REPREZENTANȚI AI ORGANIZAȚIEI BISERICA UNITĂ A LUI HRISTOS ÎN VIZITĂ LA PATRIARHIE

Vineri seara, pe 11/24 februarie 2017, a vizitat Patriarhia o delegație formată din cincisprezece membrii din partea Organizației creștine umanitare Biserica Unită a lui Hristos, condusă de domnul Peter Makari, Directorul Executiv pentru Orientul Mijlociu și Europa.

Această echipă creștină umanitară care îi sprijină activ pe refugiații sirieni din Iordania și din alte țări, printre care se numără și Grecia, a fost călduros primită de Prea Fericitul Teofil, Părintele nostru și Patriarhul Ierusalimului și de Părintele Secretar-General, ÎPS Arhiepiscop Aristarh de Constantina, în prezența doamnei Antonia Moropoulou, Profesor la Universitatea Națională Tehnică din Atena.

În cadrul întrevederii, Prea Fericirea Sa a lăudat acțiunile echipei pentru refugiați, care lucrează în cooperare cu Biroul Patriarhiei din Iordania, aflat sub conducerea doamnei Wafaa Ksous. Prea Fericirea Sa s-a referit și la contribuția Patriarhiei la susținerea existenței și identității creștinilor, ca și la protejarea Sfintelor Altare ca artefacte ale creștinătății, puncte pașnice de întâlnire a tuturor religiilor, și scut protector al existenței și identității creștinilor care sunt prigoniți în multe locuri din Orientul Mijlociu.

Doamna Moropoulou, prezentă la întâlnire, a menționat proiectul de păstrare și renovare a Sfintei Edicule și interesul pe care l-a stârnit la nivel mondial.

Oaspeții menționați mai sus, activiști pentru pace și sprijinirea celor aflați în nevoi, i-au mulțumit Prea Fericirii Sale pentru ajutor și audiență și și-au repetat angajamentul de a colabora cu Patriarhia spre ajutorul refugiaților din regiunea Orientului Mijlociu și din Europa.

 

Din partea Secretariatului-General

ngg_shortcode_0_placeholder” order_by=”sortorder” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]