1

ALTEȚA SA REGALĂ, DUCELE DE CAMBRIDGE, ÎN VIZITĂ LA PREASFINTELE ALTARE

Joi dimineața, pe 15/28 iunie 2018, Alteța Sa Regală, Ducele de Cambridge, Prințul William, primul fiu al Prințului Carol al Țării Galilor și al Prințesei Diana, și Nepotul Majestății Sale, Regina Elisabeta a Marii Britanii, a vizitat Biserica Sfântul Mormânt în timpul unei călătorii în Statul Israel și în statul Palestina. Înălțimea Sa a fost însoţit de Arhiepiscopul Anglican din Ierusalim,ÎPS Souhel Dawani, membri ai Consulatului Marii Britanii din Ierusalim și de forțe israeliene de poliție.
Alteța Sa, Prințul William, a fost însoţit într-un tur al Bisericii Sfântului Mormânt, al Sfântului Mormânt, al mormântului Sfântului Nicodim, al Înfricoşătoarei Golgota și al Tezaurului, unde se află Lemnul Sfintei Cruci, de către Preafericitul Părinte al nostru și Patriarh al Ierusalimului Teofil și de Părinți aghiotafiți. Pe Înfricoşarea Golgota, Preafericirea Sa S-a adresat Principelui William, după cum urmează:

„Alteța voastră regală,

 Excelența Voastră, Domnule Ambasador,

 Excelența Voastră, Domnule Consul General,

 Eminenţele Voastre,

 Înălţimile Voastre,

Distinși prieteni,

 Vă salutăm, Alteță Regală, în Cetatea Sfântă a Ierusalimului și în acest Loc Preasfânt, unde Domnul nostru Iisus Hristos, Cel Drept, Şi-a vărsat sângele pentru a aduce împăcarea și pacea omenirii. Aici, împăcarea s-a vădit între Dumnezeu și umanitate, și în cadrul familiei umane. Aici s-a arătat destinul nostru uman comun.

Așa cum citim în Psalmi, Mila şi adevărul s-au întâmpinat, dreptatea şi pacea s-au sărutat (Psalmul 85:10). Aici, această întâlnire s-a săvârşit pe Cruce. Veniți în Orientul Mijlociu și în Țara Sfântă ca pelerin al împăcării și al păcii, mărturia adevărului că împăcarea și pacea sunt de o importanță deosebită pentru comunitatea umană. În special, această regiune cere o nouă naștere a împăcării și a păcii, o nouă naștere care va veni numai din cel mai mare travaliu. Căci fără sacrificiu, fără o asemenea voință de a da totul pentru împăcare și pace, nu poate exista niciun drum înainte.

Comunitatea creștină a reușit să rămână în această regiune de peste 2000 de ani, pentru că suntem o comunitate a împăcării. Crucea Hristosului Înviat este Crucea Nădejdii, căci Crucea este asigurarea că o astfel de pace și împăcare sunt posibile.

 Vă apreciem prezența printre noi, pentru că ea aduce speranță în vremuri tulburi. Dorim să ne folosim de această ocazie pentru a vă felicita, pe dumneavoastră și pe Ducesa din Cambridge, pentru nașterea recentă a fiului vostru, prințul Louis. Ne rugăm Dumnezeului Atotputernic să fiţi susținuți în misiunea dumneavoastră și să luaţi putere din vizita la mormântul bunicii voastre nobile, Prințesa Alice, precum și din acest Loc Sfânt, ca să fiţi un agent al reconcilierii și al păcii în lumea noastră. Mulțumesc.”

Terminându-şi cuvântarea, Preafericirea Sa i-a oferit Prinţului icoana Sfintei Edicule și apoi a fost o recepție oferită Înălţimii Sale la biroul Părintelui Schevofilax, ÎPS Arhiepiscop Isidor al Hierapolei. După ce a terminat vizita la cel mai istoric și mai sfânt altar al Creștinismului, după cum s-a exprimat dânsul, și mulțumind pentru primirea călduroasă, Înălțimea Sa, Ducele de Cambridge, a plecat pentru a-și continua misiunea.

Din partea Secretariatului General

httpv://youtu.be/TyF4nVUhO0k