ARMENII ÎMPIEDICĂ PROCESIUNEA DE SĂRBĂTOAREA ORTODOXĂ A ÎNĂLȚĂRII SFINTEI CRUCI

Miercuri, pe 14/27 septembrie 2017, după Sf. Liturghie pentru sărbătoarea Înălțării Sfintei Crucii la catoliconul Preasfintei Biserici a Învieri, oficiată de Preafericitul Părinte al nostru și Patriarh al Ierusalimului Teofil, a urmat Procesiunea Sărbătorească, în conformitate cu Status Quo-ul de închinare. La slujbă au fost prezenți Consulul General al Greciei în Ierusalim, dl. Christos Sophianopoulos, și foarte mulți credincioși și pelerini, ca la Paște.

În timpul coborârii procesiunii prin capela Sfintei Elena spre Peștera unde a fost găsită Sfânta Cruce pentru Înălțare, armenii au așezat bănci de lemn la intrarea în Sfântul Altar al capelei lor, care nu este exclusiv la dispoziția lor și pe care au renovat-o recent ilegal, pentru a-i împiedica pe cei doi diaconi să tămâieze în conformitate cu Status Quo-ul închinării.

La insistența Preafericitului Patriarh al Ierusalimului Teofil care conducea procesiunea îmbrăcat în veșminte liturgice arhierești și purta Sfânta Cruce pe cap, la insistențele similare ale Părinților Aghiotafiți care sunt responsabili cu respectarea Status Quo-ului închinării, și prin intervenția Poliției, cei doi diaconi au intrat în Peșteră împreună cu Părintele Teletarh și au tămâiat.  

Patriarhia condamnă această acțiune inacceptabilă a armenilor și își rezervă dreptul de a-și revendica drepturile față de fiecare autoritate competentă.

Din partea Secretariatului-General