Joi după-amiază, pe 30 aprilie / 13 mai 2021, a avut loc ceremonia de înscăunare a nou-alesului Preasfințit Arhiepiscop Hosam Elias Naoum la Sfânta Catedrală a Sfântului Gheorghe al Bisericii Anglicane din Ierusalim. La ceremonie au fost prezenți: predecesorul noului arhiepiscop, Preacuviosul Suheil Dawani, consulul britanic la Ierusalim, dl. Philip Hall, clerici și laici membri ai acestei Biserici și reprezentanți ai Bisericilor din Ierusalim, printre care Preafericirea Sa, Patriarhul Ierusalimului Teofil, Preafericirea Sa, Patriarhul Latin în Ierusalim, Pierre Battista Pizzaballa, și Custodele Țării Sfinte, Preasfințitul Părinte Francesco Patton.

Preafericitul Părinte al nostru și Patriarh al Ierusalimului Teofil, care a fost însoțit de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Aristarh al Constantinei, s-a adresat noului Arhiepiscop Anglican Hosam Elias Naoum, subliniindu-i contribuția din perioada în care era Secretarul Întâlnirilor Șefilor Bisericilor din Ierusalim. Discursul complet al Preafericirii Sale urmează mai jos:

„Preasfinția Voastră, dragă Părinte Arhiepiscop Hosam,

Stimate doamnă Naoum,

Preasfințite Părinte Arhiepiscop Michael

Sfințiile Voastre,

Cucernici Clerici,

Membri credincioși ai Bisericii Anglicane,

Stimați oaspeți,

Doamnelor și domnilor,

Vă salutăm cu căldură, dragă părinte arhiepiscop Hosam, împreună cu soția și familia dvs., cu această binecuvântată ocazie când prăznuiți atât sărbătoarea Înălțării, cât și înscăunarea voastră cu începutul formal al slujirii voastre ca arhiepiscop anglican la Ierusalim. Sunteți al cincisprezecelea episcop care slujește în comunitatea anglicană din Ierusalim și, împreună cu clerul și poporul vostru, mulțumim Dumnezeului Atotputernic că ați fost ales pentru această responsabilitate.

După cum știți foarte bine, preluați acest nou rol într-un moment de mare provocare și mare oportunitate. Acesta este un moment dificil pentru orașul nostru și pentru această regiune. Încă trăim cu pandemia și consecințele sale sociale, economice și spirituale profunde. Există tulburări politice și sociale tulburătoare, iar prezența creștină în Ierusalim și Țara Sfântă se confruntă cu noi amenințări din ce în ce mai mari din partea elementelor radicale care încearcă să submineze peisajul multicultural, multietnic și multireligios de aici, în care am trăit, de secole. Caracterul creștin al Ierusalimului și al Țării Sfinte este amenințat mai mult ca niciodată în timpul vieții noastre.

Chiar și așa, așa cum spune Sfântul Pavel, nu ne pierdem curajul. În această perioadă a bucuriei de după sărbătoarea Paștelui, ni s-a reînnoit nădejdea prin învierea Domnului nostru Iisus Hristos. Locurile Sfinte, unde Pronia Dumnezeiască ne-a făcut păzitori și slujitori, rămân surse de reîmprospătare spirituală atât pentru comunitatea creștină locală cât și pentru nenumărații pelerini. Ca nou arhiepiscop al eparhiei anglicane, aduceți o experiență considerabilă, mai ales din rolul dvs. foarte respectat de mulți ani ca secretar al întâi-stătătorilor de biserici, printre care vă ocupați acum locul de drept ca arhiepiscop anglican. Știm, de asemenea, de noua speranță pe care noua dvs. slujire o aduce comunității voastre.

Patriarhia Ierusalimului și Biserica Anglicană din Țara Sfântă au o lungă și strânsă tradiție de respect, afecțiune reciprocă și scop comun în propășirea prezenței creștine în Țara Sfântă. Așteptăm cu nerăbdare să ne aprofundăm relația de-a lungul anilor în care veți conduce și să găsim noi modalități de a călători pe calea unității. Nu trebuie să renunțăm niciodată la angajamentul nostru față de unitatea deplină, sacramentală în Hristos, care este voia Sa pentru toți cei care se numesc creștini. Biserica Ortodoxă și Comunitatea Anglicană împărtășesc o legătură specială, nu în ultimul rând în moștenirea noastră comună patristică, iar aceasta este o bază pe care putem construi relații și mai strânse aici, în regiunea noastră.

Dorim să profităm de această ocazie pentru a menționa încă o dată respectul și admirația noastră față de predecesorul dvs., arhiepiscopul Suheil, pentru slujirea pastorală dedicată și pentru colaborarea atentă dintre șefii bisericilor și îi dorim lui și soției sale, Saffeeqa, să se bucure de pensie, fericiți și sănătoși.

De asemenea, dorim să profităm de această ocazie pentru a recunoaște rolul Preasfințitului Arhiepiscop de Canterbury în sprijinul său neclintit pentru noi și pentru prezența creștină în Ierusalim și în Țara Sfântă. Arhiepiscopul Justin, ca și predecesorii săi, continuă să fie un bun prieten și aliat pentru noi aici și, pentru aceasta, suntem extrem de recunoscători.

Fie ca Dumnezeu să vă binecuvânteze, dragă Părinte Arhiepiscop Hosam, pe soția dumneavoastră Rafa și pe familia voastră, precum și pe toți clericii și oamenii dedicați sarcinii voastre, și fie ca Domnul nostru Iisus Hristos Cel Înviat și Înălțat să vă lumineze inima și mintea acum când vă asumați această nouă misiune de încredere și această responsabilitate.

Mulțumesc”

Din partea Secretariatului-General

Duminică, 26 aprilie / 9 mai 2021, Duminica lui Toma, Preafericirea Sa Părintele nostru Teofil Patriarhul Ierusalimului a condus Sfânta Liturghie săvârșită în Biserica Mănăstirii din Cana Galileei.

Această Liturghie s-a săvârșit spre pomenirea atingerii coastei Domnului de către  Apostolul Toma și spre pomenirea minunii prefacerii apei în vin de către Domnul la nunta din Cana.

Împreună cu Preafericirea Sa au slujit Înaltpreasfințitul Mitropolit al Nazaretului Chiriac, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop al Constantinei Aristarh și Înaltpreasfințitul Arhiepiscop al Pellei Filumen, Arhimandritul Partenie de la Mănăstirea Sfinților Apostoli din Tiberiada, preoți din regiunile din preajma Canei și Ierodiaconul Simeon. A cântat corul parohiei din Cana și au participat credincioși Ortodocși din această regiune cu bucurie pentru Învierea Domului și pentru diminuarea pandemiei. A fost prezent Consulul General al Greciei la Ierusalim, domnul Evanghelos Vliora.

La Chinonicul Sfintei Liturghii Preafericirea Sa a rostit această cuvântare:

 „Ziua Învierii, să ne luminăm, popoare, Paștile Domnului, Paștile! Că din moarte la viață și de pe pământ la cer Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce cântăm cântare de biruință”.

Iubiți frați în Hristos,

Credincioși Creștini,

Harul Sfântului Duh ne-a adunat pe toți în această Sfântă Mănăstire, adică în locul unde Domnul nostru Iisus Hristos a binecuvântat nunta și a făcut începutul minunilor Lui, ca să prăznuim atingerea Sfântului Apostol Toma și înnoirea Învierii lui Hristos, adică Paștele, precum și pomenirea nunții din Cana Galileei.

Astăzi noi toți, cei care participăm la această Sfântă Liturghie, participăm la Învierea Domnului, adică la Paști, după cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur: „Paștile nu sunt postire, ci ofranda și jertfa adusă în fiecare Liturghie.

Cu alte cuvinte, Paștile sunt Însuși Hristos cel înviat. De aceea și Sfântul Ioan Damaschin Îl numește pe Hristos „Paști”: „O, Paștile cele mari și preasfințite, Hristoase! O, Înțelepciunea și Cuvântul și Puterea lui Dumnezeu”, „Paștile cele nouă și sfinte, Paștile Hristos Izbăvitorul, Paștile care au deschis nouă ușile Raiului”. De fapt, Sfântul Ioan Damaschin tâlcuiește cuvintele Apostolului Pavel: „Căci Paștile nostru Hristos S-a jertfit pentru noi” (1 Corinteni 5, 7). Iată, deci, de ce imnograful, Sfântul Ioan, cântă: „Paștile Domnului, Paștile! Că din moarte la viață și de pe pământ la cer Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi”.   

Dacă Ierusalimul s-a arătat loc al martiriului și mărturia punctului culminant al vieții pământești a lui Hristos, adică a răstignirii Sale și a biruinței asupra morții prin Înviere, potrivit spuselor Lui Însuși: „Moartea a fost înghițită de biruință. Unde îți este, moarte, biruința? Unde îți este, moarte, boldul tău? Unde-ți este, iadule, biruința?” (1 Corinteni 15, 54-55; Cf. Isaia 25, 8), acest loc binecuvântat, Cana Galileei, a fost martorul începutului minunilor prin care s-a arătat slava lui Iisus Hristos prin prefacerea apei în vin la nunta care a avut loc aici (Cf. Ioan 2, 1-11).

Potrivit Sfântului Chiril al Alexandriei, Domnul a cinstit, prin prezența Sa, nunta, ca să sfințească începutul nașterii omului și ca să șteargă întristarea dinainte cu privire la nașterea de fii, după cum spune dumnezeiescul Pavel: „Dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă. Cele vechi au trecut, iată toate s-au făcut noi” (2 Corinteni 5, 17). Slava Mântuitorului nostru a strălucit ca raza soarelui și ucenicii Lui s-au întărit în credința lor de pe urma minunilor.

Potrivit Sfântului Chiril al Ierusalimului, Domnul nostru Iisus Hristos, prin prefacerea apei în vin în Cana Galileei, a făgăduit  fiilor nunții, adică membrilor botezați ai trupului Bisericii, darul Trupului și Sângelui Său. Și continuă Sfântul nostru Părinte: „Cu toată încredințarea, ne împărtășim cu Hristos prin Trupul și Sângele Lui. În chipul pâinii ți se dă Trupul și în chipul vinului ți se dă Sângele pentru ca, împărtășindu-te cu Trupul și Sângele lui Hristos, să te faci de un trup și de un sânge cu Hristos. Astfel devenim purtători de Hristos, răspândindu-se în mădularele noastre Trupul și Sângele Lui. Astfel, potrivit fericitului Petru: „Ne facem părtași dumnezeieștii firi” (Cf.  Petru 1, 4). 

Domnul „și alte multe minuni a făcut înaintea ucenicilor Săi care nu sunt scrise în cartea aceasta” (Ioan 20, 30), spune Sfântul Ioan Evanghelistul, mărturisind despre atingerea de către Apostolul Toma a coastei Mântuitorului Hristos înviat.

Necredința Apostolului Toma manifestată spontan, precum și ocazia ce i s-a dat de a atinge coasta rănită a trupului Mântuitorului Hristos înviat s-au petrecut, potrivit Sfântului Chiril al Alexandriei, pentru ca și noi să credem neclintit că Hristos a ridicat cu adevărat același Templu (Cf. Ioan 2, 19) și împărtășirea cu binecuvântarea tainică (adică Sfânta Euharistie), este mărturie a Învierii lui Hristos. La aceasta suntem chemați de imnograf, Sfântul Ioan Damaschin: „Veniți, din rodul cel nou al viței, al dumnezeieștii veselii, în ziua cea vestită a Învierii, Împărăției lui Hristos să ne împărtășim, lăudându-L pe Dânsul ca pe un Dumnezeu în veci”. Cu alte cuvinte, suntem chemați ca, prin participarea noastră la Taina Sfintei Euharistii, să ne facem părtași Învierii și Împărăției lui Hristos. Iar „Împărăția lui Dumnezeu este înăuntrul vostru” (Luca 17, 21), spune Domnul.

Tâlcuind cuvintele de mai sus, Sfântul Chiril al Alexandriei spune: „Ține de voința voastră și stă în puterea voastră să dobândiți Împărăția cerurilor. Căci este cu putință oricărui om, care dobândește dreptatea cea întru Hristos prin credință și este luminat prin virtute, a dobândi Împărăția cerurilor”.  

 „Căci Împărăția lui Dumnezeu nu este mâncare și băutură, ci dreptate și pace și bucurie în Duhul Sfânt. Iar cel ce slujește lui Hristos în aceasta este plăcut lui Dumnezeu și cinstit de oameni” (Romani 14, 17-18), propovăduiește dumnezeiescul Pavel. Potrivit lui Eftimie Zigavinos, plăcut lui Dumnezeu este cel care „cu dreptate, pace și bucurie Îi slujește lui Hristos”.

Prin minunile Sale, aici, în Cana, și în toată viața Sa pământească, cât și prin arătarea Sa în mijlocul ucenicilor, după Învierea Sa, atunci când Toma a atins coasta Lui cea fără de prihană și dumnezeiască, Domnul nostru Iisus Hristos a arătat Împărăția Sa în lume prin Biserica Lui luptătoare pe care „porțile iadului nu o vor birui” (Matei 16, 18), potrivit cuvintelor Domnului. 

Această comoară, adică Biserica, Trupul lui Hristos cel înviat din morți, să o iubim din toată inima și din tot cugetul, iubiții mei, și, împreună cu imnograful să spunem: „Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le”. Hristos a înviat! Ani mulți și binecuvântați.

Sfânta Liturghie a fost urmată de procesiunea prin care s-a înconjurat Biserica de trei ori și s-a citit minunea săvârșită de Domnul în Cana. 

La amiază, Părintele Egumen Arhimandritul Hrisostom a oferit masa.

Din partea Secretariatului General

Preafericitul Patriarh Teofil al III-lea s-a întâlnit ieri, 27 aprilie, cu Majestatea Sa Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei și Alteța Sa Regală Prințul Moștenitor Al Hussein din Iordania, care i-au invitat pe întâi-stătătorii Bisericii din Ierusalim și pe reprezentanții Fundațiilor Islamice să-și afirme sprijinul pentru Ierusalimiteni în eforturile lor neclintite de a păstra identitatea multiculturală a Orașului Sfânt.

Preafericirea Sa a ținut un discurs la recepție, după cum urmează:

“Majestatea Voastră,

Alteța voastră regală,

Vă salutăm, Majestate, în numele comunităților creștine din Țara Sfântă în acest moment în care sărbătorim Paștele și vă mulțumim pentru primirea și urările voastre.

În numele colegilor noștri întâi-stătători ai bisericilor și comunităților creștine din Țara Sfântă, dorim, de asemenea, să adresăm Majestății Voastre salutările noastre sincere, din inimă, în această perioadă sfântă a Ramadanului. În acest timp al postului, reflecției spirituale și rugăciunii, ne alăturăm semenilor noștri, frații musulmani, în angajamentul nostru față de fundația credinței noastre comune, care este o tradiție a păcii, dreptății, respectului reciproc și a valorii comune a demnității vieții umane.

Toate tradițiile noastre apreciază practica postului atât pentru credinciosul individual cât și pentru bunăstarea comunității în ansamblu; căci postul duce la căutarea sufletească, care permite examinarea gândurilor și conștiinței cuiva, și ne unește în dependența noastră deplină de Atotputernicul Dumnezeu, amintindu-ne că împărtășim o umanitate comună și un destin uman comun.

În acest timp, ni se amintește ferm recunoștința noastră adusă Majestății Voastre pentru păstrarea credincioasă a locurilor sfinte creștine și musulmane din iubita noastră Țară Sfântă și în special din Cetatea Sfântă a Ierusalimului. Majestatea Voastră moștenește și păzește Legământul lui Omar ibn Al-Khattab cu predecesorul nostrum, Patriarhul Sofronie, cu cei 1.400 de ani de păstrare a drepturilor bisericilor.

Acesta este exemplul autentic pe care l-am trăit, sub custodia hașemită din Ierusalim și din Regatul hașemit al Iordaniei; și este o mare încurajare și sprijin pentru noi, mai ales într-un moment în care prezența creștină în Țara Sfântă, atât de vitală pentru coexistența istorică pașnică din regiunea noastră, se confruntă cu provocări noi și serioase. Tocmai în această perioadă a anului, când creștinii și musulmanii își respectă cele mai sfinte perioade, Locurile Sfinte vorbesc elocvent și oferă reîmprospătare spirituală oamenilor de bunăvoință atât apropiați, cât și îndepărtați.

Dorim, Majestate, Familiei Regale Hașemite și tuturor fraților noștri musulmani, o lună pașnică și binecuvântată de Ramadan. Domnul Atotputernic să vă binecuvânteze pe voi și pe toți oamenii iubitei noastre Țări Sfinte.

Ramadan Mubarak.”

În seara din Duminica Floriilor, pe 12/25 aprilie 2021, a avut loc prima denie în catoliconul Bisericii Sfântului Mormânt.

În această slujbă pentru Lunea Mare, ca și în Sfinta Marți și în Miercurea Sfântă, Biserica îl prezintă credincioșilor pe Domnul ca Mirele sufletelor noastre, cu Care suntem chemați la o unire mistică, astfel încât, cu mințile curate și patimile stinse, să trăim Pătimirea răscumpărătoare a Crucii și luminoasa și slăvita Înviere.

Această slujbă smerită a fost oficiată de Preafericitul Părinte al nostru și Patriarh al Ierusalimului Teofil, care s-a rugat împreună cu părinții Aghiotafiți. La slujbă au fost prezenți unii creștini locali, Consulul General al Greciei la Ierusalim, dl Evangelos Vlioras și nu au fost pelerini din cauza restricțiilor legate de covid-19.

La sfârșitul slujbei, Preafericirea Sa a rostit următoarea predică:

“Iată, Mirele vine în miezul nopții, și fericită e sluga pe care o va afla priveghind, iar nevrednică-i aceea pe care o va afla lenevindu-se. Vezi, dar, suflete al meu, cu somnul sa nu te îngreuiezi, ca să nu te dai morții și afară de Împărăție să te încui, ci te deșteaptă, strigând: Sfant, Sfant, Sfant ești Dumnezeul nostru, cu folosințele celor fără de trupuri, Miluiește-ne pe noi!”

Iubiți frați întru Hristos,

Cucernici creștini

Sfânta și Marea Săptămână a Patimilor Domnului nostru Iisus Hristos începe cu pomenirea binecuvântatului Iosif și a smochinului care a fost blestemat de Domnul și s-a uscat.

Și aceasta este pentru că Iosif îl prefigurează pe Hristos. Iosif a fost al unsprezecelea fiu al patriarhului Iacob; frații săi au fost geloși pe el, l-au aruncat într-o groapă și l-au vândut negustorilor străini, care l-au vândut din nou altora în Egipt. Acolo a fost batjocorit pentru fecioria sa, trimis în închisoare, și în cele din urmă a fost eliberat definitiv din închisoare și a primit mare slavă și cinste din partea Regelui. Iosif a devenit Domnul întregului Egipt, distribuind cereale tuturor oamenilor și, de-a lungul vieții sale, și-a întipărit în el însuși Patimile și mai târziu slava Domnului nostru Iisus Hristos, după cum scrie în sinaxar.

Cât despre smochinul care a fost blestemat de Domnul și s-a uscat, acesta înfățișează sinagoga, care nu a avut roadele potrivite ale virtuții și închinării și s-a făcut lipsită de orice har duhovnicesc prin blestemul lui Hristos.

Și avându-l în vedere pe Iosif, care este după tipul lui Iisus, imnograful îl binecuvântează pe slujitorul care este atent la mântuirea sufletului său. Dimpotrivă, îl consideră nevrednic pe servitorul leneș, care își neglijează îngrijirea sufletului. Acest slujitor neglijent seamănă cu smochinul fără rod, prin urmare, este condamnat să-și piardă sufletul.

Sfânta noastră Biserică, dragii mei, ne cheamă prin imnograf spunând: „întoarce-te la stăpânire, O sufletete al meu, strigând: Sfânt, sfânt, sfânt ești, Dumnezeule”. Întoarcerea la stăpânire înseamnă vindecarea din otrăvirea dorințelor și a acțiunilor prostești și dăunătoare, precum și din întunericul minții provenit din eroarea învățăturilor greșite, după cuvintele lui Zigavinos și ale lui Ecumenios (cu referire la 2 Tim. 2:26 ).

Chemarea Bisericii de a reveni la prudență și, desigur, de a priveghea este valabilă până în ultimul ceas; cu toate acestea, Domnul este aproape, Sfântul Pavel ne avertizează (Fil. 4: 5) și ne sfătuiește: „Mai departe, fraţilor, câte sunt adevărate, câte sunt de cinste, câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt vrednice de iubit, câte sunt cu nume bun, orice virtute şi orice laudă, la acestea să vă fie gândul.” (Fil. 4: 8).

Să ascultăm, iubiților, vocea lui Pavel și a Sfinților Părinți: “aproape este Domnul”, “Hristos în dragostea Sa se grăbește spre patimi, încuviințează să fie spânzutat pe Lemn, ca să mântuiască omenirea”.

Să spunem cu imnograful: “temându-ne, fraților, de pedeapsa smochinului celui uscat, pentru nerodire, să aducem roade vrednice de pocăință lui Hristos, Celui ce ne dă mare milă”.

Să aveți o săptămână binecuvântată a Patimilor Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos și un Paște fericit. Amin.”

Din partea Secretariatului General

Sâmbătă, 11/24 aprilie 2021, Sâmbăta lui Lazăr, potrivit Triodului, s-a prăznuit de către Patriarhie, în Mănăstirea Sfintelor Marta și Maria din Betania, pomenirea învierii de către Domnul a prietenului Său Lazăr, cel mort de patru zile.

În această zi întreaga Biserică și în special cea din Ierusalim pomenește, potrivit relatării Evanghelistului Ioan, cum Domnul, venind din pustie în Betania, a fost primit de către surorile lui Lazăr, Marta și Maria, a mers la mormântul lui și l-a înviat, spunându-i: „Lazăre, vino afară!” (Ioan 11, 43).

Acest fapt care „încredințează cu privire la Învierea cea de obște” s-a prăznuit prin Vecernia săvârșită de preotul slujitor al Mănăstirii, Arhimandritul Epifanie, iar în ziua praznicului dimineața prin Sfânta Liturghie condusă de Preafericitul Părinte al nostru Teofil Patriarhul Ierusalimului împreună cu care au slujit Înaltpreasfințitul Mitropolit Isihie al Capitoliadei, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Aristarh al Constantinei, Înaltpreasfințitul Mitropolit Ioachim al Elenupolei, Ieromonahi Aghiotafiți, preoți arabi și preoți din alte Biserici Ortodoxe. Răspunsurile la strană au fost date de Arhimandritul Evsevie și domnul Vasilios Goțopulos. La slujbă au prticipat Consulul General al Greciei la Ierusalim domnul Evanghelos Vliora și un număr mic de credincioși dar nu și pelerini, deoarece aceștia nu pot veni datorită măsurilor cu privire la virusul covid-19.   

La Chinonicul Sfintei Liturghii, Preafericirea Sa a rostit această cuvântare:

 „Și Iisus i-a zis: Eu sunt Învierea și Viața; cel ce crede în Mine chiar dacă va muri va trăi. Și oricine trăiește și crede în Mine nu va muri în veac. Crezi tu aceasta? Zis-a Lui: Da, Doamne, eu am crezut că Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, Care a venit în lume” (Ioan 11, 25-27).

Iubiți frați în Hristos,

Credincioși Creștini,

Plinind zilele de suflet folositoare ale Marelui Post, ne-am adunat astăzi, cu darul Sfântului Duh, în străvechea și împărăteasca cetate a Betaniei, patria lui Lazăr, ca să prăznuim învierea lui din morți de către Prietenul Său, Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Acest fapt, adică învierea din morți a lui Lazăr, a relatat-o amănunțit Sfântul Ioan Evanghelistul. Și aceasta pentru a arăta că Hristos era Fiul lui Dumnezeu și Dumnezeu,  că a înviat și că există înviere a morților. „Eu sunt Învierea și Viața; cel ce crede în Mine chiar dacă va muri va trăi. Și oricine trăiește și crede în Mine nu va muri în veac” (Ioan 11, 25-26), spune Domnul.

Tâlcuind aceste cuvinte ale Domnului, Sfântul Chiril al Alexandriei spune: „Rod și răsplată a credinței în Hristos este viața veșnică și acesta nu se poate face sufletului omenesc în alt fel, căci, dacă toți înviem prin Hristos, aceasta este viața adevărată – a trăi veșnic în fericire”.

Iar Iisus, auzind că Lazăr era bolnav, a spus surorilor lui, Marta și Maria: „Această boală nu este spre moarte, ci pentru slava lui Dumnezeu, ca, prin ea, Fiul lui Dumnezeu să Se slăvească” (Ioan 11, 3). „Iisus a mers la mormânt. Și era o peșteră și o piatră era așezată pe ea. (…) Și, zicând acestea, a strigat cu glas mare: Lazăre, vino afară! Și a ieșit mortul, fiind legat la picioare și la mâini cu fâșii de pânză și fața lui era înfășurată cu mahramă” (Ioan 11, 38; 11, 43-44).

Acestea le-a făcut Iisus înaintea Apostolilor Lui, ca să-i aducă la credința în Învierea Lui din morți și ca să îi pregătească dinainte, după cum spune și imnograful: „Doamne, glasul Tău a stricat împărățiile iadului și cuvântul puterii Tale a ridicat din mormânt pe cel mort de patru zile și s-a făcut Lazăr început al mântuitoarei învieri celei de a doua”. Și în alt loc: „Doamne, vrând să încredințezi pe ucenicii Tăi de Învierea Ta cea din morți, ai venit la mormântul lui Lazăr și, strigându-l Tu, iadul s-a prădat și a slobozit pe mortul cel de patru zile care a strigat Ție: Bine ești cuvântat, Doamne, slavă Ție”.

În timpul vieții sale pământești, Hristos a făcut semne și minuni, precum învierea fiicei mai-marelui sinagogii, Iair (Cf. Marcu 5, 22-43) și învierea unicului fiu al văduvei din Nain (Cf. Luca 7, 11-17), și aceasta pentru a se arăta slava lui Iisus Hristos și taina ascunsă din veac a dumnezeieștii Iconomii cea lucrată în Hristos Însuși. 

Învierea cea de a patra zi a lui Lazăr în cetatea biblică Betania cu puțin înainte de Răstignirea lui Hristos nu a fost doar o minune prin care s-a arătat slava Fiului și Cuvântului lui Dumnezeu, dar și „început al mântuitoarei învieri celei de a doua”, adică al învierii de obște în persoana lui Iisus Hristos Dumnezeu și Om, ca răspuns la întrebarea ucenicilor Lui: „Iată”, spune Petru, „noi am lăsat toate și Ți-am urmat Ție. Cu noi oare ce va fi? Iar Iisus le-a zis: Adevărat zic vouă că voi ce Mi-ați urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va ședea pe tronul slavei Sale, veți ședea și voi pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminții ale lui Israel” (Matei 19, 27-28).

Potrivit lui Eftimie Zigavinos, Hristos numește „înviere de a doua” învierea din morți ca „aducere la viață din nou”, adică a doua naștere și plăsmuire din nou și înnoire a creației. „Cât pentru noi, cetatea noastră este în ceruri, de unde și așteptăm Mântuitor, pe Domnul Iisus Hristos, Care va schimba la înfățișare trupul smereniei noastre ca să fie asemenea trupului slavei Sale ” (Filipeni 3, 20-21), propovăduiește dumnezeiescul Pavel. 

Iată, deci, iubiții mei frați, de ce învierea din morți cea de a patra zi a lui Lazăr constituie „început mântuitor al învierii celei de obște a Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos”. 

Iar Învierea lui Hristos nu se referă numai la biruința asupra morții, a stricăciunii și a păcatului, ci și la ziua și ceasul judecății, potrivit mărturiei Sfântului Ioan Evanghelistul: „Vine ceasul în care toți cei din morminte vor auzi glasul Lui și vor ieși cei ce au făcut cele bune spre învierea vieții, iar cei ce au făcut cele rele spre învierea osândirii” (Ioan 5, 28-29).

Iar noi, iubiții mei frați, plinind postul cel folositor sufletului și apropiindu-ne de Sfânta Săptămână a Patimilor și a Învierii celei de a treia zi a Domnului nostru Iisus Hristos, împreună cu imnograful să zicem: „Pentru rugăciunile lui Lazăr, ale Martei și ale Mariei, învrednicește-ne pe noi să ne facem văzători ai Crucii și ai Patimii Tale, Doamne, și ai luminatei și împărătesei zilelor, Învierii Tale, Iubitorule de oameni”.

La mulți ani și Paște binecuvântat!

După Sfânta Liturghie, a urmat procesiunea, condusă de Înaltpreasfințitul Mitropolit al Elenupolei Ioachim, până la mormântul lui Lazăr, unde s-a citit pericopa evanghelică de la Ioan despre învierea lui Lazăr. 

În continuare, Sinodia arhierească a vizitat consiliul municipal al Betaniei. Preacuvioasa Stareță Eupraxia a primit Sinodia patriarhală la Stăreție unde le-a oferit masa.

Din partea Secretariatului General

Duminică, 5 / 18 aprilie 2021, a cincea săptămână a Postului Mare, Preafericirea Sa Părintele nostru Teofil Patriarhul Ierusalimului a condus Sfânta Liturghie săvârșită în Mănăstirea Nașterii Cinstitului Înaintemergător din Orini (Ain Karem), care aparține Patriarhiei și este situată astăzi în Ierusalimul de Vest, aproape de spitalul evreiesc Hadassa. 

Această Mănăstire a Sfântului Ioan Botezătorul a fost construită cu mult timp în urmă și Biserica ei datează din timpul Patriarhului Chiril al Ierusalimului, aproximativ din anul 1864. Această regiune, cunoscută sub denumirea biblică „Orini” este locul unde Născătoarea de Dumnezeu „s-a dus în grabă (…) și a salutat pe Elisabeta” (Luca 1, 39-40) și aici s-a născut cel mai mare dintre cei născuți din femeie, Ioan Înaintemergătorul. 

Împreună cu Preafericirea Sa au slujit Înaltpreasfințitul Mitropolit al Nazaretului Chiriac și Înaltpreasfințitul Mitropolit al Elenupolei Ioachim, Părinți Aghiotafiți, întâi-stătătorul comunității rusești a Patriarhiei în Orini, părintele Nicolae Kulinski, și Arhidiaconul Marcu. Au luat parte membrii ai Comunității grecești și rusești din Ierusalim și a fost prezent Consulul General al Greciei la Ierusalim, domnul Evanghelos Vliora.

La Chinonicul Sfintei Liturghii, Preafericirea Sa a rostit această cuvântare:

 „Și Iisus, chemându-i la Sine, le-a zis: Știți că cei ce se socotesc cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele și cei mai mari ai lor le stăpânesc. Dar între voi nu trebuie să fie așa, ci care va vrea să fie mare între voi, să fie tuturor slugă. Că și Fiul Omului nu a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească și să-Și dea sufletul răscumpărare pentru mulți” (Marcu 10, 42-45).

Iubiți frați în Hristos,

Credincioși Creștini,

Astăzi, Duminica a cincea din Post, Sfânta noastră Biserică o pomenește pe Cuvioasa Maria Egipteanca care s-a făcut pildă de smerenie și pocăință pentru cei care vor să se elibereze de robia patimilor și, mai ales, a patimilor trupești. „N-am venit să chem pe cei drepți, ci pe păcătoși la pocăință” (Marcu 2, 17), spune Domnul.

Aceste cuvinte ale Domnului nostru Iisus Hristos se referă la omul care a fost creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu și este măreția firii raționale, adică a creației lumii.

Pocăința, ca dar al lui Dumnezeu, oferă omului păcătos putința de a veni la „cunoașterea adevărului” (2 Timotei 2, 25), adică a fi călăuzit la deplina și dreapta cunoaștere a adevărului, prin care dobândește mântuirea lui cea în Hristos. Potrivit Cuviosului Ioan Scărarul, pocăința înseamnă înnoirea Botezului. Pocăința înseamnă înțelegere cu Dumnezeu pentru o viață nouă și „cel care se pocăiește este agonisitor al smereniei”.  

Cu alte cuvinte, pocăința presupune smerenie, căreia Hristos i s-a făcut pildă, după cum propovăduiește dumnezeiescul Pavel zicând: „Și, la înfățișare făcându-Se ca un om, S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, și încă moarte de cruce. Pentru aceea, și Dumnezeu L-a preaînălțat și I-a dăruit Lui nume care este mai presus de orice nume” (Filipeni 2, 8-9).

De altfel, Hristos Însuși ne îndeamnă: „Care va vrea să fie mare între voi, să fie tuturor slugă. Că și Fiul Omului nu a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească și să-Și dea sufletul răscumpărare pentru mulți” (Marcu 10, 45). Comentând aceste cuvinte ale Domnului, Sfântul Teofilact spune: „Fiul Omului a venit nu numai ca să slujească, ci și ca să moară pentru cel slujit. Ce poate fi mai mare și mai minunat? Dar această slujire și pogorâre a fost înălțare și slavă și pentru Hristos Însuși și pentru toți”. Iar Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Pentru că Hristos S-a smerit, toată firea omenească L-a recunoscut”.

Păcatul, adică boala sufletească și trupească, îl însoțește pe om pe întreg parcursul vieții sale pământești, după cum mărturisește și Proorocul și Împăratul David: „Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea” (Psalmul 50, 5). Și aceasta pentru că, potrivit lui David, „iată, întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea” (Psalmul 50, 7).

Dar milostivirea și mila negrăită a lui Dumnezeu este mereu cu cei care se tem de El. „Iar mila Domnului din veac în veac spre cei ce se tem de Dânsul” (Psalmul 102, 17), potrivit Psalmistului. „Și mila Lui din neam în neam spre cei ce se tem de El” (Luca 1, 50), potrivit mărturiei Evanghelistului Luca. Cu alte cuvinte, iubiții mei frați, Dumnezeu privește cu ochi milostiv spre cei ce caută spre El cu teamă și evlavie și cu inimă smerită, lucrătoare a pocăinței.  

Tocmai această îndurare și milă a lui Dumnezeu le-a văzut și Cuvioasa Maria când și-a venit în sine și a hotărât să-și schimbe viața și să-L îmblânzească pe Dumnezeu prin pocăință. De aceea și imnograful spune: „Puterea Crucii Tale, Hristoase, a făcut minune, că și aceea care mai înainte era desfrânată s-a  nevoit cu nevoință pustnicească. De unde și lepădând neputința, vitejește a stat împotriva diavolului. Pentru aceasta luând și răsplata biruinței, se roagă pentru sufletele noastre”.

Într-adevăr, prin pocăință și, desigur, prin puterea Cinstitei Cruci, Cuvioasa Maria a reușit să-și curățească inima și să sălășluiască în această inimă a ei pe Duhul Sfânt, potrivit cuvintelor lui David: „Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și Duh drept înnoiește întru cele dinăuntru ale mele” (Psalmul 50, 11). „Duhul drept nu este cel care este în noi și ne dă viață, ci Însuși Duhul lui Dumnezeu. Acesta vrea să fie înnoit în cele dinăuntru, adică în părțile cele mai adânci ale sufletului”, tâlcuiește Isihie Ierusalimiteanul. Iar, potrivit lui Origen, „Mai întâi se zidește inima curată, iar apoi, numaidecât, se înnoiește în cele dinăuntru”. 

Iată de ce pocăința înseamnă rechemare, adică înnoire a botezului și înțelegere cu Dumnezeu pentru o a doua viață. Să-l ascultăm și pe înțeleptul Pavel care spune: „Și precum este rânduit oamenilor o dată să moară, iar după aceea să fie judecata, tot așa și Hristos, după ce a fost adus o dată jertfă, ca să ridice păcatele multora, a doua oară fără de păcat Se va arăta celor ce cu stăruință Îl așteaptă spre mântuire” (Evrei 9, 27-28). Se va arăta Hristos a doua oară fără să poarte asupra Lui păcatele altora și se va arăta celor care Îl așteaptă cu nădejde și dragoste ca să îi mântuiască.

Este sigur și limpede că izvorul pocăinței este smerenia, iar izvorul smereniei este Crucea de viață făcătoare a Domnului nostru Iisus Hristos. Această cale, care duce la izvorul smereniei, al pocăinței și al puterii Cinstitei Cruci a urmat-o prin cuvânt și faptă cea prăznuită astăzi, Cuvioasa Maria Egipteanca, care s-a arătat pildă de pocăință mântuitoare. „Iar cei ce sunt ai lui Hristos și-au răstignit trupul împreună cu patimile și poftele” (Galateni 5, 24), propovăduiește dumnezeiescul Pavel.

Noi, iubiții mei frați, să ne rugăm Născătoarei de Dumnezeu și împreună cu imnograful să spunem: „Dă-ne nouă ajutor cu rugăciunile tale, Preacurată, alungând năvălirile primejdiilor celor cumplite. Și tu, prealăudată Marie, stând acum cu îndrăzneală înaintea lui Hristos, roagă-te pentru sufletele noastre”. 

La mulți ani și Post binecuvântat în continuare!

După Sfânta Liturghie, părintele Hariton, cel care cu pricepere se îngrijește de Mănăstire a oferit masa Preafericirii Sale, Sinodiei și credincioșilor.

Din partea Secretariatului General

Duminică, 29 martie / 11 aprilie 2021, Preafericitul Părinte al nostru Teofil Patriarhul Ierusalimului a condus sfânta Liturghie săvârșită în Sfânta Mănăstire a Schimbării la Față de pe Muntele Tabor unde a fost primit de vrednicul Stareț al Mănăstirii, Arhimandritul Ilarion, împreună cu obștea sa. A fost prezent Consulul General al Greciei la Ierusalim, domnul Evanghelos Vlioras.

La Chinonicul Sfintei Liturghii, Preafericirea Sa a rostit această cuvântare:

 „Și I-a răspuns Lui unul din mulțime: Învățătorule, am adus la Tine pe fiul meu care are duh mut. (…) Și de multe ori l-a aruncat și în foc și în apă ca să-l piardă. Dar, dacă poți ceva, ajută-ne, fiindu-Ți milă de noi. Iar Iisus i-a zis: De poți crede, toate sunt cu putință celui ce crede. Și îndată strigând tatăl copilului, a zis cu lacrimi: Cred, Doamne, ajută necredinței mele” (Marcu 9, 17-24).

Iubiți frați întru Hristos,

Credincioși creștini,

Astăzi, în a patra Duminică din Post, Sfânta noastră Biserică îl pomenește pe Cuviosul Părinte al nostru Ioan Scărarul și face, totodată, pomenire despre fiul unui tată care crede, dar cere de la Hristos ajutor în necredința lui. În plus, Evanghelistul Marcu menționează că Hristos „îi învăța pe ucenicii Săi și le spunea că Fiul Omului Se va da în mâinile oamenilor și-L vor ucide, iar după ce-L vor ucide, a treia zi va învia” (Marcu 9, 31). 

Hristos, în nemărginita Sa milostivire, îl vindecă pe fiul care avea duh mut, adică îl eliberează din robia și stăpânirea tiranică a diavolului. „Veți cunoaște adevărul și adevărul vă va face liberi” (Ioan 8, 32), spune Domnul. Și ne întrebăm: „Ce este adevărul?” (Ioan 18, 38). Adevărul este Hristos, potrivit mărturiei Lui Însuși: „Eu sunt Calea și Adevărul” (Ioan 14, 6). Și în ce fel  se poate cunoaște adevărul? Prin credința că Hristos este Fiul lui Dumnezeu” (Ioan 1, 34), Care a zis: „nu am venit să chem pe cei drepți, ci pe păcătoși la pocăință” (Luca 5, 32).

Tocmai la această credință în Fiul lui Dumnezeu, adică credința care cheamă la pocăință și care are putere („toate sunt cu putință celui ce crede” (Marcu 9, 23)), a fost chemat părintele copilului demonizat.

În strigătul contradictoriu al tatălui deznădăjduit: „Cred, Doamne, ajută necredinței mele”, cei care tâlcuiesc aceste cuvinte, Victor Antiohianul și Sfântul Chiril al Ierusalimului disting două feluri de credință. Părintele Victor spune: „Dacă a crezut când a spus Cred, cum spune apoi ajută necredinței mele? Credința este de două feluri: cea începătoare și cea desăvârșită. Când a început să creadă, tatăl I-a cerut Mântuitorului să-i sporească credința prin puterea Lui. Așa și ucenicii Îi spuneau Mântuitorului: „Sporește-ne credința” (Luca 17, 5). 

Sfântul Chiril al Ierusalimului spune: „Cuvântul credință este unul, dar are două înțelesuri. Există o credință dogmatică, care are încuviințarea sufletului și este de folos acestuia, după cum spune Domnul: „Cel ce ascultă cuvântul Meu și crede în Cel Ce M-a trimis are viață veșnică și la judecată nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viață” (Ioan 5, 24).

Al doilea fel de credință este parte a harului, dăruită de Hristos. „Unuia i se dă prin Duhul Sfânt cuvânt de înțelepciune, iar altuia, după același Duh, cuvântul cunoștinței. Și unuia i se dă întru același Duh credință, iar altuia darurile vindecărilor” (1 Corinteni 12, 8-9). Așadar, această credință dăruită prin har de la Duhul, nu este numai dogmatică, ci și lucrătoare a celor mai presus de om”. Cel care are această credință, „va zice muntelui acestuia: «Mută-te de aici dincolo» și se va muta” (Matei 17, 20).  

Această credință lucrătoare mai presus de om a primit-o de la Dumnezeu și Mântuitorul nostru Hristos și Cuviosul Părinte al nostru Ioan Scriitorul Scării virtuților, cel prăznuit astăzi. Această credință, pe care o învață Sfânta noastră Biserică Ortodoxă și care este confirmată de întreaga Sfântă Scriptură, suntem chemați să o dobândim și să o păzim și noi, iubiții mei frați, după cum îndeamnă Sfântul Chiril al Ierusalimului.

La această credință lucrătoare care luminează sufletul omului ne călăuzește Sfânta noastră Biserică Ortodoxă prin post, prin înfrânarea de la patimi, prin pocăință și rugăciune, mai ales acum în Sfântul și Marele Post, ascultând glasul dumnezeiescului Pavel: „În toate luați pavăza credinței, cu care veți putea stinge toate săgețile cele arzătoare ale vicleanului” (Efeseni 6, 16). 

O rugăm pe preabinecuvântata Născătoare de Dumnezeu ca, prin mijlocirea sa și pentru rugăciunile Cuviosului Părintelui nostru Ioan Scărarul, să ne învrednicim a ne închina Sfintelor Patimi ale Mântuitorului Hristos Care pe acest Munte Tabor S-a schimbat la față și să a ajungem și la Sfânta Lui Înviere. Amin. La mulți ani!

Din partea Secretariatului General

Duminică, 22 martie / 4 aprilie 2021, Duminica a treia a Postului Mare, s-a prăznuit de către întreaga Biserică și în special de către Patriarhia Ierusalimului sărbătoarea închinării la Cinstita Cruce a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Biserica a așezat această sărbătoare în mijlocul Postului pentru ca, prin închinarea la Cinstita Cruce, să se întărească credincioșii în nevoința lor cea pentru întâmpinarea Sfintelor Paști. De aceea, această Duminică este cunoscută ca Duminica Sfintei Cruci. 

Acest Paznic s-a sărbătorit de către Patriarhie prin Vecernie seara în ajun, ca „Parrisie”, condusă de Preafericirea Sa Părintele nostru Teofil Patriarhul Ierusalimului împreună cu care au slujit Ieromonahi și diaconi, răspunsurile la strană fiind date de Ierodiaconul Simeon. 

Duminică dimineața, Praznicul s-a sărbătorit de asemenea ca „Parrisie”, potrivit Status quo-ului, dar Slujba a început la ora 10.30 a.m., datorită Paștelui romano-catolicilor.

Liturghia a fot săvârșită la Sfântul Mormânt, după ce preoții s-au pregătit și s-au îmbrăcat cu veșmintele în Biserica Mare a Învierii. Slujba a fost condusă de Preafericirea Sa Părintele nostru Teofil Patriarhul Ierusalimului, împreună cu care au slujit Înaltpreasfințitul Mitropolit Isihie al Capitoliadei, Înaltpreasfințiții Arhiepiscopi Teofan al Gherasei, Aristarh al Constantinei, Teodosie al Sevastiei, Dimitrie al Liddei și Înaltpreasfințitul Mitropolit Ioachim al Elenupolei, precum și Ieromonahi Aghiotafiți, în frunte cu Arhimandritul Nectarie, Gheron al Camarasei, și diaconi. Răspunsurile la strană au fost date de Ierodiaconul Simeon și de domnul Vasilios Gotsopulos, la slujbă participând credincioși, datorită relaxării măsurilor împotriva virusului covid-19. A luat parte Consulul General al Greciei la Ierusalim, domnul Evanghelos Vliora.

După Sfânta Liturghie, a urmat procesiunea, înconjurându-se de trei ori Sfântul Mormânt și câte o dată fiecare dintre Altare.

Apoi s-a urcat la Patriarhie unde Preafericirea Sa a adresat această cuvântare:

„Biruință este Crucea lui Hristos, căci o sigură dată fiind înfiptă, pururea pe demoni îi biruiește. Unde sunt idolii și uciderile de animale fără rost? Unde sunt templele și focul păgânătății? S-au stins toate printr-un singur sânge sfânt și au căzut. Crucea este putere nebiruită, săgeată  nevăzută, leac nematerialnic, rană care alină durerea, slavă izvorâtă din ocară”, spune Sfântul Ioan Damaschin. 

Astăzi, în Duminica a treia din Post, prăznuim închinarea la Cinstita și de Viață Făcătoarea Cruce, motiv pentru care în cadrul unei Slujbe fastuoase (Parrisie) am adus Jertfa cea fără de sânge în Sfânta Biserică a Învierii, adică în sfântul loc al Răstignirii și Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

„Astăzi s-a împlinit cuvântul Proorocului, că, iată, ne închinăm la locul unde au stat picioarele Tale, Doamne. Și, gustând din lemnul mântuirii, am aflat izbăvire din patimile păcatului. Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Unule, Iubitorule de oameni”, cântă imnograful Bisericii.

Cu adevărat, Crucea lui Hristos, ca Lemn al mântuirii, constituie puterea nebiruită prin care Dumnezeu Tatăl ne-a dăruit libertatea în Hristos: „Stați, deci, tari în libertatea cu care Hristos ne-a făcut liberi și nu vă prindeți iar în jugul robiei”, îndeamnă dumnezeiescul Pavel. 

Prin Cruce am fost eliberați din robia stricăciuni și am dobândit libertatea slavei fiilor lui Dumnezeu. De aceea și imnograful spune: „Cel Ce bine ai voit a Te răstigni pe Cruce pentru mine, Hristoase Dumnezeule, nu mă lipsi pe mine de înfiere”, ci dăruiește-ne nouă iertare de păcate prin Crucea Ta.

Cinstita Cruce sau semnul Crucii reprezentat în icoană nu este doar un simplu simbol al credinței Creștine, ci mai ales întruparea dreptății dumnezeiești, adică a împăcării lui Dumnezeu cu toate prin sângele lui Hristos vărsat pe Cruce, dar și a împăcării oamenilor cu Dumnezeu și a oamenilor între ei și a împăcării oamenilor cu puterile cerești, după cum propovăduiește înțeleptul Pavel: „Căci în El [în Hristos] a binevoit să se sălășluiască toată plinirea. Și printr-Însul toate cu Sine să le împace, fie cele de pe pământ, fie cele din ceruri, făcând pace prin El, prin sângele Crucii Sale” (Coloseni 1, 19-20).  

Iată de ce astăzi, în mijlocul Sfântului și Marelui Post, Sfânta noastră Biserică pune înainte bucuria închinării Crucii purtătoare de Viață.

Iar noi, împreună cu imnograful să zicem: „Prin lemnul mâncării fiind omorâți de demult noi oamenii, prin Crucea Ta iarăși am înviat, Îndurate, cu a cărei putere, Bunule, întărește-ne pe noi să trecem vremea postului, cu umilință făcând voia Ta, și să vedem și ziua cea luminoasă a Învierii”.

La mulți ani și Paște binecuvântat!

Din partea Secretariatului General

Sâmbătă, pe 14/27 martie 2021, Ziua Numelui Preafericitului Părinte al nostru și Patriarh al Ierusalimului Teofil al III-lea a fost sărbătorit prin transfer ca „Parresia,” după  Status Quo, la Biserica Sfântului Mormânt.

În după-amiaza zilei anterioare, după lectura celui de-al nouălea Ceas la Biserica Sfinții Constantin și Elena, Soborul Patriarhal a mărșăluit în Procesiune către Biserica Sfântului Mormânt, unde Vecernia a fost oficiată în catolicon de Preafericirea Sa, cu Arhiepiscopi Aghiotafiți care se roagă în interiorul altarului, având drept împreună-slujitori Ieromonahii aghiotafiți.

În ziua sărbătorii, Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur a fost oficiată de Preafericirea Sa la catoliconul Bisericii Sfântului Mormânt. Împreună-slujitori ai Preafericirii Sale au fost ÎPS Mitropolit Chiriac al Nazaretului, Arhiepiscopii Damaschin din Yaffo, Teofan al Gerassei, Aristarh al Constantinei, Teodosie al Sevastiei, Dimitrie al Lyddei, Mitropolitul Ioachim al Helenoupolei și Arhiepiscopul Aristovul al Madabei, Ieromonahi aghiotafiți, Arhidiaconul Marcu și alți diaconi. Răspunsurile la strană au fost date de secretarul Sfântului Sinod, Ierodiaconul Simeon, de Reprezentantul Patriarhal în Acra-Ptolemais, Cuviosul Arhimandrit Filoteu și de dl Vasilios Gotsopoulos, la slujbă participând Consulul General al Greciei, dl Evangelos Vlioras, călugări, călugărițe și membri ai Comunității grecești a Patriarhiei

După Sfânta Liturghie, s-a făcut o Doxologie pentru pomenirea Sfinților Patruzeci de Mucenici și evenimentul sărbătoririi Zilei Numelui Preafericirii Sale.

Doxologia a fost urmată de întoarcerea la Sediul Central al Patriarhiei, unde Părintele Secretar General s-a adresat Preafericirii Sale, după cum urmează:

„Preafericite Părinte și Stăpâne,

Pomenirea Sfinților Patruzeci de Mucenici, care au mărturisit Numele lui Hristos și au fost chinuiți brutal, suferind mucenicia pe lacul înghețat al Savastiei din Pont în timpul domniei lui Liciniu în anul 320 d.Hr., proiectează data de 9 martie ca pe o stație strălucitoare de aprovizionare spiritual, de curaj și speranță pentru credincioși, pentru a continua postul și practicarea virtuților pe calea spre trăirea Sfintelor Paști.

Acești mucenici, care au luptat lupta cea bună și au primit cununa biruinței, sunt cinstiți în mod festiv de întreaga Biserică astăzi pentru că au considerat moartea ca fiind nimic, iar prin moarte, au schimbat viața pământească cu cea veșnică, fără sfârșit. Și-au pierdut sufletele, viața pentru Hristos și au găsit-o din nou în El (Matei 10:39). Ei sunt prăznuiți cu mai multă cinste de către Mama Bisericilor și Frăția Aghiotafită deoarece Preafericirea Voastră poartă numele unuia dintre ele. Cinstindu-i pe acești Sfinți astăzi și, ca Mucenic, Biserica Ierusalimului oferă profundul său respect Preafericirii Voastre, onoarea sa și ascultarea monahală și aghiotafită în Hristos. După Status Quo, am sărbătorit Sfânta Euharistie cu o Doxologie la Biserica Sfântului Mormânt, Trupul și Sângele lui Hristos au fost unite și prin această putere, s-a făcut mijlocirea pentru unitatea credinței și comuniunea în Hristos în sânul ei și printre Bisericile ortodoxe ale lui Dumnezeu. În primul rând ne-am rugat pentru sănătatea și stabilitatea Părintelui și Păstorului nostru. L-am rugat pe Dumnezeu să „vă dăruiască sfintelor Sale biserici în pace, întreg, cinstit, sănătos, îndelungat în zile, drept învăţând cuvântul adevărului”.

Prin sălășluirea în noi a Mângâietorului, Duhul Adevărului din Dumnezeiasca Euharistie, ne adresăm cu adevărat Preafericirii Voastre în această sală istorică a Patriarhiei, amintindu-ne de toate lucrurile de bun renume, de râvna și neobosită îngrijire pastorală pe care ați realizat-o pentru Patriarhia noastră.

Inițial, menționăm că Fericirea Voastră a depus toate eforturile pentru ca Sfintele Lăcașuri, care suferă consecințe fără precedent în lunga lor istorie din cauza lipsei pelerinilor datorită pandemiei de covid-19, să funcționeze în continuare ca lăcașuri de cult, cu păstrarea tuturor Slujbelor liturgice conform Status Quo, cu puțini sau mai mulți călugări, călugărițe sau creștini credincioși locali, după acordul cu autoritățile sanitare din fiecare zonă a jurisdicției Patriarhiei.

Comunicarea duhovnicească și administrative, inevitabil influențată de pandemie,  a fost realizată prin internet pe binecunoscuta, de acum, platformă „zoom”, fie pentru reluarea dialogului pentru întărirea unității dintre Bisericile Ortodoxe, fie pentru participarea Patriarhiei la Consiliul Mondial al Bisericilor sau la Consiliul Bisericilor din Orientul Mijlociu sau la reuniunile șefilor bisericilor creștine din Ierusalim sub îngrijirea Patriarhiei sau pentru funcționarea instituției Sinodului, permițând astfel participarea membrilor Sfântului Sinod care locuiesc în Grecia și în Iordania.

În ceea ce privește problema financiară, da, au existat întârzieri în plata binecuvântării lunare a Părinților aghiotafiți, a salariilor clerului și a profesorilor, precum și a altor angajați ai Patriarhiei, în principal din cauza pandemiei, având ca rezultat dificultăți în tranzacțiile cu bani de către bănci, cu toate acestea, nu au existat în niciun caz reduceri salariale și nici disponibilizări. Relevant pentru aceasta, ar trebui să menționăm cu recunoștință că ajutorul financiar acordat călugărilor și clerului de către Consulatul General Grec din Ierusalim, printr-o sursă nobilă de acum câteva luni, a venit ca roua Hermonului în seceta financiară existentă.

Pentru nevoile Sfintelor Biserici ale credincioșilor ortodocși vorbitori de limba arabă, Patriarhia noastră a răspuns prin ajutorul donatorilor, ca în cazul iconostasului și al icoanelor Sfintei Biserici a Sfinților Constantin și Elena din Kufr Smea și al Sfintei Biserici a Adormirii din Comunitatea Sahnin din zona Acra-Ptolemais din nordul Israelului.

Îngrijirea și persistența pe care ați arătat-o de la început pentru asigurarea bunurilor imobiliare ale Patriarhiei a continuat cu plata recentă a impozitului către Primărie, cunoscut sub numele de „arnona,” de 2.000.000 NIS, pentru securizarea hotelului Petra de lângă Poarta Jaffa, care a fost implicat pe nedrept în acordul opac, ilegal și catastrofal pentru finanțele Patriarhiei din 2003.

Toate acestea, Preafericirea Voastră, sunt reamintite nu pentru lăudă și odihnă: „ Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, şi eu pentru lume!” (Gal 6:14), ci pentru a consolida mentalitatea nădejdii și cooperării dintre noi, ca membri ai cinstitei și venerabilei Frății Aghiotafite, și cooperarea noastră, a membrilor, cu Întâi-Stătătorul nostru spiritual, ca Egumen, pentru ca să fim aflați păstrând sfatul Sfântului Vasile cel Mare, „să ne iubim unii pe alții în firea noastră” și „să preferăm cele sociale și unite celor schismatice și deosebite” (Discursul 8, EPE 4, p.328). Acționând astfel, comportându-ne astfel, trăind astfel, devenim vrednici și continuatori ai strămoșilor noștri care și-au petrecut viața în lupte, lipsuri și sacrificii pentru a susține Ortodoxia și moștenirea națiunii romanilor bizantini din Țara Sfântă, care au contribuit și ei la eliberarea națiunii noastre de sclavia amară a celor patru sute de ani, de la care sărbătorim 200 de ani.

Ridicând paharul pentru a toasta, Preafericite Părinte și Stăpâne, Vă doresc, în numele Frăției și al Sfântului Sinod, la mulți și fericiți ani, în pace, bucurie, stabilitate, în deplina putere conducătoare a Duhului Sfânt, pentru a călăuzi corabia Bisericii Ierusalimului și al Frăției luminate de faptele bune ale Evangheliei, spre porturile vieții drepte și ale mântuirii, spre lauda neamului nostru binecuvântat și gloria Dumnezeului nostru într-o singură Treime. Amin.”

După Înaltpreasfinția Sa, Excelența Sa Consulul General al Greciei la Ierusalim, dl Evangelos Vlioras, s-a adresat Preafericirii Sale astfel:

”Preafericirea Voastră,

Înalt Preasfințiile Voastre,

Cuvioși Părinți,

Doamnelor și domnilor,

Sărbătoarea de astăzi are o importanță deosebită pentru noi toți, pentru Frăția Aghiotafită și pentru creștinii cucernici, printre aceia care slujesc în Consulatul General al Greciei, întrucât cinstim ziua numelui Întâistătătorului Bisericii Ierusalimului, al Maicii Bisericilor, Preafericitul Patriarh al Ierusalimului Teofil al III-lea.

Este o mare plăcere pentru mine să particip la această sărbătoare pentru prima dată de când am preluat funcția în Ierusalim.

Preafericirea Voastră, cu această ocazie, permiteți-mi, în numele statului grec, să exprim respectul, dragostea și recunoștința Greciei pentru marea Voastră lucrare pastorală, pentru munca importantă și națională de conservare și promovare a Sfintelor Lăcașuri din Țara Sfântă și pentru apărarea și promovarea valorilor universale ale ortodoxiei din ea.

Printr-o serie de inițiative, ați promovat restaurarea și promovarea Sfintelor Altaruri ale creștinismului, având în același timp grijă de menținerea Status Quo-ului în Țara Sfântă și de îndrumarea și prosperitatea spirituală a unei turme care trece prin încercări importante.

Devoțiunea Voastră față de aceste îndatoriri sfinte, devotamentul pentru această lucrare multidimensională, eforturile Voastre neobosite, perspicacitatea și integritatea cu care vă îndepliniți înalta misiune, sunt recunoscute de toți, stabilind Patriarhia Ierusalimului ca un factor principal al păcii, al reconcilierii și moderației, într-o regiune cu probleme care încă se confruntă cu mari provocări și în care mulți își declară dorința pentru un viitor pașnic, dar puțini lucrează onest și eficient pentru a-l atinge.

Dispunerea sinceră spre conlucrare, reconciliere și liniște pe care o afișați și o cultivați sistematic, nu numai în relațiile cu alte doctrine și alte religii, în mediul particular al Ierusalimului și al Țării Sfinte, ci și în contextul efortului mai larg de reconciliere și stabilire a păcii în această zonă mult încercată, conduce statura morală și prestigiul Patriarhiei noastre, făcându-l un factor de moderare și stabilitate, într-o eră de lichiditate, instabilitate și reorganizare care par să favorizeze fanatismul, intoleranța și controversa.

Este sigur că Sfânta Instituție își trage puterea din lunga istorie și tradiție, din unitatea, credința profundă și devotamentul Frăției Aghiotafite și din conducerea acesteia care, cu cunoaștere și percepție conștientă a circumstanțelor, cu vigoare și hotărâre, se îngrijește de prezent și viitorul său.

Permiteți-mi să vă adresez cele mai sincere dorințe, din inimă, pentru sănătate, viață lungă și sprijin de la Domnul, astfel încât să puteți continua să vă îndepliniți înalta misiune.

Aș dori, de asemenea, să vă asigur, pe Preafericirea Voastră și pe membrii Frăției, că solidaritatea și sprijinul nostru față de Patriarhie, de Frăția Aghiotafită și de Preafericirea Voastră personal, sunt și rămân complete și esentiale, și să ne exprimăm recunoașterea și admirația pentru munca semnificativă efectuată aici, precum și pentru devotamentul membrilor Frăției pentru protecția, cu râvnă și lepădare de sine, a Sfintelor Altaruri, pe care le întâlnim în toate vizitele noastre aici – lucru deosebit de emoționant, mai ales atunci când este întâlnit în condițiile de după declanșarea bolii infecțioase actuale. Cu această ocazie, permiteți-mi să-mi exprim recunoștința pentru ospitalitatea de neegalat de care am avut parte în timpul vizitelor noastre aici.

Preafericirea voastră,

Marea contribuție a Patriarhiei și a Voastră, personal, la ortodoxie și elenism, în calitate de custode pe termen lung al unei valoroase tradiții religioase și istorice, este cunoscută pe scară largă. Prin urmare, pentru Grecia, apărarea instituției Patriarhiei Ierusalimului, a drepturilor și îndreptățirilor acesteia, este o prioritate foarte importantă, așa cum a subliniat recent Excelența Sa, Ministrul Afacerilor de Externe al țării noastre, dl Nikolaos Dendias.

Statul grec și credincioșii greci înconjoară cu dragoste și devotament lucrarea Voastră și lucrarea Sfinților Părinți și ne rugăm ca să aveți sănătate, putere și longevitate pentru binele Patriarhiei, al Frăției, al Turmei Voastre Greco-Ortodoxe, și mărturia ortodoxă neîntreruptă în Țara Sfântă și pentru pacea din zonă.

La mulți, fericiți și binecuvântați ani!”

Preafericirea Sa a mulțumit celor care i-au adresat cuvântări, răspunzând prin acest cuvânt:

 „Noi nu avem a admira doar unul sau doi bărbați… ci patruzeci, ca pe un singur suflet în trupuri diferite, de o singură suflare și cugetare a credinței, care au arătat deopotrivă aceeași tărie în chinuri statornicie pentru adevăr”, spune Marele Vasile în cuvântul de laudă pentru Sfinții Patruzeci de Mucenici.

Excelența voastră domnule Consul General al Greciei d. Evanghelos Vlioras,

Cinstiți Părinți și Frați,

Credincioși Creștini și pelerini,

„Dumnezeu cel proslăvit în sfatul sfinților, mare și înfricoșător este peste cei dimprejurul Lui” (Palmul 88, 8), strigă cu bucurie Sfânta Biserică a lui Hristos prin Sfântul Psalmist, la sfânta pomenire a cetei dumnezeiești a Sfinților Patruzeci de Mucenici care în cetatea Sevastia au mărturisit.

Acești Sfinți patruzeci de bărbați au fost ca un singur suflet în trupuri diferite, „căci în apa iezerului au intrat cu îndrăzneală și, fiind strânși de ger, cântare au cântat Domnului: Au doară în râuri Te vei mânia spre noi, Doamne? Au doară în râuri Te vei mânia spre noi, Iubitorule de oameni? Ușurează greutatea și amărăciunea văzduhului, căci cu sângele nostru s-au roșit picioarele noastre și ne du pe noi, Dumnezeule, în veșnicele Tale lăcașuri ca să ne încălzească pe noi sânul Patriarhului Avraam”, cântă imnograful lor.

Sfinții Patruzeci de Mucenici într-un glas spuneau Domnului: „cu sângele nostru s-au roșit picioarele noastre”, ascultând mărturia nemincinoasă a Sfântului Ioan Teologul: „Iar dacă umblăm întru lumină, precum El este în lumină, atunci avem împărtășire unul cu altul și sângele lui Iisus, Fiul Lui, ne curățește pe noi de orice păcat” (1 Ioan 1, 7). În această credință în Hristos au văzut Sfinții Mucenici lumina cea adevărată, pacea lui Dumnezeu care covârșește orice minte (Filipeni 4, 7) și bucuria negrăită (1 Petru 1, 8), de aceea căutau cu râvnă curățirea păcatelor lor prin sângele muceniciei celei pentru Hristos.  

Pomenirea de astăzi a Sfinților Patruzeci de Mucenici și a Sfântului Teofil care a mărturisit împreună cu ei, al cărui cinstit nume îl poartă Smerenia noastră, constituie un fapt binecuvântat de Domnul. Și aceasta pentru că Mucenicii, care au făcut din pământ cer, s-au arătat luminători ai lumii, adică propovăduitori ai Patimii, ai Răstignirii și ai Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, spunând, împreună cu dumnezeiescul Pavel: „întru nimic nu vom fi rușinați, ci, întru toată îndrăzneala, precum totdeauna, așa și acum, Hristos va fi preaslăvit în trupul nostru, fie prin viață, fie prin moarte” (Filipeni 1, 20). 

Această trăsătură distinctivă o însemnează Marele Vasile spunând că Sfinții Patruzeci de Mucenici „de o singură suflare și cugetare a credinței  fiind, au arătat deopotrivă aceeași tărie în chinuri statornicie pentru adevăr”.

Sfânta noastră Biserică a Ierusalimului, care s-a făcut martor al morții pe Cruce, al îngropării de trei zile și al Învierii lui Hristos, cinstind pomenirea Sfinților Patruzeci de Mucenici purtători de chinuri și, în special, a Sfântului Teofil cel împreună cu ei, a săvârșit în Sfânta Biserică a Învierii „binecuvântarea de taină”, adică marea Taină a dumnezeieștii Euharistii, condusă de Smerenia noastră, înconjurat de cinstiții membrii ai Obștii noastre Aghiotafite, Arhierei, Preoți și Ierodiaconi, rugându-se împreună cu noi credincioși creștini, slăvind astfel pe Cel Care îi slăvește pe Sfinții Lui.

În plus, am înălțat doxologie de mulțumire lui Dumnezeu cel în Treime cu ocazia aniversării onomasticii noastre care purtăm numele Mucenicului Teofil purtătorul de chinuri.

În timpul liturgic al Bisericii, pomenirea Sfinților Patruzeci de Mucenici și, mai ales a Sfântului Teofil, nu se referă numai la Smerenia noastră, ci în primul rând, la rânduiala apostolică și patriarhală prin care se arată că Hristos „este mai înainte decât toate și toate prin El sunt așezate. El este capul trupului, al Bisericii” (Coloseni 1, 17-18), „pe care a câștigat-o cu însuși sângele Său” (Fapte 20, 28). Acestui sânge al lui Hristos s-au făcut părtași și Sfinții Patruzeci de Mucenici.

Sfinții Patruzeci de Mucenici cinstiți acum, în timpul încercării prin care trece întreaga omenire, a bolii molipsitoare corona, „ne vorbesc spre zidire, îndemn și mângâiere” (1 Corinteni 14, 3). Și aceasta pentru că, potrivit Marelui Vasile, „ei sunt buni păzitori ai întregului neam omenesc, împărtășind grijile noastre, lucrători prin rugăciune, mijlocitori puternici, luminători ai lumii, flori ale Bisericilor”. Potrivite lor sunt cuvintele: Trecut-am prin foc și apă și ne-ai scos la odihnă” (Psalmul 65, 12).

Sfinții Mucenici ne grăiesc iar despre „unirea într-o suflare și într-un cuget a credinței”, adică despre unirea Bisericilor Ortodoxe din orice loc. Sfântul Vasile spune: „Sfinții nu aveau aceeași patrie, ci fiecare venea din alt loc. După neamul omenesc erau diferiți, dar neamul duhovnicesc era unul pentru toți. Căci aveau același Tată, pe Dumnezeu, și erau toți frați, nu ca unii născuți din aceeași mamă și același tată, ci prin înfierea Duhului uniți între ei prin iubire”. Cu alte cuvinte, potrivită lor este afirmația: „silindu-ne să păzim unitatea Duhului, întru legătura păcii” (Efeseni 4, 3).

La acest îndemn al mărturisirii unității, păcii și dragostei Evangheliei lui Dumnezeu și Mântuitorul nostru Iisus Hristos suntem chemați și noi, iubiții mei frați, mai ales în această binecuvântată perioadă a Postului Mare, avându-i ajutători și împreună-nevoitori pe Sfinții Patruzeci de Mucenici, pe cel împreună cu ei Sfântul Teofil, căruia îi purtăm numele, și pe Preabinecuvântata Născătoare de Dumnezeu Pururea Fecioara Maria. Pe aceștia îi rugăm ca, în pace, smerenie și pocăință, să ne învrednicim a ajunge la purtătoarea de lumină Înviere a Dumnezeului și Mântuitorului sufletelor noastre. 

În plus, cerem pentru toți cei care se roagă împreună cu noi și care cinstesc acest praznic al Sfinților  putere de sus, harul Sfântului Duh, harul Sfântului Mormânt cel Purtător de Viață, răbdare și toată binecuvântarea de la Dumnezeu. De asemenea, aducem calde mulțumiri celor care ne-au adresat cuvântări: Preasfințitul Aristarh, Arhiepiscop al Constantinei și Secretar General, care a vorbit în numele membrilor Sfântului Sinod și ai Obștii noastre Aghiotafite, Excelența sa, Consulul General al Greciei, domnul Evanghelos Vlioras, Preacuviosul Arhimandrit Alexandru, reprezentant al Sfintei Biserici surori a Rusiei, care ne-a transmis urările Preafericitului Patriarh al Moscovei Chiril, prin intermediul Părintelui Atanasie care a vorbit în limba greacă, Preasfințitul Mitropolit al Nazaretului Chiriac, care a vorbit în numele credincioșilor noștri din Nazaret, Preasfințitul Arhiepiscop al Ioppei Damaschin, care a vorbit în numele credincioșilor noștri din Ioppe, Preasfințitul Arhiepiscop al Madavei Aristobul, care a vorbit în numele Comunității de curând constituite din Beersheba, Preacucernicul Părinte Farah Badur, care a vorbit în numele Bisericii Sfântului Iacov Fratele Domnului, Arhimandritul Nifon care a vorbit în numele Comunității din Remli, Arhimandritul Filotei care a vorbit în numele Comunității din Akkri, Protopresviterul Issa Musleh reprezentant al comunității arabe și toți cei care au participat la această sărbătoare.

În sănătatea voastră a tuturor!”

Din partea Secretariatului General

Joi, pe 12/25 martie 2021, Patriarhia a organizat o Doxologie la catoliconul Bisericii Sfântului Mormânt pentru aniversarea a 200 de ani de la Revoluția din 25 martie 1821.

Doxologia a fost oferită ca mulțumire lui Dumnezeu pentru întărirea luptei poporului nostru pentru a fi eliberat din cei patru sute de ani de sclavie sub Imperiul Otoman.

După Doxologie, s-a făcut o rugăciune pentru odihna sufletelor celor care au luptat și și-au dat viața în această luptă sacră, căpetenii, generali, soldați simpli și mucenici naționali.

Doxologia a fost condusă de Preafericitul Părinte al nostru și Patriarhul Ierusalimului Teofil, avându-i drept împreună-slujitori pe Arhiepiscopii Aghiotafiți, Ieromonahii și Ierodiaconii, la rugăciune participând călugări și laici, membri ai Bisericii și ai Comunității Grecești, împreună cu Consulul General al Greciei la Ierusalim, dl Evangelos Vlioras și membrii Consulatului.

După Doxologie, în sala Patriarhiei, Preafericirea Sa a adresat această cuvântare:

„Trebuie să păziți credința voastră și să o întăriți, pentru că, atunci când am luat armele, am spus mai întâi „pentru Credință” și apoi „pentru Patrie!” (din discursul Mai-marelui Moriei Theodoros Kolokotronis la Pnyka, 13 noiembrie 1838).

Excelența voastră, domnule Consul General al Greciei Evanghelos Vlioras,

Cinstiți Părinți și Frați,

Iubiți frați în Hristos,

Aniversarea de astăzi a zilei de 25 martie 1821 are o deosebită însemnătate, pentru că în anul în curs, 2021, se împlinesc două sute de ani de la evenimentul cel mai important din istoria modernă a Greciei, adică începutul Revoluției grecești din 1821.   

Revoluția din 1821 constituie, fără îndoială, un punct luminos nu numai pentru istoria greacă, ci și pentru cea universală. Și aceasta pentru că, după cum spune Theodoros Kolokotronis, „Când am hotărât să facem Revoluția, nu am socotit câți suntem, nici câte care de luptă avem, ci a coborât asupra noastră a tuturor, ca o ploaie, dorința de libertate. Și clerul, și conducătorii noștri, toți ne-am înțeles cu privire la acest scop și am făcut Revoluția”.

„Dorința de libertate”, adică principiul libertății cel sădit în inimile și cugetele grecilor nu este altul decât principiul libertății în Hristos. „Stați tari în libertatea cu care Hristos ne-a făcut liberi și nu vă prindeți iarăși în jugul robiei” (Galateni 5, 1), spune dumnezeiescul Pavel. Era cu neputință ca acest principiu al libertății în Hristos să rămână în stăpânirea întunericului (Cf. Coloseni 1, 13), sub robia și tirania otomanilor.

Spunem aceasta pentru că înlăturarea jugului otoman de către luptătorii de la 1821 nu a fost un simplu act de eroism și sacrificiu de sine ci, mai ales, o imitare a mărturisitorilor dragostei lui Hristos. „Ridicat-ai oameni pe capetele noastre, trecut-am prin foc și prin apă și ne-ai scos la odihnă” (Psalmul 65, 12), spune Psalmistul.

Răscularea luptătorilor eleni a fost cauzată de imbolduri firești, adică spontane și curate, iar nu exogene, adică de clasă și politice. Aceasta o arată și deviza națională a mai-marelui Moriei Theodoros Kolokotronis: „Acum se dă lupta pentru credința lui Hristos cea sfântă și pentru libertatea patriei”, precum și marea contribuție a Bisericii prin clerul ei în toate treptele lui. Egumeni și simpli monahi ai multor Mănăstiri s-au făcut pildă de ardere de tot. Ei s-au jertfit, udând cu sfântul lor sânge pomul libertății. „Libertatea și Elenismul sunt frați gemeni” spune poetul Giannis Ritsos.

Revoluția de la 1821 a dat la iveală personalitatea grecilor, marcată de valorile etice și spirituale ale cugetului elen-creștin care, după ce, vreme de patru veacuri, a îndurat insulta robiei, a condus în cele din urmă la goarna de eliberare a lui Riga Fereos: „libertate sau moarte”. Biserica, fiind întruparea cugetului eleno-creștin, a constituit „centrul și rezultanta vieții naționale, nu ca o autoritate asupra poporului și ca o organizație ci ca o suflare și putere interioară care a dat viață trupului național, unind membrele lui prin credința comună și fortificându-i puterea”, după cum afirma cel întru fericită pomenire Mitropolitul Kozanei Dionisie, referindu-se la contribuția Bisericii la Revoluția din 1821.

Aniversarea din acest an a împlinirii a două sute de ani de la Renașterea Națională din 1821 nu trebuie privită doar ca o simplă amintire a unui eveniment istoric însemnat ci, mai degrabă, ca un izvor nesecat de putere dătătoare de lumină care strălucește sufletul și mintea tuturor celor ce doresc să cunoască adevărul sau, potrivit Sfântului Apostol Pavel, „pentru toți cei care voiesc să trăiască cucernic în Hristos Iisus” (2 Timotei 3, 12). 

Cinstita noastră Obște Aghiotafită și Noi, ascultând cuvintele Apostolului Pavel: „ca fiind pe pragul morții, deși iată că trăim, ca niște pedepsiți, dar nu uciși, ca niște întristați, dar pururea bucurându-ne” (2 Corinteni 6, 9-10) și „știind în ce timp ne găsim, căci este chiar ceasul să vă treziți din somn” (Romani 13, 11), am coborât în Sfânta Biserică a Învierii unde, după datorie, am înălțat laudă de mulțumire și doxologie lui Dumnezeu cel în Treime la pomenirea Renașterii bine-credinciosului neam al Elenilor și a poporului nostru. De asemenea, am adus rugăciuni pentru veșnica odihnă în Împărăția celor vii a sufletelor celor care pentru credință și patrie au luptat eroic și au căzut în lupta sfântă a bine-credinciosului neam al Elenilor Ortodocși mucenicește săvârșindu-se.

Pentru toate acestea îngăduiți-ne să ridicăm paharul și așa, cum se cuvine, să exclamăm:

Trăiască 25 Martie 1821!

Trăiască neamul bine-credincios și împărătesc al Elinilor Ortodocși!

Trăiască Grecia!

Trăiască Obștea noastră Aghiotafită!”

Consulul General a ținut de asemenea un discurs, redat mai jos în limba română:

„Preafericirea Voastră,

Înaltpreasfințiți Arhiepiscopi,

Cuvioși Părinți,

Dragi colegi,

Dragi studenți,

Doamnelor și domnilor

Astăzi se împlinesc 200 de ani de la momentul istoric al națiunii noastre, proclamarea Revoluției din ’21, care a avut ca ocazie fericită înființarea statului grec modern și renașterea democrației în locul ei de origine.

În fiecare perioadă istorică, există un pol, un eveniment istoric care o marchează și devine un punct de referință pentru noi toți mai târziu. 25 martie 1821 este această piatră de hotar în istoria elenismului, a Balcanilor, a Europei, deoarece grecii au luat decizia eroică de a se ridica, singuri împotriva multora, împotriva tiraniei otomane și de a revendica Libertatea cu sângele lor.

Prin urmare, este o onoare specială pentru Consulul General al patriei să se adreseze Venerabilei Frății Aghiotafite și Elenismului Țării Sfinte, cu ocazia celor  două sute de ani de la Revoluția din 1821, o luptă pentru altare și vetre, un punct de referință și un simbol pentru națiunea greacă.

Era primăvară chiar acum două secole când elenismul a preluat armele sfinte pentru a-și revendica libertatea. Această măreție de neegalat a idealului grecilor i-a cuprins în ansamblu pe luptătorii obișnuiți și pe marinari, Sfântul Cler, negustorii și cărturarii. „Cu toții avem această patrie împreună, atât cei înțelepți, cât și cei neștiutori, cei bogați și cei săraci, politicienii și militarii și cei mai neînsemnați oameni”, a scris vocea conștiinței noastre colective, generalul Makrygiannis.

Semințele Revoluției au prins rădăcini mai întâi în zone îndepărtate de Grecia actuală, în Rusia și în Balcani, unde erau activi grecii liberi. Cursul, însă, nu a fost ușor. Martiriul lui Rigas și al colaboratorilor săi din toate părțile Hellenismului: Ioannis Karatzas (31 de ani, cărturar din Nicosia), Efstatios Argentis (31 de ani, negustor din Chios), Dimitrios Nikolidis (32 de ani, medic din Ioannina) ), Antonios Koronios (27 de ani, negustor din Chios), Theocharis Georgios Tourountzias (22 de ani, negustor din Siatista), Ioannis Emmanouil (24 de ani, student la medicină din Kastoria) și Panagiotis Emmanouil (22 de ani, fratele lui Ioannis), în Turnul Neboisa, o fortăreață de pe malul râului din Belgrad, [martiriul lor] a inspirat fondarea Societății Prietenilor din Odessa, care a răspândit semințele Revoluției.

Viziunea și așteptările pionierilor Revoluției, eroii cunoscuți și necunoscuți care și-au sacrificat viața în condiții inimaginabile pentru noi astăzi, au inspirat elenismul aservit și toți iubitorii de libertate din întreaga lume, creând mișcarea filelenică care a șocat Europa și America. Merită menționat cazul primei țări care a recunoscut oficial Revoluția noastră – Haiti – , trimițând 100 de voluntari și un transport de 25 de tone de cafea lui Adamantios Korais, pentru a fi vândută la Paris, profitul urmând a fi folosit pentru a cumpăra arme pentru Revoluţie.

Există nenumărate exemple de eroism și sacrificiu mai presus de datorie în timpul Revoluției noastre naționale.

Să ne gândim la lupta celor din Garda sfântă din bătălia de la Drăgășani, unul dintre cele mai emoționante momente din istoria Greciei, în februarie 1821, când soldații s-au jertfit, credincioși jurământului lor. Un exponat valoros din Muzeul de Istorie din Atena este uniforma neagră a unui soldat din Garda sfântă de la Drăgășani pe care a rămas imprimat sângele cu care luptătorul a altoit arborele libertății noastre.

Deci, repetăm ​​pe bună dreptate pentru ei versurile marelui nostru poet Andreas Kalvos:

„Să nu plouă niciodată norul

Și vântul greu,

Să nu împrăștie

Pământul binecuvântat

Care te acoperă”

Preafericirea Voastră,

Înaltpreasfințiți Arhiepiscopi

Cuvioși Părinți,

Doamnelor și Domnilor,

Anul 2021 ne reînvie speranțele pentru descompunerea bolii infecțioase actuale. În același timp, pentru noi, grecii de pretutindeni, este încărcat cu un simbolism istoric suplimentar puternic.

Aniversarea a 200 de ani de la renașterea noastră națională ne invită să reflectăm la succesele și provocările vieții noastre naționale și să ne înarmăm cu curaj și perseverență pentru a răspunde provocărilor moderne bazate pe moștenirea care ne-a fost lăsată moștenire de lupta protagoniștilor eroici ai libertății noastre.

Aniversările noastre naționale nu sunt doar o ocazie de a sărbători trecutul, ci sunt puncte cheie care ne readuc în minte evenimentele care au forjat și modelat memoria istorică colectivă a grecilor de pretutindeni. Viziunea și valorile care ne-au inspirat luptătorii pentru libertate nu pot decât să ne inspire și să ne ghideze acțiunea astăzi. Viziune și valori care dobândesc un sentiment suplimentar de veșnicie pentru elenism, care este chemat astăzi, ca și atunci, să-și apere demnitatea națională și supraviețuirea.

Căci Țara Sfântă, Patriarhia Ierusalimului, ca parte integrantă a credinței noastre ortodoxe și a elenismului, a fost și rămâne un punct de referință, păzitor al valorilor morale și spirituale ale mucenicilor greci ortodocși din Țara Sfântă ca sursă de viață și speranță.

Aniversarea de astăzi subliniază disponibilitatea neclintită a grecilor de pretutindeni de a ne susține libertatea, independența și mândria națională, știind foarte bine că prețul libertății este întotdeauna ridicat și că țara noastră este binecuvântată pentru că există întotdeauna cei care vor plăti de bunăvoie acest preț.

Cu aceste gânduri, vă invit pe toți să strigăm:

 Trăiască 25 martie 1821!

Trăiască Grecia!”