1

SĂRBĂTOAREA SFÂNTULUI SIMEON PRIMITORUL DE DUMNEZEU LA PATRIARHIE

Vineri, 3/16 februarie 2024, Patriarhia a prăznuit sărbătoarea pomenirii Sfântului Simeon primitorul de Dumnezeu în Sfânta sa Mănăstire din Ierusalimul de Vest, lângă Mănăstirea Sfintei Cruci.

La această sărbătoare, Biserica îl cinstește pe Sfântul Simeon primitorul de Dumnezeu, deoarece a slujit în mod deosebit în Taina Întâmpinării lui Iisus în Templu, când L-a recunoscut ca fiind Mântuitorul și a exclamat „ochii mei au văzut mântuirea Ta, pe care ai pregătit-o înaintea feței tuturor popoarelor; Lumină care luminează neamurile și slava poporului Tău Israel” și a cerut să plece din această lume: „acum slobozește pe robul Tău în pace, după cuvântul Tău” (Lc. 2, 29-32).

La această sărbătoare, Preafericitul Părinte și Patriarh al Ierusalimului Teofil a oficiat Sfânta Liturghie în biserica menționată mai sus, având drept împreună-slujitori pe ÎPS Mitropolit Chiriac din Nazaret, Arhiepiscopii Aristarh al Constantinei și Metodie al Taborului, Ieromonahi de la Sfântul Mormânt, protos fiind Părintele Dragoman, Arhimandritul Matei, Arhimandriții Claudiu și Ieronim, Vasile de Misiunea Spirituală Rusă la Ierusalim (MISSIA), Părintele Simeon, Arhidiaconul Marcu și Ierodiaconii Evloghie, Dositeu și alții. Răspunsurile la strană au fost date de Părintele Hanna Awad-Antoniou, de elevii Școlii Patriarhale și de domnul Fadi Abed Al Nour, în prezența Consulului General al Greciei la Ierusalim, domnul Dimitrios Angelosopoulos, și cu participarea la rugăciune a monahilor, monahiilor și a membrilor parohiei Grecești.

Înainte de Sfânta Împărtășanie, Preafericirea Sa a ținut următoarea predică:

„Acum slobozeşte pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace, că ochii mei văzură mântuirea Ta, Pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, Lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel.” (Luca 2,29-32), a strigat Bătrânul Simeon.

Iubiți frați întru Hristos,

Cucernici creștini și pelerini,

Duhul Sfânt, Care a fost cu dreptul și cuviosul Simeon, ne-a adunat astăzi pe toți în acest loc sfânt unde se află mormântul Sfântului, pentru a cinsti cu bucurie sfânta sa pomenire și pentru a sărbători Întâmpinarea Pruncului Iisus, Domnul și Dumnezeul și Mântuitorului nostru Hristos, la Templu.

Bătrânul Simeon se distinge printre ceilalți sfinți proroci și oameni din Sfânta Biblie pentru că a fost aflat vrednic să primească în brațele sale „mântuirea lui Dumnezeu”, adică pe Hristos, de aceea spune „Acum slobozeşte pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace, că ochii mei văzură mântuirea Ta, Pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, Lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel” (Luca 2,29-32)

Interpretând aceste cuvinte, printre Părinții consacrați ai Bisericii, Sfântul Chiril al Alexandriei spune: „A fost pregătită pentru Hristos încă înainte de începutul lumii și a fost descoperită la sfârșitul vremurilor”. Zigavinos spune: „Tu (Dumnezeu) ai pregătit mântuirea mai înainte de toți, pentru ca ea să se vădească tuturor”. Origen marchează natura integrală a mântuirii, spunând: „Aceasta pe care au văzut-o ei este mântuirea nu numai pentru evrei, ci pentru întreaga lume… înaintea feței nu numai pentru un singur popor, nu numai pentru Israel, ci înaintea feței tuturor popoarelor”.

Într-adevăr, „mântuirea lui Dumnezeu”, pe care au văzut-o ochii dreptului Simeon, se referă la totalitatea mântuirii neamului omenesc. Și aceasta pentru că „mântuirea lui Dumnezeu” nu e altceva decât taina Proniei dumnezeiești, și anume Întruparea lui Dumnezeu Cuvântul, după cum explică Părinții Bisericii purtătoare de Dumnezeu. „El a numit mântuire Întruparea Fiului Cel Unul-Născut”, spune Sfântul Teofilact. „Mântuirea o numește Biblia Hristosul lui Dumnezeu”, spune Sfântul Vasile cel Mare. Iar potrivit Sfântului Atanasie cel Mare, „mântuirea înseamnă prezența întrupată a lui Dumnezeu Cuvântul”.

Mai mult decât atât, cuvintele profetice ale cuviosului Simeon: „Lumină spre descoperirea neamurilor și slava poporului Tău Israel” (Luca 2,32) mărturisesc că Dumnezeu Cuvântul Întrupat din trupul curat al Sfintei Fecioare și Născătoare de Dumnezeu Maria, este prezența luminii dumnezeiești în lumea necunoașterii și a idolatriei. Iată de ce psalmistul zice: „Întru lumina Ta vom vedea lumină” (Ps. 35,9). Domnul spune clar în predica Sa: „Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții” (Ioan 8,12). „Hristos este lumina neamurilor, pentru că El trebuia să lumineze cu învățătura Sa neamurile care zăceau în întuneric”, spune Origen. „El S-a făcut lumină pentru cei care erau în întuneric și înșelare și căzuseră în mâna diavolului”, spune Sfântul Chiril al Alexandriei. „Fiind o lumină pentru a lumina neamurile și pe cei orbiți de înșelăciuni; el cheamă revelație capacitatea de a vedea din nou limpede; spre slava și propășirea poporului Tău Israel. Slava lor a fost izvorârea din ei după firea omenească. Într-adevăr, întruparea Sa răscumpărătoare a luminat neamurile cu cunoașterea lui Dumnezeu și a virtuții, în timp ce i-a slăvit pe evrei pentru că El a devenit un nativ de-al lor” (PG 129,893A), spune Zigavinos.

Mișcat de Duhul Sfânt, Bătrânul Simeon a spus către Maria, mama lui Iisus: „Iată, Acesta este pus spre căderea și ridicarea multora din Israel și ca un semn care va stârni împotriviri” (Luca 2,34). Interpretând acest cuvânt, Sfântul Chiril al Alexandriei spune: „Emanuel este pus de Dumnezeu Tatăl ca piatră de temelie, aleasă, prețioasă” (cf. 1 Petru, 2,6). Dar cei care au crezut în El nu au fost rușinați, în timp ce necredincioșii care nu au reușit să vadă această taină în Hristos, au căzut și au fost zdrobiți. Dumnezeu Tatăl a spus din nou: „Iată, pun în Sion piatră de poticnire și piatră de sminteală; și tot cel ce crede în El nu se va rușina.” (Romani 9,33, PG 72,505B).

Într-adevăr, dragii mei frați, de când Hristos, Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu Tatăl, a intrat în istoria omului, El a devenit motivul căderii și al ridicării multora; căderea pentru cei care nu au crezut în El și ridicarea pentru cei care l-au acceptat și au crezut în El. De aceea, până în ziua de azi, Hristos rămâne „un semn care va stârni împotriviri” (Luca 2,34). La aceasta se referă și Sfântul Pavel când spune: „în tot chipul, fie din fățărie, fie în adevăr, Hristos se propovăduiește” (Fil. 1,18). Potrivit Sfântului Ioan Evanghelistul, tocmai aceasta „este judecata, că Lumina a venit în lume, și oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina. Căci faptele lor erau rele” (Ioan 3,19).

La întrebarea noastră, ce îi împiedică pe oameni să vadă lumina adevărului, adică pe Hristos? Răspunsul este, două lucruri: pe de o parte, e voința liberă a omului, iar pe de altă parte, faptele rele ale omului. Pentru aceasta, Apostolul Petru, inspirat de Dumnezeu, spune: „El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, muriți față de păcate, să viețuim dreptății” (1 Petru 2,24). Aceasta înseamnă că nimeni nu se poate baza pe Hristos ca Mântuitor dacă nu a renunțat la păcat și nu trăiește cu „dreptate”.

Calea de eliberare de păcat este întâlnirea noastră cu Hristos, după pilda dreptului Simeon, care „l-a primit pe Hristos în brațele sale” (cf. Luca 2,28). Sfânta noastră Biserică ne cheamă la această cauză prin glasul imnografului: „Veniți şi noi, cu cântări dumnezeieşti să întâmpinăm pe Hristos, şi să-L primim pe Dânsul, a Căruia mântuire Simeon a văzut” (Vecernia, Stihira 3). „Să luăm aminte ca Domnul să nu ne găsească dormind”, spune Atanasie cel Mare.

Întâlnirea noastră, dragii mei frați, cu Mântuitorul nostru Hristos este întotdeauna realizabilă în Biserică, prin rugăciune și cultivarea virtuților smereniei și pocăinței, mai ales prin participarea la taina Euharistiei, unde cel care are inima curată se umple de viață și se îndumnezeiește, pe de o parte, și vede prin ochii sufletului mântuirea lui Dumnezeu, adică a lui Hristos, pe de altă parte. Amin. La mulți ani, cu pace!”

Înainte de otpust, Preafericirea Sa a binecuvântat coliva și a făcut un Trisaghion cu ocazia împlinirii a nouă zile de la plecarea fericitului egumen, Arhimandritul Theodoritos, care a slujit timp de patruzeci și cinci de ani cu evlavie la Sfânta Mănăstire și această comunitate grecească.

După Sfânta Liturghie, Ierodiaconul Simeon și monahia Maria, care l-au slujit cu devotament pe părintele Theodoritos, plecat la cele veșnice, timp de mulți ani, au oferit o recepție pentru soborul patriarhal și pentru cei prezenți.

Din partea Secretariatului-General




DUMINICA SFINȚILOR STRĂMOȘI LA PATRIARHIE

Duminică, 11/24 decembrie 2023, Patriarhia a prăznuit Duminica Sfinților Strămoși.

La această sărbătoare, înainte de Crăciun, Biserica îi pomenește pe Sfinții Strămoși ai lui Hristos în trup înainte și în timpul Legii lui Moise, în special pe Patriarhul Avraam, căruia Dumnezeu i-a dat vestea cea bună că „se vor binecuvânta prin neamul tău toate popoarele pământului”.

Această sărbătoare a fost prăznuită la minunata Biserică a Sfinților Strămoși din Beit Sahour și a fost condusă de IPS Mitropolit Ioachim al Helenoupolei, avându-i drept împreună-slujitori pe egumenul altarului, Arhimandritul Ignatie, preoții parohiei, Sabbas Her, Issa Mousleh, Ioannis Rishmawi și George Banoura. Corul bizantin al parohiei a dat răspunsurile la strană, la slujbă participând un număr mare de credincioși și Consulul General al Greciei la Ierusalim, domnul Dimitrios Angelosopoulos.

Preafericitul Părinte al nostru și Patriarh al Ierusalimului, Teofil, a transmis următoarea predică participanților la slujbă:

Iubiți frați și surori întru Hristos,

Dragi creștini,

„Cel deplin S-a deşertat cu trupul pentru noi, şi început a luat, şi a sărăcit Cel bogat, Cuvântul lui Dumnezeu fiind, în ieslea dobitoacelor S-a culcat ca un Prunc, rezidind toate cele din veac făcute.”

Harul Duhului Sfânt ne-a adunat astăzi pe toți în așa-zisa sfântă Biserică a Sfinților Strămoși, în locul binecuvântat al păstorilor „stând pe câmp şi făcând de strajă noaptea … şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor”, pentru a sărbători sfânta lor pomenire, cântând imnul îngeresc și zicând „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 8-14).

Isaia cel cu glas tare, prorocind întruparea Cuvântului lui Dumnezeu, spune: „O Mlădiţă va ieşi din tulpina lui Iesei şi un Lăstar din rădăcinile lui va da.” (Isaia 11, 1). Rădăcina lui Iesei la care se face referire aici este rădăcina trunchiului abandonat al copacului, al poporului evreu. Și aceasta pentru că Iesei a fost tatăl lui David, din care a pornit dinastia davidică, din care s-a născut Hristos.

Iar Hristos este împlinirea Legii lui Moise și a Profeților, a istoriei sfinte, a începutului de la patriarhul Avraam, așa cum este scris: „Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam” (Matei 1,1). Această a doua Biblie a nașterii lui Iisus Hristos, deoarece Iisus Hristos este istoria revelației sfinte, prin care Dumnezeu „cunoscute a făcut căile Sale lui Moise, fiilor lui Israel voile Sale” (Ps. 102,7); pe de altă parte, „Cunoscută a făcut Domnul mântuirea Sa; înaintea neamurilor a descoperit dreptatea Sa” (Ps. 97,3).

Cu alte cuvinte, Sfinții Strămoși sunt cei cărora Dumnezeu le-a descoperit voia Sa și prin ei a arătat dreptatea Sa față de neamuri, adică față de păgâni: El a arătat acest lucru neamurilor – spune interpretul Theodoritos Kyrou. Potrivit evanghelistului Luca, prorocii sunt cei care au prevestit sosirea Celui Drept (Faptele Apostolilor 7, 52), precum și patimile lui Hristos (Faptele Apostolilor 3,18). Să ascultăm mărturia apostolului Petru predicând: „Moise a zis către părinţi: „Domnul Dumnezeu va ridica vouă dintre fraţii voştri Prooroc ca mine. Pe El să-L ascultaţi în toate câte vă va spune. Şi tot sufletul care nu va asculta de Proorocul Acela, va fi nimicit din popor”. Iar toţi proorocii de la Samuel şi cei câţi le-au urmat au vorbit şi au vestit zilele acestea. Voi sunteţi fiii proorocilor şi ai legământului pe care l-a încheiat Dumnezeu cu părinţii noştri, grăind către Avraam: „Şi întru seminţia ta se vor binecuvânta toate neamurile pământului”. Dumnezeu, înviind pe Fiul Său, L-a trimis întâi la voi, să vă binecuvânteze, ca fiecare să se întoarcă de la răutăţile sale.” (Faptele Apostolilor 3, 22-26).

Aceste cuvinte ale Sfântului Petru demonstrează că prorocii, precum și multe alte personalități ale Vechiului Testament, au vorbit și L-au vestit pe fiul lui Dumnezeu, adică pe Domnul nostru Iisus Hristos.

„Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel.” (Isaia 7, 14), exclamă profetul Isaia. Proorocul David spune: „Domnul a zis Domnului meu: „ Zis-a Domnul Domnului Meu: „Şezi de-a dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale” (Ps. 109,1).

Prorociile de mai sus se referă la Mesia Hristos, la Dumnezeu Cuvântul, la Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul unul născut din Dumnezeu, născut din Tatăl mai înainte de toți vecii și întrupat de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria. Imnograful Bisericii proclamă și el acest fapt, spunând: „Preaînţelepţii dumnezeieşti Prooroci fiind nepoţi lui Avraam, pe Cuvântul lui Dumnezeu, Cel ce S-a născut din Avraam şi din Iuda, cu căldură mai-nainte L-au vestit întru Duhul.” „Săltând iubitorilor de părinţ … să lăudăm astăzi pomenirea Părinţilor, a lui Avraam, a lui Isaac, şi a lui Iacov; din care Hristos Domnul, după trup S-a arătat, pentru multă milostivire.”

Sărbătorita pomenire de astăzi a Sfinților Părinți se datorează tocmai acestui fapt că „Hristos Domnul S-a arătat în trup”. Iisus Hristos, iubiții mei frați, este fără genealogie după cu dumnezeirea. Generația lui Hristos după dumnezeire este inexplicabilă, ne învață Sfântul Grigorie Palama, care spune: „Nu există o genealogie a lui Hristos după dumnezeire: „neamul lui Hristos după dumnezeire nu poate fi povestit, dar (Hristos) are o genealogie după umanitate, pentru că Cel care a socotit vrednic să Se facă Fiul al Omului pentru a-l mântui pe om este născut din oameni”.

Cum este posibil să-L nască pe Dumnezeu cel de neînțeles, Care este fără început și veșnic? „La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul” (Ioan 1, 1), spune Sfântul Ioan Teologul. Cuvântul lui Dumnezeu nu a avut predecesori și, împreună cu Tatăl Său, are numele „care este mai presus de orice nume”, (cf. Filipeni 2, 9), spune din nou Sfântul Grigorie când este întrebat: „Cum este El genealogizat?”, acel „Eu sunt” de la început, existând pentru Dumnezeu și fiind Dumnezeu, și fiind Cuvântul și Fiul lui Dumnezeu, și neavând un Tată mai înainte de Sine și un nume după Tatăl, care este mai presus de orice nume și de orice cuvânt?”.

Este demn de remarcat faptul că Sfinții Părinți, cei luminați de Duhul Sfânt, mărturisesc și propovăduiesc că Hristos, așa cum spune și Sfântul Hrisostom, este împlinirea Legii și a prorocilor, Cel Care împlinește toată Pronia patristică. La această plinătate a Proniei părintești a lui Dumnezeu, noi, credincioșii, participăm ca mădulare ale trupului lui Hristos și ale Bisericii Sale. Căci și Sfântul Pavel poruncește, zicând: „Luaţi aminte să nu vă fure minţile cineva cu filozofia şi cu deşarta înşelăciune din predania omenească, după înţelesurile cele slabe ale lumii şi nu după Hristos. Căci întru El locuieşte, trupeşte, toată plinătatea Dumnezeirii, Şi sunteţi deplini întru El, Care este cap a toată domnia şi stăpânirea.” (Col. 2, 8-10).

Interpretând acest cuvânt al Sfântului Pavel, Sfântul Teofilact spune: „Acolo natura noastră (umană) s-a unit cu Dumnezeu și noi, în El, am primit comuniunea prin natură”. De aceea, să ne rugăm Sfinților Părinți, ca rugăciunile lor și mijlocirile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu să fie onorate pentru a prăznui mitropolia sărbătorilor, dumnezeiasca Naștere a Dumnezeului Cuvântul și Mântuitorul nostru Hristos în peștera Betleemului. Amin. Multe bucurii și un Crăciun binecuvântat!”.

La prânz, a fost oferită o masă.

Din partea Secretariatului-General




SĂRBĂTOAREA SFÂNTULUI IACOB RUDA DOMNULUI LA PATRIARHIE

Duminică, 23 octombrie/5 noiembrie 2023, Patriarhia l-a prăznuit pe Sfântul slăvitul Apostol și Mucenic Iacob, Ruda Domnului și primul patriarh al Ierusalimului.

La această sărbătoare, întreaga Biserică, în special Biserica Ierusalimului, își amintește că Sfântul Iacob a fost fiul unei femei care fusese căsătorită anterior cu Iosif, logodnicul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, de aceea a fost numit și fratele Domnului. Datorită acestei relații după lege, Sfântul Iacob a fost numit ruda Domnului. Apostolul Pavel mărturisește și el acest lucru, spunând: „iar pe altul din apostoli n-am văzut, decât numai pe Iacov, fratele Domnului” (Gal. 1, 19). El era drept, un tip de virtute și sfințenie, numit și „hoblias”, adică drept și ocrotitor al poporului.

Sfântul Iacob a fost instalat de Domnul ca primul ierarh al Bisericii din Ierusalim, după cum spune Condacul său: „Cuvânt al lui Dumnezeu, Ucenic unul născut al Tatălui, s-a pogorât și a sălășluit aici în mijlocul nostru în zilele din urmă. Atunci te-a numit pe tine ca prim păstor al Ierusalimului cel sfânt și te-a făcut învățător al lui și chivernisitor credincios al înaltelor taine duhovnicești. Pentru aceasta, după cum se cuvine, o, minunatule Iacove, binecuvântatule Apostole, noi toți te lăudăm și te cinstim”.

Prin această autoritate care i-a fost dată, el a îndemnat cu multă evlavie Biserica din Ierusalim, și-a scris epistola sobornicească din Noul Testament și a fost calm, pașnic, prezentabil și iubit de toți locuitorii Ierusalimului. A prezidat primul Sinod Apostolic de la Ierusalim în anul 49 d.Hr. care a deschis porțile Bisericii către neamuri și L-a mărturisit pe Domnul ca Fiu al lui Dumnezeu, iar pentru aceasta conducătorii iudei l-au aruncat jos de pe aripa Templului și l-au ucis în jurul anului 60 d.Hr. X. la o vârstă înaintată.

În cinstea sa, în Catedrala care îi poartă numele, adiacentă Frăției Sfântului Mormânt și Bisericii Învierii, a avut loc seara Vecernia, condusă de Părintele nostru și Patriarhul Ierusalimului Teofil, iar dimineața, Dumnezeiasca Liturghie, la care au slujit ÎPS Mitropolit Isihie al Kapitoliadei și Arhiepiscopii Aristarh al Constantinei și Filomen al Pellei, ieromonahii de la Sfântul Mormânt, Arhimandritul Nectarie, Părintele Kamarasis, preoții slujitori ai Catedralei Sfântul Iacob, Părintele Farah Badour și Părintele Hader Baramki. Răspunsurile la strană au fost date de către Ierodiaconul Simeon împreună cu elevii Școlii Patriarhale de pe Sion, în dreapta, în limba greacă, iar în stânga, de către corul Bisericii condus de domnul Rimon Kamar, în limba arabă. La slujbă au participat membrii ai comunității ortodoxe din Ierusalim, călugări, călugărițe și câțiva pelerini rămași in Israel. Au fost prezenți și Consulul General al Greciei la Ierusalim, domnul Dimitrios Angelosopoulos, și membrii ai Consulatului General al Greciei la Ierusalim.

Înainte de Sfânta Împărtășanie Preafericirea Sa a ținut următoarea predică:  

„Şi roada dreptăţii se seamănă întru pace de cei ce lucrează pacea” (Iacov 3,18), învață Sfântul Iacov Ruda Domnului. Roada duhovnicească a dreptății și a sfințeniei se seamănă întru pace și fără ceartă de cei care ascultă și transmit pacea și care sunt cu adevărat înțelepți și învățători făcători de pace.

Iubiți frați în Hristos,

Credincioși Creștini și pelerini,

Harul Dreptului Apostol Iacov Ruda Domnului ne-a adunat pe toți astăzi în această Biserică care îi poartă numele, aflată lângă Sfântul Mormânt de viață primitor al Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ca să cinstim sfânta sa pomenire.

Sfântul Iacov a dobândit un loc deosebit în Sfânta Biserică a lui Dumnezeu și mai ales cea a Ierusalimului și pentru marea sa evlavie prin care s-a distins a primit numele de „Drept”.

Cu adevărat, Sfântul Iacov s-a arătat „stâlp al credinței și temelie a Bisericii” și aceasta pentru că epistola sa sobornicească îl arată ca „învățător cu mare autoritate între cititorii ei”. De altfel, participarea sa la Sinodul Apostolic de la Ierusalim și învățătura lui se referă la evanghelizarea neamurilor, adică a idolatrilor, și certifică autoritatea lui Iacov. 

Sfântul Ioan Gură de Aur, tâlcuind faptul că Sfântul Iacov a vorbit în Sinod după ce au tăcut Barnaba și Pavel (Cf. Fapte 15,12), spune: „Acest Iacov era episcop Bisericii din Ierusalim, de aceea a vorbit la urmă. Aici s-au împlinit cuvintele: «din gura a doi sau trei martori să se statornicească tot cuvântul» (Matei 18,16)”. Iar imnograful Bisericii, lăudând cuvântul de propovăduire al Sfântului Iacov, spune: „Întru toate marginile lumii a răsunat vestea cuvintelor tale prin care ne luminăm spre tot felul de faptă dumnezeiască și ne îndreptăm cu credință spre dumnezeiasca cunoștință a Treimii. Pentru aceasta te rugăm pe tine, roagă, ca un Ierarh, pe Iisus iubitorul de oameni, să mântuiască sufletele noastre”.

Sfântul Iacov Ruda Domnului cu îndrăzneală a propovăduit pe Domnul Iisus Dumnezeu Cuvântul și Făcătorul a toate, spunând că Dumnezeu Tatăl este unicul și înaltul izvor al oricărei luminări fizice sau etice: „Înţelepciunea oamenilor nu vine de sus, ci este pământească, trupească, demonică. (…) Iar înţelepciunea cea de sus întâi este curată, apoi paşnică, îngăduitoare, ascultătoare, plină de milă şi de roade bune, neîndoielnică şi nefăţarnică. Şi roada dreptăţii se seamănă întru pace de cei ce lucrează pacea.” (Iacov 3,17-18).

Cu alte cuvinte, roadele înțelepciunii lui Dumnezeu se dau prin puterea și harul lui Iisus Hristos. Între aceste roade bune se distinge roada dreptății. Această roadă nu este altceva  decât pacea lui Hristos Care a zis: „Fără Mine nu puteți face nimic” (Ioan 15,5).

De aceea și dumnezeiescul Pavel îndeamnă: „Fiți plini de roada dreptăţii, care este prin Iisus Hristos, spre slava şi lauda lui Dumnezeu” (Filipeni 1,11). Iar proorocul Isaia spune cu glas puternic: „Pacea va fi lucrul dreptăţii, roada dreptăţii va fi liniştea şi nădejdea în veci de veci” (Isaia 32,17). 

Dreptatea și pacea dintre oameni sunt în esență rod al harului lui Dumnezeu și al credinței în Hristos, potrivit mărturiei Psalmistului: „Adevărul din pământ a răsărit şi dreptatea din cer a privit” (Psalmul 84,12). De aceea, Sfântul Iacov, care a văzut cu ochii lui și a auzit cu urechile lui, adică a fost martor fizic al tainei bunei credințe, al tainei dumnezeieștii iconomii cea în Hristos, vorbește despre Hristos Care a pășit pe calea dreptății și ne-a deschis și nouă drumuri drepte, dar, pe de altă parte, se întreabă de unde provin războaiele și conflictele dintre oameni:  

 „De unde vin războaiele şi de unde certurile dintre voi? Oare, nu de aici: din poftele voastre care se luptă în mădularele voastre? Preadesfrânaţilor! Nu ştiţi, oare, că prietenia lumii este duşmănie faţă de Dumnezeu? Cine deci va voi să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş lui Dumnezeu” (Iacov 4,1-4).

Explicând aceste cuvinte, Icumenie spune: „Sau nu știți că prietenia lumii vă înstrăinează de prietenia lui Dumnezeu și vă arată vrăjmași ai lui Dumnezeu? Sfântul Iacov numește aici lume orice viețuire materială, care este maica stricăciunii. Cel care se sârguiește a se împărtăși de ea, se face vrăjmaș al lui Dumnezeu”.

Cu adevărat, iubiții mei frați, „prietenia lumii ne înstrăinează de prietenia lui Dumnezeu”. Și aceasta deoarece, potrivit Dreptului Iacov, Dumnezeu este cu totul lumină și din însăși voia Lui cea bună ne-a născut duhovnicește prin Evanghelie, care este cuvânt al adevărului, ca să fim între primele și cel mai de cinste făpturi ale lui alese și închinate lui Dumnezeu. „După voia Sa ne-a născut prin cuvântul adevărului, ca să fim începătură făpturilor Lui” (Iacov 1,18).

Să ne rugăm și noi cei care îl cinstim la acest praznic pe Sfântul Iacov Ruda Domnului și primul Ierarh al Ierusalimului ca, pentru rugăciunile lui către Domnul Dumnezeul nostru și ale Preabinecuvântatei Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioara Maria, ca acest cuvânt al adevărului, adică al dumnezeieștii lumini, al dreptății și al păcii, să se sădească în inimile noastre ale tuturor și mai cu seamă în inimile și cugetele celor ce conduc lumea și încercata noastră regiune. Amin. La mulți ani binecuvântați cu pace!

După încheierea Sfintei Liturghii, Preafericirea Sa și Sinodia, îmbrăcați cu veșmintele, au urcat la Patriarhie pe treptele străvechi ale Sfântului Iacov, cu icoana Sfântului, au trecut prin poarta Patriarhiei, unde au primit pâinile de binecuvântare din partea Monahiei Serafima, cea care este responsabilă de brutăria Patriarhiei.

În sala Patriarhiei, s-a înălțat o rugăciune, s-a cântat „Întru mulți ani!” Preafericirii Sale, apoi a urmat tratația și s-a împărțit coliva Sfântului Iacov. După aceasta Preafericirea Sa a rostit din nou o cuvântare: 

 „Veniți toți pe cel întâi pe scaun șezător, luminătorul Bisericii, cu sfințite cântări să mărim pe Iacov ca pe un Ierarh și dumnezeiesc propovăduitor, pe cel ce s-a numit drept cu adevărat”, exclamă imnograful lui.

Excelența voastră Domnule  Consul General al Greciei Dimitrie Anghelosopulos,

Cinstiți Părinți și Frați,

Iubiți Frați în Hristos,

Sfânta Biserică a Ierusalimului cinstește astăzi slăvita pomenire a Sfântului Sfințit Mucenic și Apostol Iacov Ruda Domnului cel numit Drept.

Acest Sfânt Iacov, care se numește pe sine, în epistola sa, „robul lui Dumnezeu şi al Domnului Iisus Hristos (Iacov 1,1), a fost numit episcop al Ierusalimului și a fost chemat la vrednicia de Apostol de către Domnul Însuși. Astfel, Sfântul Iacov se arată călăuzitor al întregii vieți duhovnicești, al transformării și organizării Bisericii Ierusalimului care, ca mamă a Bisericilor din întreaga lume, a fost prototip pentru fiecare Biserică în parte. Aceasta o mărturisește adresarea cu mare autoritate apostolică din epistola sa sobornicească, către „cele douăsprezece seminţii, care sunt în împrăştiere”, ale iudeilor care au crezut în Hristos.

Dumnezeiescul Iacov, care a fost numit de către Tatăl lui Dumnezeu Cuvântul cel Unul Născut,  cel dintâi Ierarh, păstor, învățător și iconom credincios al tainelor duhovnicești, a devenit piatra de temelie a lucrării apostolice – „piatra cea din capul unghiului fiind însuşi Iisus Hristos” (Efeseni 2,20) – a Bisericii Ierusalimului și cinstita prăznuire a Sfântului Iacov se referă la Tronul patriarhal apostolesc al Bisericii Sionului al cărui slujitor și urmaș al Sfântului Iacov Ruda Domnului este Smerenia noastră.

Pentru aceasta am coborât, însoțiți de cinstiți membrii Arhierei, Preoți și ierodiaconi, în Biserica Sfântului Iacov unde am săvârșit slujba patriarhală a marii Taine a dumnezeieștii Euharistii spre slava și cinstea Sfântului și Dreptului Iacov cel prăznuit astăzi, care prin sângele lui, s-a făcut împreună Mucenic cu Mântuitorul nostru Hristos cel răstignit.

Praznicul de astăzi al pomenirii Sfântului slăvitului Apostol Iacov Ruda Domnului și primul Ierarh al Bisericii Ierusalimului, care se referă la Tronul și rânduiala Bisericii noastre, constituie o mărturie nemincinoasă a continuității apostolice neîntrerupte, pecetluite în persoana fiecărui Întâi-stătător al Bisericii Ierusalimului, precum și a prezenței rugătoare neîntrerupte a tagmei Râvnitorilor, adică a cinstitei noastre Obști Aghiotafite și a credincioșilor noștri Elino-Ortodocși bine-credincioși bine înrădăcinați în Țara Sfântă. 

Pe acest mare Apostol și Mucenic al iubirii lui Hristos să-l rugăm strigând: Izbăvește de toată mâhnirea de acum și cea care va să vie de pe urma conflictelor de război din regiunea noastră și dăruiește nouă și întregii lumi dreptate și roada ei care este pacea.

La mulți ani cu pace! Amin.

 

Din partea Secretariatului General




PRĂZNUIREA SFÂNTULUI IOAN CEL NOU HOZEVITUL NEVOITORUL LA PATRIARHIE

În ziua de joi, 28 iulie/10 august 2023, Patriarhia a prăznuit pomenirea Sfântului Părintelui nostru Ioan Hozevitul cel Nou din România, la Sfânta Mănăstire Hozeva, situată pe malul pârâului Chorath, lângă Ierihon.

La această sărbătoare, Biserica, și mai ales Biserica Ierusalimului, pomenește faptul că Sfântul Ioan a venit în Țara Sfântă din România, la mijlocul secolului al XX-lea, și a viețuit în cea mai mare asceză și smerenie la Sfintele Mănăstiri din zona râului Iordan, iar în cea a Sfinților Gheorghe și Ioan Hozevitul a adormit în pace și a fost considerat vrednic să facă semne minunate, motiv pentru care a fost trecut în rândul sfinților de către Patriarhia Ierusalimului în anul 2016.

Prăznuirea Sfântului Ioan s-a făcut printr-o priveghere de toată noaptea la Sfânta Mănăstire Hozeva, iar egumenul și renovatorul mănăstirii, Arhimandritul Constantin, l-a întâmpinat pe Preafericitul Părinte al nostru și Patriarh al Ierusalimului Teofil, care a condus privegherea, cu următorul discurs:

Preafericite Părinte și Stăpâne,

A răsărit și anul acesta strălucitul praznic al Sfântului Ioan cel Nou Hozevitul, originar din România. „Părinte preastrălucit al isihiei, al tăcerii și al rugăciunii” îl numește foarte potrivit imnograful. 

Dacă privim mai în adânc aceste însușiri de mai sus vom distinge limpede care este lucrarea fiecărui monah, care prin predica lui fără cuvinte se leapădă de întreaga lume. Monahul se desparte de lume nu împins de ură, ci de dragostea de Dumnezeu mai ales, dar și față de aproapele. Auzind de necazurile și durerile fraților, ajută cu mult rod prin rugăciune și milostenie. Cineva ar putea să întrebe: „Cum înțelege monahul lumea?”. Tocmai „prin isihie, tăcere și rugăciune”, însușiri care au dominat întreaga viață a Sfântului pe care îl cinstim. 

Nu cere Dumnezeu de la monahi să iasă în lume, ca să îi țină pe oameni ca să poată merge, ci le cere să le dea lumină prin trăirea lor, ca să fie călăuziți la viața veșnică. Farurile nu trebuie oare să fie mereu sus, pe stânci? Ce? Trebuie să meargă în orașe să se adauge felinarelor? Altă misiune au farurile, alta felinarele. Monahul nu este felinar ca să fie așezat în oraș, la capătul vreunui drum, ca să-i lumineze pe pietoni ca să nu se împiedice. Monahul este Far îndepărtat, așezat sus, pe stânci, care, cu lumina lui, luminează mările și oceanele ca să îndrepteze corăbiile pentru a ajunge la destinația lor, la Dumnezeu.

Preafericite Părinte și Stăpâne,

Un astfel de bărbat fiind, ca o făclie mult luminoasă, prin viețuirea sa, Sfântul Ioan, chiar și după adormirea lui, prin rugăciunile sale, ajută, mângâie, insuflă, îndulcește, vindecă bolile trupurilor și ale sufletelor, așa cum mărturisesc miile de pelerini de toate neamurile și toate limbile, care vin la el; dar și noi înșine mărturisim, având parte de multe binefaceri din partea Sfântului.

Bine ați venit!

Veniți să începem Privegherea!

Împreună-slujitori ai Preafericirii Sale au fost ÎPS Mitropolit Isihie al Capitoliadei și Arhiepiscopul Aristarh al Constantinei. Răspunsurile la strană au fost date de Leonidas Doukas, Christos Stavrou, Gregorios Zarkos, Nikolaos Papadimitriou, Vasilios Papadimitriou, Pavlos Papadimitriou, la slujbă participând călugări ai Mănăstirii și ai altor mănăstiri din Ierihon și Ierusalim.

La Chinonicul Sfintei Liturghii Preafericirea sa a rostit această cuvântare:

 „Că la Tine este izvorul vieții, în lumina Ta vom vedea lumina” (Psalmul 35,10), exclamă Psalmistul.

Iubiți părinți și frați în Hristos,

Harul Sfântului Duh Care a luminat și a sfințit și a îndreptat pașii Sfinților Prooroci Ilie Tesviteanul și Ioan Botezătorul în acest loc sfânt, Hozeva, ne-a adunat pe toți ca să cinstim pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Ioan cel Nou Hozevitul.

Cuviosul Părintele nostru Ioan, încă din fragedă vârstă, fiind aprins de dumnezeiască râvnă, a părăsit patria sa România și a venit în Țara Sfântă unde s-a refugiat și s-a ascuns, ca un alt Ilie, în peșterile pârâului Horat, „care este în fața Iordanului” (Cf. 3 Regi 17, 2-3) și unde Sfântul Gheorghe din Lefkara Ciprului a întemeiat Mănăstirea și Lavra care îi poartă numele și care s-a arătat izvor de ape dumnezeiești pentru cei ce cred în Domnul Iisus Hristos, Care a zis: „Cel Ce crede în Mine, precum a zis Scriptura, râuri de apă vie vor curge din pântecele lui” (Ioan 7, 38). 

Această apă vie nu este altceva decât Sfântul Duh, Duhul Fiului lui Dumnezeu și al Mântuitorului nostru Iisus Hristos, potrivit mărturiei Evanghelistului Ioan (Cf. Ioan 7, 39). Acest Duh este izvorul luminii, după cum spune Domnul: „Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții” (Ioan 8,12).

Explicând aceste cuvinte ale Domnului, Sfântul Chiril al Alexandriei spune: „cel care Îmi urmează Mie, adică cel care merge pe urmele învățăturilor Mele, nu va fi nicidecum în întuneric, ci va dobândi lumina vieții, adică descoperirea tainelor celor despre Mine care pot să-l călăuzească la viața veșnică”.  

Și ne întrebăm: Care este viața veșnică? „Viața veșnică este depășirea morții aducătoare de stricăciune, adică a păcatului, prin moartea aducătoare de nestricăciune, adică prin moartea lui Hristos înviat. Acestei morți a lui Hristos s-a făcut părtaș Cuviosul Părintele nostru Ioan care a ascultat de îndemnul dumnezeiescului Pavel: „Au nu știți că toți câți în Hristos Iisus ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat? Deci ne-am îngropat cu El în moarte, prin Botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morți, prin slava Tatălui, așa să umblăm și noi întru înnoirea vieții. Căci, dacă a fost altoiți pe El, prin asemănarea morții Lui, atunci vom fi părtași și ai învierii Lui” (Romani 6, 3-5).   

Sfântul Părintele nostru Ioan nu numai că a umblat întru înnoirea vieții, dar a și gustat dinainte din învierea lui Hristos, așa cum mărturisesc Moaștele sale întregi, nestricate și înmiresmate aflate înaintea ochilor noștri.

Nestricăciunea trupului lui a dobândit-o purtătorul de duh Ioan ascultând și împlinind, în cuget și în faptă, îndemnul dumnezeiescului Pavel: „Vă îndemn deci, fraților, pentru îndurările lui Dumnezeu, să înfățișați trupurile voastre ca pe o jertfă vie, sfântă, bine plăcută lui Dumnezeu, ca o slujire a voastră cuvântătoare” (Romani 12,1). Explicând acest cuvânt al lui Pavel, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Ce este slujirea cuvântătoare? Cele care se fac prin suflet, prin Duh. Zice Domnul: «Duh este Dumnezeu și cei ce I se închină trebuie să I se închine în duh și în adevăr» (Ioan 4, 24).  Toate câte nu au nevoie de trup, nu au nevoie de organe, de loc, precum îngăduința, curăția, milostenia, nerăutatea, îndelunga răbdare, smerenia. «Milă voiesc, iar nu jertfă» (Osie 6, 6). Dar sunt și alte jertfe care sunt cu adevărat arderi de tot: trupurile Sfinților Mucenici. Acolo sunt sfinte și sufletul și trupul. Acelea au multă mireasmă”.

Cu adevărat, iubiții mei frați, Părintele nostru IoanLl-a iubit pe Dumnezeu din toată inima și din tot sufletul și din tot cugetul (Cf. Matei 22,37), făcându-se astfel jertfă plăcută lui Dumnezeu. De aceea și Psalmistul exclamă: „Minunat este Dumnezeu întru Sfinții Lui” (Psalmul 67, 36). 

Iar Părintele Bisericii, Sfântul Ioan Gură de Aur, arătând însemnătatea și puterea slujbei cuvântătoare, care îl călăuzește pe credinciosul Creștin la curățirea inimii – „inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule” (Psalmul 50,12) – și, prin urmare, la nestricăciune, spune: „Poți și tu, dacă vrei, să aduci o astfel de jertfă. Omoară-ți trupul și răstignește-l și vei lua și tu cununa muceniciei”.

Sfânta Biserică a Ierusalimului se laudă în Hristos (Romani 15,17), pentru că, pentru rugăciunile Preabinecuvântatei Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioara Maria și ale Cuviosului Părintelui nostru Ioan cel Nou cel prăznuit astăzi, Mănăstirea Hozeva continuă să fie lăcaș al Sfinților și al Drepților lui Dumnezeu, iar cei care s-au nevoit și cei care se nevoiesc în această Lavră sunt „făclii care luminează întreg pământul”, potrivit Sfântului Ioan Gură de Aur. 

Noi să mulțumim lui Dumnezeu în Treime și, împreună cu dumnezeiescul Pavel, să zicem: „Harul fie cu toți care iubesc pe Domnul nostru Iisus Hristos întru curăție” (Efeseni 6,24). Amin. La mulți ani!

După otpust, a fost o masă călugărească.

Din partea Secretariatului General




SĂRBĂTOAREA SOBORULUI SFINȚILOR APOSTOLI LA PATRIARHIE

Joi, 30 iunie / 13 iulie 2023, a fost sărbătorită de către Patriarhie sărbătoarea Sinaxei Sfinților Doisprezece Apostoli.

Prin „sobor”, Biserica înțelege adunarea credincioșilor în Sfintele Biserici, pentru a-i pomeni pe Sfinții Doisprezece Apostoli, pentru misiunea pe care au împlinit-o, luminați de Duhul Sfânt, de a-L propovădui pe Hristos Cel răstignit și înviat și care „lumea au vânat”.

Această sărbătoare a fost prăznuită de Patriarhie în Sfânta Mănăstire a Sfinților Apostoli din orașul Tiberiada, cu Dumnezeiasca Liturghie dimineața, condusă de Preafericitul Părinte al nostrum și Patriarh al Ierusalimului Teofil, avându-i drept împreună-slujitori pe ÎPS Mitropolit Chiriac al Nazaretului și ÎPS Arhiepiscop Aristarh al Constantinei, ieromonahi ai Sfântului Mormânt și preoți de limbă arabă din regiunile învecinate ale Galileii. Răspunsurile la strană au fost date de Arhimandritul Artemie în limba greacă și de corul din Acre în limba arabă, în prezența consulului Greciei la Haifa, domnul Constantinos Zenovios, și a credincioșilor din regiunea Galileii.

În fața acestor credincioși, Preafericirea Sa a ținut următoarea predică:

 „Și apropiindu-Se Iisus, le-a vorbit lor zicând: Datu-Mi-sa toată puterea în cer și pe pământ. Drept aceea, mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă; și iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Amin.” (Matei 28, 18-20).

Iubiți frați în Hristos,

Credincioși Creștini și pelerini,

Harul Sfântului Duh Cel sălășluit în Sfinții doisprezece Apostoli ne-a adunat pe toți astăzi în acest loc sfânt unde Mântuitorul nostru Hristos S-a arătat după învierea Lui „la marea Tiberiadei” (Cf. Ioan 21,1) ca să prăznuim Soborul lor.

Sfinții Apostoli constituie temelia mădularelor credincioase ale trupului Bisericii, după cum propovăduiește dumnezeiescul Pavel: „Deci, dar, nu mai sunteți străini și locuitori vremelnici, ci sunteți împreună-cetățeni cu sfinții și casnici ai lui Dumnezeu, zidiți fiind pe temelia apostolilor și a proorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind însuși Iisus Hristos” (Efeseni 2,19-20).

Și aceasta pentru că Domnul le-a poruncit în primul rând să meargă să învețe toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, în al doilea rând să învețe neamurile să păzească toate câte le-a poruncit, și în al treilea rând, i-a încredințat El Însuși va fi cu ei în toate zilele până la sfârșitul veacului (Cf. Matei 28, 18-20).

Aceste trei caracteristici ale Apostolilor constituie rânduiala apostolică a Bisericii. Spunem aceasta pentru că Apostolii lui Hristos au primit harul Sfântului Duh nu în chip moral, ci esențial. „Și ucenicii se umpleau de bucurie și de Duhul Sfânt” (Fapte 13,52), după propovăduirea din Antiohia Pisidiei, scrie Apostolul Luca. Iar Apostolului Petru îi spune Domnul: „Tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui” (Matei 1,18).  

„Toată raza Duhului ceea ce s-a arătat vouă înființat toți ați luat-o, înțelepților, în foișor, în taină învățându-vă învățăturile cele înalte și acum după vrednicie vă fericiți”, exclamă imnograful Bisericii.

Pe temelia adunării Sfinților Apostoli aleși de Mântuitorul nostru Hristos, s-a zidit pe de o parte Biserica pământească din lume, care îi are drept cetățeni pe Creștini, potrivit lui Pavel, care sunt deja „împreună-cetățeni cu Sfinții și casnici ai lui Dumnezeu” (Efeseni 2,19) și „trăiesc pe pământ, dar sunt cetățeni ai cerului”, potrivit lui Diognet. Pe de altă parte, s-a arătat rânduiala Bisericii cea întru Duhul Sfânt, adică modul de viață bine-credincios, dar și modul de ocârmuire a ei, având la bază sistemul sinodal, întemeiat de apostoli în Ierusalim, după mărturia Evanghelistului Luca, scriitorul „Faptelor Apostolilor”: „Apostolii și preoții s-au adunat ca să cerceteze despre acest cuvânt” (Fapte 15,6).

De altfel, Apostolii au fost rânduiți de Domnul Însuși urmași ai Lui, după cum foarte potrivit spune Cuviosul Pahomie: „Dumnezeu Cuvântul (…), înălțându-Se la cer, i-a rânduit mai întâi ca urmași ai Lui pe Apostoli”.

Însemnătatea și conținutul continuității apostolice în Biserică, precum și lucrarea ei mântuitoare, le redă cu exactitate Ipolit al Romei, zicând: „Sfântul Duh dat Bisericii L-au primit mai întâi Apostolii și L-au transmis celor care au crezut drept. Noi, ca unii care suntem urmași ai lor și ne împărtășim de același har al arhieriei și al învățăturii, suntem considerați paznici ai Bisericii

Cu adevărat, iubiții mei frați, Sfinții Apostoli sunt considerați paznici ai Bisericii. De aceea și caracteristica ei specifică este caracterul apostolic. Să-l ascultăm pe Apostolul Luca care spune, în Faptele Apostolilor: „Când treceau prin cetăți, învățau să păzească învățăturile rânduite de apostoli și de preoții din Ierusalim” (Fapte 16,4).

Trebuie menționat îndemnul Apostolului Pavel către ucenicul lui, Timotei: „O, Timotei, păzește comoara ce ți s-a încredințat, depărtându-te de vorbirile deșarte și lumești și de împotrivirile științei mincinoase, pe care unii mărturisind-o, au rătăcit de la credință” (1 Timotei 6,20-21), „comoara cea bună ce ți s-a încredințat păzește-o cu ajutorul Sfântului Duh, Care sălășluiește întru noi” (2 Timotei 1,14).

Foarte potrivit, Sfinții Părinți ai Bisericii, care în Duhul Sfânt s-au consfătuit, pomenesc de caracterul apostolic al Bisericii în Simbolul de Credință: „Cred într-una sfântă, sobornicească și apostolească Biserică”. Și aceasta pentru că Sfinții Apostoli sunt cei care mergeau prin orașe și hirotoneau preoți și episcopi „ca să păstorească Biserica lui Dumnezeu” (Fapte 20,28).

Iată deci de ce Apostolii sunt numiți de către Sfântul Grigorie Palama „arhipăstori și chiar ziditori ai bunei credinței comune tuturor și ai virtuții”. Iată de ce schisma în trupul Bisericii cea una, apostolească și sobornicească, constituie un mare păcat: pentru că urmărește zdruncinarea continuității apostolice ai cărei adevărați purtători sunt episcopii Bisericilor din tot locul, cei care au hirotonie canonică.

Noi, iubiții mei frați, cei care cinstim preacinstita pomenire a sfinților și slăviților Apostoli, să ne rugăm împreună cu imnograful zicând: „Mântuitorule bun, Cel din fire iubitor de oameni și milostiv, pentru dumnezeieștile rugăciuni ale preacântatei Fecioare, Maicii tale, ale lui Petru și Pavel și ale Apostolilor Tăi, milele Tale și ajutorul din cer trimite-le nouă”. Amin. La mulți ani!

După Sfânta Liturghie a urmat tratația și masa oferite de Arhimandritul Partenie cel care cu vrednicie se îngrijește de Mănăstire.

Din partea Secretariatului General

 




PRAZNICUL SFINȚILOR APOSTOLI PETRU ȘI PAVEL LA PATRIARHIE

Miercuri, 29 iunie / 12 iulie 2023, a fost sărbătorit de către Patriarhie praznicul Sfinților Slăviți Mucenici și Căpetenii ai Sfinților Apostoli, Petru și Pavel.

La această sărbătoare, Biserica îl cinstește pe Sfântul Apostol Petru, pomenind faptul că acesta a auzit chemarea Domnului la Marea Tiberiadei și L-a urmat după fratele său Andrei, mărturisindu-L și zicând „Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu” (Matei 16,16) și s-a lepădat de El, dar s-a pocăit și L-a vestit mulțimilor adunate în ziua Cincizecimii și în Iudeea, Antiohia și în cele din urmă la Roma, unde a murit de moarte pe cruce.

Biserica îl cinstește și pe apostolul Pavel, fost prigonitor al creștinilor, dar luminat în drumul său spre Damasc și chemat la slujba apostolică, predicându-L pe Hristos și lucrând pentru toți ceilalți prin Hristos și putând spune: „și nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăiește în mine” (Gal. 2:20) și a scris cele 14 scrisori ale sale și s-a înălțat la al treilea cer.

Sărbătoarea cinstirii celor două căpetenii ale Apostolilor a fost prăznuită în Sfânta Biserică din Capernaum, pe malul mării, ctitorită de regretatul Patriarh Damian al Ierusalimului în 1931.

Dumnezeiasca Liturghie a fost oficiată de Preafericitul Părinte al nostru și Patriarh al Ierusalimului Teofil, împreună cu ÎPS Mitropolit Chiriac al Nazaretului și Arhiepiscopul Aristarh al Constantinei, Arhimandritul Silla și preoții din districtul Galileii, Arhidiaconul Marcu și Ierodiaconul Dositei. Răspunsurile la strană au fost date de ÎPS Arhiepiscop  Aristovul al Madabei și de corul din Beer Sheva în limbile greacă, rusă, arabă și română, și de corul bizantin din Acre, fără părintele Filoteu. La slujbă au participat mulți creștini credincioși, greci, ruși din Galileea și alții.

Preafericirea Sa a ținut următoarea predică în fața celor prezenți:

„Pe mai-marii Apostolilor toți să-i lăudăm, pe dumnezeiescul Petru și pe Pavel, pe luminătorii lumii și propovăduitorii credinței, trâmbițele Ortodoxiei, pe tâlcuitorii învățăturilor, stâlpii Bisericii și stricătorii înșelăciunii”, exclamă imnograful Bisericii. 

Iubiți frați în Hristos,

Credincioși Creștini și pelerini,

Preacinstitul har al Sfinților Apostoli Petru și Pavel ne-a adunat pe toți în acest loc sfânt al cetății biblice Capernaum, aflată lângă mare, ca să prăznuim pomenirea lor.

Mai-marii Apostolilor, Petru și Pavel, sunt cinstiți în mod deosebit de către Sfânta noastră Biserică, pentru că ei au fost numiți de către Domnul Însuși, unul piatra credinței: „și Eu zic ție că tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui” (Matei 16,18), iar celălalt vas alesi: „Și a zis Domnul către el: Mergi fiindcă acesta Îmi este vas ales, ca să poarte numele Meu înaintea neamurilor și a regilor și a fiilor lui Israel” (Fapte 9,15).

Acești doi Apostolii erau plini de Duh Sfânt și dumnezeiesc har, ca și ceilalți Apostoli, dar Petru a mărturisit dumnezeirea și calitatea de Fiu a lui Iisus: „Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu cel viu” (Matei 16,16). Prin adăugarea articolului: Fiul, „L-a mărturisit Fiu adevărat, după fire, și cu adevărat Fiu al lui Dumnezeu”, după cum tâlcuiește Sfântul Ioan Gură de Aur. „Nu a spus fără articol, ci cu articol: Fiul, adică Acesta este Unul și singurul (…), născut din însăși ființa Tatălui”, comentează Sfântul Teofilact.  

Iar Pavel a primit daruri deosebite și descoperiri de la Dumnezeu, după cum mărturisește el însuși: „Cunosc un om în Hristos care acum paisprezece ani (…), fie în trup, fie în afară de trup, nu știu, Dumnezeu știe, a fost răpit în rai și a auzit cuvinte de nespus pe care nu se cuvine omului să le grăiască” (2 Corinteni 12, 2-4).

Propovăduirea dreaptă a lui Petru, cea despre credință, și mărturisirea despre Iisus Hristos a constituit piatra pe care s-a zidit Biserica, chivotul mântuirii sufletelor noastre. „Această mântuire au căutat-o cu stăruință și au cercetat-o cu de-amănuntul proorocii care au proorocit despre harul ce avea să vină la voi” (1 Petru 1,9-10), după cum propovăduiește dumnezeiescul Petru.

Iar propovăduirea lui Pavel: „Dacă nu este înviere a morților, nici Hristos nu a înviat. Și dacă Hristos nu a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică și credința voastră” (1 Corinteni 15,13-14), a constituit piatra de temelie pe care s-a întemeiat de către Sfinții Părinți ai Bisericii credința în Hristos Cel răstignit și înviat din morți, credință formulată în Duhul Sfânt și lămurită la Sinoadele Ecumenice apostolic, teologic și dogmatic, potrivit cu „dreptarul învățăturii” (Romani 6,17), adică adevăratul canon al învățăturii Creștine, după cum spune marele Pavel.  

Trebuie menționat faptul că propovăduirea apostolică și învățătura Creștină, atât a lui Pavel cât și a lui Petru, nu s-au limitat numai la iudei ci s-au adresat, mai ales, neamurilor, adică idolatrilor, potrivit îndemnului Domnului: „Mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh” (Matei 28,19). Sfântul Pavel mărturisește că a fost chemat de Dumnezeu, „ca să binevestesc pe Fiul Lui la neamuri” (Galateni 1,16). În plus, face cunoscut Creștinilor proveniți dintre neamuri aceasta: „Căci vă spun vouă neamurilor: Întrucât sunt eu, deci, apostol al neamurilor, slăvesc slujirea mea” (Romani 11,13). 

Cu adevărat, iubiții mei frați, dumnezeiescul Pavel a slăvit, adică a cinstit slujirea sa față de neamuri, propovăduind și totodată arătând că Dumnezeu Cuvântul Care S-a întrupat și S-a făcut om, Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, este „lumina lumii” (Ioan 14,6) și libertatea: „Înțelepciunea lumii acesteia este nebunie înaintea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 3,19). La fel propovăduiește și Petru, zicând: „Pentru că noi v-am adus la cunoștință puterea Domnului nostru Iisus Hristos și venirea Lui, nu luându-ne după basme meșteșugite, ci fiindcă am văzut slava Lui cu ochii noștri” (2 Petru 1,16). 

Martori și văzători ai slavei lui Dumnezeu au fost atât Petru cât și Pavel care sunt pilde de pocăință pentru cei ce păcătuiesc, așa cum foarte grăitor exprimă imnograful Bisericii:

 „Dat-ai pildă de întoarcere celor păcătoși pe amândoi Apostolii Tăi, pe unul adică cel ce s-a lepădat în vremea Patimii și s-a pocăit, iar pe altul cel ce s-a împotrivit propovăduirii Tale și apoi a crezut; și pe amândoi ca pe cei mai mari adunării prietenilor Tăi, Iisuse Atotputernice, Mântuitorule al sufletelor noastre.

Noi, iubiții mei frați, care îi cinstim astăzi pe cei „între Apostoli mai întâi pe scaun șezători și lumii învățători”, suntem chemați să urmăm „întoarcerea lor”, adică pocăința, după cum îndeamnă Sfântul Grigorie Palama, rugându-i să mijlocească pentru sufletele noastre, împreună cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și Pururea Fecioara Maria. La mulți ani!

După Sfânta Liturghie Monahul Irinarh, cel care a restaurat Mănăstirea și a pictat Biserica, a oferit o tratație și masa de sărbătoare cu pește din marea Tiberiadei.

Din partea Secretariatului General

 




PRAZNICUL PROOROCULUI ELISEI LA PATRIARHIE

Marți, 14/27 iunie 2023, a fost sărbătorit de către Patriarhie praznicul proorocului Elisei. Această sărbătoare a fost prăznuită în Sfânta Mănăstire care îi poartă numele din Ierihon, în zona unde se află și sicomorul lui Zaheu.

În cadrul acestei sărbători, Biserica amintește că profetul Elisei era descendent din satul Abel – Meul și era de profesie agricultor. Dumnezeu l-a trimis la el pe profetul Ilie și l-a uns ca profet. Apoi, profetul Elisei și-a sacrificat cele douăsprezece perechi de boi cu care lucra și a oferit un ospăț poporului și l-a urmat pe profetul Ilie.

Dumnezeu l-a uns pe Elisei ca profet și l-a învrednicit de puterea multor minuni, care sunt menționate în principal în cărțile Regilor din Vechiul Testament.

Prin rugăciunea sa, profetul Elisei a transformat apele amare și periculoase ale izvorului din Ierihon în ape dulci. De asemenea, el l-a vindecat pe Naaman sirianul de lepră, l-a înviat pe fiul femeii sunamite și l-a făcut lepros pe slujitorul său Jezi din cauza avariției sale.

Sfântul Elisei l-a urmat pe învățătorul său, proorocul Ilie, până la sfârșit, când proorocul Ilie a fost înălțat în car de foc în ceruri și i-a aruncat lui Elisei mantia lui, pe care a călcat și a trecut râul Iordan.

În cinstea profetului Elisei, Preafericitul Părinte al nostru și Patriarh al Ierusalimului Teofil a condus Dumnezeiasca Liturghie în biserica menționată mai sus, avându-i drept împreună-slujitori pe ÎPS Arhiepiscop Aristarh al Constantinei și Mitropolitul Ioachim al Helenoupolei, Ieromonahii Sfântului Mormânt, printre care se numără Arhimadriții Ignatie, egumenul de Beit Jala, Claudiu, Onufrie și Chiriac, Părintele Stavros Aranki și Părintele Youssef Hodali și alții, Arhidiaconul Marcu și Ierodiaconul Dositeu. La slujbă au participat credincioși și pelerini din Ierihon.

Înainte de Sfânta Împărtășanie, Preafericirea Sa a ținut următoarea predică:

 „Luați, fraților, pildă de suferință și îndelungă-răbdare pe proorocii care au grăit în numele Domnului” (Iacov 5,10), îndeamnă Sfântul Iacov Ruda Domnului.

Iubiți frați întru Hristos,

Credincioși Creștini și pelerini,

Harul Sfântului Duh ne-a adunat pe toți astăzi în această Sfântă Mănăstire a Proorocului Elisei ca să prăznuim cinstita lui pomenire și să mulțumim Domnului Dumnezeului nostru „Care a dat pe unii apostoli, pe alții prooroci, pe alții evangheliști, pe alții păstori și învățători, spre desăvârșirea sfinților la lucrul slujirii, la zidirea trupului lui Hristos” (Efeseni 4, 11-12).

 „Unii dintre prooroci L-au vestit mai înainte pe Hristos prin cuvânt, alții L-au arătat prin fapte. Cei care L-au vestit prin cuvânt sunt Isaia, Ieremia, Iezechiel și cei doisprezece prooroci împreună cu ei. Iar prin fapte L-au arătat pe Ilie Tesviteanul și Elisei, ucenicul lui”, spune Episcopul Vasile al Seleuciei.

Cu adevărat, Elisei s-a distins ca una dintre cele mai însemnate persoane din istoria sfântă. Acesta a fost chemat la vrednicia de prooroc, fiind uns la porunca lui Dumnezeu de către Proorocul Ilie ca urmaș al lui (Cf. 3 Regi 19,16). Proorocul Ilie l-a găsit pe Elisei care își ara ogorul și l-a chemat să-l urmeze, aruncând peste el mantia sa (3 Regi 19, 19-20). Acest gest simboliza chemarea lui Elisei la vrednicia de prooroc și faptul că a primit de aici putere și dumnezeiască autoritate. Iar prin mantia Proorocului Ilie, Elisei a despărțit apele Iordanului de o parte și de alta și a trecut de partea cealaltă. Din acest fapt „fiii proorocilor” au recunoscut în Elisei duhul învățătorului său, Ilie, și i s-au închinat până la pământ (Cf. 4 Regi 2, 7; 4 Regi 2, 13-15). Lucrarea profetică a purtătorului de duh Elisei este strâns legată de fapte nemaivăzute și de felurite minuni pe care le menționează sfântul scriitor al Cărților Regilor. Prin puterea dumnezeiască făcătoare de minuni ce lucra în el, a transformat apele sărate în izvor cu apă bună de băut în această regiune a orașului nostru Ierihon (Cf. 4 Regi 2, 19-22), a înmulțit uleiul văduvei sărace ca să o izbăvească de datorii grele (Cf. 4 Regi 4, 1-6), l-a înviat pe fiul femeii sunamitence care l-a găzduit (Cf. 4 Regi 4, 18-37), l-a vindecat de lepră pe Neeman, căpetenia oștirii regelui Siriei (Cf. 4 Regi 5, 1-14) și, după moartea lui, un mort a fost înviat după ce a fost așezat în mormântul Proorocului și s-a atins de osemintele lui (Cf. 4 Regi 13, 20-21).

Trebuie menționat faptul că Domnul nostru Iisus Hristos îl pomenește pe Proorocul Elisei în fragmentul evanghelic citit astăzi: „Mulți leproși erau în Israel în zilele proorocului Elisei, dar nici unul dintre ei nu s-a curățat decât Neeman sirianul”. Cu alte cuvinte, lucrarea proorocilor și, mai ales, a lui Ilie și a lui Elisei, s-a adeverit în Persoana Fiului lui Dumnezeu, Iisus Hristos, după cum explică Sfântul Chiril al Alexandriei. Acest adevăr îl mărturisește și Psalmistul zicând: „Nu vă atingeți de unșii Mei și nu vicleniți împotriva profeților Mei” (Psalmul 104,15).

Sfinții Prooroci, precum și drepții din Vechiul Testament, erau unși de către Domnul, pentru că erau închinați Lui și inspirați de El. Aceștia au fost chemați de Dumnezeu ca să slujească tainei dumnezeieștii Iconomii celei din veac ascunse în Dumnezeu (Cf. Efeseni 3,9), după cum propovăduiește dumnezeiescul Pavel.

Această dumnezeiască chemare a slujirii tainei celei ascunse în Dumnezeu a primit-o și Proorocul nostru Elisei cel prăznuit astăzi. Să-l ascultăm pe sfântul scriitor al Cărții Regilor: „Intrând Elisei în casă, a văzut copilul mort, întins în patul său. Și după ce a intrat, a încuiat ușa după sine și s-a rugat Domnului. Apoi s-a ridicat și s-a culcat peste copil și și-a pus buzele sale pe buzele lui și ochii săi pe ochii lui și palmele sale pe palmele lui și s-a întins pe el și a încălzit trupul copilului. Sculându-se apoi Elisei, s-a plimbat prin foișor înainte și înapoi. După aceea s-a dus și s-a întins iar peste copil de șapte ori și și-a deschis copilul ochii” (4 Regi 4, 32-35). 

În acest fel în care Elisei l-a înviat pe fiul femeii sunamitence, Vasile al Seleuciei distinge o preînchipuire a întrupării Fiului și Cuvântului lui Dumnezeu. De aceea afirmă: „Elisei este chip al lui Hristos”.

Cu adevărat strălucitul Elisei este chip al lui Hristos pentru că, după cum spune imnograful lui: „Darul Sfântului Duh și-a aflat odihnă și s-a sălășluit îndestulat întru tine, Elisee pururea pomenite”. Darul îndestulat al Sfântului Duh cel sălășluit în Elisei nu este altul decât cel al Duhului lui Hristos. Acest Duh Sfânt, după cum propovăduiește înțeleptul Pavel, „vine în ajutor slăbiciunii noastre (…) și Se roagă pentru noi cu suspine negrăite” (Romani 8,26) pentru sporirea noastră duhovnicească și pentru mântuirea noastră.

Cuvântul proorocesc și făcător de minuni al purtătorului de Dumnezeu Elisei primea putere din lucrarea Sfântului Duh. Aceasta înseamnă că Sfântul Duh Se odihnește în inimile celor care duc viață de virtuți și își păstrează inima curată, potrivit spuselor psalmistului: „Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinăuntru ale mele” (Psalmul 50,12).

De aceea și noi, iubiții mei frați, să-l rugăm pe dumnezeiescul Prooroc Elisei care are îndrăzneală la Dumnezeu ca, împreună cu Preabinecuvântata Stăpâna noastră Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioara Maria, dar și împreună cu Sfântul Părintele nostru Metodie Arhiepiscopul Constantinopolului, cel de asemenea prăznuit astăzi, să mijlocească pentru sufletele noastre și pentru pacea Țării Sfinte și a întregii lumi. Amin. La mulți ani! 

După Sfânta Liturghie, Egumenul Mănăstirii, Arhimandritul Filumen, a oferit o tratație.

La amiază s-a oferit masa de către Consiliul Central al Comunității din Ierihon într-un restaurant din oraș. 

Din partea Secretariatului General




SĂRBĂTOAREA SFÂNTULUI ONUFRIE LA PATRIARHIE

Duminică, 12/25 iunie 2023, Patriarhia l-a prăznuit pe părintele nostru între sfinți Onufrie Egipteanul.

La această sărbătoare, Biserica pomenește faptul că Sfântul Onufrie a trăit în cele mai aspre nevoințe monahale anahoretice în Egipt, după exemplul proorocului Ilie și al Sfântului Ioan Botezătorul. Sfântul Pafnutie i-a găsit trupul mort și l-a îngropat.

Acest praznic a fost sărbătorit la Sfânta Mănăstire închinată lui, vizavi de scăldătoarea Siloamului, pe țarina olarului care a fost cumpărată de farisei „pentru îngroparea străinilor” (Matei 27, 7-8), cu cei treizeci de arginți pe care Iuda i-a dat înapoi (Matei 27,3-6).

În interiorul și în jurul mănăstirii există morminte sculptate în stâncă. Unul dintre ele aparține primului Patriarh al Ierusalimului, Sfântul Iuvenalie, în timpul căruia Biserica Ierusalimului a fost declarată Patriarhie în anul 451 d.Hr.

La biserica acestei mănăstiri, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preafericitul Părinte al nostru și Patriarh al Ierusalimului, Teofil, avându-i drept împreună-slujitori pe ÎPS Mitropolit Isihie al Kapitoliadei și Arhiepiscopii Aristarh al Constantinei și Macarie al Qatarului, ieromonahii Sfântului Mormânt și preoții din Sfânta Mitropolie de Patra, Arhidiaconul Marcu și Ierodiaconul Dositeu. La slujbă au participat consulul general al Greciei la Ierusalim, domnul Evangelos Vlioras, și pelerini.

Înainte de Sfânta Împărtășanie, Preafericirea Sa a ținut următoarea predică:

„Părinte, cugetătorule de Dumnezeu Onufrie, depărtându-te pe sineți de tulburarea cea lumească, te-ai ridicat către săvârșirea cea mai presus de lume și, dorind însuși izvorul bunătăților, ai ajuns la însăși dorirea cea adevărată. Cu ale cărei străluciri luminându-te, răpește-ne pe noi din întunericul păcatului, cu rugăciunile tale, fericite”.

Iubiți frați în Hristos,

Credincioși Creștini și pelerini,

Lumina cugetătoare și cerească, adică Duhul Sfânt Care a luminat ochii inimii Cuviosului Părintelui nostru Onufrie Egipteanul, ne-a adunat pe toți în Sfânta Mănăstire ce îi poartă numele, în acest loc biblic al Țarinii Olarului, numit „Țarina Sângelui până în ziua de astăzi” (Matei 27,7-8), ca să prăznuim cinstita lui pomenire în curăție și adevăr (Cf. 1 Corinteni 5,8).

Spunem aceasta pentru că scopul sărbătorilor Sfintei noastre Biserici este a da cinste celor care s-au lepădat de sine, și-au luat crucea și L-au urmat pe Hristos, dar și a arăta credincioșilor virtuțile Sfinților spre imitare.

Un astfel de următor adevărat al lui Hristos s-a arătat și Cuviosul Părintele nostru Onufrie care, auzind de viața Proorocului Ilie și a Sfântului Ioan Botezătorul, s-a retras în adâncul pustiului, căutând să primească  binecuvântare de la Sfinții pustnici a căror arzătoare dorință era a se muta în cetatea cerească, netrecătoare, după cum propovăduiește dumnezeiescul Pavel: „Căci nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe aceea ce va să fie” (Evrei 13, 14).

Această puternică dorire a cuprins și sufletul Părintelui nostru Onufrie, după cum exclamă și Psalmistul: „Gura mea am deschis și am aflat că de poruncile Tale am dorit. Caută spre mine și mă miluiește, după judecata Ta față de cei ce iubesc numele Tău” (Psalmul 118, 131-132).

În această dorire puternică și dragoste curată a sa pentru Hristos, Cuviosul Onufrie L-a avut împreună-lucrător pe Dumnezeu Tatăl, după cum ne încredințează dumnezeiescul Pavel zicând: „Știm că Dumnezeu toate le lucrează spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, al celor care sunt chemați după intenție” (Romani 8,28).

Explicând acest cuvânt al lui Pavel, „al celor care sunt chemați după intenție”, Sfântul Chiril al Alexandriei spune: „după intenție înseamnă după voie. Sunt chemați după voia Celui Care i-a chemat, precum și a lor”.

Aceste două chemări sau, mai bine zis, aceste două voințe le-a împreunat în sine Părintele nostru Onufrie. Și aceasta pentru că Sfântul Onufrie L-a iubit pe Domnul Dumnezeul lui cu toată inima, cu tot sufletul și cu tot cugetul lui” (Cf. Matei 22,37), potrivit îndemnului lui Hristos.

Puterea covârșitoare a dragostei către Dumnezeu o evidențiază minunat și imnograful Sfântului Onufrie zicând: „O, lumină preastrălucită a dragostei! O, capul tuturor bunătăților! Care pururea umple cetele cerești de veselie și de har, care locuiești împreună cu sfinții tăi, cu patriarhii, cu proorocii, cu apostolii și cuvioșii, pentru ale căror rugăciuni dăruiește-ne și nouă dar ca împreună să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!”

De Dumnezeu cugetătorul Onufrie, a cărui cinstită pomenire o prăznuim astăzi, strălucește ca o lumină în lumea contemporană a apostaziei și a fărădelegii, dominată de dezordine. Strălucește ca o lumină pentru că el s-a retras din lumea confuziei și a trăit în pustii și în munți, îmbrăcându-Se în Hristos și ascultând mereu glasul dumnezeiescului Pavel: „cetatea noastră este în ceruri de unde și așteptăm Mântuitor, pe Domnul Iisus Hristos” (Filipeni 3,20). De aceea „nu vă împovărați cu nici o grijă. Ci întru toate, prin închinăciune și prin rugă cu mulțumire, cererile voastre să fie arătate lui Dumnezeu” (Filipeni 4,6).

Explicând aceste cuvinte ale dumnezeiescului Pavel, Ecumenie spune: „Nu vă împovărați cu nici o grijă, nu vă gândiți la nimic, nici la ocara vrăjmașilor, nici la întristarea voastră”. Cu alte cuvinte, iubiții mei frați, trebuie să avem atâta încredere în dumnezeiasca pronie, încât cugetul și inima noastră să fie libere de orice neliniște și îngrijorare față de toate nevoile noastre. Trebuie să punem sinele nostru în seama lui Dumnezeu într-o asemenea măsură încât să păstrăm netulburată pacea și liniștea inimilor noastre. Spune înțeleptul Pavel: „Socotesc că pătimirile vremii de acum nu sunt vrednice de slava care ni se va descoperi” (Romani 8,18).

Tocmai această vedere a slavei dumnezeiești o izbândit-o Părintele nostru Onufrie de Dumnezeu purtătorul, dobândind astfel îndrăzneală către Dumnezeu.

De aceea și noi, care cinstim sfânta lui pomenire, să-l rugăm ca, împreună cu Preabinecuvântata Stăpâna noastră Născătoarea de Dumnezeu și pururea Fecioara Maria și cu Sfântul Părintele nostru Petru din Athos, să mijlocească la Domnul Dumnezeul nostru pentru sufletele noastre și pentru pacea regiunii noastre și a întregii lumi. Amin. La mulți ani!

După Sfânta Liturghie s-a făcut o procesiune la mormintele întemeietorilor Mănăstirii, s-a săvârșit parastasul pentru Monahia Serafima și s-a citit rugăciunea de binecuvântare a roadelor.

La final, Egumena Paisia, cea care a restaurat Mănăstirea, a oferit o tratație Preafericirii Sale și credincioșilor.

Din partea Secretariatului General




SĂRBĂTOAREA SFINȚILOR CONSTANTIN ȘI ELENA LA PATRIARHIE

Vineri, pe 20 mai / 2 iunie 2023, sărbătoarea slăviților și de Dumnezeu încununaților mari împărați și întocmai cu apostolii Constantin și Elena a fost prăznuită de Patriarhie, prin mutarea datei reale a sărbătorii.

La această sărbătoare, Biserica îl cinstește pe Constantin cel Mare ca pe un apostol pentru că, prin decretul de la Milano din anul 312 d.Hr., a recunoscut creștinismul ca religie liberă în statul roman și a permis construirea de biserici pentru închinarea la adevăratul Dumnezeu prin Hristos, Fiul Său Cel Întrupat. De asemenea, Biserica o cinstește în această zi și pe mama sa, Sfânta Elena, pentru că, urmându-l pe fiul ei ca împărat, a venit în Țara Sfântă și a ridicat Biserica Învierii pe Sfântul Mormânt și pe locul Muceniciei, pe înfricoșătoarea Golgota, și Bazilica Nașterii din Betleem, precum și alte biserici în diferite locuri ale prezenței întrupate a Domnului nostru Iisus Hristos.

Această sărbătoare a fost prăznuită de Patriarhia Ierusalimului prin intermediul Frăției Sfântului Mormânt în Sfânta Biserică a Sfintei Mănăstiri centrale a Sfinților Constantin și Elena, sfinții săi ocrotitori.

Sărbătoarea a fost prăznuită după-amiaza, cu Vecernia, condusă de Preafericitul Părinte și Patriarh al Ierusalimului Teofil, avându-i drept împreună-slujitori pe Părintele Tipicar al Bisericii, Arhimandritul Alexie, pe Părintele Kamarasis,  Arhimandritul Nectarie, pe Exarhului Atenei, Arhimandritul Rafael, părinții Arhimandriți ai Bisericii: Ștefan și Amfilohie, Epifanie, Claudiu, Meletie și Dionisie, preoții arabi, Arhidiaconul Marcu și Ierodiaconul Dositeu, răspunsurile la strană fiind date de Ierodiaconul Simeon și de membrii Frăției.

După Vecernie, Frăția a luat loc în curtea Epitropiconului și a primit colivă și pâine cu vin.

În dimineața sărbătorii, Preafericitul Părinte al nostru și Patriarh al Ierusalimului a oficiat Liturghia în această Biserică, împreună cu Arhimandritul Alexie, Părintele Tipicar, preoții slujitori ai Bisericii, menționați mai sus, precum și Arhimandritul Ieronim, Preotul George Baramki de la Catedrala Sfântul Iacob și Părintele Youssef Hodali, preot slujitor în Beit Jala, Arhidiaconul Marcu și Ierodiaconul Dositeu, la rugăciune participând și reprezentanții Patriarhiei Moscovei și ai României, doi episcopi din Patriarhia Serbiei, Ioan și Damaschin, în prezența Consulului General al Greciei la Ierusalim, Evangelos Vlioras, a doamnei consul Christina Zacharioudaki, membră a Consulatului și a doamnei Zozonakis reprezentantă a E. U., însoțită de soțul ei, și a numeroși credincioși locali și pelerini din diferite țări.

După otpust, Preafericirea Sa, preoții, ceilalți membri ai clerului și credincioșii care au participat la slujbă, cântând împreună, s-au îndreptat spre Sala de recepție a Patriarhiei, primind, conform obiceiului, pâinea de binecuvântare din mâinile brutarului, Stareța Serafima, în culoarul dinspre Sala Tronului.

În sală, Preafericirea Sa a ținut următorul discurs:

Simțirile întinzându-ți spre cer și semuind podoaba stelelor, dintr-însele ai cunoscut pe Domnul tuturor, iar arma crucii în mijloc a strălucit scriind: Întru aceasta vei birui și puternic vei fi. De unde, deschizându-ți ochii sufletului tău, Scriptura ai citit și acea închipuire ai cunoscut, Constantine preacinstite. Roagă pe Hristos Dumnezeu iertare de greșeli să dăruiască celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta,” spune imnograful Bisericii.

Excelența Voastră, Domnule Consul General al Greciei, Evangelos Vlioras,

Cuvioși Părinți și Frați,

Cucernici creștini și pelerini,

Astăzi, Sfânta Biserică a lui Hristos din Răsărit, în special Biserica Ierusalimului, face sfânta pomenire a Sfinților slăviților, de Dumnezeu încununaților și întocmai cu apostolii, marii împărați Constantin și Elena

Personalitatea conducătoare a lui Constantin cel Mare a contribuit fără îndoială în mod eficient la remodelarea istoriei umane prin recunoașterea credinței creștine și a misiunii Bisericii în lume. Primul Sinod Ecumenic desfășurat sub conducerea sa la Niceea, în anul 325 d.Hr., al celor trei sute optsprezece părinți purtători de Dumnezeu, este un punct de referință în organizarea instituțională a Bisericii pe pământ.

Sfântul Grigorie, lăudând semnificația politică și religioasă a lucrării lui Constantin cel Mare, a reconstrucției statului într-un singur Imperiu al Răsăritului și al Apusului, datorită libertății acordate creștinilor și Bisericii, spune: „.. A unit rânduielile Creștinilor cu cele ale romanilor și le-a introdus în stat prin prezența lui Hristos.”

Imnograful Bisericii, vorbind despre inextricabila legătură dintre cinstirea Sfinților Constantin și Elena și Țara Sfântă, spune: „ Pe Constantin, credincioșii, împreună cu maica sa Elena să-i cinstim, căci aceștia auzind cuvintele Prorocului, Crucea cea întreit alcătuită din cedru, din pin și din chiparos, au cunoscut, prin care mântuitoarea Patimă a urmat (…) și, pe aceasta aflând-o, o au arătat.” „Cu fapte dumnezeiești ți-ai zidit inima ta Biserică lui Dumnezeu, Elena, și biserici sfințite Lui ai zidit unde a luat cu trupul pentru noi preacinstitele Patimi.

Acceptarea credinței creștine de către Constantin cel Mare, care a dus la creștinarea Imperiului Roman, a creat minunata cultură a Romeilor, a cărei măreție duhovnicească s-a reflectat în popoarele și neamurile din Mediterana, dar și în Orientul Mijlociu și mai ales în Țara Sfântă și în centrul ei, Orașul Sfânt Ierusalim, care poartă amprenta de neșters a peceții sale.

O adevărată mărturie a acestui fapt este Biserica din Ierusalim, după Ordinul Spudeilor, al Frăției Sfântului Mormânt, care de-a lungul secolelor a păzit și a slujit Locurile Sfinte prin ridicarea unor altare minunate, cum ar fi Biserica Nașterii și Biserica Învierii Mântuitorului nostru Hristos.

De aceea, am săvârșit cu îndatorire o Sfântă Liturghie Patriarhală în biserica mănăstirii Sfinților slăviților Impărați și întocmai cu apostolii Constantin și Elena, înconjurați de cinstiții membri ai Frăției noastre a Sfântului Mormânt și având ca participanți la rugăciune credincioșii creștini locali, precum și pelerinii vizitatori.

Cinstita pomenire a împăratului Constantin și a mamei sale Elena, am cinstit-o solemn, după ce ne-am rugat pentru ei, pentru ca, prin mijlocirile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și Pururea Fecioarei Maria, să nu înceteze să se roage Domnului pentru noi, cei din Sfântul Oraș al Ierusalimului, și pentru pacea regiunii noastre și a întregii lumi. Amin. La mulți ani!”

La prânz, a avut loc o masă în trapeza Patriarhiei, pentru Părintele și Patriarhul Ierusalimului Teofil, Sfinții Părinți, domnul Vlioras și alți oaspeți de onoare.

Din partea Secretariatului-General

 




PREAFERICITUL PATRIARH AL IERUSALIMULUI SLUJEȘTE SFÂNTA LITURGHIE ÎN BISERICA SFÂNTULUI GHEORGHE DIN REINE

În Duminica Vindecării orbului din naștere, pe 8/21 mai 2023, după Penticostar, Preafericitul Părinte și Patriarh al Ierusalimului Teofil a săvârșit Sfânta Liturghie la Sfânta Biserică Sfântul Gheorghe din comunitatea greco-ortodoxă de limbă arabă din Reine, un oraș de lângă Nazaret. Înainte de Liturghie, Preafericirea Sa a fost întâmpinat cu căldură de către cercetașii din comunitate.

Împreună-slujitori ai Preafericirii Sale au fost ÎPS Mitropolit Chiriac al Nazaretului, Arhiepiscopul Aristarh al Constantinei, Arhimandritul Nectarie, Părintele Kamarasis, Părintele Simeon, principalul preot slujitor al bisericii, și alți preoți din comunitățile vecine, Arhidiaconul Marcu și Ierodiaconul Evloghie, răspunsurile la strană fiind date de  corului bizantin local.

Înainte de Sfânta Împărtășanie, Preafericirea Sa a ținut următoarea predică :

„Și, trecând Iisus, a văzut un orb din naștere. Și ucenicii Lui L-au întrebat zicând: Învățătorule, cine a păcătuit, acesta sau părinții lui, de s-a născut orb? Iisus a răspuns: Nici el n-a păcătuit, nici părinții lui, ci ca să se arate în el lucrurile lui Dumnezeu” (Ioan 9,1-3).

Iubiți frați în Hristos,

Credincioși Creștini,

Stăpânul și Făcătorul tuturor, Domnul nostru Iisus Hristos, ne-a adunat pe toți, prin Sfântul Duh, în această sfântă și atât de frumoasă Biserică, ca să prăznuim pascal minunea săvârșită de Domnul Însuși cu orbul din naștere, ungându-l cu tină pe locul ochilor.

Această minune săvârșită cu orbul din naștere se distinge printre toate minunile lui Hristos, pentru că „din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naștere” (Ioan 9,32).

Trebuie menționat faptul că Hristos l-a tămăduit pe orb făptuind „de la Sine, din bunătate” după cum spune Sfântul Grigorie Palama: „În Ierusalim, văzând un orb din naștere, după cum spune Ioan, fără să I se ceară, ci de la Sine, din a Sa bunătate, scuipând pe pământ și făcând tină, a uns ochii orbului și i-a zis: «Mergi de te spală în scăldătoarea Siloamului»”.

„De la Sine” l-a vindecat Hristos pe orb, pentru că, după cum spune Sfântul Chiril al Alexandriei, în acest fel a arătat că El este „mai mare și mai slăvit decât toți”. Cu alte cuvinte, prin aceste fapte, Hristos a arătat că El are o putere pe care nimeni dintre Sfinți nu a avut-o vreodată. Ca mărturie a acestui lucru, Iisus a săvârșit minunea „vindecării orbirii pe care nimeni altul nu a făcut-o vreodată”.

Iar orbul vindecat, la provocările și învinuirile fariseilor necredincioși aduse împotriva lui Iisus Hristos Care l-a vindecat, dar și la amenințările și ironiile lor, a răspuns cu îndrăzneală: „De n-ar fi Acesta de la Dumnezeu, n-ar putea să facă nimic” (Ioan 9,33).

Aceste cuvinte ale orbului tămăduit constituie o mărturisire de credință care arată că Cel Care l-a vindecat este trimis de Dumnezeu. Această mărturisire a orbului izvorăște din credința lui, potrivit Psalmistului: „Crezut-am, pentru aceea am grăit” (Psalmul 115,1) și, potrivit dumnezeiescului Pavel: „și noi credem, pentru aceea și grăim” (2 Corinteni 4,13). Deci, și noi, care avem aceeași credință fierbinte, împreună cu Psalmistul David credem în adevăratul Dumnezeu. De aceea mărturisim și propovăduim credința noastră.

Puterea mărturisirii credinței orbului se vede din răspunsul lui către Iisus: „Dar cine, este, Doamne, ca să cred în El? Și a zis Iisus: L-ai și văzut. Și Cel Ce vorbește cu tine Acela este. Iar el a zis: Cred, Doamne, și s-a închinat Lui” (Ioan 9,36-38).

Explicând aceste cuvinte din Evanghelie, Efthimios Zigavinos spune: „Imediat a crezut, căci cuvântul s-a atins numaidecât de sufletul lui, de vreme ce a găsit sufletul bun și l-a luminat spre cunoaștere și credință”. Iar Marele Vasile spune: „Așadar închinarea urmează credinței, iar credința este întărită de putere”. Din puterea lui Dumnezeu cunoaștem, credem în Cel pe Care Îl cunoaștem și ne închinăm Celui în Care credem”.

Cu adevărat, puterea lucrătoare a lui Hristos, a Fiului lui Dumnezeu, este cea care a contribuit hotărâtor la credința orbului vindecat, după cum se vede din răspunsul lui către farisei: „Dacă este păcătos, nu știu. Un lucru știu că, fiind orb, acum văd” (Ioan 9,25). Trebuie menționat faptul că orbul vindecat nu dă explicații despre felul în care a fost tămăduit, nici nu teoretizează, ca să lămurească cele despre minune, adică despre experiența acestei binefaceri de nedescris pe care a primit-o de la Hristos, Dătătorul de viață. „Toată darea cea bună și tot darul desăvârșit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor” (Iacov 1,17), propovăduiește Apostolul Iacov.

Hristos, iubiții mei frați, a dăruit orbului din naștere nu numai ochii și lumina lor, dar, în același timp, i-a dăruit „lumina Sa cea minunată” (1Petru 2,9). De aceea și orbul vindecat I-a spus lui Iisus: „Cred, Doamne, și s-a închinat Lui” (Ioan 9,38). Cu alte cuvinte, orbul a fost chemat de către Hristos la lumina Sa cea minunată. „Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții” (Ioan 8,12), spune Domnul.

Tocmai această Lumină a vieții a strălucit în lume odată cu luminoasa Înviere din morți a Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, după cum afirmă în imnele sale Sfântul Ioan Damaschin: „Să mânecăm cu mânecare adâncă și în loc de mir cântare să aducem Stăpânului și vom vedea pe Hristos, Soarele dreptății, tuturor viață răsărind.”

Hristos este Soarele dreptății, este Soarele care răsare tuturor oamenilor. Lumina neînserată a Învierii risipește întunericul nopții și nădejdea și bucuria vieții în Hristos înlocuiește deznădejdea morții. Soarele care a răsărit din mormânt, adică Domnul nostru Iisus Hristos, dăruiește tuturor viața adevărată și veșnică.

„Mergi la scăldătoarea Siloamului și te spală”, a poruncit El și orbul a zis: „Deci, ducându-mă și spălându-mă, am văzut” (Ioan 9,11). Această poruncă a lui Hristos, iubiții mei frați, se adresează și nouă tuturor. Și aceasta pentru că scăldătoarea Siloamului nu este alta decât Biserica lui Hristos în care se dăruiesc fără plată darurile Sfântului Duh prin Sfintele Taine și, mai ales, prin Taina Sfintei Euharistii. Sfânta noastră Biserică este spital pentru bolile noastre sufletești și trupești de tot felul.

Să-L rugăm, dar, și noi pe Tămăduitorul orbului din naștere și, împreună cu imnograful, să zicem: „Soare nematerialnic al dreptății, Hristoase Dumnezeule, Care celui din naștere, lipsit de lumină, i-ai luminat atât ochii trupești cât și cei sufletești, cu preacurată atingerea Ta, luminând și ochii noștri cei sufletești, arată-ne fii ai zilei ca să strigăm Ție cu credință: Mare și negrăită este milostivirea Ta spre noi, Iubitorule de oameni, slavă Ție”.

Hristos a înviat! La mulți ani!

La masa oferită după Sfânta Liturghie, Preafericirea sa a rostit din nou o cuvântare:

„Și, trecând Iisus, a văzut un orb din naștere. Și ucenicii Lui L-au întrebat zicând: Învățătorule, cine a păcătuit, acesta sau părinții lui, de s-a născut orb? Iisus a răspuns: Nici el n-a păcătuit, nici părinții lui, ci ca să se arate în el lucrurile lui Dumnezeu” (Ioan 9,1-3).

Preastimate d-le Președinte și cinstiți membrii ai Consiliului bisericesc,

Preacucernice Părinte Simeon,

Iubiți credincioși,

Prezența noastră patriarhală în mijlocul vostru la sărbătoarea pascală de astăzi a Duminicii Orbului umple inimile noastre de bucurie și veselie, ascultând îndemnul dumnezeiescului Pavel care zice: „Drept aceea luați aminte de voi înșivă și de toată turma întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstoriți Biserica lui Dumnezeu pe care a câștigat-o cu însuși sângele Său” (Fapte 20, 28).

Cu adevărat, Duhul Sfânt este Cel Care a așezat episcopi care să păstorească Biserica lui Hristos. Duhul Sfânt, Duhul Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, este Cel Care ține și menține întreaga rânduială a Bisericii care este întemeiată pe sângele lui Hristos vărsat pe Cruce, Biserică „pe care a câștigat-o cu însuși sângele Său” (Fapte 20, 28), după cum propovăduiește Apostolul Pavel. Potrivit mărturiei nemincinoase a Sfântului Ioan Evanghelistul și Teologul, cel prăznuit astăzi, Iisus a spus: „Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun își pune sufletul pentru oile sale” (Ioan 10,11).

Biserica lui Hristos și, mai ales, Patriarhia Elino-Ortodoxă a Ierusalimului se laudă în Hristos Iisus cu „turma mică” (Luca 12,32)  a orașului nostru Reine care se distinge prin unitatea și mărturisirea credinței lui Creștine, după pilda orbului tămăduit, cel pomenit astăzi în Sfânta Evanghelie, care zice: „De n-ar fi acesta de la Dumnezeu, n-ar putea să facă nimic” (Ioan 9,33).

Această mărturisire a celui care fusese orb, că Cel Care l-a vindecat, Care Se numește Iisus, este de la Dumnezeu, adică a fost trimis de Dumnezeu, este întărită de răspunsul lui Iisus către ucenicii Lui: „Nici el n-a păcătuit, nici părinții lui, ci ca să se arate în el lucrurile lui Dumnezeu” (Ioan 9,3).

Această arătare a lucrurilor lui Dumnezeu și ale Bisericii Lui am văzut-o și noi cu ochii noștri în binecuvântata voastră comunitate. De aceea slavă și mulțumire înălțăm Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos cel înviat din morți.

Împreună cu Sfântul Ioan Gură de Aur să zicem: „Hristos este cu mine; de cine mă voi teme? Și de se vor ridica valuri asupra mea sau marea sau mânia ocârmuitorilor, pentru mine toate acestea sunt mai neputincioase decât pânza de păianjen” (PG. 52, 430).

Hristos a înviat! La mulți ani cu roade în Hristos!

După tratație, Comunitatea a oferit masa Preafericirii sale și sinodiei lui. 

Din partea Secretariatului General