1

APELUL BISERICILOR IERUSALIMULUI REFERITOR LA HOTELURILE DE LA POARTA JAFFA

Luni, 23 iunie / 6 iulie 2020, Bisericile din Ierusalim sub conducerea Preafericitului Patriarh al Ierusalimului Teofil au făcut următoarea declarație pentru a se face dreptate și a se întoarce hotelurile Imperial și Petra de la Poarta Jaffa proprietarului lor de drept, Patriarhiei Ortodoxe a Ierusalimului:

 

Declarație comună a Patriarhilor și Întâi-Stătătorilor Bisericilor din Ierusalim

Noi, Întâi-Stătătorii diferitelor Biserici și Comunități Creștine din Ierusalim, suntem uniți în angajamentul nostru față de Status Quo-ul care guvernează statutul Sfintelor Locuri și protecția Bisericilor. Acesta este recunoscut de toate autoritățile religioase și politice din această Țară Sfântă și a fost dintotdeauna susținut de guvernele regiunii noastre.

Cazul Porții Jaffa amenință acest Status Quo. Suntem preocupați de recenta hotărâre a Curții de District din Ierusalim, care a respins probele care susțin cazul Bisericii Greco-Ortodoxe, fără să le examineze măcar. Susținem cu tărie eforturile Bisericii Greco-Ortodoxe de a se face dreptate.

Privim încercările grupurilor radicale de a-și asigura proprietăți la Poarta Jaffa ca pe o încercare sistematică de a submina integritatea Orașului Sfânt al Ierusalimului și a Țării Sfinte, de a obstrucționa traseul pelerinilor creștini și de a diminua prezența creștină. Ele nu afectează numai Biserica Ortodoxă Greacă, ale cărei proprietăți se află în centrul acestui caz. Acest caz este doar o parte dintr-un efort concertat al unui grup opus prezenței creștine în Ierusalim pentru a crește tensiunile între comunități și pentru a dăuna diversității armonioase pentru care Ierusalimul ar trebui cunoscut.

Solicităm guvernului israelian să acționeze pentru a asigura integritatea locurilor sfinte creștine, a patrimoniului și moștenirii creștine, și a drepturilor locuitorilor din Cartierul creștin al Ierusalimului.

Acestea sunt locuri la care peste două miliarde de creștini din întreaga lume se uită ca la inima geografică a credinței lor; sunt locuri pe care milioane de pelerini creștini le vizitează în fiecare an; și sunt locurile în care creștinii din această Țară Sfântă împărtășită își trăiesc credința. Nu vedem acest caz ca pe o simplă dispută legată de drepturi de proprietate, ci una legată de intrarea, centrul și funcția continuă a Cartierului creștin ca locaș de cult viu și de pelerinaj.

Împreună cu profetul Amos, strigăm: „ Şi judecata se va năpusti ca apa, și dreptatea ca un şuvoi furios”.

Din partea Secretariatului General