusalimului Teofil.

În dimineața sărbătorii, a avut loc Sfânta Liturghie la Catolicon, oficiată de Preafericitul Părinte al nostru și Patriarh al Ierusalimului Teofil, având drept împreună-slujitori pe ÎPS Mitropolit Isihie al Kapitoliei, ÎPS Arhiepiscopi Teofan al Gerassei, Teodosie al Sevastiei, Dimitrie al Lyddei, Macarie al Qatar-ulii și Filumen al Pellei, ieromonahi aghiotafiți, protos fiind Părintele Kamarasis, Arhimandritul Nectarie, preoții din alte Biserici, aflați în vizită, și ierodiaconi. Răspunsurile la strană au fost date de protopsaltul corului bizantin, ierodiaconul Simeon, în strana din dreapta, și de domni Vasilios Gotsopoulos și Skordilis în strana din stânga. La slujbă au participat Consulul General al Greciei în Ierusalim, domnul Christos Sophianopoulos, și membrii consulatului, împreună cu o pelerini locali.

Sfânta Liturghie a fost urmată de Procesiunea întreită în jurul Sfântului Mormânt și apoi în jurul altarelor, toți credincioșii ținând icoane în mâini.

La sfârșitul procesiunii, Preafericirea Sa a citit Decizia Sinodică a Ortodoxiei din Triod în fața Sfântului Mormânt.

În cele din urmă, în sunetul clopotelor, soborul patriarhal s-a întors în Sala de Primire a Patriarhiei, unde Preafericirea Sa s-a adresat tuturor celor prezenți după cum urmează;

 „După cum au văzut proorocii, după cum au învățat Apostolii, după cum a primit Biserica…Tot astfel credem, tot astfel vorbim, tot astfel Îl propovăduim pe Hristos adevăratul Dumnezeu, și îi cinstim pe Sfinții Săi prin cuvânt, închinându-ne în icoană lui Dumnezeu ca Stăpânului, și respectându-i pe adevărații tămăduitori pentru Stăpânul comun, cinstind și aducând închinarea care se cuvine” [adaptare, în limba română, după hotărârea sinodală a Sinodului al VII-lea Ecumenic).

Astăzi Sfânta noastră Biserică sărbătorește festiv biruința credinței sale sănătoase ortodoxe, și anume revenirea la cinstirea sfintelor icoane și a închinării la ele.

Acest eveniment este un reper în istoria Bisericii, care a fost greu și cu ardoare încercată de dușmanii sfintelor icoane, cunoscuți drept „iconoclaști”.

Iconoclastii nu erau împotriva icoanelor, ci împotriva închinării la chipul înfățișat al lui Hristos, Dumnezeu-omul, Mântuitorul nostru, precum și împotriva sfinților Bisericii.

Cu alte cuvinte, iconoclastii au încercat într-un mod violent să reînvie erorile cunoscute ale arianismului și mai ales ale nestorianismului, care (ereziile) au denaturat și, în esență, au negat, marea taină a întrupării lui Dumnezeu Cuvântul, Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Inutil să spun că temelia credinței creștine ortodoxe este „unitatea prin ipostază” a dumnezeirii cu firea umană, potrivit Sfântului Chiril al Alexandriei. Și după Sfântul Grigorie Teologul: „ceea ce nu a fost primit este de netămăduit; totuși ceea ce este unit în Dumnezeu, acesta este mântuit”. Iar potrivit imnografului Bisericii; „Cuvântul Tatălui cel necuprins din tine, Născătoare de Dumnezeu, s-a cuprins întrupându-se, și chipul cel întinat, la chipul cel dintâi întorcându-l, cu  dumnezeiasca podoabă l-a amestecat. Deci, mărturisind mântuirea, îl închipuim cu fapta și cu cuvântul ”(Condacul de la Utrenia din Duminica Ortodoxiei).

Prin urmare, în mod corect, Biserica lui Hristos se bucură astăzi și strigă: „Strălucit-a harul adevărului; cele ce s-au însemnat de demult umbros, acum arătat s-au săvârșit. Că iată Biserica se îmbracă cu chipul cel după trup al Hristos, ca și cu o podoabă mai presus de lume, chipul cortului mărturiei cel mai dinainte însemnându-l și credința cea dreaptă cinstind. Ca ținând icoana Aceluia pe care Îl cinstim, șă nu ne înșelăm” (Slava Vecerniei, Duminica Ortodoxiei).

Dând slavă și mulțumire Dumnezeului nostru Celui în Treime Sfântă, să ne rugăm icoanei neschimbătoare a lui Dumnezeu, Tatăl Mântuitorului nostru Hristos, astfel încât prin mijlocirile Preacuratei Sale Maici, ale Născătoarei de Dumnezeu Maria și ale tuturor Sfinților, să primim mare milă. Amin. La mulți ani și un Post binecuvântat. ”

Duminică seara, Vecernia smerită a avut loc la Catoliconul Bisericii Sfântului Mormânt, cu participarea ÎPS Arhiepiscop Teofan al Gerassei, iar Părintele Dragoman,  Arhimandritul Matei, a ținut predica.

Din partea Secretariatului-General

httpv://youtu.be/UQXYg-jKLlY