ADMINISTRATOR AL USAID VIZITEAZĂ PATRIARHIA PENTRU A SE ÎNTÂLNI CU CONSILIUL ÎNTÂI-STĂTĂTORILOR BISERICILO

Pe 8/21 august 2019, domnul Mark Green, administrator al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), a vizitat Patriarhia împreună cu alți reprezentanți ai USAID și ai administrației Statelor Unite.

Delegația a fost primită de Preafericitul Părinte al nostru și Patriarh Teofil, împreună cu alți membri ai Frăției aghiotafite și membri ai Consiliului Patriarhilor și al Întâi-Stătătorilor Bisericilor din Ierusalim, printre care s-au aflat Episcopul Ibrahim Sari din Biserica Luterană, secretarul Consiliului, Pr. Husam Naom din Biserica Anglicană, precum și fostul primar al Betleemului, doamna Vera Baboun.

În cadrul întâlnirii, Preafericitul Patriarh Teofil a mulțumit USAID pentru contribuția adusă în regiune, în special în Gaza, unde situația umanitară are un impact deosebit asupra creșterii tinerilor. Contribuția creștină, în aspecte multiple, la nivelul comunității în ansamblu, indiferent de contextul religios sau etnic, este vitală pentru viața de zi cu zi a persoanelor și familiilor, precum și pentru reconcilierea în regiune.

S-a subliniat faptul că ar putea fi îmbunătățită semnificativ calitatea vieții din Ierusalim și din teritoriile palestiniene prin proiecte și ajutoare semnificative în domeniile educației, locuințelor și ocupării forței de muncă, mai ales până la găsirea unor soluții politice durabile. Bisericile din Țara Sfântă așteaptă cu nerăbdare să lucreze cu USAID în acest sens. Bisericile au sprijinit timp de secole comunitatea prin propria lor infrastructură de școli, spitale, centre comunitare și programe adresate celor nevoiași, dar poartă o povară din ce în ce mai grea.

Vibrația continuă a Ierusalimului și a Țării Sfinte depinde de posibilitatea prezenței creștine de a prospera în locul său străvechi de naștere. Episcopul Sari, Pr. Husam și primarul Baboun au ilustrat modul în care creștinii din Țara Sfântă, „turma mică,” aceea căreia Domnul i-a spus: „Nu vă temeți” și ca „aluatul”, care „a dospit totul” (Luca 13:21), este vrednică de sprijinul creștinilor din întreaga lume pentru a rămâne în leagănul creștinismului. O pace de durată în regiune trebuie să includă și prezența creștinilor în Țara Sfântă.

Din partea Secretariatului-General